❤️Inima❤️ poetului e în clocot

Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimăși zic: „Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul!”Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba!
Tu ești cel mai frumos dintre oameni,harul este turnat pe buzele tale,de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie. Ps. 45:1-2

Poetul e un om cinstit. Inima lui tot timpul e în clocot, ea arde pentru frumos, preocupat de genial, de sublim. Poetul nu are limite. Joaca golf cu planetele, inversează polii când vrea, ascunde soarele între palme, întretaie văzduhul, urcă în cer, aduce de acolo lumină. Poetul este o taină ascunsă în lut!

El se adaptează la vremuri, scrie cântări pe zidurile reci și ude ale pușcăriilor, ia notițe pe șervețele, scrijelește pietre, zgârie vase ceramice, el nu are frontiere. Când e prigonit ironizează inteligent tiranii, îmbracă în slavă simplitatea care ar trece neobservată. El rămâne ancorat în natură, zboară pe crestele munților, bea apă cu cerbul din izvoarele limpezi, împletește cununi de floricele. Iubesc poeții!

Poezia radiografiază onest vremea în care se naște. Nu privește la fața omului. Transmite epopeea și limbajul poporului peste milenii. Fără iubire, Dumnezeu, flori și prezență feminină, poezia este seacă, cenușie, crispată și îngustă. Dacă iubești poezia trebuie să fii un calofil (iubitor de frumos) convins! Nu exista poezie fara frumos.

Fiii lui Core au rămas orfani încă de mici. Nimeni nu le mai dădea vreo șansă. Cu tată impostor care savura filosofia divide et imperam, a ajuns sa fie înghițit de pământ ziua în-amiaza mare. Dar ei nu s-au lamentat. Nu și-au plâns de milă și nu s-au diluat printre blocuri. Au ajuns poeți. Și ce poeți! Canonizați de Biblie. Practic, poeții sunt produsul suferinței unei generații pierdute. Sunt comorile ascunse printre ruinele apuse ale unei lumi în declin, vorba lui Țuțea. Poeții sunt eroi!

Opera lirică, dă un aer de nemurire poetului. Doar un aer, că nemurirea o dă doar Hristos. Poetul vorbește și când i s-au închis gura, el există și după ce a murit. Vocea sa răsună prin versurile sale. Poeții despică atomul în șapte bucăți, pansează celule cordiale, nu le stă nimeni împotrivă. Cu cât e mai prigonit, cu atât strălucește mai tare. Nopțile lor sunt albe, viață este o continuă jertfă pe altarul slujirii altora. Ei se topesc, se diluează spre a oferi următoarelor generații o umbră de speranță. Un ecou din trecut. O oaza de viață. Poetul are har turnat în ❤️ inimă❤️ și pe buze, iar limba lui este ca pana unui scriitor iscusit.

Dacă poezia îl are pe Hristos în centru, atunci cântările sunt nemuritoare, conduc pe mulți la nemurire, și ai șanse de a te saluta cu autorul în cer. Poetul creștin este un străjer vigilent, el profețește în rime, el cântă slavă lui Dumnezeu dintre cioburi, aduce un hectar de cer pe pământ, cu îngeri cu tot. Oare nu asta s-a întâmplat la nașterea lui Hristos?

Nu mă consider un poet. Sunt doar un licurici printre metafore. Îmi place să scriu poezie. Iar ea, lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul. Gândesc uneori printre rime, iubesc măsura, mă exprim în catrene, și mă joc de-a v-ați ascunselea dosit ca iedul cel mic al caprei lui Creangă, dar nu după hornul cocioabei, ci în spatele eului liric.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s