(1Pet 3:7) Bărbaților, purtați-vă și voi, la rândul vostru, cu înțelepciune cu nevestele voastre, dându-i cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moșteni împreună cu voi harul vieții, ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre!

Acest verset nu vorbește despre superioritatea bărbatului, mai degrabă despre responsabilitatea lui. Petru îl îndeamnă pe soț să trăiască alături de soție cu înțelegere, respect și grijă. Expresia „vas mai slab” nu înseamnă că femeia este inferioară din punct de vedere spiritual sau intelectual, se referă în principal la fragilitatea fizică și la faptul că femeile sunt mai vulnerabile social. Tocmai de aceea, bărbatul este chemat să ofere protecție, onoare și respect, nu să profite de această vulnerabilitate. Petru spune apoi că soțul și soția sunt „moștenitori împreună ai harului vieții”. Înaintea lui Dumnezeu, amândoi au aceeași valoare și aceeași moștenire spirituală. Căsnicia nu este o relație de dominare sau intimidare, vorbim mai degrabă de un parteneriat în care fiecare îl ajută pe celălalt să-L urmeze pe Dumnezeu. Versetul se încheie cu un avertisment serios: „ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre.” Relația cu Dumnezeu este strâns legată de felul în care ne purtăm cu cei de acasă, iar rugăciunea poate fi împiedicată.

Motivat de unele reacții din mediul online referitoare la femeie la general și modul în care a fost transmis sau interpretat textul biblic sau mai bine zis părerile unor predicatori, am hotărât să scriu câteva reflecții care să arate modul în care se raportează Biserica lui Hristos la slujirea femeii și la rolul ei în economia planului divino-uman.

Dragi doamne și domnișoare, vă prețuim! Biserica lui Hristos apreciază femeia mai mult decât toate instituțiile laice la un loc. Acele instituții care vă dau “drepturi”, ca mai apoi să vă exploateze, sunt doar drepturi iluzorii, când vă ajunge depresia și dependența de droguri, alcool, violență domestică, tot la Hristos găsiți refugiu.

În Noul Testament femeia joacă un rol crucial. De la pântecele curate ale Mariei, femeile mirosnosite, diaconițele și femeile misionare care au contribuit la înaintarea Evangheliei, observăm cum Dumnezeu a folosit caracterul dumneavoastră nobil, pentru cele mai mărețe planuri și revelații din istorie. Până și Hristos asemăna sfânta Sa Biserică precum “o mireasă împodobită pentru bărbatul ei”.

O, da! De fiecare dată când Dumnezeu are nevoie de un bărbat îl cheamă afară pe munte, în peșteri, în pustie, pentru a-l prelucra și a-i transmite misiuni și mesaje. Pentru o doamnă, Dumnezeu vine personal: La Fântană de unde scoate apa pentru bătrâni și prunci, la soba unde fierbe linte, la plita care coace turte, în bucătăria modernă, pentru că știe și Dumnezeu că dacă plecați puțin din familie, e dezastru.

Femeia este termometrul emoțional al casei. Ea asigură climatul de pace, veșnic între stările și părțile conflictuale. Între soacră și ginere, între tată și băiat, între băieți și băieți, între tineri și bătrâni. Sunteți binecuvântarea lui Dumnezeu pentru societatea asta secularizată și stresantă. Fără căldura voastră emoțională eram cu toții niște cuburi de gheață. Și reci și pătrați.

Între toate tensiunile și conflictele sociale, găsiți puterea de a ne încălzi. De a liniști preadolescenți anxioși, de a mângâia bărbații musculoși dar șubrezi emoțional, și da, niciodată nu considerați că e prea mult. Alergați de dimineață până seara schimbând rolurile în mod aproape hollywoodian: între mamă și soție, bunică, soacră, dădacă, asistenta medicală, psiholog, tovarăș, bucătar și culmea, toate în aceeași zi. Mă mir cum de mai rezistați. Noi bărbații avem un singur rol pe zi, și acela îl facem stângaci.

Da, societatea ar fi pe butuci fără voi. Ați crescut în brațele voastre geniile și împărații lumii. Ați meditat ingineri și medici, ați încurajat profesori și academicieni, căci toți bărbații serioși ai istoriei și generali de război, care au crescut în preajma unei mame speciale. Cine vă poate egala valoarea și măreția? Dacă există egalitatea între noi și voi? NICIODATĂ! Care dintre noi, bărbații, ar fi în stare să vă egaleze la o naștere, o zi în bucătărie, o noapte nedormită lângă un bebeluș care are colici, o zi în rolul de mamă, o săptămână de teme cu preadolescenți fără chef, pe care le faceți cu atâta răbdare, iar și iar? Să fie egalitate între noi? Niciodată! Ne sunteți net superioare.

Cu toate acestea nu vă impuneți frenetic poziția. Nu ne scoateți ochii pentru milioanele de lucruri pe care le faceți pentru noi toți de ani de zile. Sunteți ca niște mașini care par că nu obosesc niciodată. Găsiți întotdeauna iubire pentru fiecare și diferențiată. Pentru fetiță sunteți modelul feminității desăvârșite, pentru băieți în alt fel, ajutându-i să fie masculini și bărbați, pentru soți în alt anume fel, având grijă să se mai simtă copii o dată, pentru părinții bătrâni asemenea. Cine vă poate înțelege bunătatea și iubirea voastră? Promitem că ne vom strădui măcar să vă respectăm, chiar dacă ne este imposibil a vă înțelege.

Ați reconstruit țări și societăți distruse de foamete și războaie. Ați crescut și regenerat generații întregi de bărbați, capabili să inventeze și să reinventeze societăți și istorii.

Dragi doamne și domnișoare! Biserica lui Hristos este instituția care încurajează, iubește și respectă doamnele mai mult decât oricare alte instituții la un loc. Nu generalizați anumite ieșiri în decor ale unor colegi neinițiați în ale predicării. Nu aruncați ocara asupra slujitorilor altarului. Auziți patru sau cinci părerologi din oficiu, dar suntem alte mii care vă prețuim și vă respectăm ca pe niște ființe speciale, trimise de Dumnezeu pe pământ pentru a ne face viața mai frumoasă.

Să vă iubiți corpul vostru, meseria voastră, familia și biserica. Sunteți frumoase și unice așa cum v-a creat Dumnezeu. Dragi tați! Spuneți-le fetițelor voastre asta! Și atunci când nu merită. Și dimineață când se trezesc ciufulite cu părul vâlvoi. Onorați-vă domnișoarele din casă. Petreceți timp cu ele ascultându-le și jucându-vă cu ele. Ajutați-le să se simtă feminine și frumoase și onorate că sunt femei. Iar decența în îmbrăcăminte și make-up vine de la sine. Nu trebuie urlată de la amvoane. O fetiță care crește cu demnitate și știe că e frumoasă, va fi mulțumitoare lui Dumnezeu și va face cinste bisericii, dar dacă e umilită și necinstită va dezvolta adicții și va avea predispoziție la extreme.

Dragi bărbați dați cinste femeii, ca unui vas mai slab (mai sensibil, suav, finuț, elegant, fragil, delicat), ca unii care veți moșteni împreună cu ele harul vieții. Da, la mântuire și femeia și bărbatul sunt suflete mântuibile. Așa ne vede Dumnezeu. A, că în societate avem roluri diferite, asta este altceva. Să ne împlinim cu demnitate rolul încredințat de Dumnezeu, iar cerul ne surâde cu răsplătiri eterne. Iar pentru eleganță și frumusețea lor, Creatorul ne-a dotat cu roadă Duhului Sfânt care se numește înfrânare. Vorbiți despre ea și mult și bine. Înfrânarea poftelor (la plural) de bani, de avere, de băutură, de răzbunare, de mâncare, de putere, sexuale, sunt multe pofte!

Dragi doamne, vă cinstim și vă prețuim! Fiți nobile!

Mai jos și două articole despre tați:

Cu aleasă prețuire, pastor Onisim Botezatu.

Comunitatea românească din Micherechi (Méhkerék), Ungaria, a trăit o zi de aleasă bucurie spirituală cu prilejul serviciului de botez desfășurat la Biserica Penticostală Română Betel, singura biserică penticostală română din Ungaria. Evenimentul a reunit numeroși credincioși din localitate și din împrejurimi, într-o atmosferă de părtășie, închinare și mulțumire adusă lui Dumnezeu. Acordeonul a fost regele sărbătorii, ucenicii fratelui Ilie Puha au intonat imnurile Domnului.

Serviciul de botez a fost oficiat de pastorul Onisim Botezatu, de la Biserica Penticostală Betleem din Arad, care a vestit și Cuvântul lui Dumnezeu. Mesajul biblic a subliniat importanța unei credințe autentice, a ascultării de Dumnezeu și a statorniciei pe calea mântuirii. Fratele Duțu Mărgăian, este mai mult decât păstorul coordonator al Bisericii Betel, este părintele spiritual care a binecuvântat aproape toți copiii, care acum sunt mari, i-a cununat și se bucură de rodul investiției dumnealui. În urmă cu 18 ani, slujeam aici făcând naveta cu o Dacia Break făcând studiu biblic cu niște copii, care acum sunt mai mari decât mine, parte dintre ei sunt căsătoriți, părinți, credincioși Stăpânului, iar asta aduce o mare satisfacție sufletului meu.

În cadrul serviciului divin, șapte candidați au mărturisit public credința lor în jertfa lui Hristos și au încheiat legământ cu Domnul prin botezul în apă. Un motiv deosebit de bucurie pentru întreaga biserică a fost generat de cei trei copii ai familiei Puha, binecuvântată cu zece copii, familie care este cunoscută pentru dragostea față de Dumnezeu și pentru educația creștină oferită copiilor, iar decizia celor trei de a-L urma pe Hristos reprezintă o frumoasă răsplată a unei vieți trăite în credință. Faptul Ábel Puha, cel mai mare dintre feciorii fratelui Ilie este și slujitorul, conducător de biserică locală, care m-a ajutat la botez este un și mai mare har al bisericii să aibă un slujitor local, produs al Bisericii Betel.

La această sărbătoare a participat și doamna primar a comunei Mehkereki, alături de o mare parte a credincioșilor evanghelici din localitate, care au fost prezenți pentru a-i susține și încuraja pe cei care au făcut acest pas al credinței. Nu s-a mai ținut cont de culoare religioasă și garduri, toți credincioșii se închina lui Dumnezeu prin cântări, rugăciune și comuniune frățească, mulțumind lui Dumnezeu pentru lucrarea Sa în mijlocul comunității românești din Ungaria.

Prin astfel de momente, Biserica Penticostală Română Betel din Micherechi își continuă misiunea de a vesti Evanghelia și de a sluji comunitatea românească din Ungaria. Rugăciunea tuturor este ca Dumnezeu să binecuvânteze pe cei șapte nou-botezați, familiile lor și întreaga biserică, pentru ca mărturia lor să fie o lumină pentru cei din jur și o slavă adusă Numelui lui Dumnezeu.

Cu aleasă prețuire, pastorii David (Duțu) Mărgăian și Onisim Botezatu!

Fratele Aurel a fost un om bun. De la început până la final asta e tot ce contează: să fii bun. Cam asta este și concluzia celui mai înțelept om care a trăit pe pământ pe vremea lui. (Prov 19:22) Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui; și mai mult prețuiește un sărac decât un mincinos. O onoare pe care Solomon o ratează sistematic. Corupt de iubire, cu un harem prea mare de prințese și țiitoare, se golește de conținut teologic și ajunge să aducă jertfe idolești pe înălțimi. Începe bine, dar sfârșește rușinos cariera regală, aducând multă blamă la adresa teocrației.

Dar fratele Aurel a încheiat cu bine alergarea. O alergare nobilă, pe o cale sigură, cu o inimă bună, cu un sufletul curat, un temperament de o blândețe debordantă, asemănătoare Domnului Isus pe care l-a slujit cu pasiune o viață de om. De om bun.

Fratele Huluban a fost un om frumos. Harnic, implicat în viața familiei și a bisericii. Orice idee pe care o expunea putea fi interpretată doar pozitiv. Ce nu reușea să transmită prin vorbe, completa armonios prin zâmbetul lui grațios, blând și plin de iubire. Nu îl puteți suspecta niciodată de rele intenții, de duplicitate sau cinism. O privire curată ca de copil, reflecție a unei inimi calde și în perfectă armonie cu cerul, își alegea foarte atent vorbele, semn că știa cum pot strica armonia frumoasă volumul de vorbe goale. La el toate vorbele erau grave, rare și cu rost. Ne e dor de dumneavoastră, frate Aurel.

Pasionat de muzică, neobosit în ale slujirii, un tată de mulți băieți și multe fete, cuscru Aurel a știut să-și țină aproape familia, să le inspire drag de Biblie, de muzică și de Dumnezeu. Toți băieții sunt implicați full-time, nepoții asemeni, toate fetele sunt căsătorite cu slujitori, semn că și-au dorit bărbați care să semene cu tata.

Dragi tați! Faceți-vă slujba de preoți în casele voastre, aduceți copiii în prezența lui Dumnezeu, cinstiți soția rânduită de Domnul pentru o conviețuire armonioasă, pentru a nu vă fi împiedicate rugăciunile. Ne facem planuri, avem opinii despre casele altora, criticăm comitete și biserici, dar luați seama la propriile case. Asta a știut fratele Aurel Huluban, că prin a avea grijă de casa lui el aduce o slujbă lui Dumnezeu. Da, a reușit. A umplut biserici din țară și străinătate cu slujitori (fete, băieți, nurori, gineri, nepoți).

Dacă legătura dintre mamă și tată este una echilibrată, toată familia trăiește în armonie și unitate, dacă părinții sunt dezbinați și instigatori, crează dezbinări generaționale între proprii copii, și ură fratricidă care se cronicizează în neam.

Ce frumoasă imagine. O familie mare, unită, cu lacrimi în ochi în jurul sicriului unui mare om. Ca un patriarh care a dat naștere unui mare neam de oameni serioși și cu mult bun simț. Ca un mare preot care a crescut mulți preoți, băieți serioși care au familii serioase. Bănci pline de nepoți și strănepoți. Cinste dumnealui, celui care a fost Aurel Huluban. Sunt convins ca fără o femeie deosebită și iubitoare de rugăciune ca sora Maria (căreia i se datorează în mare parte frumusețea armoniei din familie, pentru ca femeia este inima emoțională a casei), i-ar fi fost mult mai greu să ducă lupta credinței.

El a trăit cu rost. Talentul muzical presărat în copiii bisericii și în nepoți, a fost și va rămâne o reală binecuvântare peste decenii, ca un talant investit cu folos care aduce rod la vremea potrivită, un om care va sta cu fruntea sus la decernarea răsplătirilor lui Isus Hristos în ceruri. Biserica Maranata din Ghiroda are motive de mulțumire la adresa lui Dumnezeu pentru astfel de uriași ai credinței, care consolidează dumnezeiește mărturia Bisericii lui Isus Hristos.

Eroul nostru a ajuns la final. A isprăvit alergarea (cu bine), a luptat lupta cea bună (întâi printr-o familie model de urmat), a păzit credința (a lui și a copiilor lui), îl așteaptă o bogată și frumoasă cunună la răsplătirile dumnezeiești de la finalul istoriei, care este foarte aproape.

La revedere, frate Aurel! Pe curând în ceruri! Acum nu vă mai doare nimic! Inima aceea suavă nu mai are palpitații! Lacrimile au încetat! Nu mai aveți nevoie de căldură sau aer condiționat, vă este suficientă prezența lui Dumnezeu! În persoana dumneavoastră, am cunoscut un mare om!

Cu aleasă prețuire,

Pastor Onisim Botezatu

(Psa 34:19) De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă totdeauna din ea.

Nenorocirea vine. Neanunțată, neprogramată, nedorită, nepoftită, ea pur și simplu vine. Iată că nici casele slujitorilor nu sunt scutite. Și ei ajung în valea tristeții. De data aceasta se pare ca nenorocirea a găsit adresa familiei Moț. Desprindem câteva învățături din textul citat mai sus:

1. Nimeni nu este scutit.

Din câte înțelegem din textul biblic, nenorocirea nu face excepție nici din casele neprihăniților. Ea vine. Nu o dată de mai multe ori. O știm cu toții pe barba noastră că nu suntem scutiți. Mai ales slujitorii altarelor, care sunt porniți ofensiv și public împotriva uneltirilor diavolului. Noi devenim ținte ale întunericului. Iar câte o dată, un anume proiectil atinge ținta. Ce ne încurajează este controlul pe care Dumnezeu îl păstrează asupra situațiilor dificile, fără a sfida suveranitatea Sa.

Familia Moț a fost și este o familie slujitoare. Cu decenii de slujire în spate. Fratele pastor, Dumitru Moț nu s-a dat înapoi de la slujire, a fost tipul slujitorului devotat, un pastor, care a rămas în turmă indiferent de sezon. Copii slujitori, nurori și gineri slujitori/slujitoare. O casă de oameni dedicați și implicați în lucrul Domnului. Iar țintele încercărilor nu au făcut excepție.

Ce mă încurajează pe mine sunt câteva principii universal valabile, atribuite caracterului imuabil al lui Dumnezeu:

2. Așa cum reiese din textul citat: “Domnul îl scapă totdeauna din ea”

Dragă, minunată familie Moț. Ca unul care mi-am înmormântat fratele de 36 de ani, în parte înțeleg prin ce treceți. Întrebări și multe și fără răspuns. Gânduri, durere, lacrimi (pe care noi le mai vărsam și astăzi după cinci ani de zile). Înainte de orice suntem oameni. Avem sentimente, avem inimă și amintiri. Ne doare. Dar am o veste bună: Domnul vă va întări și veți trece peste acest necaz. Domnul va întinde mâna lui cea fină și vă scoate din nenorocire. “Dar Domnul îl scapă totdeauna din ea”. Acest “totdeauna” înseamnă și de a această dată.

3. Avem o nădejde care nu înșeală.

(Rom 5:5) Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.

Numai ce a fost ziua Cincizecimii. Faptul că se întâmplă de Rusalii, e iar un reper. Matias fusese recent botezat cu/în Duhul Sfânt. Un puternic semn al aprobării lui Dumnezeu. Nădejdea aceasta e vie. Avea dorința să fie botezat de bunul (pastorul Dumitru Moț). Cel mai probabil se pregătea o mare sărbătoare. Dar Domnul a ținut să o celebreze direct în cer. Nădejdea aceasta să vă însuflețească dragă mamă Cerasela și pe tine dragă tată îndurerat, Adrian. Of, Adrian a fost și fratele meu care a plecat dintre noi!

4. Despărțirea e temporară

(1Thes 4:16) Căci Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos.

Dragă, minunată familie Moț, Matias va avea prioritate în Împărăție. E mai în avantaj decât noi. Nu vă pierdeți bucuria mântuirii. Lăsați-vă mângâiați de Dumnezeu cu aceste cuvinte. O cântare funerară spunea atât de frumos: “Curând vom fi iar împreună, și-n veci nu ne vom despărți. Pe cap ne va pune cunună, Hristos pentru veci va domni.” Dacă privim prin prisma lui Dumnezeu e vorba de clipe până la marea reîntâlnire din ceruri. Acolo unde Matias ne va întâmpina plin de zâmbet.

5. Suferința lui Matias s-a încheiat.

(Rev 21:4) El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”

Noi înțelegem acest verset prin “cândva”, “acolo”, Matias îl percepe prin “aici”, “acum”. Unde suntem noi, încă mai este moarte, unde este el nu mai e moarte. Noi ne mai tânguim și plângem, la el toate acestea s-au încheiat. Noi mai avem boli și dureri în trupul acesta muritor. Matias era un sportiv, un atlet sănătos, dar avea și el durerile lui. Acum nu mai are nici o durere. Mângâiați-vă cu aceste gânduri dragi părinți și apropiați.

Iar ție dragă Matias, care ai ajuns acolo unde noi încă sperăm, credem și ne luptăm să ajungem, îți zicem un călduros: La revedere!

Cu aleasă prețuire, O. Botezatu

Trei zile până la Rusalii. După trei zile ucenicii aveau să încheie perioada cea mai sinistră din viața lor. Dumnezeu Tatăl nu le mai prea vorbește. Domnul Isus li se arată periodic și foarte discret, iar pe când să se obișnuiască în prezența Lui, numai dispare dintr-o dată. Duhul Sfânt încă nu fusese dat. Patru zeci de zile de tensiune, dileme, coșmaruri, anxietate teologică, planuri de abandon. Dacă patruzeci de zile fără revelație sunt capabile să influențeze pilonii de bază ai Bisericii Primare, oare ce daună poate crea un an fără Dumnezeu?

1. În așteptarea Duhului Sfânt, rămâi în Ierusalim.

(F. A. 1:8) Ci voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.”

În așteptarea Duhului Sfânt statornicia este ingredientul cheie din rețeta împuternicirii. Destui au pornit la drum fără împuternicire și au falimentat (ex: fiii lui Sceva). Au forțat intrarea în slujire, fără a primi de la Dumnezeu echiparea. Domnul îi îndeamnă să rămână în bază, să stea pe lângă rastelul de arme, pregătiți pentru echipare. Tendința de activism religios este majoră în așteptarea Duhului. Simți un fel de sentiment al inutilității, crezi că ți se cuvine mai mult, vezi nevoia și ai începe războiul, dar Domnul zice “rămâneți la adăpost în Ierusalim”. Păstrează legătura cu baza militară. Nu te grăbi. Nu fi pripit.

2. În așteptarea Duhului Sfânt ține legătura cu turnul de control.

În așteptarea Duhului, așteaptă semnalul de sus, de la turn, de la Comandant. Domnul Isus le poruncește să aștepte semnalul Lui. Fiecare avion din aeroport, oricât de experimentat ar avea pilotul de la manșă, așteaptă semnalul de la turnul de control. Aici sunt radarele aeriene, aici sunt experți în interpretarea graficelor de zbor, aici sunt specialiștii în manevrele de pe cer. Nu decola până nu primești semnalul de la turn, după ce ai primit semnal, accelerează la maxim, turează motoarele și aruncă-te cu avânt în aer. Ai culoar de zbor, ai undă verde, ai semnal, ai destinație, ai liber în spațiile aeriene internaționale (un fel de vămi desenate pe nori), cu alte cuvinte ai autorizație de zbor. Zboară!

3. În așteptarea Duhului Sfânt nu pierdeți vremea “interpretând soroacele”

(F. A. 1:7) El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să știți vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.

Cu alte cuvinte: nu pierdeți vremea cu tot felul de calcule inutile, de păreri teologale care nu vor ajunge la nici un rezultat cuantificabil. Nu încercați să descifrați codurile lui Dumnezeu păstrate cu grijă sub stăpânirea Tatălui. Sunt oameni care din lipsă de ocupație, pierd timp prețios emițând păreri și pronosticuri care nu nici în clin nici în mânecă legătură cu realitatea lui Dumnezeu. Nu pierdeți vremea numărând, înșiruind neamuri și popoare. “Nu este treaba voastră!” Nu intrați pe terenuri minate controlate doar de Dumnezeu. Nu vă dați inutil cu părerea necerută. Stați în așteptarea Duhului la adăpostul Ierusalimului.

4. În așteptarea Duhului Sfânt, bucurați-vă de fiecare fărâmă de revelație.

(F. A. 1:11) și le-au zis: „Bărbați galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer.”

Cei doi îngeri, probabil că erau: “doi bărbați îmbrăcați în alb”, completează sincopele lor teologice. Nu țintiți cote prea înalte. Nu vă aventurați în proiecte nesustenabile teologic și logistic, mulțumiți-vă și cu frânturi revelaționale. Fii atent la repere! Ține cont de detalii! Pune la inimă cuvinte cheie ale planului divin asemenea Mariei care “păstra toate aceste lucruri în inima ei”, iar la final, a putut creiona puzzle-lul revelației. O, da, uneori înțelegi exact ce a vrut Dumnezeu să transmită doar prim patimi, pe cruce.

5. În așteptarea Duhului Sfânt, fă curat în odaia de sus. suflă din corn retragerea!

(F. A. 1:13) Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zelotul și Iuda, fiul lui Iacov.

Apostolii (doar 11 de data asta, unul s-a prăpădit pe drum), au sunat retragerea. S-au întors la Ierusalim. Au pus în aplicație impunerea/ porunca Mântuitorului de îndată. Nu aștepta semne și minuni puerile. Nu sta mult în cumpene și dileme. Acționează etapizat, pe măsură iluminării treptate. Fă ce știi sigur. Pune în aplicare certitudinile. Acționează matur și sigur. Rămâi rațional.

6. În așteptarea Duhului Sfânt, stăruiți cu un cuget în rugăciuni și cereri.

(F. A. 1:14) Toți aceștia stăruiau cu un cuget în rugăciune și în cereri, împreună cu femeile și cu Maria, mama lui Isus, și cu frații Lui.

În așteptarea Duhului se face stăruință. Pentru primirea Duhului se stăruiește. Duhul nu vine așa la ofertă, all inclusiv pe lângă botez (cum cred unii). Rețineți, toți aceștia erau botezați în apă. Aveau absolvită facultatea de teologie cu durata de trei ani, cu “Decanul” decanilor, Domnul Isus Hristos. Cu toate acestea ei stăruiesc pentru umplerea cu Duhul Sfânt. Nu mai căutați dovezi și subterfugii. Dragi păstori, apostoli, absolvenți de liceu sau facultate de teologie, stăruiți!

Au chemat și femeile la aceste rugăciuni înfocare. Nu mai fac diferențe de gen. Nu mai au timp de interpretări și texte “nonliterare”. Se pun pe treabă, iar treaba lor este să stăruie cu un cuget în rugăciuni și cereri. Aud deseori: “Frate, nu mai știu ce să fac! Sunt în dileme și confuzie. Nu simt prezența lui Dumnezeu. Nu mai simt călăuzirea Duhului Sfânt.” Nu te opri din alergare. Stăruie în rugăciuni și cereri. Și Duhul sfânt te va umple cu putere și daruri, ca mai apoi să aduci roade durabile.

7. În așteptarea Duhului Sfânt, plângeți-vă morții. Iuda

(F. A. 1:16) „Fraților, trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfânt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda, care a fost călăuza celor ce L-au prins pe Isus.
(1:17) El era din numărul nostru și era părtaș al aceleiași slujbe.
(1:18) Omul acesta a dobândit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc și i s-au vărsat toate măruntaiele.
(1:19) Lucrul acesta a ajuns așa de cunoscut de toți locuitorii din Ierusalim, încât ogorul acela a fost numit în limba lor: Acheldama, adică Ogorul Sângelui.
(1:20) Într-adevăr, în cartea Psalmilor este scris: «Locuința lui să rămână pustie și nimeni să nu locuiască în ea!» și: «Slujba lui s-o ia altul!»

Este singurul minut de reculegere în amintirea lui Iuda. Petru este îndreptățit să îl inițieze. Putea liniștit fi în locul lui Iuda. El s-a lepădat mai parșiv decât Iuda. A plâns amar, s-a căit, a fost reabilitat de Isus Hristos, recapătă demnitatea și se simte dator să organizeze un minut de reculegere în memoria lui Iuda. Cu siguranță s-a interesat de Iuda. O fi organizat o înmormântare fără popă, că era moarte survenită prin act suicidar. Probabil că Petru a fost la funeraliile lui Iuda.

În așteptarea Duhului Sfânt plângeți-vă morții. Mai faceți o vizită la cimitirul spiritual. Mai revizuiți-vă pozele de la botez. Mai faceți o trecere printre registrele bisericii. Opriți-vă în dreptul mădularelor atinse de distrofie sau paralizie. Vărsați o lacrimă pentru cele amputate. Mai o zi de post și rugăciune pentru fiii risipitori.

Sunt biserici în prag de apostazie. Activiste religios. Campioane la programe și evanghelizări. Inițiative catehetice pentru noii convertiți. Dar nu mai avem regim spitalicesc de ATI pentru cei în comă. Iar trezirea spirituală în biserică o aduc fiii risipitori prin mărturiile și pocăința lor. La fel cum sărbătoarea în familie o aduce fiul risipitor. Dar avem prea mulți “fii mari” stăpâni pe formații și moștenitori de tronuri și patrimonii bisericești și tare frustrați la împărțirea prăzii cu fiii risipitori. Iată de ce întârzie Duhul Sfânt să se manifeste în Biserică. E vremea unei schimbări de paradigmă! E vremea unei treziri clericale! E vremea lacrimilor care să înmoaie cerneala de pe procesele verbale de excludere, până nu se mai înțeleg capetele de acuzare. Asta înseamnă creștinism. Lacrimi! Multe lacrimi!

8. În așteptarea Duhului Sfânt, faceți planuri sustenabile. Măriți echipa.

(F.A. 1:24) Apoi au făcut următoarea rugăciune: „Doamne, Tu, care cunoști inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din aceștia doi l-ai ales
(1:25) să ia loc în slujba și apostolia aceasta din care a căzut Iuda, ca să meargă la locul lui!”
(1:26) Au tras la sorți, și sorțul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.

Părerea pastorului Nicu Iliesi era aceasta: “multiplicarea lucrării înseamnă multiplicarea lucrătorilor”. Vrem ungere și foc sfânt pe altare, dar în sinea noastră credem ca doar prin noi lucrează Duhul Sfânt. Nu prieteni! Măriți echipele de slujire. Investiți tineri în lucrare. Nu vă temeți de tinerețea lor. Cooptați oameni serioși în echipă. Faceți planuri pe care Duhul Sfânt să le aprindă cu focul lui. Puneți oameni înainte lui Dumnezeu, pe care Majestatea Să să-i împuternicească. Petru înțelege că o echipă completă și unită e mai lesne de umplut cu Duhul Sfânt. Nu vă izolați în timp. Nu vă cramponați în oameni. În așteptarea Duhului faceți planuri. Faceți rugăciuni. Iar Duhul Sfânt va face cu bucurie umplerea unei echipe complete.

În concluzie. Dragi creștini! Nu așteptați oricum Rusaliile. Duhul Sfânt umple oamenii care stăruie. Pe cei responsabili. Care păstrează legătura cu baza (Biserica locală, dar și cerul). Legați-vă de fărâmele de revelație transformate în certitudini. Plângeți-vă morții spirituali. Măriți echipa, apoi puneți-i la umbra Celui Atotputernic să-i împuternicească prin umplere. Așa știm noi să așteptăm Rusaliile. Așa ne-a învățat Domnul nostru să așteptăm pe Duhul Sfânt. Așa ne dorim să facem! Așa să ne ajute Dumnezeu!

Cu aleasă prețuire, pastor Onisim Botezatu.

Cu bucurie am acceptat invitația pastorului liceului, fratele Moise Ardelean, de a sluji la cele patru ore de capelă la Liceul Penticostal. Două zile de har. Două zile în care am derulat amintiri, am cântat, ne-am rugat și am avut timp interactiv de discuții. a doua oră a fost chiar în clasă în care a învățat soția mea, avându-l diriginte pe domnul Guțu. Un om de mare caracter.

Marți a fost pentru cei mici, MIELUȘEII din clasele 0-4 în Grădiște. Un spațiu prea mic pentru o oaste atât de mare. Curtea e mică, numărul claselor sunt mici, pentru că soldățeii din armată Domnului Isus cresc de la an la an. Îngrijiți, îmbrăcați curat și decent, părinții își aduc aici copilașii în speranța unei educații de calitate într-un mediu sănătos. Învățătoare credincioase, pregătite care se ocupă de poporașul Domnului cu devotament.

Două săli pline, la cele două ore de capelă. O slujbă în adevăratul sens al cuvântului. Când îi vezi cum cântă dirijați de Adelina Tipei, îți saltă inima de bucurie, cred că Dumnezeu nu mai poate de dragul lor. Cinste doamnelor și domnișoarelor învățătoare care merg la serviciu ca la un sanctuar în care aduc jertfă lui Dumnezeu prin slujirea lor. Am avut mesaje interactive. Nu există întrebare la care să nu fie multe mânuțe ridicate. Știu că un rol important îl joacă și biserica și fetele și băieții de la școală duminicală, dar și părinții.

Miercuri. Oițele. Deja vorbim de tineretul bisericii, fete și băieți decenți și serioși, care merg la școală ca și ceilalți colegi ai lor de la Aurel Vlaicu, dar ei sunt conștienți că aparțin altei realități spirituale. Condițiile logistice sunt mai precare. Clădirea deservește ca superficie pentru trei licee, un bazin mare în care poate străluci lumina hristologică a fetelor și băieților bisericii noastre.

Ora 10:00. Sala de protocol este arhiplină. Copii din clasele a IX-a și a X-a care stau în picioare pe lângă pereți ca ciorchini ai binecuvântării. Cântă din instrumente și cu gura lor “de-ți ie auzul”, vorba lui Creangă. Da, vorbim despre ei, campioni la talantul în negoț, majoritatea cântă la un instrument, ei, podoaba și bogăția bisericilor noastre. Pentru ei ne luptăm să le facem condiții la școală duminicală, pentru ei construim grădinițe, școli și licee, pentru că vrem să aibă condiții, să ajungă departe în viață. Ei sunt investiția și cunună noastră. Nici o investiție nu e prea mare pentru ei, oițele noastre.

A doua oră a fost cu cei mari. Majoritatea botezați. Unii au daruri spirituale, alții deja dau îndemnuri și predică, alții au programate nunți. Clasele terminale ale liceului sunt pe jumătate studenți și cred că dintre cei mai de frunte. Se vede pe chipul lor deja strălucind chipul lui Hristos, sunt maturi, asumați și gata de luptă. Așteaptă doar semnalul de mărșălui slujind Împăratului împăraților.

În tot demersul nostru de catedră, domnii și doamnele profesoare au stat în picioare ca niște locotenenți care asigură paza, buna desfășurare a demersului didactic, cât și siguranța intelectuală și spirituală a elevilor noștri. Cred în voi dragilor. Cred în competențele voastre. Cred în moralitatea voastră. Cred în rezultatele voastre. V-am dăruit niște copii de clasa a VIII-a care abia și-au făcut buletinul. Faceți din ei olimpici naționali. Îi luăm de la voi maturi și asumați pentru viața de familie și slujire. Știu, procesul este lung, dureros și cu multă uzură emoțională pentru cadrele didactice. Dar stați neclintiți, suntem în alianță, vă ținem spatele și ne rugăm pentru voi. (Aș propune pastorului liceului să inițieze o zi de post și rugăciune pe lună din partea tuturor bisericilor penticostale din județul. Și cred ca o să se materializeze curând). Lupta este și spirituală. Dumnezeu ne dă discernământ să vedem slăbiciunile pentru a mijloci, nu pentru a citi a.

Fratele Moise Ardelean este omul potrivit la locul potrivit. După cele peste cinci decenii de slujire la amvon, aproape patru decenii ca pastor principal al Bisericii Gloria, după două mandate, aproape un deceniu ca președinte al Cultului Penticostal. Istovit de drumuri și ședințe cu adulți, acum, în rolul de pastor al Liceului este ca o adevărată terapie pentru dumnealui. Am văzut atenția copiilor și respectul față de pastorul liceului lor. După ultima oră de capelă, a venit un băiat (de religie romano-catolică), timid, vizibil cercetat, a zis: “domnul pastor, aș vrea să mă botez și eu și să îmi predau deplin viața lui Isus Hristos “. L-am iubit pentru sinceritatea lui. L-am pus în legătură cu pastorul liceului și probabil în perioada următoare se va boteza.

Mulțumim în primul rând domnului director, Beniamin Șoimu, care, ca un general iscusit, conduce echipa didactică spre rezultatele cele mai bune. Statisticile arată o calitate crescută de la an la an a liceului Penticostal. Ponderea promovării la bac este în creștere, rata infracționalității este spre zero, iar munca profesorilor consacrați își arată roadele.

Avem liceul nostru. Avem profesorii noștri care predau copiilor noștri. Dacă am lua un interviu bunicilor noștri, ar crede că glumim. Ei care se adunau și făceau studiu în secret prin beciuri în nopțile târzii, care copiau părți din cărțile bune la lumina lămpii. Dar, oare ceea ce trăim noi astăzi nu sunt cumva rezultatele lacrimilor lor amare? Nu sunt zilele lor de post și strigăte către Dumnezeu să aducă vremuri de înviorare? Faptul că avem școli acreditate și finanțate de statul român este un har care trebuie gestionat cu mare responsabilitate.

Cu onoare și bucurie îmi exprim satisfacția pe care am avut-o în cele două zile de capelă. Cred că Dumnezeu are un plan cu Liceul Penticostal. Mai cred că are un plan personalizat cu fiecare elev de aici. Avem o binecuvântată pepinieră, care asigură Biserica Penticostală Română pe viitor. Aici cresc profesorii noștri, păstorii bisericilor noastre, prorocii, mamele și tații copiilor noștri, aici se formează predicatorii noștri.

Oare ce ar fi să ne implicăm mai mult în această lucrare? Să ne rugăm mai mult pentru personalul care lucrează aici, pentru copii noștri, pentru direcțiune și parteneriatele școlii noastre? Doar așa vom avea un rating mai bun, o imagine mai bună și rezultate pe măsură. Liceul Teologic Penticostal este exact așa cum îl vedem și cum îl descriem noi. Eu, l-am văzut foarte bine, cuvintele mele umile sunt mici pentru a le descrie, iar speranțele mele sunt mari, Dumnezeu are un plan măreț pentru acest liceu și își va proslăvi și mai mult Numele Său prin această lucrare bună.

Cu prețuire, prof. Pastor Onisim Botezatu

Un caz paradoxal al Bibliei. Momentul acela când invidia întuneca mințile, dezumanizează indivizi frumoși, distruge armonia din universul familiei. Invidia e ca un animal feroce, care transformă fratele în ucigaș. Am tot meditat la subiectul acesta. Hai că în fața lui Dumnezeu a mai dres-o cumva, dar cum o fi răspuns Cain tatălui său? Când Adam l-a întrebat: “Unde este Abeluțu (Luțu, Abi) dragă Cain?” Să-i fi răspuns și lui “Nu știu!” O fi plecat în căutarea lui. Să-l fi găsit Adam pe Abel îndosit prin tufe? Să fi fost exact acele tufe printre care se ascundea el de Dumnezeu, câteva decenii mai devreme, după ce păcătuise? Nu știm.

Durerea atinge apogeul când pe înserate, mama îl cheamă și îl tot chema pe odorul ei, feblețea ei, îngerul ei pentru care Dumnezeu e nevoită să îi dea un Set – înlocuitor. Pentru că e mamă, nu cred că gândul ei s-a mai deconectat vreodată de la iubirea ei, Abel. Pornind în căutarea lui, să îl fi găsit oare pe la umbra “fructului pasiunii?” Acolo unde luase ea micul dejun cu satana? Nici asta nu știm. Cert e că se ține slujbă de înmormântare în Eden, e moarte în grădina vieții, e doliu în dimineața plină de soare. Asistăm la prima înmormântare a sângelui închegat al celui iubit de Dumnezeu: Abel. Iar în ziua morții ei, Eva, mama tuturor celor vii adoarme cu aceste cuvânte pe buze: “A.B.E.L.U.Ț.U’ M.E.U V.I.N.E M.A.M.A L.A T.I.N.E!

Iar de atunci dramele curg una după alta și mamele și tații asistă la crimele odioase, unele chiar de ei generate. De păcatele și neascultarea lor. Iată cele patru capete de acuzare aduse lui Cain:

1. Omuciderea. Oricine ar fi fost Abel, e om și nu ai voie să-l ucizi sau să-l invidiezi. E semen, e ființă, e valoare dumnezeiască.
2. Fratricid. Abel e frate, iar fratele e născut din aceeași părinți. Fratele trebuie protejat, iubit, apărat, nu ucis. Dacă fratele își atacă fratele, pentru cel atacat nu mai rămâne apărare, e în bătaia gloanțelor. Fugiți de frații sfâșietor de frați. Dacă își urăsc proprii frați, ei nu vor putea iubi pe nimeni. Nici măcar soția/soțul.
3. Deicid. Abel este asemănarea și chipul fidel al lui Dumnezeu. Orice ucigaș comite și deicid. Sugrumă, ucide chipul lui Dumnezeu. Acesta este un foarte mare păcat. Orice stârpire a lui “imago-dei” (imaginea lui Dumnezeu), e ceva mai odios decât crima în sine.
4. Suicid. Am auzit acesta interpretare devastatoare. Abel e carne din carnea lui Cain, e sânge din sângele lui. Moștenesc același genotip, în mare parte aceeași zestre genetică, fizionomie, moravuri, apucături, limbaj, din același tată. Au alăptat la același sân de mamă. Abel e bucată din el, imaginea lui, e fizionomia lui, e aproape geamănul lui. Uciderea lui Abel e suicidul păcii lui Cain pe viață. Devine fugar și anxios. Viața lui e un coșmar. În ziua înmormântării lui Abel a murit și liniștea internă a lui Cain. Iar un om distrus pe interior este un om mort.

Domnul Isus avertiza: (Mat 5:22) Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecății; și oricine îi va zice fratelui său: «Prostule!» va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: «Nebunule!» va cădea sub pedeapsa focului gheenei.

Practic orice jignire sau umilire la adresa fratelui tău este o comitete gravă. Orice mânie inventată, justificată sau nu pe fratele tău, e crimă întreagă judecată de Dumnezeu. De câte ori ți-ai jignit fratele/sora? De câte ori i-ai umilit în fața fraților/surorilor lui? De câte ori ai acuzat pe nedrept? De câte ori ai aruncat cu noroi și suspiciuni păcătoase asupra lui? De câte ori ai manifestat invidie și duh de ceartă? De câte ori l-ai jignit cu vorbe aspre și greu de suportat? De tot atâtea ori ai ucis câte puțin din fratele tău, sora ta. Încadrarea juridică acestor fapte e caz penal și omucidere, fratricid, deicid și suicid spiritual. E adevărat că nu mai ai pace și liniște? Nici nu vei avea până te întorci la Dumnezeu. Vei fi fugar toată viața.

Apostolul iubirii, prelucrează spusele Mântuitorului astfel: (1Jn 3:15) Oricine-l urăște pe fratele său este un ucigaș; și știți că niciun ucigaș n-are viața veșnică rămânând în el.

Păziți-vă de ură fratricidă, e cauzatoare de moarte. Prăjește inima și sufletul, te transformă în fugar și o neliniște inundă mintea și familia ta. Te va bântui zi și noapte sângele vărsat prin ură al fratelui tău/surorii tale. Nu e mai bine să iubești? Să te rogi pentru frații tăi? Să manifești dragoste? Să cultivi armonia și iubirea hristologică? Să îi vorbești de bine? Să îi ajuți ori de câte ori îți cer ajutorul? Oare nu asta a făcut Iosif, David, Hristos? Oare nu îți dorești tu cu adevărat să intri în Împărăția lui Dumnezeu? Oare nu ai înțeles de la apostolul iubirii că nici un ucigaș nu va intră acolo? Păzește-te de duhul lui Cain. Te transformă în ucigaș în serie. Haideți să ne întoarcem la Dumnezeu cu toată inima.

Iată cum ești în moarte. Nu mai trăiești de fapt: 1 (John3:14) Noi știm că am trecut din moarte la viață pentru că-i iubim pe frați. Cine nu-l iubește pe fratele său rămâne în moarte.

Practic nu e nevoie să urăști pe fratele tău, e suficient “să nu-l iubești” ca să fii declarat mort spiritual. Nici pe Dumnezeu nu îl poți iubi, pe care nu îl vezi, dacă nu îl iubești pe fratele tău pe care îl vezi. Să fi trecut și Ioan prin ură fratricidă? De Pavel știm ca a suferit mult din partea fraților mincinoși. Tu să fii diferit. Să iubești ca Hristos, fără nici un motiv temeinic.

Articol similar. De același autor: https://onisimbotezatu.blog/2023/02/14/cum-il-cheama-pe-fratele-tau/?relatedposts_hit=1&relatedposts_origin=4227&relatedposts_position=0

Cu prețuire, O. Botezatu

Am citit cândva o chestie care m-a surprins și debusolat în același timp, dar care avea să-mi influențeze viața și mai ales slujirea. Suna cam așa: “A iubi un adolescent și a-l sluji e ca și cum ai îmbrățișa un cactus.” (🌵). Cactusul este o plantă exotică greu de cuprins. Arizona e campioană la această specie. Arbustul e masiv, absoarbe multă apă în timpul ploios pentru a rezista pe vremea toridă a caniculei. Are țepi de nu te poți apropia. În schimb înflorește rar, dar nectarul de cactus este atât de prețios că atrage albine, colibri, fluturi și alte viețuitoare de la zeci sau sute de km, termite și chiar păsări care își fac cuiburi în interiorul acestuia.

Iată cum în mijlocul deșertului, există această specie de plantă, adaptată perfect la arșița mediului secetos și devine un belșug de binecuvântare pentru beneficiarii mici ai naturii.

Adolescentul este un copil de treaptă superioară a maturității lui, cu multe frământări și lupte interioare, un vulcan de emoții pe care nu știe să le gestioneze, un munte de stări incontrolabile, dar și o livadă de cireși japonezi plină de iubire pe care nu știe cum să o manifeste. Dacă nu este îndrumat cu iubire și profesionalism, dar mai ales cu înțelepciunea lui Dumnezeu, adolescentul dezvoltă adicții/dependențe și patimi care îi pot marca tot restul vieții. Vara vii viața noastră de părinți ar fi plictisitoare, acum e atât de palpitantă!

Pe planetă avem 1,7 miliarde de adolescenți. Cele mai mari investiții sunt în adolescenți, pentru că ei reprezintă speranța de viitor a lumii. Toate investițiile sunt gratis pentru ei. E perioada cea mai frumoasă. Un foarte mare consum până la frontierele risipei de energie, timp, bani, nervi, emoții, forțarea limitelor până spre extrem prin: gantere grele, nopți nedormite, alergare fără ținte precise, etc. Nu am înțeles niciodată de ce Dumnezeu a lăsat în seama adolescenței cele mai grele și importante decizii de viață: liceul, facultatea, nașterea din nou, meseria, inclusiv partenerul de viață în multe situații.

Dar echipa de la MGM, asociația bucovineană pornită să facă bine, mult bine, le-a venit în ajutor. Am fost invitat de vreo doi sau trei ani la această conferință, îmi pare rău că am ajuns doar acum. De mai bine de două decenii slujesc adolescenților. Peste 16 ani în învățământul preuniversitar, la conferințe pe toate continentele lumii (cu excepția Africii). Nu pot decât să declar că sunt fascinat de slujirea lor. Sunt imprevizibili, triști uneori, încăpățânați, conflictuali, anxioși, adicți, dar din cale-afară de frumoși, smart, vioi, energici și pasionați de Dumnezeu. Când ai reușit să canalizezi energia unui adolescent spre Hristos, ai câștigat un uriaș neobosit pentru slujirea Regelui.

Organizatorii au trebuit să oprească înscrierile cu câteva zile bune înainte. Nu am găsit o sală mai generoasă în Suceava, abia așteptăm a să se termine Polivalentă de peste patru mii de locuri. Biserica Betel Dumbrăveni, o biserică generoasă și primitoare a fost plină până la refuz. Peste 1200 de adolescenți. Priveliștea îți taie respirația. Fete și băieți veniți din tot județul, inclusiv din județele limitrofe.

Eleganța acestor fete și a băieților și decența de care dau dovadă este pilduitoare generației alfa (2000-2010 plus). Acești tinerei sunt dovada vie că se poate să fii foarte elegant, frumos, îngrijit, chiar în trendul generației tale și totuși decent, smerit, și pe placul Domnului. Pentru că mă cheamă și Botezatu în CV, permiteți-mi să vă dau o notă: 10 cu felicitări.😊

Cinste mai întâi părinților voștri. Dacă aveți un adolescent în casă, viața dumneavoastră este cea mai frumoasă, el înfrumusețează mediul familial. Nu se vor supăra tații că cinstea merge mai ales pre mame. Ele sunt eroii caselor noastre care petrec 24 din 24 cu băiețeii și fetițele noastre fără murmur sau să taie vreo factură. Am fi datori vânduți pe viață dacă ne-ar calcula eforturile lor. Sănătate taților care au sponsorizat toată lucrarea. Felicitări învățătoarelor de copii, neobosite în perfecționarea continuă prin Pro 7, AMEC, și alte forme de perfecționare ați reușit performanțe uluitoare. Mulțumiri liderilor de tineret care au preluat acești prințișori adolescenți în grupele de tineri. Mulțumiri pastorilor care hrănesc cu gingășie oițele turmei lui Hristos.

Tema a fost una potrivită vârstei lor. Anturajul. Sau tovărășiile bune și rele, iar ei au avut de ales. Au ales bine. Am petrecut cu voi câteva ore bune, o zi întreagă de sâmbătă. Cu închinare prin cântare, rugăciune, consiliere, concursuri biblice și alte activități de socializare reală. Atmosfera este atât de frumoasă că nu ai mai vrea să se termine. Cu niște “cactuși” emoționali? Da. Dacă îi iubești din toată inima, dacă ți-e drag de ei și faci cu bucurie slujirea, ei te simt și îți răspund cu reciprocitate și responsabilitate slujirii tale.

Dragi părinți, slujitori, dirijori, lideri de tineret, învățători, profesori, iubiți-i! Sunt năzdrăvani? Iubiți-i! Sunt imprevizibili și spontani? La fel să îi iubiți! Nu îi înțelegeți? Mai luptați-vă, nu vă fie greu să cereți ajutor, dar promiteți-mi că-i veți iubi. Sunt adolescenții noștri. Niște maturi puțin mai mici. Sunt tinereii care țin în viață bisericile nostre. Peste jumătate din activitățile bisericilor este susținută de ei. Vorbesc cursiv două trei limbi de circulație internațională. Aproape toți cântă cel puțin la un instrument muzical. Sunt premianți în Biblie, la concursurile “Hristos în școală, cunoaștere și trăire”, la Talantul în negoț și alte olimpiade. Adolescenții sunt florile care împodobesc cu gingășie bisericile cu sute de mii de credincioși din toată lumea. Acordați-le timp și spațiu și atenție și veți fi surprinși de forța incredibilă pe care o au să vă ajute în slujire. Transmiteți-le focul pasiunii sfinte pentru Dumnezeu.

Dragi adolescenți, de pretutindeni, indiferent de cultură, religie sau gen, vă iubim și vă prețuim ca pe copiii noștri. Ne simțim colegi în slujire. Sunteți atât de iubitori și sensibili, ador poeziile compuse de voi. Vă suntem alături în necazuri, dileme și frici. Ne rugăm lui Dumnezeu să vă țină tari, departe de păcat și adicții, departe de anturaje dubioase care vă pot ucide. Țineți aproape de adulții din casa voastră. Stați prin preajma crucii, a Bibliei, a bisericii și slujiți Domnului cu bucurie. Vă prețuim ca pe ochii din cap, și vă slujim cu bucurie și drag ori de câte ori avem ocazia. Vrem împreună cu voi să moștenim Împărăția lui Dumnezeu.

Mulțumesc Ovidiu pentru orchestrarea acestui eveniment evanghelistic de excepție. Organizare, gustare, transmisie, masă, podcast, autocare venite din toată Bucovina, toate la cote maxime de organizare. I 💙 Bucovina.

Cu prețuire, pastor Onisim Botezatu.

https://emy-roman96.wfolio.pro/disk/mgm-8-c3hxvm

Accesând linkul ⬆️⬆️⬆️ veți găsi pozele oficiale de la conferință.

Accesând linkul de mai jos veți găsi conferința integral. ⬇️⬇️⬇️

https://www.youtube.com/live/9bKBGcIdO78?is=27aQ1PAtV0cEYfET

Părul alb nu aduce bătrânețea, ci uzura ireversibilă a unei minți harnice, care nu obosește sperând la mai bine pentru alții. Fiecare fir alb are povestea lui. O poveste unică, sângeroasă, cinstită și fără happy-and. Cele mai multe dintre firele albe, nu au legătură cu noi, ci cu alții. Cu părerile lor, cu nevoile lor, cu siguranța lor. Ne frângem în bucățele mărunte ca o ploaie stelară, pentru a ajuta pe alții să se reasambleze psihic, emoțional și spiritual.

Firele albe apar ca o podoabă pe acoperișul nins al eroului care nu se teme de inamici. Al celui curajos, care cere probleme imposibile pentru a le rezolva. Sunt calculele bănuților câștigați cu durere, calcule înșirate la lumina stelelor, dar ale căror dâre se întind din lună în lună. Mai sunt promisiunile date, care trebuie îndeplinite, chiar dacă uneori nu mai ai resurse.

Mai poate fi și de la descărcările electrice de mâine ale tunetelor și fulgerelor emoționale, ale unei copilării netrăite. Poate a unei maturizări forțate de împrejurări și lipsuri. Sau poate fi nenorocul de a fi victimă colaterală a deciziilor unor adulți egolatri, care și-au consumat nefericirile pe mormântul copilăriei tale, îmbrâncindu-te într-un cavou al unei maturități fără gram de inițiere.

Părul se mai albește și datorită alergării frenetice după soarele unei săptămâni pe an, undeva retras, străin în tăcerea singurătății, făcând planuri desenate pe nisip, pentru alte 360 de zile de ploi, frig, alarmă, medicamente, mecanici, dureri, vorbe și oameni. Se mai datorează gândurilor nespuse, urletelor transmise prin tăcerile așternute peste glasurile asurzitoarelor trâmbițe sparte ale calomniei. De la presiunea teribilă de a fi stâlp, atunci când nimeni nu te întreabă dacă mai ai nițică vlagă.

E de la deciziile luate în singurătatea pustiei, când fără nici un sfetnic îți este imposibil să greșești în decizii. Trebuie să acționezi repede, prompt și bine, iar asta nu se face fără traume cerebrale. Mai e de la curajosul “lasă-mă că mă descurc singur” spus de prea multe ori. De la curajul de a rămâne drept, când majoritatea se înclină în fața instinctului de supraviețuire. De la pașii făcuți prea departe în bătaia vântului rece, cu rănile sângerânde ale “fleacului de a fi ciuruit” psihic și emoțional. De a te strecura printre morile lui Don Quijote de la Mancha în speranța de a găsi un final fericit al poveștii, în care uneori ai rămas singurul visător. Poate, bătând cu disperare la ușa dreptății absolute, tu și Dinu Păturică.

Biblia ne spune că părul ar fi “o cunună pentru capul celor bătrâni”. (Prov. 20:29). Iar pentru tineri “slava e tăria lor”. Ne prea grăbim să aflăm neștiutele, să descifrăm tainele, să decodăm enigmele existenței, fără să băgăm de seamă că ne grăbim într-un galop bezmetic să îmbătrânim. Devenim pe zi ce trece vârstnici cu viață necoaptă sau tineri rumeniți la soarele torid al naivității.

Tot Biblia sugerează cu elasticitate teologică ideea de “cunună a perilor albi”: (Prov 16:31) Perii albi sunt o cunună de cinste; ea se găsește pe calea neprihănirii. Doar în anumite condiții se pare: “pe calea neprihănirii”. Adică, un om care trăiește în sfințenie, îmbătrânește cu rost, se consumă valoric, moarte spre a renaște. E formidabil de frumos zugrăvită bătrânețea când ai neprihănirea ca recuzită a vieții cotidiene.

Mai devreme sau mai târziu, capetele nostre vor fi ninse de-a binelea, până pământeniul rămâne doar o amintire în pozele prăfuite în mobila second-hand. Lasă o poveste frumoasă în urma ta, cu fiecare petală de crizantemă care urmează a răsări în podoaba ta capilară. Fii om. Fii ferm. Fii matur. Dar nu uita că râsul neconsumat se ruinează printre toxinele ficatului. Milostenia neînfăptuită te face zgârcit și rigid la inimă. Îmbrățișarea neoferită la timp te înlemnește și erodează, ruginește sufletul. Economia de vorbe dulci se plătește cu dobândă în conturile reproșurilor și decontate în frustrările vieții.

Lasă o poveste fericită în urmă în zilele tinereții tale, cu fiecare fir care albește împodobind cununa bătrâneții tale, cu petalele albe de mătase ale florilor de migdal.

Că până la urmă, bătrânețea frumoasă înseamnă mai întâii o tinerețe ordonată.

Cu prețuire, Onisim Botezatu

În acest articol voi sublinia niște aspecte întâlnite deseori în biserici, pe care oamenii le pun greșit pe seama harului lui Dumnezeu. Practic, sunt abuzuri sau interpretări greșite ale harului. Ele pot suna bine, chiar conveniente, dar care în realitate sunt distorsiuni ale doctrinei harului. Articolul nu emite pretenții canonice, nici infailibile, dar consider că niște interogații tratate cu onestitate și introspecție pot sluji demersului înțelegerii corecte a doctrinei harului.

1. Antinomianismul harului. Conform acestei ideologii, legea morală a vechiului legământ ar putea fi substituită exclusiv de har. Acest concept teologal poate afecta natura canonică a vechiului Legământ. Este foarte adevărat că legile ceremoniale au încetat cu desăvârșire, dar continuăm să predicăm din Vechiul Testament, cele zece porunci rămân valabile și se predau în școli. Continuăm să credem în legămintele veterotestamentare, cele mai multe împlinite în Hristos. Sfințenia, neprihănirea, curățirea pe care o pretinde Dumnezeu în toată învățătura Vechiului Testament. Cât de corect este să atribuim harului doar părți din istoria doctrinei mântuirii? Cât de frumos e harul în lumina promisiunilor Vechiului Legământ? Nu alunecăm spre teologie adventistă, dar nu alunecăm nici spre panta anulării oricărei responsabilități morale, că ne acoperă harul.

2. Harul nu este ieftin. Conceptul popularizat de Dietrich Bonhoeffer arată că există o falsă înțelegere a harului: a) iertare fără pocăință; b) botez fără ucenicie; c) credință fără transformare. Harul autentic costă totul, pentru că ne cheamă la moartea față de sine și urmarea lui Hristos. Așa cum pe Dumnezeu l-a costat TOTUL (sacrificarea singurului Fiu), pe noi ne costă TOTUL, predarea totală. (Marcu
12:30) și: «Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta.» Iată porunca dintâi. Faptul că nu ne-a costat nimic, nu înseamnă că a fost ieftin harul lui Dumnezeu. L-a costat pe El. Pe Fiul lui Dumnezeu.

3. Harul nu anulează sfințirea progresivă. Există o mare confuzie între justificarea instantanee, bazată pe declarația urmării lui Isus Hristos, fie în ziua convertirii, fie în ziua botezului. Da Romani 10:10 rămâne valid: Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire. Dar, nu se poate anula conceptul de sfințire progresivă. Acesta continuă până în ziua în care închidem ochii sau auzim glasul Mirelui (Hristos). Nu atribuiți exclusiv mântuirea în seama justificării instantanee a harului, continuați să-i îndemnați pe oameni la sfințire, ucenicie și creștere duhovnicească.

4. Harul nu este determinism spiritual. O altă mare confuzie se face atribuind în exclusivitate harul deciziei divine, harul înțeles ca forță unilaterală care anulează răspunsul uman. În multe pasaje biblice, harul este prezentat ca inițiativa lui Dumnezeu care cere cooperare umană. Decizie, asumare cerebrală, maturitate, conștientizarea clauzelor contractuale (sinergie). Astfel se dezvoltă îndemnuri ca: har înmulțit (Romani 5:20), o formă de progresie cuantificabilă a harului; să stăruie în har F.A. 13:42; în grija harului F. A. 15:40; plinătatea harului Romani 5:17, puterea harului Romani 15:15; primirea harului în zadar. Iată că harul cere convingere, cooperare, consecvență.

5. Harul nu este sentimentalism teologic. Dumitru Stăniloaie recunoaște că “există o dimensiune specială a revelație divine, cea mistică”. Dar misticismul nu are voie să eclipseze principiile structurale ale harului. Ați auzit adesea expresii de genul: “a lăsat Domnul un har deosebit, că așa am plâns!” Uneori atribuim harului gălăgia și decibelii sau anumite trăiri emoționale. Îndemnați-i pe oameni să nu facă aceste confuzii. Harul este o stare de fapt, o binecuvântarea divină, o favoare. A considera har doar anumite momente sau stiluri de închinare sau fenomene duhovnicești poate știrbi din imensitatea harului. Reducționismul la nivel de emoție sau experiență personală, poate ciunti dramatic imensitatea harului. Har e și în suferință și la spital și în belșug, inclusiv în a avea parte de moartea celor neprihăniți. Harul înseamnă asumare cerebrală, logică, rațională a mântuirii lui Hristos. Maxim Mărturisitorul spune că inclusiv “martiriul este un har menit celor învredniciți de Dumnezeu să îl poarte.”

6. Harul nu este libertinism teologic. (Rom 6:1) Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu ca să se înmulțească harul? Harul nu este “toleranță divină” ci iertare plătită prin sacrificiul suprem al Fiului lui Dumnezeu. Muți oameni adorm pe urechea toleranței harului. Alții au alunecat spre triumfalism și progresism teologic, promovând ideologia prosperității. Vreau să merg la aniversarea de 130 de ani a unui astfel de adept. Păi nu spun ei că nu mai este boală în har, atunci de ce au murit? De sănătate sau plictiseală? Tot ei spun că nu mai este faliment. Să ne vândă barilul de petrol cu 50 $. Sunt primul client. Nu vă lăsați amăgiți. Uneori harul este redus la o idee vagă: „Dumnezeu e bun și ne acceptă pe toți.”Această versiune sentimentală ignoră intențional trei adevăruri fundamentale: dreptatea lui Dumnezeu, crucea lui Hristos și realitatea pocăinței. Își permit concubinaje, divorțuri, chefuri, etc. Aceasta este o altă neatribuire a harului.

7. Harul nu relativizează sfințenia lui Dumnezeu, ci o amplifică. O prezentare superficială a harului creează impresia că Dumnezeu și-a relaxat standardele morale. Dar în teologia biblică, harul nu scade standardul, dimpotrivă îl împlinește în Hristos și produce în noi o metamorfoză motivațională pentru a-l trăi. Harul este mai exigent decât legea. Acolo se punea accentul pe om, pe acțiunile lui. (Evrei 9:13) Căci, dacă sângele taurilor și al țapilor și cenușa unei vaci, stropită peste cei întinați, îi sfințesc și le aduc curățirea trupului,
(9:14) cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus pe Sine Însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăți cugetul de faptele moarte, ca să-I slujiți Dumnezeului celui viu.
(9:15) Și tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemați să capete veșnica moștenire care le-a fost făgăduită.

Iată argumentul exigențelor harului: (Matei 5:21) Ați auzit că li s-a zis celor din vechime: «Să nu ucizi ; oricine va ucide va cădea sub pedeapsa judecății.»
(5:22) Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecății; și oricine îi va zice fratelui său: «Prostule!» va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: «Nebunule!» va cădea sub pedeapsa focului gheenei.
(5:27) Ați auzit că li s-a zis celor din vechime: «Să nu preacurvești.»
(5:28) Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească a și preacurvit cu ea în inima lui.

În concluzie, merită să reflectăm la acest subiect al neatribuirilor harului la nivel de grupuri mici, la grupa de tineret, întâlnirile de surori, serile de adolescenți, devoționalul de seară al familiei. Dacă harul este înțeles, Biserica va progresa, dar dacă harul este înțeles greșit, putem să ne afundăm în eroare teologică și confuzie spirituală.

Harul lui Dumnezeu nu este o scuză pentru slăbiciunile noastre și nici o acoperire pentru compromis, ci puterea care ne ridică să trăim viața la care El ne-a chemat. Harul nu ne face indiferenți față de păcat, ci ne transformă inimile, ne învață să iubim sfințenia și ne dă curajul să creștem spiritual. Iar cea mai frumoasă dovadă că am înțeles cu adevărat harul nu este cât de mult vorbim despre el, ci cât de mult îl lăsăm să ne modeleze viața, caracterul și felul în care trăim înaintea lui Dumnezeu

Cu prețuire, pastor Onisim Botezatu!