Judecatorii (15:18) Fiindu-i foarte sete, a strigat către Domnul și a zis: „Tu ai îngăduit, prin mâna robului Tău, această mare izbăvire și acum să mor de sete și să cad în mâinile celor netăiați împrejur?”Judecatorii (15:19) Dumnezeu a despicat crăpătura stâncii din Lehi și a ieșit apă din ea. Samson a băut, duhul i s-a întremat și s-a înviorat. De aceea s-a numit izvorul acela En-Hacore (Izvorul celui ce strigă); el este și astăzi la Lehi.
En-Hacore este izvorul celor disperați. Aici vin soții ajunși la capătul puterilor. Aici vin părinții disperați pentru copiii lor ruinați în adicții(droguri, alcool, tutun, destrăbălare). La En-Hacore vin familiile în prag de faliment, vine femeia care vrea cu disperare un copil, vin inșii de sub mormanele de fiare contorsionate. Aici se strigă!
Nu judeca niciodată un om care se roagă tare. El bea apă din izvorul En-Hacore. Este soția însetată de iubire, soțul neglijat, slujitorul ajuns la epuizare cronică. Este izvorul depresivilor, licoarea anxioșilor, mustul flămânzilor emoțional.
Ce bine că există un En-Hacore! Un loc unde îți poți striga disperarea. Unde să îți plângi păcatele. Aici despică Dumnezeu stânca mântuirii(Hristos), din care curge Izvorul Vieții. Mai apoi se transformă în râuri de apă vie, apoi fluviul iubirii te duce în marea îndurărilor, conectată cu oceanul veșniciei.
Tu poți fi un En-Hacore! Un om de încredere. Prieten cu cei disperați după fărâme de atenție. Să asculți pur și simplu pe cel dezorientat. Iar asta se face cu acoperire divină și prin credință: (Ioan 4:14) Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâșni în viața veșnică.” Iată cum poți fi o fântână arteziană pentru toți însetații din proximitatea ta. Dacă ai văzut oameni agitați în jurul tău, nu îi judeca. Ei sunt însetați după Dumnezeu.
Poate în noaptea trecută ai poposit la Izvorul strigătelor de disperare. Poate ai abonament la En-Hacore. Te asigur există Dumnezeu cu-adevărat! Te asigur că aici se ascultă rugăciunile. Chiar și cele disperate. Aici se produc minuni. Aici se despică stâncile munților deznădejdii. Aici se vindecă boli incurabile.
(Isa 55:1) „Voi, toți cei însetați, veniți la ape, chiar și cel ce n-are bani! Veniți și cumpărați bucate, veniți și cumpărați vin și lapte, fără bani și fără plată!
Dacă te afli în disperare, vino cu noi la En-Hacore. „Și stânca era Hristos!” Toți evreii s-au adăpat din Hristos. Moise nu a intrat în Canaan pentru că a subestimat puterea lui Hristos. Crede! Ridică-te! Strigă! Așa a câștigat Bartimeu vederea și mântuirea. Strigâd. Nu ține cont de părerile altora. Tu strigă! Și Cineva din cer va lua act de strigătul tău în scurtă vreme. Fii fericit!