Cu bucurie am acceptat invitația pastorului liceului, fratele Moise Ardelean, de a sluji la cele patru ore de capelă la Liceul Penticostal. Două zile de har. Două zile în care am derulat amintiri, am cântat, ne-am rugat și am avut timp interactiv de discuții. a doua oră a fost chiar în clasă în care a învățat soția mea, avându-l diriginte pe domnul Guțu. Un om de mare caracter.

Marți a fost pentru cei mici, MIELUȘEII din clasele 0-4 în Grădiște. Un spațiu prea mic pentru o oaste atât de mare. Curtea e mică, numărul claselor sunt mici, pentru că soldățeii din armată Domnului Isus cresc de la an la an. Îngrijiți, îmbrăcați curat și decent, părinții își aduc aici copilașii în speranța unei educații de calitate într-un mediu sănătos. Învățătoare credincioase, pregătite care se ocupă de poporașul Domnului cu devotament.

Două săli pline, la cele două ore de capelă. O slujbă în adevăratul sens al cuvântului. Când îi vezi cum cântă dirijați de Adelina Tipei, îți saltă inima de bucurie, cred că Dumnezeu nu mai poate de dragul lor. Cinste doamnelor și domnișoarelor învățătoare care merg la serviciu ca la un sanctuar în care aduc jertfă lui Dumnezeu prin slujirea lor. Am avut mesaje interactive. Nu există întrebare la care să nu fie multe mânuțe ridicate. Știu că un rol important îl joacă și biserica și fetele și băieții de la școală duminicală, dar și părinții.

Miercuri. Oițele. Deja vorbim de tineretul bisericii, fete și băieți decenți și serioși, care merg la școală ca și ceilalți colegi ai lor de la Aurel Vlaicu, dar ei sunt conștienți că aparțin altei realități spirituale. Condițiile logistice sunt mai precare. Clădirea deservește ca superficie pentru trei licee, un bazin mare în care poate străluci lumina hristologică a fetelor și băieților bisericii noastre.

Ora 10:00. Sala de protocol este arhiplină. Copii din clasele a IX-a și a X-a care stau în picioare pe lângă pereți ca ciorchini ai binecuvântării. Cântă din instrumente și cu gura lor “de-ți ie auzul”, vorba lui Creangă. Da, vorbim despre ei, campioni la talantul în negoț, majoritatea cântă la un instrument, ei, podoaba și bogăția bisericilor noastre. Pentru ei ne luptăm să le facem condiții la școală duminicală, pentru ei construim grădinițe, școli și licee, pentru că vrem să aibă condiții, să ajungă departe în viață. Ei sunt investiția și cunună noastră. Nici o investiție nu e prea mare pentru ei, oițele noastre.

A doua oră a fost cu cei mari. Majoritatea botezați. Unii au daruri spirituale, alții deja dau îndemnuri și predică, alții au programate nunți. Clasele terminale ale liceului sunt pe jumătate studenți și cred că dintre cei mai de frunte. Se vede pe chipul lor deja strălucind chipul lui Hristos, sunt maturi, asumați și gata de luptă. Așteaptă doar semnalul de mărșălui slujind Împăratului împăraților.

În tot demersul nostru de catedră, domnii și doamnele profesoare au stat în picioare ca niște locotenenți care asigură paza, buna desfășurare a demersului didactic, cât și siguranța intelectuală și spirituală a elevilor noștri. Cred în voi dragilor. Cred în competențele voastre. Cred în moralitatea voastră. Cred în rezultatele voastre. V-am dăruit niște copii de clasa a VIII-a care abia și-au făcut buletinul. Faceți din ei olimpici naționali. Îi luăm de la voi maturi și asumați pentru viața de familie și slujire. Știu, procesul este lung, dureros și cu multă uzură emoțională pentru cadrele didactice. Dar stați neclintiți, suntem în alianță, vă ținem spatele și ne rugăm pentru voi. (Aș propune pastorului liceului să inițieze o zi de post și rugăciune pe lună din partea tuturor bisericilor penticostale din județul. Și cred ca o să se materializeze curând). Lupta este și spirituală. Dumnezeu ne dă discernământ să vedem slăbiciunile pentru a mijloci, nu pentru a citi a.

Fratele Moise Ardelean este omul potrivit la locul potrivit. După cele peste cinci decenii de slujire la amvon, aproape patru decenii ca pastor principal al Bisericii Gloria, după două mandate, aproape un deceniu ca președinte al Cultului Penticostal. Istovit de drumuri și ședințe cu adulți, acum, în rolul de pastor al Liceului este ca o adevărată terapie pentru dumnealui. Am văzut atenția copiilor și respectul față de pastorul liceului lor. După ultima oră de capelă, a venit un băiat (de religie romano-catolică), timid, vizibil cercetat, a zis: “domnul pastor, aș vrea să mă botez și eu și să îmi predau deplin viața lui Isus Hristos “. L-am iubit pentru sinceritatea lui. L-am pus în legătură cu pastorul liceului și probabil în perioada următoare se va boteza.

Mulțumim în primul rând domnului director, Beniamin Șoimu, care, ca un general iscusit, conduce echipa didactică spre rezultatele cele mai bune. Statisticile arată o calitate crescută de la an la an a liceului Penticostal. Ponderea promovării la bac este în creștere, rata infracționalității este spre zero, iar munca profesorilor consacrați își arată roadele.

Avem liceul nostru. Avem profesorii noștri care predau copiilor noștri. Dacă am lua un interviu bunicilor noștri, ar crede că glumim. Ei care se adunau și făceau studiu în secret prin beciuri în nopțile târzii, care copiau părți din cărțile bune la lumina lămpii. Dar, oare ceea ce trăim noi astăzi nu sunt cumva rezultatele lacrimilor lor amare? Nu sunt zilele lor de post și strigăte către Dumnezeu să aducă vremuri de înviorare? Faptul că avem școli acreditate și finanțate de statul român este un har care trebuie gestionat cu mare responsabilitate.

Cu onoare și bucurie îmi exprim satisfacția pe care am avut-o în cele două zile de capelă. Cred că Dumnezeu are un plan cu Liceul Penticostal. Mai cred că are un plan personalizat cu fiecare elev de aici. Avem o binecuvântată pepinieră, care asigură Biserica Penticostală Română pe viitor. Aici cresc profesorii noștri, păstorii bisericilor noastre, prorocii, mamele și tații copiilor noștri, aici se formează predicatorii noștri.

Oare ce ar fi să ne implicăm mai mult în această lucrare? Să ne rugăm mai mult pentru personalul care lucrează aici, pentru copii noștri, pentru direcțiune și parteneriatele școlii noastre? Doar așa vom avea un rating mai bun, o imagine mai bună și rezultate pe măsură. Liceul Teologic Penticostal este exact așa cum îl vedem și cum îl descriem noi. Eu, l-am văzut foarte bine, cuvintele mele umile sunt mici pentru a le descrie, iar speranțele mele sunt mari, Dumnezeu are un plan măreț pentru acest liceu și își va proslăvi și mai mult Numele Său prin această lucrare bună.

Cu prețuire, prof. Pastor Onisim Botezatu

Un caz paradoxal al Bibliei. Momentul acela când invidia întuneca mințile, dezumanizează indivizi frumoși, distruge armonia din universul familiei. Invidia e ca un animal feroce, care transformă fratele în ucigaș. Am tot meditat la subiectul acesta. Hai că în fața lui Dumnezeu a mai dres-o cumva, dar cum o fi răspuns Cain tatălui său? Când Adam l-a întrebat: “Unde este Abeluțu (Luțu, Abi) dragă Cain?” Să-i fi răspuns și lui “Nu știu!” O fi plecat în căutarea lui. Să-l fi găsit Adam pe Abel îndosit prin tufe? Să fi fost exact acele tufe printre care se ascundea el de Dumnezeu, câteva decenii mai devreme, după ce păcătuise? Nu știm.

Durerea atinge apogeul când pe înserate, mama îl cheamă și îl tot chema pe odorul ei, feblețea ei, îngerul ei pentru care Dumnezeu e nevoită să îi dea un Set – înlocuitor. Pentru că e mamă, nu cred că gândul ei s-a mai deconectat vreodată de la iubirea ei, Abel. Pornind în căutarea lui, să îl fi găsit oare pe la umbra “fructului pasiunii?” Acolo unde luase ea micul dejun cu satana? Nici asta nu știm. Cert e că se ține slujbă de înmormântare în Eden, e moarte în grădina vieții, e doliu în dimineața plină de soare. Asistăm la prima înmormântare a sângelui închegat al celui iubit de Dumnezeu: Abel. Iar în ziua morții ei, Eva, mama tuturor celor vii adoarme cu aceste cuvânte pe buze: “A.B.E.L.U.Ț.U’ M.E.U V.I.N.E M.A.M.A L.A T.I.N.E!

Iar de atunci dramele curg una după alta și mamele și tații asistă la crimele odioase, unele chiar de ei generate. De păcatele și neascultarea lor. Iată cele patru capete de acuzare aduse lui Cain:

1. Omuciderea. Oricine ar fi fost Abel, e om și nu ai voie să-l ucizi sau să-l invidiezi. E semen, e ființă, e valoare dumnezeiască.
2. Fratricid. Abel e frate, iar fratele e născut din aceeași părinți. Fratele trebuie protejat, iubit, apărat, nu ucis. Dacă fratele își atacă fratele, pentru cel atacat nu mai rămâne apărare, e în bătaia gloanțelor. Fugiți de frații sfâșietor de frați. Dacă își urăsc proprii frați, ei nu vor putea iubi pe nimeni. Nici măcar soția/soțul.
3. Deicid. Abel este asemănarea și chipul fidel al lui Dumnezeu. Orice ucigaș comite și deicid. Sugrumă, ucide chipul lui Dumnezeu. Acesta este un foarte mare păcat. Orice stârpire a lui “imago-dei” (imaginea lui Dumnezeu), e ceva mai odios decât crima în sine.
4. Suicid. Am auzit acesta interpretare devastatoare. Abel e carne din carnea lui Cain, e sânge din sângele lui. Moștenesc același genotip, în mare parte aceeași zestre genetică, fizionomie, moravuri, apucături, limbaj, din același tată. Au alăptat la același sân de mamă. Abel e bucată din el, imaginea lui, e fizionomia lui, e aproape geamănul lui. Uciderea lui Abel e suicidul păcii lui Cain pe viață. Devine fugar și anxios. Viața lui e un coșmar. În ziua înmormântării lui Abel a murit și liniștea internă a lui Cain. Iar un om distrus pe interior este un om mort.

Domnul Isus avertiza: (Mat 5:22) Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecății; și oricine îi va zice fratelui său: «Prostule!» va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: «Nebunule!» va cădea sub pedeapsa focului gheenei.

Practic orice jignire sau umilire la adresa fratelui tău este o comitete gravă. Orice mânie inventată, justificată sau nu pe fratele tău, e crimă întreagă judecată de Dumnezeu. De câte ori ți-ai jignit fratele/sora? De câte ori i-ai umilit în fața fraților/surorilor lui? De câte ori ai acuzat pe nedrept? De câte ori ai aruncat cu noroi și suspiciuni păcătoase asupra lui? De câte ori ai manifestat invidie și duh de ceartă? De câte ori l-ai jignit cu vorbe aspre și greu de suportat? De tot atâtea ori ai ucis câte puțin din fratele tău, sora ta. Încadrarea juridică acestor fapte e caz penal și omucidere, fratricid, deicid și suicid spiritual. E adevărat că nu mai ai pace și liniște? Nici nu vei avea până te întorci la Dumnezeu. Vei fi fugar toată viața.

Apostolul iubirii, prelucrează spusele Mântuitorului astfel: (1Jn 3:15) Oricine-l urăște pe fratele său este un ucigaș; și știți că niciun ucigaș n-are viața veșnică rămânând în el.

Păziți-vă de ură fratricidă, e cauzatoare de moarte. Prăjește inima și sufletul, te transformă în fugar și o neliniște inundă mintea și familia ta. Te va bântui zi și noapte sângele vărsat prin ură al fratelui tău/surorii tale. Nu e mai bine să iubești? Să te rogi pentru frații tăi? Să manifești dragoste? Să cultivi armonia și iubirea hristologică? Să îi vorbești de bine? Să îi ajuți ori de câte ori îți cer ajutorul? Oare nu asta a făcut Iosif, David, Hristos? Oare nu îți dorești tu cu adevărat să intri în Împărăția lui Dumnezeu? Oare nu ai înțeles de la apostolul iubirii că nici un ucigaș nu va intră acolo? Păzește-te de duhul lui Cain. Te transformă în ucigaș în serie. Haideți să ne întoarcem la Dumnezeu cu toată inima.

Iată cum ești în moarte. Nu mai trăiești de fapt: 1 (John3:14) Noi știm că am trecut din moarte la viață pentru că-i iubim pe frați. Cine nu-l iubește pe fratele său rămâne în moarte.

Practic nu e nevoie să urăști pe fratele tău, e suficient “să nu-l iubești” ca să fii declarat mort spiritual. Nici pe Dumnezeu nu îl poți iubi, pe care nu îl vezi, dacă nu îl iubești pe fratele tău pe care îl vezi. Să fi trecut și Ioan prin ură fratricidă? De Pavel știm ca a suferit mult din partea fraților mincinoși. Tu să fii diferit. Să iubești ca Hristos, fără nici un motiv temeinic.

Articol similar. De același autor: https://onisimbotezatu.blog/2023/02/14/cum-il-cheama-pe-fratele-tau/?relatedposts_hit=1&relatedposts_origin=4227&relatedposts_position=0

Cu prețuire, O. Botezatu

Am citit cândva o chestie care m-a surprins și debusolat în același timp, dar care avea să-mi influențeze viața și mai ales slujirea. Suna cam așa: “A iubi un adolescent și a-l sluji e ca și cum ai îmbrățișa un cactus.” (🌵). Cactusul este o plantă exotică greu de cuprins. Arizona e campioană la această specie. Arbustul e masiv, absoarbe multă apă în timpul ploios pentru a rezista pe vremea toridă a caniculei. Are țepi de nu te poți apropia. În schimb înflorește rar, dar nectarul de cactus este atât de prețios că atrage albine, colibri, fluturi și alte viețuitoare de la zeci sau sute de km, termite și chiar păsări care își fac cuiburi în interiorul acestuia.

Iată cum în mijlocul deșertului, există această specie de plantă, adaptată perfect la arșița mediului secetos și devine un belșug de binecuvântare pentru beneficiarii mici ai naturii.

Adolescentul este un copil de treaptă superioară a maturității lui, cu multe frământări și lupte interioare, un vulcan de emoții pe care nu știe să le gestioneze, un munte de stări incontrolabile, dar și o livadă de cireși japonezi plină de iubire pe care nu știe cum să o manifeste. Dacă nu este îndrumat cu iubire și profesionalism, dar mai ales cu înțelepciunea lui Dumnezeu, adolescentul dezvoltă adicții/dependențe și patimi care îi pot marca tot restul vieții. Vara vii viața noastră de părinți ar fi plictisitoare, acum e atât de palpitantă!

Pe planetă avem 1,7 miliarde de adolescenți. Cele mai mari investiții sunt în adolescenți, pentru că ei reprezintă speranța de viitor a lumii. Toate investițiile sunt gratis pentru ei. E perioada cea mai frumoasă. Un foarte mare consum până la frontierele risipei de energie, timp, bani, nervi, emoții, forțarea limitelor până spre extrem prin: gantere grele, nopți nedormite, alergare fără ținte precise, etc. Nu am înțeles niciodată de ce Dumnezeu a lăsat în seama adolescenței cele mai grele și importante decizii de viață: liceul, facultatea, nașterea din nou, meseria, inclusiv partenerul de viață în multe situații.

Dar echipa de la MGM, asociația bucovineană pornită să facă bine, mult bine, le-a venit în ajutor. Am fost invitat de vreo doi sau trei ani la această conferință, îmi pare rău că am ajuns doar acum. De mai bine de două decenii slujesc adolescenților. Peste 16 ani în învățământul preuniversitar, la conferințe pe toate continentele lumii (cu excepția Africii). Nu pot decât să declar că sunt fascinat de slujirea lor. Sunt imprevizibili, triști uneori, încăpățânați, conflictuali, anxioși, adicți, dar din cale-afară de frumoși, smart, vioi, energici și pasionați de Dumnezeu. Când ai reușit să canalizezi energia unui adolescent spre Hristos, ai câștigat un uriaș neobosit pentru slujirea Regelui.

Organizatorii au trebuit să oprească înscrierile cu câteva zile bune înainte. Nu am găsit o sală mai generoasă în Suceava, abia așteptăm a să se termine Polivalentă de peste patru mii de locuri. Biserica Betel Dumbrăveni, o biserică generoasă și primitoare a fost plină până la refuz. Peste 1200 de adolescenți. Priveliștea îți taie respirația. Fete și băieți veniți din tot județul, inclusiv din județele limitrofe.

Eleganța acestor fete și a băieților și decența de care dau dovadă este pilduitoare generației alfa (2000-2010 plus). Acești tinerei sunt dovada vie că se poate să fii foarte elegant, frumos, îngrijit, chiar în trendul generației tale și totuși decent, smerit, și pe placul Domnului. Pentru că mă cheamă și Botezatu în CV, permiteți-mi să vă dau o notă: 10 cu felicitări.😊

Cinste mai întâi părinților voștri. Dacă aveți un adolescent în casă, viața dumneavoastră este cea mai frumoasă, el înfrumusețează mediul familial. Nu se vor supăra tații că cinstea merge mai ales pre mame. Ele sunt eroii caselor noastre care petrec 24 din 24 cu băiețeii și fetițele noastre fără murmur sau să taie vreo factură. Am fi datori vânduți pe viață dacă ne-ar calcula eforturile lor. Sănătate taților care au sponsorizat toată lucrarea. Felicitări învățătoarelor de copii, neobosite în perfecționarea continuă prin Pro 7, AMEC, și alte forme de perfecționare ați reușit performanțe uluitoare. Mulțumiri liderilor de tineret care au preluat acești prințișori adolescenți în grupele de tineri. Mulțumiri pastorilor care hrănesc cu gingășie oițele turmei lui Hristos.

Tema a fost una potrivită vârstei lor. Anturajul. Sau tovărășiile bune și rele, iar ei au avut de ales. Au ales bine. Am petrecut cu voi câteva ore bune, o zi întreagă de sâmbătă. Cu închinare prin cântare, rugăciune, consiliere, concursuri biblice și alte activități de socializare reală. Atmosfera este atât de frumoasă că nu ai mai vrea să se termine. Cu niște “cactuși” emoționali? Da. Dacă îi iubești din toată inima, dacă ți-e drag de ei și faci cu bucurie slujirea, ei te simt și îți răspund cu reciprocitate și responsabilitate slujirii tale.

Dragi părinți, slujitori, dirijori, lideri de tineret, învățători, profesori, iubiți-i! Sunt năzdrăvani? Iubiți-i! Sunt imprevizibili și spontani? La fel să îi iubiți! Nu îi înțelegeți? Mai luptați-vă, nu vă fie greu să cereți ajutor, dar promiteți-mi că-i veți iubi. Sunt adolescenții noștri. Niște maturi puțin mai mici. Sunt tinereii care țin în viață bisericile nostre. Peste jumătate din activitățile bisericilor este susținută de ei. Vorbesc cursiv două trei limbi de circulație internațională. Aproape toți cântă cel puțin la un instrument muzical. Sunt premianți în Biblie, la concursurile “Hristos în școală, cunoaștere și trăire”, la Talantul în negoț și alte olimpiade. Adolescenții sunt florile care împodobesc cu gingășie bisericile cu sute de mii de credincioși din toată lumea. Acordați-le timp și spațiu și atenție și veți fi surprinși de forța incredibilă pe care o au să vă ajute în slujire. Transmiteți-le focul pasiunii sfinte pentru Dumnezeu.

Dragi adolescenți, de pretutindeni, indiferent de cultură, religie sau gen, vă iubim și vă prețuim ca pe copiii noștri. Ne simțim colegi în slujire. Sunteți atât de iubitori și sensibili, ador poeziile compuse de voi. Vă suntem alături în necazuri, dileme și frici. Ne rugăm lui Dumnezeu să vă țină tari, departe de păcat și adicții, departe de anturaje dubioase care vă pot ucide. Țineți aproape de adulții din casa voastră. Stați prin preajma crucii, a Bibliei, a bisericii și slujiți Domnului cu bucurie. Vă prețuim ca pe ochii din cap, și vă slujim cu bucurie și drag ori de câte ori avem ocazia. Vrem împreună cu voi să moștenim Împărăția lui Dumnezeu.

Mulțumesc Ovidiu pentru orchestrarea acestui eveniment evanghelistic de excepție. Organizare, gustare, transmisie, masă, podcast, autocare venite din toată Bucovina, toate la cote maxime de organizare. I 💙 Bucovina.

Cu prețuire, pastor Onisim Botezatu.

https://emy-roman96.wfolio.pro/disk/mgm-8-c3hxvm

Accesând linkul ⬆️⬆️⬆️ veți găsi pozele oficiale de la conferință.

Accesând linkul de mai jos veți găsi conferința integral. ⬇️⬇️⬇️

https://www.youtube.com/live/9bKBGcIdO78?is=27aQ1PAtV0cEYfET

Părul alb nu aduce bătrânețea, ci uzura ireversibilă a unei minți harnice, care nu obosește sperând la mai bine pentru alții. Fiecare fir alb are povestea lui. O poveste unică, sângeroasă, cinstită și fără happy-and. Cele mai multe dintre firele albe, nu au legătură cu noi, ci cu alții. Cu părerile lor, cu nevoile lor, cu siguranța lor. Ne frângem în bucățele mărunte ca o ploaie stelară, pentru a ajuta pe alții să se reasambleze psihic, emoțional și spiritual.

Firele albe apar ca o podoabă pe acoperișul nins al eroului care nu se teme de inamici. Al celui curajos, care cere probleme imposibile pentru a le rezolva. Sunt calculele bănuților câștigați cu durere, calcule înșirate la lumina stelelor, dar ale căror dâre se întind din lună în lună. Mai sunt promisiunile date, care trebuie îndeplinite, chiar dacă uneori nu mai ai resurse.

Mai poate fi și de la descărcările electrice de mâine ale tunetelor și fulgerelor emoționale, ale unei copilării netrăite. Poate a unei maturizări forțate de împrejurări și lipsuri. Sau poate fi nenorocul de a fi victimă colaterală a deciziilor unor adulți egolatri, care și-au consumat nefericirile pe mormântul copilăriei tale, îmbrâncindu-te într-un cavou al unei maturități fără gram de inițiere.

Părul se mai albește și datorită alergării frenetice după soarele unei săptămâni pe an, undeva retras, străin în tăcerea singurătății, făcând planuri desenate pe nisip, pentru alte 360 de zile de ploi, frig, alarmă, medicamente, mecanici, dureri, vorbe și oameni. Se mai datorează gândurilor nespuse, urletelor transmise prin tăcerile așternute peste glasurile asurzitoarelor trâmbițe sparte ale calomniei. De la presiunea teribilă de a fi stâlp, atunci când nimeni nu te întreabă dacă mai ai nițică vlagă.

E de la deciziile luate în singurătatea pustiei, când fără nici un sfetnic îți este imposibil să greșești în decizii. Trebuie să acționezi repede, prompt și bine, iar asta nu se face fără traume cerebrale. Mai e de la curajosul “lasă-mă că mă descurc singur” spus de prea multe ori. De la curajul de a rămâne drept, când majoritatea se înclină în fața instinctului de supraviețuire. De la pașii făcuți prea departe în bătaia vântului rece, cu rănile sângerânde ale “fleacului de a fi ciuruit” psihic și emoțional. De a te strecura printre morile lui Don Quijote de la Mancha în speranța de a găsi un final fericit al poveștii, în care uneori ai rămas singurul visător. Poate, bătând cu disperare la ușa dreptății absolute, tu și Dinu Păturică.

Biblia ne spune că părul ar fi “o cunună pentru capul celor bătrâni”. (Prov. 20:29). Iar pentru tineri “slava e tăria lor”. Ne prea grăbim să aflăm neștiutele, să descifrăm tainele, să decodăm enigmele existenței, fără să băgăm de seamă că ne grăbim într-un galop bezmetic să îmbătrânim. Devenim pe zi ce trece vârstnici cu viață necoaptă sau tineri rumeniți la soarele torid al naivității.

Tot Biblia sugerează cu elasticitate teologică ideea de “cunună a perilor albi”: (Prov 16:31) Perii albi sunt o cunună de cinste; ea se găsește pe calea neprihănirii. Doar în anumite condiții se pare: “pe calea neprihănirii”. Adică, un om care trăiește în sfințenie, îmbătrânește cu rost, se consumă valoric, moarte spre a renaște. E formidabil de frumos zugrăvită bătrânețea când ai neprihănirea ca recuzită a vieții cotidiene.

Mai devreme sau mai târziu, capetele nostre vor fi ninse de-a binelea, până pământeniul rămâne doar o amintire în pozele prăfuite în mobila second-hand. Lasă o poveste frumoasă în urma ta, cu fiecare petală de crizantemă care urmează a răsări în podoaba ta capilară. Fii om. Fii ferm. Fii matur. Dar nu uita că râsul neconsumat se ruinează printre toxinele ficatului. Milostenia neînfăptuită te face zgârcit și rigid la inimă. Îmbrățișarea neoferită la timp te înlemnește și erodează, ruginește sufletul. Economia de vorbe dulci se plătește cu dobândă în conturile reproșurilor și decontate în frustrările vieții.

Lasă o poveste fericită în urmă în zilele tinereții tale, cu fiecare fir care albește împodobind cununa bătrâneții tale, cu petalele albe de mătase ale florilor de migdal.

Că până la urmă, bătrânețea frumoasă înseamnă mai întâii o tinerețe ordonată.

Cu prețuire, Onisim Botezatu

În acest articol voi sublinia niște aspecte întâlnite deseori în biserici, pe care oamenii le pun greșit pe seama harului lui Dumnezeu. Practic, sunt abuzuri sau interpretări greșite ale harului. Ele pot suna bine, chiar conveniente, dar care în realitate sunt distorsiuni ale doctrinei harului. Articolul nu emite pretenții canonice, nici infailibile, dar consider că niște interogații tratate cu onestitate și introspecție pot sluji demersului înțelegerii corecte a doctrinei harului.

1. Antinomianismul harului. Conform acestei ideologii, legea morală a vechiului legământ ar putea fi substituită exclusiv de har. Acest concept teologal poate afecta natura canonică a vechiului Legământ. Este foarte adevărat că legile ceremoniale au încetat cu desăvârșire, dar continuăm să predicăm din Vechiul Testament, cele zece porunci rămân valabile și se predau în școli. Continuăm să credem în legămintele veterotestamentare, cele mai multe împlinite în Hristos. Sfințenia, neprihănirea, curățirea pe care o pretinde Dumnezeu în toată învățătura Vechiului Testament. Cât de corect este să atribuim harului doar părți din istoria doctrinei mântuirii? Cât de frumos e harul în lumina promisiunilor Vechiului Legământ? Nu alunecăm spre teologie adventistă, dar nu alunecăm nici spre panta anulării oricărei responsabilități morale, că ne acoperă harul.

2. Harul nu este ieftin. Conceptul popularizat de Dietrich Bonhoeffer arată că există o falsă înțelegere a harului: a) iertare fără pocăință; b) botez fără ucenicie; c) credință fără transformare. Harul autentic costă totul, pentru că ne cheamă la moartea față de sine și urmarea lui Hristos. Așa cum pe Dumnezeu l-a costat TOTUL (sacrificarea singurului Fiu), pe noi ne costă TOTUL, predarea totală. (Marcu
12:30) și: «Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta.» Iată porunca dintâi. Faptul că nu ne-a costat nimic, nu înseamnă că a fost ieftin harul lui Dumnezeu. L-a costat pe El. Pe Fiul lui Dumnezeu.

3. Harul nu anulează sfințirea progresivă. Există o mare confuzie între justificarea instantanee, bazată pe declarația urmării lui Isus Hristos, fie în ziua convertirii, fie în ziua botezului. Da Romani 10:10 rămâne valid: Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire. Dar, nu se poate anula conceptul de sfințire progresivă. Acesta continuă până în ziua în care închidem ochii sau auzim glasul Mirelui (Hristos). Nu atribuiți exclusiv mântuirea în seama justificării instantanee a harului, continuați să-i îndemnați pe oameni la sfințire, ucenicie și creștere duhovnicească.

4. Harul nu este determinism spiritual. O altă mare confuzie se face atribuind în exclusivitate harul deciziei divine, harul înțeles ca forță unilaterală care anulează răspunsul uman. În multe pasaje biblice, harul este prezentat ca inițiativa lui Dumnezeu care cere cooperare umană. Decizie, asumare cerebrală, maturitate, conștientizarea clauzelor contractuale (sinergie). Astfel se dezvoltă îndemnuri ca: har înmulțit (Romani 5:20), o formă de progresie cuantificabilă a harului; să stăruie în har F.A. 13:42; în grija harului F. A. 15:40; plinătatea harului Romani 5:17, puterea harului Romani 15:15; primirea harului în zadar. Iată că harul cere convingere, cooperare, consecvență.

5. Harul nu este sentimentalism teologic. Dumitru Stăniloaie recunoaște că “există o dimensiune specială a revelație divine, cea mistică”. Dar misticismul nu are voie să eclipseze principiile structurale ale harului. Ați auzit adesea expresii de genul: “a lăsat Domnul un har deosebit, că așa am plâns!” Uneori atribuim harului gălăgia și decibelii sau anumite trăiri emoționale. Îndemnați-i pe oameni să nu facă aceste confuzii. Harul este o stare de fapt, o binecuvântarea divină, o favoare. A considera har doar anumite momente sau stiluri de închinare sau fenomene duhovnicești poate știrbi din imensitatea harului. Reducționismul la nivel de emoție sau experiență personală, poate ciunti dramatic imensitatea harului. Har e și în suferință și la spital și în belșug, inclusiv în a avea parte de moartea celor neprihăniți. Harul înseamnă asumare cerebrală, logică, rațională a mântuirii lui Hristos. Maxim Mărturisitorul spune că inclusiv “martiriul este un har menit celor învredniciți de Dumnezeu să îl poarte.”

6. Harul nu este libertinism teologic. (Rom 6:1) Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu ca să se înmulțească harul? Harul nu este “toleranță divină” ci iertare plătită prin sacrificiul suprem al Fiului lui Dumnezeu. Muți oameni adorm pe urechea toleranței harului. Alții au alunecat spre triumfalism și progresism teologic, promovând ideologia prosperității. Vreau să merg la aniversarea de 130 de ani a unui astfel de adept. Păi nu spun ei că nu mai este boală în har, atunci de ce au murit? De sănătate sau plictiseală? Tot ei spun că nu mai este faliment. Să ne vândă barilul de petrol cu 50 $. Sunt primul client. Nu vă lăsați amăgiți. Uneori harul este redus la o idee vagă: „Dumnezeu e bun și ne acceptă pe toți.”Această versiune sentimentală ignoră intențional trei adevăruri fundamentale: dreptatea lui Dumnezeu, crucea lui Hristos și realitatea pocăinței. Își permit concubinaje, divorțuri, chefuri, etc. Aceasta este o altă neatribuire a harului.

7. Harul nu relativizează sfințenia lui Dumnezeu, ci o amplifică. O prezentare superficială a harului creează impresia că Dumnezeu și-a relaxat standardele morale. Dar în teologia biblică, harul nu scade standardul, dimpotrivă îl împlinește în Hristos și produce în noi o metamorfoză motivațională pentru a-l trăi. Harul este mai exigent decât legea. Acolo se punea accentul pe om, pe acțiunile lui. (Evrei 9:13) Căci, dacă sângele taurilor și al țapilor și cenușa unei vaci, stropită peste cei întinați, îi sfințesc și le aduc curățirea trupului,
(9:14) cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus pe Sine Însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăți cugetul de faptele moarte, ca să-I slujiți Dumnezeului celui viu.
(9:15) Și tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemați să capete veșnica moștenire care le-a fost făgăduită.

Iată argumentul exigențelor harului: (Matei 5:21) Ați auzit că li s-a zis celor din vechime: «Să nu ucizi ; oricine va ucide va cădea sub pedeapsa judecății.»
(5:22) Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecății; și oricine îi va zice fratelui său: «Prostule!» va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: «Nebunule!» va cădea sub pedeapsa focului gheenei.
(5:27) Ați auzit că li s-a zis celor din vechime: «Să nu preacurvești.»
(5:28) Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească a și preacurvit cu ea în inima lui.

În concluzie, merită să reflectăm la acest subiect al neatribuirilor harului la nivel de grupuri mici, la grupa de tineret, întâlnirile de surori, serile de adolescenți, devoționalul de seară al familiei. Dacă harul este înțeles, Biserica va progresa, dar dacă harul este înțeles greșit, putem să ne afundăm în eroare teologică și confuzie spirituală.

Harul lui Dumnezeu nu este o scuză pentru slăbiciunile noastre și nici o acoperire pentru compromis, ci puterea care ne ridică să trăim viața la care El ne-a chemat. Harul nu ne face indiferenți față de păcat, ci ne transformă inimile, ne învață să iubim sfințenia și ne dă curajul să creștem spiritual. Iar cea mai frumoasă dovadă că am înțeles cu adevărat harul nu este cât de mult vorbim despre el, ci cât de mult îl lăsăm să ne modeleze viața, caracterul și felul în care trăim înaintea lui Dumnezeu

Cu prețuire, pastor Onisim Botezatu!

În atenția învățătorilor de școală duminicală, liderilor de tineret, pastorilor, predicatorilor: învățători și evangheliști! Predicarea este arta de a reproduce cu fidelitate învățăturile Bibliei, fără a altera înțelesul intențional transmis de Dumnezeu prin textul scris. Predicarea eficientă însemnă să redai în mod armonios, cu o retorică fidelă în public, învățăturile pe care le-ai dezvoltat în studiul privat îmbinate cu post și rugăciune, cu multă muncă și iubire de cunoaștere.

În privința aceasta vă propun un subiect de meditație față de prestația publică a predicării. Analizând fluxul mare de predici, unele încărcate în mediul online, nu ai cum să nu observi tendința de superficialitate și infidelitate față de textul biblic. Inteligența artificială sau naturală a omului este capabilă să genereze idei și omilii excepționale, chiar formidabile și plăcute la auz, dar care pot comite abuzuri flagrante asupra învățăturii Bibliei. Ori, dacă fidelitatea față de Sfânta Scriptură este sfidată, nu rămâne decât amăgirea, în primul rând a predicatorului, pe care îl suspectez de comiterea unei nedreptăți premeditate, dar și culpa comună a auditorului care nu mai probează prin filtrul Bibliei acasă, așa cum făceau credincioșii din Bereea.

Exegeza (din fr.:exegesis = explicație, comentariu) este interpretarea (filologică, gramaticală, istorică etc.) a unui text, referindu-se în special la comentarea textelor biblice.

Exegeza deci presupune o analiză atentă și obiectivă a textului, extragerea sensului pe baza contextului, genului literar, istoricului și limbii originale. Scopul e să înțelegi ce a vrut autorul să transmită cititorului inițial. Exegeza este cea mai fidelă metodă în demersul înțelegerii ideii textului biblic.

Eisegeza este o metodă subiectivă și adesea selectivă de citire a textului, unde îți pui propriile idei sau prejudecăți în text, chiar dacă nu asta spune sau înseamnă textul de fapt.

La o analiză atentă, câte predici ai auzit în ultima perioadă eisegetice și câte au fost exegetice? Câte vin în urma unei expertize teologice profunde, cu principii și ideii extrase din Biblie și aplicate la viața de zi cu zi, și câte au fost de fapt idei sociale, adaptate la texte biblice să sune teologal? Aici se pot comite abuzuri.

Cererea mare de predică, generată de maratonul excesiv de evenimente și programe pentru a ține trendului media activ, conduce spre superficialitate și învățături de suprafață. Oare scopul bisericii nu este mai degrabă cel al creșterii spirituale la nivel local? Oare forța bisericii nu e dată de calitatea creștinismului per membru? Oare nu ucenicizarea și implicarea în slujire a fiecărui membru al bisericii contează de fapt? Iar membrul are nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu care este Duh și Viață. Nu vă sustrageți niciodată unii curs de retorică, hermeneutică, omiletică, exegeză, misiologie, evanghelogie sau orice alt curs care ar aduce un plus dezvoltării teologice.

Îndemn toți livratorii de învățătură biblică să ne întoarcem la studierea cu acuratețe teologică a Bibliei. Să petrecem timp, mult timp cu Biblia. Nu Chat GBT-ul face predici în locul nostru. Categoric nu! “Ferice de cei flamanzi și însetați după neprihănite” se realizează prin Cuvânt. Memorarea versetelor biblice nu se demodează niciodată. Biblia se citește cu caietul de notițe lângă noi. Cu un comentariu al oamenilor care au mai parcurs textul biblic înaintea noastră cu sute sau zeci de ani, confruntând apologetic deviațiile. Așa evităm ereziile.

Eisegeza este cea mai infidelă metodă de predicare. Nu inventez eu ideile și le potrivesc cumva unor texte biblice. Nu! Ci studiez Biblia și pe alocurea mai caut un exemplu din viața cotidiană (fără nume, locuri, persoane, biserici, detalii confidențiale, unele de la mărturisire), care să întărească în mintea auditoriului convingerile. Dar nu condamn Biblia la supunere față de ideile mele. Este o formă de înșelătorie. Bucuria mea este că oamenii s-au prins și taxează superficialitatea, iar dumneavoastră predicatorii responsabili care citiți, înțelegeți.

Dragi predicatori. Trebuie să mai înțelegem vremea în care trăim, ca fii lui Isahar. În urmă cu ani de zile, predicatorul era un fel de enciclopedie. În jurul lui se adunau oamenii pentru că predicatorul le aduceau lucruri minunate. Cultura biblică și generală. Oamenii nu aveau acces la informație. Astăzi? Tânărul stă cu telefonul în mână la balconul bisericii, iar în 5 secunde verifică toate informațiile legate de evenimentele prezentate de noi. Dacă nu corespund, se distrează copios.

Se demodează un predicator dacă predică Biblia? Nu! Este insuficient Isus Hristos în predicare, de trebuie ajutat cu tot felul de artificii emoționale? Nu! Contează mai mult validarea publică a mesajului, decât fidelitatea față de principiile biblice despre păcat? Nu! Nu mai predicăm adevărul și consecințele păcatului din teamă de hate mediatic? Nu! Rămânem credincioși lui Hristos și Adevărului de dragul răsplătirilor dumnezeiești? Da! Ne propunem o întoarcere la exegeza clasică și petrecerea orelor de studiu biblic îndrăgostiți de literele sfinte? Da! Merită efortul teologic de creștere spirituală personală, ca mai apoi să predicăm adevărul și nu bazaconii? Da!

Îl iubim pe Dumnezeu cu tot sufletul, cu tot cugetul, cu toată inima și cu toată puterea? Dacă da, atunci trebuie să ne întoarcem la Biblie. Să regăsim dulceața părtășiei din odăiță. Să rupem din noi, unind două trei zile de post una de alta pentru sfințire și auto-edificare spirituală. Să petrecem timp cu cărțile de teologie sănătoase care ne ajută să dezvoltăm o gândire teologică profundă, să nu ne facem de rușine când ne pun copiii întrebări. Să predicăm sfințenia și în an electoral. Să nu fim stresați cu voturi și alianțe (împrumutate din spectrul politic), ci să predicăm Evanghelia curată și sfântă. “Dreptarul învățăturii sănătoase” să nu fie strâmbat în anii electorali. Să rămânem consecvenți și serioși cu Dumnezeu, iar el își va respecta clauzele contractuale adiacente legământului.

Cu aleasă prețuire, pastor O. Botezatu

O invitație specială, o provocare pentru mine, o oportunitate a slujirii. Faptul că Dumnezeu a rânduit să fiu cu frații Strugariu și Ionuț Gontaru este un privilegiu unic, pentru care mă declar mulțumitor cerului.

Călătoria

Lungă și obositoare. Frații Strugariu și Ionuț au plecat sâmbătă din Suceava. Și am ajuns în Melborne marți dimineața (ar fi luni seara în România). Trei zile pline de drum. Budapesta-Dubai-Singapore-Melborne. O scurtă incursiune în inima Dubaiului este suficientă pentru a cartografia puțin imaginația cu rezultatul opulenței și al luxului exorbitant în care își petrec nefericirea magnații lumii, confundând amarnic valorile umane. Pare exotic, frumos și aventuros, dar este teribil de greu. Am lăsat familii acasă în ger cumplit, cu mașinile înzăpezite. Am lăsat împreună 6 neveste și 32 de copii să se descurce cu greutățile vieții, dar când Dumnezeu te cheamă, iar tu ești slujitor, mergi fără comentarii. Mari răsplătiri dumnezeiești are Domnul pregătite pentru fiecare soție de slujitor, pentru fiecare copil de slujitor. Toți sunteți partenerii noștri de slujire, chiar și de departe. Sacrificiul vostru nu va trece neobservat de providență.

David Șalar

Am avut ocazia să cunosc un om. Un mare om. Un om de caracter, modest, serios și bun. Blândețea lui David este cu adevărat cunoscută de toți oamenii. Am făcut o echipă bună împreună. Am avut de învățat multe lecții prețioase de la David. Dumnezeu să te binecuvânteze fratele meu. De asemenea au mai fost și alți frați slujitori precum Relu Moldovan, fratele C. Marinel. Domnul ne-a unit sub steagul crucii.

Melbourne, Victoria

Un oraș impresionant, 180(o sută opt zeci) de km lungime și 100 km lățime. Statul Victoria este reprezentativ, cu capitala Melbourne. Iar capitala Australiei (Canberra) este situată între cele două metropole: Sydney și Melbourne. Acesta din urmă este o metropolă uriașă, cu blocuri foarte înalte. La etajul 99 am urcat, mai sunt și altele mai înalte. În acest oraș răsfirat se aude pe alocurea vorbită limba română, ceea ce e fascinant. Așa cum fac peste tot, acești români s-au adunat, au întocmit mici comunități și au făcut biserici. Se adună săptămânal și slujesc Stăpânului.

Concenrtul papagalilor.

La geamul camerei mele se află doi stupi de albine foarte bine îngrijiți. În fiecare dimineață între orele 5-6 se dă un concert în parcul de lângă noi orchestrat de Creator. Fără bilet de intrare, fără bani, fără amplificare electrică, papagali de mai multe rase și culori si alte înaripate, ne oferă un concert mirific.

Familia Cîmpean

Cazați la fratele păstor Mircea Cîmpean, un primitor de oaspeți care a cazat mulți îngeri în ani, împreună cu părinții dumnealui, (mama Lidia, o Debora, o mamă în Australia) și tata Onucu (pastorul senior Ioan Cîmpean) sunt o familie model. La 59 de ani de căsătorie, plini de umor și dragoste, se înțeleg ca la 17 ani când mama Lidia a spus “Da” în fața altarului și s-a ținut de cuvânt. Aviz celor care după doi ani de la nuntă pomeniți divorțul! Pe atunci iubirea era iubire. Și astăzi este dacă ai inimă curată și ești asumat.

Biserica Tabor

O biserică cochetă, cu un design călduros, cu oameni credincioși și decenți îi slujesc Tatălui cu bucurie. Am cunoscut aici oameni mari, cu inimă cât Australia. Faptul că ne încurajează ascultând slujirea noastră în mediul online, e și mai onorabil. Unii dintre ei ne povestesc cum au venit aici. Fiecare poveste e unica în felul ei și cu puternic impact emoțional. E o bucurie să le asculți povestea. Aș face un reportaj cu fiecare poveste, care e demnă de un bestseller.

Convenția bisericilor Penticostale din Australia și Noua Zeenlandă

Convenția a fost organizată de Consiliul Bisericesc al tuturor bisericilor din Australia, dar prezența a fost policromatică. Ce mă bucur că departe de casă românii au uitat de gardurile de beton armata, de zidurile fortificate doctrinar, au uitat de religii și curente, de calvinism și armenianism, de luteranism sau reforme, penticostali sau baptiști. Aici toți se închină. Aceeași oameni aceluiași Dumnezeu. Toți cântă, toți se roagă, iată cum steagul crucii ne adună pe fiecare la un loc, putem vorbi aceeași limbă, și ne putem uni în închinare. Nu e abilitate umană, e opera Duhului Sfânt.

O sală grațioasă de aproximativ 1500 de locuri. Curând devine neîncăpătoare, deschizându-se și balconul care e full. Sala e plină nu doar de oameni, ci și de prezența Duhului Sfânt. Oameni adunați din toate colțurile Australiei, nu au mai ținut cont de miile de km au venit cu așteptări și dorința de părtășie. Din Sydney, Brisbane, Adelaide, Gold Coast, Pert și alte orașe australiene, unde frații noștri români și-au construit bisericuțe să se închine Regelui.

Foarte curând Duhul Sfânt aduce sub cruce sute (peste o mie) de închinătorii. Cu vocea, cu mâinile ridicate, cu diverse instrumente, curând focul închinării se extinde în întreaga sală. De la prima zi a convenției până la ultima am fost onorați cu prezența Duhului Sfânt în mod cu totul special. Nici unul din echipa noastră (cei invitați special pentru convenție) nu are 40 de ani împliniți. Semn că frații nu țin cont de anii noștri, dar se pare că nici Dumnezeu. Lucrează cu oameni de 30 și ceva de ani, la un loc cu oameni de 50-60-70 de ani.

Ultima zi a fost una unică. Duhul Sfânt începe să miște inimile spre cer. Prezența lui Dumnezeu avea să ne surprindă pe toți, chiar și cei experimentați tremură. O vibrație specială a Duhului preia controlul convenției și devine aproape imposibil de gestionat omenește. La nivelul duhului se simt presiuni și lupte acerbe în văzduhul Oceanului Indian.

Probabil căpetenii din Asia, din idolatria Indiei, din Japonia și orient au făcut front comun. Se simte o tensiune puternică la nivel spiritual. Numai cei cu experiență înțeleg misterul. A doua seară am înțeles secretul. În apropierea noastră se află una dintre cele mai reprezentative comunități sataniste din Australia. O, da. Mare dreptate avea apostolul Pavel: (Efes 6:12) Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești. Vai ce aș fi povestit puțin cu fratele Pavel. Ce nu aș da să am o oră audiență la el la consiliere, să îmi vărs amarul și să povestesc presiunile și războaiele spirituale. Cred că ar fi singurul care m-ar înțelege deplin.

Dar mijlocirile celor maturi, lacrimile părinților îndurerați care au pierdut controlul în casele lor, au avut succes. După lungi insistențe la chemare se declanșează minunea. Puhoi de oameni vin în față la rugăciune. De toate vârstele. Culoarele se umplu curând. Suntem nevoiți să facem mai multe apeluri la ei să elibereze culoarul care se tot bloca. Zeci de persoane care au venit să se ofere slujirii Regelui Regilor. Multe lacrimi s-au vărsat. În față lacrimi de pocăință. În bănci lacrimi de mulțumire ale părinților care își văd împlinită rugăciunea. Amarele lacrimi ale nopților târzii sunt acum împlinite de Dumnezeu. Zeci de minute de rugăciune împreună cu ceata de slujitori care au venit să ne rugăm.

O generație de tineri înfrânți. Depășiți de nivelul luptelor spirituale, unii au cedat sub presiunea poverii. Alții se mai țineau în câteva propte. Alții serioși de altfel au răspuns afirmativ chemării lui Dumnezeu. Se simțea în aer o prezență a lui Dumnezeu. Savurăm cu nesaț triumful crucii lui Isus Hristos asupra păcatului. Se simțeau lanțurile spirituale ale multor păcate care se rupeau și picau zornăind pe podele lustruite. Erau tineri descătușați și dezrobiți de sub puterea satanei prin forța harului și a Duhului Sfânt. Isus Hristos revendică victoria în niște case de lut slabe, slabe, foarte slabe.

Tineri și tinere. Soți și soții. Familii tinere cu copiii de mână ies în față să se predea de-a binelea lui Isus Hristos. Un frate pastor a ieșit la rugăciune când copilul lui de 12 ani a țâșnit de lângă el în față la rugăciune. A venit în trombă după el. Am mărturie cum la 12 ani Dumnezeu m-a cercetat în Casa de Cultură din Bacău, la chemarea fratelui păstor Luigi Mițoi, venind cu Misiunea Speranța. Iar acești tineri nu au mai ținut cont de nimic. S-au desprins dintre rânduri și au fugit în față la cruce.

Da, cineva e incomod, diavolul urla ca un leu că simte gustul înfrângerii în Numele lui Isus Hristos. Am fost sabotați de echipa media. (Au fost contractați prin firma care a trimis din ăia care nu au valori creștine, nici firești). La fiecare luare de microfon eram sabotat. Datorită unor probleme electrice, mare parte a metropolei este în beznă, dar noi avem curent printr-o minune. Peste Țoar răsare soarele. Inamicul a încercat să saboteze organizare prin dezinformare. Mesaje primite de frați în zilele precedente convenției că nu este curent și că nu se mai ține convenția. De asemenea un alt plan diabolic era pus la cale pentru a compromite toată slujirea printr-o metodă de sabotaj publică inițiată împotriva unui slujitor, dar pe care Dumnezeu m-a învrednicit să îl dezamorsez la timp. (Nu pot scrie detaliile aici).

În prima zi am fost onorați cu prezența une distinse doamne guvernator local ( ). Vizibil impresionată, cu lacrimi în ochi ne povestește Prigoana pe care a avut-o pentru apărarea valorilor creștine. Dar Dumnezeu le-a dat biruință la nivel de familie, plătind în mod uimitor amenda primită pentru ca s-a împotrivit unor fărădelegi inițiate de oamenii legii.Ms. Moira Deeming MP
Senator in Australian Parliament-Representing Western Melbourne Metropolitan Region;
Din partea Autorităților Române a fost:
D-soara Claudia Bejenaru- Consulul General al României in Australia. Aprecierile dumneaei au ajuns la sufletul românilor din Australia. Dumnezeu să binecuvânteze ambasada României de aici care se poate mândri cu reprezentarea acestor oameni plini de Isus Hristos.

M-a impresionat și povestea misionară a fratelui Petru Tarcea. Un om de blândețea lui Moise, care face misiune în Zonele sărace ale Africii și Indoneziei. La fiecare fântână săpată au reușit să monteze o stație radio, unde oamenii ascultă Evanghelia. Ne spunea ca au pus o țeavă destul de mică să poată poposi mai mult oamenii la fântâna, care se transformă într-un sanctuar și loc al socializării și întrebărilor introspective despre lume și viață, unde oamenii stau toată ziua.

Reîntâlnirea cu fratele păstor Gabi Izsac a fost o bucurie. Am reușit să înregistrăm un podcast despre convenție și scurtă mărturie a vieții mele. Fratele Gabi mi-a fost coleg de catedră mai bine de zece ani. Domnul l-a chemat aici pentru slujire împreună cu familia.

Frații Strugariu.

Acești oameni mari, cu inima mai mare decât ei sunt deosebiți. Au reușit să redea viață acordeonului. Este șocant cum un instrument batjocorit de unii (că ar fi învechit), ajunge să cucerească prim-planul închinării evanghelice prin milioane de vizualizări de pe toată planeta. Doar o cântare are peste zece milioane. Dovadă că nu e atât de important instrumentul muzical, cât spiritul închinării. Dăruirea, focul închinării, caracterul închinătorului, mesajul cântării. Să reușești să determini mii de oameni să cânte câteva imnuri consacrate este formidabil. Frații Strugariu sunt niște băieți bine crescuți, care provin dintr-o familie modestă, dar pe care Dumnezeu i-a împodobit cu mult har. În contextul în care cu greu mai găsești doi frați să își vorbească prietenos, ei sun patru, uniți de același foc al Duhului Sfânt. Se înțeleg bine, se coordonează deosebit, iar Dumnezeu continuă să lucreze. Sami nu se poate sluji de mâna dreaptă, dar când vine vorba de slujire o minune se întâmplă și Dumnezeu îi prea funcțiile mâinii făcând dintr-un braț de carne, aproape invalid o unealtă a neprihănirii.

Maniera în care Dumnezeu mișcă zeci de mii de oameni (50 de slujbe doar în turneul de anul trecut) este un fenomen greu de explicat logic. Nu le ridicăm statuie, nu ne lăudăm cu oameni, dar nu putem să nu observăm dinamica închinării plenare pe care Dumnezeu a revitalizat-o prin stilul lor. Am umblat mult, am participat la multe conferințe și slujbe, dar până acum nu am văzut o sală de sute, uneori mii de oameni să cânte cu atât foc împreună. Ori esența închinării este exact asta. Biserica să cânte, mulțimea prezentă să fie angrenată. Ca slujitor nu pot decât să mulțumesc lui Dumnezeu că a ales să mă așeze contemporan cu ei (frații Strugariu). Și Pavel recunoaște în epistole aportul evanghelistic al tovarășilor lui, nominalizându-i.

Ionuț Gontaru

Un om deosebit. Un vas fragil în care Dumnezeu a investit enorm. Cu patru operații pe creier, cu un traseu anevoios al vieții, abandonat de tată încă de copil, crescut de o mamă eroină care nu s-a mai căsătorit, investindu-se în copilul talentat, cu un dar special de a cânta. El cântă cu toată ființa. La pian se prezintă ca un maestru, la îndemnare ca un predicator, iar la voce e cântăreț călduros, deși nu are studii de specialitate, asta amplifică mai tare minunea talentului său muzical. Dumnezeu îl împodobește cu har dublu. Sfidând parcă gravitația realității, nu îl auzi să se plângă, nu e trist și izolat, nu adună frustrări, dimpotrivă. S-a pus pe drumul acesta cu noi, până la marginile pământului. Aproape 22 de ore numai în aer. Escale lungi și obositoare, dar toate au trecut mai ușor în compania lui. Cu umorul unui actor ilustru a reușit să ne vindece de toate cele negative din minte. Faptul că Dumnezeu se îndură de el și Corina și le-a dăruit o binecuvântare (pe Eva) după 16 ani de căsătorie, este un miracol și o favoare divină. Îți mulțumim Ionuț pentru că ești. Faptul că ne ești și prieten este un plus privilegiu pentru noi.

Prima biserică din Australia. Fratele Busuioc

Biserica Baptistă din Melbourne este o comunitate minunată de oameni speciali. E Biserica mamă a tuturor creștinilor evanghelici din Australia, iar acesta este un har. O seară fără bariere. Nu se mai ține cont de garduri doctrinare, de îngrădiri dogmatice, de culori religioase. Aici toți se închină. Rugăciunile comune au fost un deliciu. Fratele Busuioc face dovada unui slujitor responsabil și vrednic de toată cinste perilor dumnealui albi. Ca pastor senior al bisericii ne-a primit cu o căldură hristologică, un om cu duhul înfocat.

Am întâlnit aici prieteni, oameni frumoși, care la această depărtare de casă rămân credincioși Marelui Stăpân.

Betania Melbourne

Aici a fost iarăși o slujbă frumoasă. O biserică mare, arhiplină și cu mare dorință de închinare. Traian. Este un băiețel de aproximativ 10 ani care a recitat un psalm foarte frumos. Iertați-mi slăbiciunea pentru recitare și memorare. Îl întreb pe Traian câți psalmi știe: “Foarte mulți!” Îmi răspunde hotărât. Oare copii noștri de zece ani câți psalmi mai știu pe de rost? Dar, oare noi adulții câți mai știm? Mulțumim Traian pentru pasiunea ta în a memora Biblia. Asta e viața unui creștin, unui slujitor, unei biserici. Biblia. Dacă părinții tăi, pe care îi felicităm, se vor ocupa mai departe de tine, ai șanse să ajungi un bun predicator slujind Stăpânului ceresc.

Gold Coast (Brisbane)

Biserica Grace se află în plin șantier. Vor face o locație mare și aerisită. Dar înghesuiala nu a fost un impediment pentru cercetarea Duhului Sfânt. Fratele Emanuel, pastorul coordonator al bisericii este deosebit prin calmul lui și blândețea rară. Ne primește cu dragoste în Hristos și ne asigură de toată libertatea Duhului în slujire. Am avut experiențe foarte frumoase aici, am cunoscut oameni buni și inimoși. Nistor este omul fără vicleșug pe care Dumnezeu îl preferă. A cazat toată echipa de misionari (noi, invitații la convenție). Casa lui Nistor a devenit un sanctuar în care Fiul Omului își poate odihni capul oricând. Astfel de oameni cu astfel de daruri sunt rari. Cine mai găzduiește un om astăzi? Cine mai are un loc în plus la masă? Cine mai pune baia și mașina de spălat haine la dispoziție? Cine mai face curat după slujitorii Domnului? Cine mai face cumpărături în plus? Cine își mai expune familia la aglomerație?

Cine? Oamenii aleși de Dumnezeu pentru asta. Oamenii care înțeleg misiunea hristologică a bisericii. Oamenii mari. Oamenii puternici și maturi teologic. Oamenii aceștia vor fi mult binecuvântați de Dumnezeu. Iar Nistor cred că va lua premii cel mare.

Biserica Elim este de asemenea o comunitate de oameni tineri și devotați. O biserică mare, foarte dotată. Dovadă că oamenii sunt gospodari și maturi. Acolo unde găsești o clădire de biserică îngrijită însemnă că vorbim de credincioși responsabili și maturi. Aici Dumnezeu avea să ne surprindă în mod deosebit. Cu o flotă de slujitori tineri, biserica se află în ascensiune și la capătul pământului se luptă să slujească Domnului.

Fratele Ioan Pumnuț (neamul nostru) și Rodica soția lui sunt oameni faini. Ne povestește fratele Jon la un breakfast cum a plecat el în Australia. Informațiile vă pot afecta emoțional. Lăsând acasă o soție însărcinată și cu un copil de trei ani a trecut Dunărea pe o bărcuță de plastic. În bătaia gloanțelor grănicerului de serviciu, reușește să treacă în Serbia. Povestea e fascinantă. Presărată cu elemente tragi-comice. Aici se vede spiritul luptător al românului, care e dornic să exploreze o opțiune care e mai bună, chiar dacă e imposibilă. Povestea unchiului John, mi-a adus aminte de povestea unchiului Petru Lulușa (care a mers sub tren, sub toaletă, să nu fie detectat de câini. O călătorie din Belgrad până în Trieste. E stabilit de 50 de ani în Chicago. Povestea unchiului Petru poate fi urmărită aici. ⬇️https://youtube.com/watch?v=9dCC8tBGGOE&feature=shared⬆️

Ne pregătim să plecăm din Gold Coast. Lăsăm în urmă lacrimi de pocăință, hotărâri pentru botez, tineri transformați și familii deviate. Lăsăm în urmă amintiri frumoase, prieteni noi și minunați. Dumnezeu știe dacă ne vom mai vedea, distanța fiind în mare impediment. Dar săptămâna asta petrecută la ei a fost suficientă pentru crearea unor legături indestructibile și amintiri de excepție.

Pert (…)

Australia este un continent unic. Cu o floră și o faună bogată, înconjurată de oceanele Pacific, Atlantic și Indian. Imaginea mea despre acest continent era diferită. O țară cu 25 milioane locuitori. Verde, plină de viață și o biodiversitate unică în lume. Păduri tropicale imense de Sequoia, cele peste 200 de specii de eucalipți fac din Australia un continent în care viața vibrează la fiecare pas. Turmele de canguri, diverse specii de păsări, papagalii în libertatea lor, bogățiile oceanelor, imensitatea deșertului cu cea mai mare populație de cămile și vaci sălbatice din lume, te fac să te îndrăgostești de această țară binecuvântată de Dumnezeu.

Ne deplasăm spre casă. Unde ne așteaptă familiile topite de dor după noi, dar mai ales noi după ele. Plecăm bucuroși și cu inima plină de har. A rămas în urmă o amintire plăcută, lacrimi de pocăință, decizii pentru botez, părinți bucuroși, slujitori mulțumiți și credință într-un Dumnezeu care răsplătește jertfirea noastră.

Mulțumim Domnului și Consiliului Bisericesc pentru invitație, dar mai ales fratelui Beni Fițui care s-a ocupat de bilete și venirea noastră aici. Fratele Beni este un om care trebuie interpretat. Plin de zâmbet și iubire, entuziast ca un tânăr de 20 de ani. Domnul să vă binecuvânteze cu bătrâneți fericite. Mulțumim fratelui Mircea Cîmpean ca președinte al Bisericilor Române din Australia și Nouă Zeelandă, și organizator al Convenției. Frate Mircea ați dat dovadă de echilibru, siguranță și desfășurare foarte bună. Biserica Tabor, ca gazdă a evenimentului, a dovedit că nu prin număr vine biruința, ci prin coordonate și bună organizare. Domnul vă va răsplăti.

O să ne fie dor de voi preaiubiții noștri frați în Hristos! Cu prețuire, pastor Onisim Botezatu, frații Strugariu (Stelică, Sorin, Silviu, Sami), Ionuț Gontaru. O echipă de criză închegată spontan de Dumnezeu pentru o lucrare atât de măreață.

În atenția slujitorilor altarelor! Nu vă jucați cu vorbele, nu compromiteți predicarea, nu stingeți Duhul, haideți să rămânem credincioși Evangheliei și Domnul își va arăta credincioșie față de noi. Un cancer, o leucemie, un accident și am terminat predica. Dar, oare asta ne-a cerut Dumnezeu? Oare schimbă cu adevărat acest discurs? Oare sunt eu fidel Evangheliei lui Isus Hristos? O introspecție responsabilă nu poate fi decât un avantaj.

(1Cor 1:23) dar noi Îl propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, și pentru neamuri – o nebunie,
(2Cor 4:5) Căci noi nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voștri, pentru Isus.
(Col 1:28) Pe El Îl propovăduim noi și sfătuim orice om și învățăm orice om în toată înțelepciunea, ca să înfățișăm orice om desăvârșit în Hristos Isus.

Dragi predicatori! Asistăm, așadar la un volum foarte mare de predici și îndemnări. Datorită intensității slujirii, timpul de meditație, studiu și reumplere este tot mai scurt. În această dinamică a discursului, tendința de superficialitate este maximă. Și ne întrebăm cu onestitate: Oare asta vrea Dumnezeu? Oare fac ce trebuie? E mulțumit Domnul Isus de felul în care mă ridic în Numele Lui! Dar Duhul Sfânt? Dar Majestatea Sa, Dumnezeu Tatăl?

“Oțium” = înseamnă pauză în latină. “Negoțium” = mișcare, câștig, activism. Cicero celebrul retor roman spunea: “să te oprești să mai pui și întrebarea sinelui, nu numai întrebarea lumii”. Cronicarul Miron Costin: “nu există ispravă mai mare ca zăbava cetitului cărții”. Este mare nevoie de retragere, de pauză, sau “sublimul trândăviei” vorba lui Platon. Nu se referă la lenea păcătoasă, ci la reflecția introspectivă. Gândind și ticluind idei pentru alții, există riscul să ne pierdem pe noi înșine. Meditația duhovnicească și studiul sunt indispensabile predicatorului care vrea să placă Stăpânului, nu doar audienței. De la El vine răsplata.

Am o “obsesie” pentru hristocentrismul predicării, de ideea de a străluci Domnul Isus Hristos în predicarea noastră, iar nu opacitatea sinelui nostru limitat și pe alocurea sinistru. Antropocentralitatea (înlocuirea lui Isus Hristos cu artificii umane, care țin de propria imagine în discurs), în mare parte a predicării de astăzi este un mare abuz spiritual, reprezintă lipsă de responsabilitate și inconștiență vinovată, pentru că e furnizată cu premeditare. Și e just să fie pedepsită!

Slujitorii fac cheltuieli, investiții, cereri de închiriere de spații, oboseală, rugăciune, post, șanse unice. Este inadmisibil să se citească texte doar ca acoperire și să nu se facă nici o referire la ele. E păcat! Am plecat uneori în lacrimi acasă cerându-i iertare lui Dumnezeu pentru modul în care au fost batjocorite minutele de har. Această formă agresivă de manipulare emoțională hrănește oamenii cu iluzii. Masele nu au discernământ teologic. Mulți oameni sinceri din biserică, neintenționat confundă cercetarea Duhului cu afecțiunea emoțională. Ei sunt doar impresionați și plâng, nu zidiți. Doar Cuvântul are forță de metamorfoză. Poate o experiență să ajute la întărirea unei idei, dar nu construiesc ideea în jurul diagnosticelor incurabile.

Dragi colegi de predicare! Oțium = oprire! Nu “neg” – Oțium. Nu facem afaceri cu harul! Nu tranzacționăm suflete, că ne putem înfrăți cel mult cu Iuda, iar niciodată cu Pavel “obsedat de cruce”.

Mă întreb: oare a ajuns Isus Hristos insuficient? Oh nu! Încă 70 de mii de ani dacă am predică despre El, abia am atinge 1% din misterul hristologiei Sale. Oare am putea vorbi de insuficiența Bibliei? De trebuie să apelăm la artificii psihologice? Nici asta nu ține! Biblia este oceanul fără sfârșit al revelației. Este Cartea de identitate a lui Dumnezeu. E un subiect în sine inepuizabil de învățătură și consistență. Cumva Duhul Sfânt nu mai este pe pământ? De suntem nevoiți să forțăm nota a ne descurca fără El? Să îl fi înlocuit de tot Chat GBT-ul? Oh! Nici asta nu prinde. L-am simțit aseară la amvon în timp ce predicam despre supremația lui Isus Hristos în slujire și trăire. Doamne ce susur blând și subțire a cercetat bisericuța din Ghioroc! Și dumneavoastră cei care citiți acest mesaj L-ați simțit pe Duhul Sfânt de sărbători. Deci Duhul lucrează și astăzi cu putere.

Fac un apel la responsabilitate și reverență față de Domnul. Haideți să ne propunem să slujim cu evlavie și cu frică Domnului Isus Hristos! Haideți să păstrăm fidelitatea față de Sfânta Scriptură! Haideți să păstrăm deplin hristologic mesajul predicării! Haideți să nu ne îndreptăm spre basme băbești și istorisiri închipuite! Principiul de bază al hermeneuticii: “Lasă Scriptura să interpreteze Scriptura”. Nu vă jucați cu sufletele oamenilor! Nu abuzați spiritual și emoțional de ei! Nu construim predica pe două trei cancere și atât! Am observat și asta, că oamenii nu se mai lasă impresionați. Deci deja nu mai ține.

Am așa un nerv al speranței că nu mai prinde. Oameni la care nu m-aș fi gândit că sunt atenți, au venit și mi-au semnalat elementele de abuz spiritual, bombardamentul compulsiv cu lacrimogene și istorisiri închipuite, invazia agresivă a poveștilor trucate despre boli incurabile, care da, impresionează pe cei vulnerabili emoțional, dar îndepărtează latura conștientă, sugrumă rațiunea bisericii.

Dragi slujitori ai altarelor! Oțium – oprire, iar nu negoțium – tranzacție. Haideți să ne întoarcem înapoi la Biblie! Înapoi la Isus Hristos! Înapoi la rugăciunile fierbinți din toiul nopții! Înapoi la Dumnezeu! Înapoi la călăuzirea și ungerea Duhului Sfânt în profeția predicării! Înapoi la zilele de post și rugăciune care pun pe fugă duhurile răutății și ne dau autoritate în spectrul spiritual! Suntem responsabili să conservăm hristocentrismul predicării pentru noua generație de slujitori care ne vor fi succesori.

Preaiubiților, tratați articolul ca un îndemn frățesc, responsabil și cu frică de Dumnezeu. Și haideți să-L predicăm pe Hristos. Este suficient! Dacă Dumnezeu ne va hărui să ajungem în anul 2026, haideți să lucrăm responsabil la schimbarea paradigmei predicării! Redându-i sacralitatea, hristocentrismul și biblicismul.

Cu deosebită prețuire, al Domnului rob în slujba oamenilor, pastor Onisim Botezatu.

(Ps 93:5) Mărturiile Tale sunt cu totul adevărate; sfințenia este podoaba Casei Tale, Doamne, pentru tot timpul cât vor ține vremurile.

Ați auzit de ei. Ați cântat cu ei. Poate au fost la biserică dumneavoastră. Sunt formidabili. Este vorba de un grup de cântăreți din toată țara, care se întâlnesc în diverse biserici pentru o demonstrație de forțe a cercetării de altă dată a Duhului Sfânt. Grupul e condus de Ilie Puha, care, ca un amiral al Împărăției, îi conduce în închinare. Și ce închinare!

Cu jumătate de oră înaintea programului biserica era aproape plină. La ora începerii nu mai erau locuri. Sute de oameni din județul Arad au venit la Betleem să se închine. O atmosferă cerească. Cu mâinile ridicate spre Dumnezeu, cu lacrimi pe obraz, toată audiența cântă. Curând, o seară obișnuită se transformă într-o seară a slavei divine. Simțeai vibrațiile prezenței lui Dumnezeu în fiecare celulă din corp.

Pentru câteva zeci de minute (care s-au transformat în trei ore), cerul a sechestrat cronosul/ timpul se oprește, iar harul se revarsă fără măsură. Bătrâni și tineri care cântă și proslăvesc pe Dumnezeu, în briza cercetării de altădată. O oază a timpului, care trezește cele mai sfinte amintiri, în care credincioșii penticostali au experimentat botezul, umplerea și darurile Duhului Sfânt. Acest buchet al revelației care a transformat sute de mii de vieți, ducând Biserica Penticostală la jumătate de milion de credincioși în România.

Cântările duhovnicești scrise prin pușcăriile comuniste și la umbra crucii nu se vor demoda niciodată: “Va fi o dimineață când ne vom ridica”, “Nu-i nici o încercare jos aici sub soare, mai presus decât puterea Ta”, “Când îți cântăm Isus se luminează cerul, se-aprinde jertfa pe altar”, “Iată ruga mea…Tot ce m-ar costa, fie voia Ta”.

Dacă un stil muzical durează câțiva ani, e un artificiu. Dar, dacă un stil muzical ține zeci de ani, înseamnă că are profunzime artistică, are ungere divină, există cerere, credincioșii se regăsesc și trebuie conservat și promovat pe mai departe. Au șanse. Au fost cântăreți din patru generații cu felurite instrumente, așa cum este și harul lui Dumnezeu, felurit. Aceste cântări nu au termen de valabilitate. Ele au spirit etern. În cer se va cânta, dar duhovnicește.

Cu fețele senine, cu lacrimi în ochi, am avut un timp de adevărată laudă și închinare. Cântăreții care se roagă cu lacrimi înseamnă că au continuitate în cotidian. Astfel de cântăreți sunt rari. Dacă i-ai cunoscut, ține legătura cu ei.

Se demodează oare evlavia? Nici vorbă! Oare decența expiră? Nu! Sfințenia are termen de valabilitate? Niciodată! E regina Casei Domnului, împodobită prin roadele crucii. Neprihănirea sau iubirea, au oare perioade de tăcere? De irelevant? Absolut, nu. Ele vor împodobi ființa umană până ultimul om va părăsi planeta albastră.

Atunci haideți să nu construim culte ale personalității “vedetelor” de plastic. Oameni neduhovnicești, care deformează optica adolescenților despre închinare. Să nu promovăm elitismul religios. Să nu angajăm oameni de carton care să ne cânte doar pentru că știu nota sau acordul. “Artiști” care prestează piese compuse de “poeți” nesfinți care nu cunosc pe Domnul. Mai bine trece înaintea lui Dumnezeu o cântare de laudă intonată de un om neprihănit, chiar dacă îi mai scapă o notă. Da, cred în gama harului. Cred în prezența Duhului Sfânt în închinare! Cred în cruce! Cred în hristocentrismul poeziei, al predicării, al cântării. Dacă nu e plină de Hristos, o creație literară, poate fi agreabilă rațional, dar nu încântă cu nimic cerul.

Dacă decența și echilibrul conservator au bunul simț de a rămâne în sfială și liniște, nu înseamnă că au cunoscut vreo înfrângere. Oh! Nu! Mai degrabă au acea constantă a relevanței care le păstrează pline de vitalitate, în timp ce pe lângă cale se ridică și dispar stiluri și trenduri de plastic cu fumigene colorate.

Dragă Ilie Puha, acordeonul tău nu se demodează niciodată. Așa alb și tocit, e în trend. Fiecare clapă are belșug de har. Fiecare buton de bas, aduce un strop de autentic în închinare. Rari sunt cântăreții care mai cântă în lacrimi. Unii nici nu au cum, îi împiedică “lookul”. Dreptate avea Nicolae Moldoveanu: “Mai frumoasă-i cântarea cu lacrimi, mai ceresc e răbdând a trăi”. Când mâinile sunt sfinte, și inima fără prefăcătorie, la fel sună și chitara, vioara, trompeta, pianul și oricare instrument muzical. Nu proslăvesc acordeonul. Nu despre instrumente este vorba. Fiecare instrument rămâne doar un instrument muzical, caracterul închinătorilor face diferența.

Dragi cântăreți și predicatori! Rămâneți prin preajma crucii. Aici e autenticitatea închinării. Vrednicia se capătă pe genunchi, în frângere, cu lacrimile pocăinței și smerenia hristologică. În Biblie nu ai cum să te rătăcești. Sfânta scriptură este ca un ocean infinit, dar cu Isus Hristos în corabie și plinătatea Duhului Sfânt în inimă, nu te pierzi niciodată.

Dragi creștini! Rămâneți demni! Nu îngenunchem decât înaintea lui Dumnezeu ! Nu cedăm un centimetru de har câștigat de Hristos la cruce! Nu facem troc cu adevărul în schimbul vremelniciei! Nu ne lepădăm de Dumnezeu! Ne străduim din răsputeri să trăim în neprihănire! Rămânem în luptă deschisă cu diavolul, aliniați în spatele crucii, cu Isus Hristos în frunte! Dezaprobam orice formă de promiscuitate si mergem înainte cu Dumnezeu!

P.S. Sfințenia rămâne podoaba care umple de frumos Casa lui Dumnezeu până la sfârșitul veacului. (Să îl purtăm în rugăciune pe fratele Ilie Puha. Are nevoie de noi în perioada asta).

E atât de frumoasă slujba de păstor/slujitor, dar atât de grea și anevoioasă pe alocurea. Ai fost propus de un pastor senior, biserica te-a ales, probabil e și voia suverană a lui Dumnezeu. Și te trezești într-o nebuloasă luptă spirituală, fără ajutor, fără apărare și de cele mai multe ori singur. Nepregătit. Fără avertismente. Uneori ai vrea să descarci povara sufletească. Să evadezi câteva zile. Să închizi telefonul. Dar e aproape imposibil.

Poate se vede diferit din bancă spre amvon. Dar de aici în sală se vede dublu. Deseori cu emoții și frică. Anxioși, atenți la vorbe și gesturi, pentru că sunt critici exigenți în sală. Preocupați de fiecare detaliu al bisericii să meargă brici. Iar când vezi zone gripate, respiri greoi și suferi. Atent la copii. Grijuliu cu tinerii cateheți. Respectuos cu vârstnicii. Gentil cu tineretul. Precaut cu doamnele. Un păstor este vândut rob slujirii Stăpânului. El nu mai există. Familia suferă, organismul suferă, somnul suferă. Apoi ne stingem poate chiar înainte de pensionare. 

Văzusem un clasament cândva, cum că slujba de păstor ar fi pe locul doi în lume la categoria gradului de risc, după piloți. Cum? Ore de noapte mai multe decât de zi. Expunerea la viruși prin spitale și azile de bătrâni. Slujire în medii ostile. Mor aproape un milion de creștini anual. Cei mai mulți sunt slujitori. Mâncăm pe fugă. Zboruri cu avioane. Șoferi de cursă lungă. Criticați. Expuși riscului de a fi răstălmăciți în vorbire la fiecare prestație publică. Zile de post multe și grele. Nopți albe. Critici peste critici, din toate direcțiile. Creștinul de rând se luptă cu duhuri, păstorii luptă cu legiuni, tot în favoarea turmei. E frumos să fii păstor!

A doua duminică din octombrie e ziua slujitorului. Nu am știut de ea. Dragi frați de pretutindeni. Surprindeți-vă slujitorii cumva

🎹🎻🎷Invitați-vă dirijorul la un ceai.

🌹🌷🌺Duceți un buchet de flori învățătoarei de la copii. 

🧑‍💼👨‍💻👨‍✈️Faceți un cadou liderului de tineret.

🍷🫓🍽️Spuneți un mulțumesc diaconului care vă dă Cina Domnului. 

📚📙📕Cumpărați o carte pentru prezbiterul care face pastorație de ani de zile gratuit. Pentru că pastorul e prins cu alte biserici și ajunge mai greu la voi. Dar prezbiterul acela, delegat sau nu, stă cu toiagul în mână. Doarme în mijlocul satului vostru și vă apără de lupi. Invitați-l la o cină. 

🅿️👮Chemați echipa de ordine la o ședință. La final surprindeți-i cu o pizza!

🎤📹📷Mulțumiți oamenilor de la media care stau în picioare program după program!

🧎‍♀️🤲🙏 Binecuvântați-vă mijlocitorii bisericii. 

🧼🧹🧽Chemați femeia de serviciu a bisericii în față la o slujbă și rugați-vă pentru ea! Binecuvântată e doamna care aspiră praful de pe picioarele sfinților!

💶🪙💳Felicitați public pe contribuabilii lunari (fără nume) care dau zeciuiala. Ei țin biserica în viață!

Despre pastor nu am amintit nicio recompensă. Nu vreau să ne plângem de milă sau să ne apărăm singuri. O faceți dumneavoastră în fața batjocoritorilor. Nu le permiteți să ne calomnieze. Luptați pentru cei care luptă pentru voi. Nu vă cerem decât să vă iubiți păstorii. Și spuneți-le asta printr-o îmbrățișare. Știu, e un sport neobișnuit, dar înnobilează. Am o rugăminte totuși: ajutați-ne să nu facem slujba suspinând! Așa ceva nu vă e de nici un folos nici dumneavoastră, nici nouă.

@12 octombrie ziua slujitorului. 

La mulți ani, nouă!

Cu prețuire, pastor Onisim Botezatu