Ca ființe umane care mișcăm și suntem angrenați într-un flux sanguin și existențial, suferim anumite blocaje. Ajungem în puncte fixe, în unghiuri închise, în locuri stâncoase și greu de pătruns. Dacă ne blocăm, și ne limităm la insuficiența principiului inerției, ne rigidizăm, înghețăm și devenim absurzi. Întrebarea se pune: Care este acel ceva, acea opțiune posibilă, accesibilă, care mă poate smulge din inert, din rigid, din blocaj?

Friedrich Schleiermacher, introduce o opțiune posibilă, vorbind de “acel salt al credinței”. Inerția oferă pași mărunți, existențiali, care îmi garantează o simplă și sinistră supraviețuire, fără pigmentul atotputernicului, al eternului. Pentru a evolua, avem nevoie de ceva mai mult, din afara, un ajutor din exterior care să ne mobilizeze. Sunt persoane cu ochii pironiți doar spre oameni, spre ajutoare financiare, spre lucruri care să-i smulgă din blocaj. Privirile lor sunt spre preț combustibil, pensie, salariu, scumpiri, criză, războaie etc. Aceștia vor schimba doar decorul blocajelor. Pentru că ajutorul e de altă natură, e diferit și mai înalt decât noi.

În retorica dihotomiei Dumnezeu-om, relație este imposibilă și se instalează angoasa și însingurarea. Acest spațiu dintre om și Dumnezeu nu poate rămâne vacant. Trebuie umplut cu ceva sau de cineva. Cine? Ce? Panica apare atunci când acest spațiu e dominat de întuneric. Tu nu mai ai repere. Există un satelit de semnal pentru această Sahară, anume crucea Mântuitorului. Prin Hristos, se poate face legătura cu cerul. Poate un înger sau însuși Duhul Sfânt, care domină acest “vid” poate restabili comunicarea cu cerul.

Saltul credinței propus de Schleiermacher oferă soluții formidabile. Când crezi, jumătate de problemă este rezolvată. Atunci duhul omului primește sprijin. Începe să se mobilizeze, caută soluții, se mișcă, găsește opțiuni și reușește să se salveze. Practic soluțiile credinței sunt forme semi-abstracte de auto-salvare. Asta face Dumnezeu. Nu aștepta să te salveze cu o dronă, care te recoltează din absurd și te teleportează în zone accesibile ale certitudinii. Nu. Că asta ar minimaliza voința ta, libertatea de alegere și forța ei creatoare. Dumnezeu te ajută să te salvezi. Mobilizând voința, te transformi într-un pui de leu, care încearcă să muște din pradă asemenea mamei lui, acesta este nervul supraviețuirii, încăpățânarea de a nu renunța, evitarea lamentabilului.

Însăși venirea lui Hristos în lume este o invitație la auto-salvare. Adică, doar dacă crezi, acționezi prin pocăință și botez, ții pasul cu rigorile harului, ești serios și te salvezi, altfel rămâi opac și în semi-întuneric. Nu aștepta “miracole” salvatoare prin inacțiune. Nefăcând ceva, vei obține nimic. Cum spunea Spurgeon: “Cine țintește nimicul, are toate șansele să îl nimerească”. Acționează, crede, lupta, ieși din unghi, fă saltul credinței, primește curaj, speranță, forță si luptă, mergi mai departe, caută soluții, salvează-te!

Omul, prin Imago Dei, are o forță incredibilă de a se reinventa, redescoperi, reconecta. Habar nu ai ce forță energetică și spirituală ai în tine. Dacă ești creștin, iar tărâmul tău interior nu e întunecat, este locuit de Duhul Sfânt, atunci tu trebuie să devii fitilul care aprinde și alte candele, motorul care duce mult, locomotiva care trage alte vagoane după ea, scânteia care aprinde lumini în juru-i. Oprește-te o clipă, deschide o carte, citește un pasaj din Biblie, pleacă-ți genunchiul cu smerenie în fața providenței divine, și soluțiile de auto-salvare vor curge ca un râu al binecuvântării. Iată cum căutai soluții în exteriorul imediat, dar aici sunt doar platitudini și semeni la fel de neputincioși. Caută soluții în Dumnezeu, iar el va resuscita potențialul tău spiritual, va porni motoarele credinței tale, va crește randamentul tău duhovnicesc și vei înflori ca iasomia răspândind parfumul îmbătător.

Altfel, vei fi tot pe avarie, cu resursele tot pe minim, la limita periferica a nervilor. Vei funcționa în regim minim, aproape de inflamare, la limita de faliment, de blocaj, gata să explodezi. Ori menirea ta ca om iubit de Dumnezeu este alta. Să fii un rezervor de lumină și resurse pentru tine și familia ta, dar și vecinii trebuie să se adape cu prisosință din resursele tale inepuizabile, ancorate în harului lui Dumnezeu. Asta numesc eu bogăție. Dacă astea sunt criteriile, suntem mai bogați decât ne imaginam și nu știam.

Ieși de pe avarie. Intră în consum veritabil. Fii pe profit. Îmbogățește-te. Salvează-te!

(Ioan10:10) Hoțul nu vine decât să fure, să înjunghie și să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug.

Iar Hristos nu minte. Nu permite hoțului să-ți fure “cifra de afaceri”, să te vezi falit. Tu ai viață îmbelșugată în El. Dar, doar în condițiile Lui, în turma Lui, în Casa Lui. Dacă te-ai depărtat, întoarcere acasă. Avaria indică un pericol iminent. Iar Hristos vrea să te salveze!

Cu prețuire, O. Botezatu

Grădinița Betleem este un proiect de suflet în care copiii noștri sunt educați în spirit creștinesc, într-un mediu călduros și sigur. Mulțumirile se îndreaptă spre Dumnezeu și educatoarele noastre, care își dedică zilnic energia și pasiunea pentru a performa în cultivarea caracterelor celor mici.

La un an de zile de la deschidere, ne declarăm binecuvântați de Dumnezeu să putem duce la final prima promoție de bobocei ai grădiniței. Dovada că viziunea a fost un proiect inovativ și de viitor, numărul copiilor înscriși a crescut, iar părinții sunt tot mai mulțumiți de mica noastră instituție de învățământ preșcolar.

Conducerea grădiniței a inițiat un proiect de modernizare a spațiului de recreere a micilor noștri învățăcei, care, momentan se prezintă în codiții destul de modeste. Atașat vă punem la dispoziție un proiect de finanțare, în care vă invităm să fiți parte activă, ajutând copilașii noștri să performeze și mai mult. Poate zilele acestea chiar te gândeai ce ai putea să mai faci pentru Dumnezeu și așteptai momentul și scopul motivant pentru a trimite câteva cărămizi în casă răsplătirilor lui Dumnezeu din ceruri. Ai ocazia să faci acest lucru investind într-un proiect nobil aici pe pământ și acum când este nevoie.

Ne rugăm lui Dumnezeu pentru instituții și persoane fizice care ar putea fi parte prin sponsorizare permanentă a proiectului nostru educativ. În acest sens, vă invităm să ne contactați la numărul de telefon: (0758) 912 068 – Estera – Directoarea Grădiniței Betleem

Vă mulțumim anticipat pentru sprijinul dumneavoastră!

Cu prețuire, conducerea Grădiniței Betleem Arad!

(Ioan 4:27) Atunci au venit ucenicii Lui și se mirau că vorbea cu o femeie. Totuși niciunul nu I-a zis: „Ce cauți?” sau: „Despre ce vorbești cu ea?”
(4:28) Atunci femeia și-a lăsat găleata, s-a dus în cetate și le-a zis oamenilor:
(4:29) „Veniți de vedeți un om care mi-a spus tot ce am făcut! Nu cumva este acesta Hristosul?”

A venit după apă la celebra fântână a lui Iacov. Însetată, obosită și nefericită, doamna în cauză îl întâlnește pe Isus Hristos. Iar asta îi e de-ajuns. După cinci încercări eșuate de se căsători, se găsește într-o relație de concubinaj cu al șaselea bărbat, dar tot ea cară apă, semn că nici ăsta nu e un gentleman. Cu un trup obosit, cu sufletul împovărat, cu un cuget încărcat și inima goală, își urmează rutina zilnică, repetabila povară a femeii, fără să intuiască o clipă că întâlnirea cu Bărbatul de la fântână e diferită de toate și îi va schimba destinul etern. Păcătoasă, dar se închină pe munți. Și păcătoșii se închină, până vine Hristos să le valideze închinarea de pe munți, e bine că totuși fac cruci și se închină.

Cine mai credea în moralitatea ei? Cine o mai lua în serios? Demnitatea ei era compromisă în sat. Avea un renume lipsit de onoare. Femeile o priveau ca pe o concurentă neloială, bărbații o priveau cu suspiciune sau, poate unii o priveau ca pe o amantă “de succes” și profitau de ea. O viață ratată oricum. Dar nu și în ochii lui Mesia. El vedea diferit pe oameni. Cu alți ochi și din alt unghi, prin unghiul crucii și cu har.

După ce schimbă două vorbe spre surprinderea ucenicilor cum că ar “comite o infracțiune” vorbind cu astfel de femeie “specimen”, săracii ucenici, ei nu știau că Isus pentru astfel de oameni a venit. “Neprihăniții” Îl condamnă la moarte prin răstignire, iar păcătoșii se mântuiesc. Asta înseamnă harul. Îl ador pe Isus Hristos. Este Eroul meu principal din istorie, este Dumnezeu-Omul care a coborât din cer să-mi întindă o mână de salvare, mie și ție și tuturor. Cum să nu îl iubesc?

După două trei fraze schimbate cu Mântuitorul, femeia e convins pe loc. Mda. Când în inima ta locuiește Isus Hristos, nu e nevoie de prea multe mătănii, nici de pelerinaje interminabile, nici de moaște, nici de cruci. Este suficient El, apa vie, Logosul lui Dumnezeu. Cuvintele lui sunt pline de har. Pe de altă parte, când nu ești îmbrăcat în salopeta murdară a faptelor bune și ești păcătos, trei fraze sunt suficiente pentru convingere și convertire. De aceea Isus Hristos a iubit păcătoșii, ei se schimbă imediat. Ogorul inimii lor este fertil și gata pentru sămânța Adevărului.

Știa exact femeia pentru ce a venit, dar a lăsat găleata la fântână pentru că a găsit ceea ce căuta de o viață întreagă și nu reușise cele cinci mariaje eșuate să-i ofere: FERICIREA. Inima ei se umple cu frazele hristologice, sufletul ei se schimbă, obrazul (destul de îngroșat) se subțiază și își recăpătă culoarea, cugetul se purifică, iar Dumnezeu se proslăvește prin gura ei, transformând această nefericită femeie într-un agent al trezirii regionale a rău-famatei Samaria. Țara interlopilor și proxeneților, a tâlharilor și a alcoolicilor. Și acolo era nevoie de Isus. Mai ales acolo. Samaria era un fel de Bărbulești din urmă cu 20 de ani, unde îți era groază să calci. Dar, povestește Petrică înțeleptul, când a ajuns Evanghelia harului, a transformat-o într-o metropolă spirituală. De acolo se trage Biji, Marius, Elvis, Petrică și alții. La un moment dat erau șase studenți la teologie din Bărbulești. Îi cunosc de peste 15 ani. Am slujit la ei. Ne știm. Sunt unici.

Revenind la doamna din povestea noastră. “A lăsat găleata la fântână”. Tu ce ai arunca în găleata abandonată la fântână? Oare prejudecățile ucenicilor, că Isus nu ar avea ce să vorbească cu o astfel de femeie? Oare amintirile horror din copilăria ta? Poate abuzurile cărora le-au fost victimă colaterală în tinerețea ta? Poate nervii? Sau fricile și anxietățile tale? Sau neiertarea de mamă sau tată? Ai fi dispus să lași viciile și gândurile negre? Aruncă-le în găleată și abandoneaz-o la fântână!

(1 Petru 5:6) Smeriți-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalțe!
(5:7) Și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi!

O, dreptate are sfântul Apostol Petru! Că, dacă nu e smerenie, nu e eliberare. Aruncă totul în găleată și abandoneaz-o la fântână la picioarele lui Isus Hristos. Pleacă liber acasă și spune tuturor despre întâlnirea ta cu Dumnezeu. Că, până la urmă dragi convertiți, dacă nu află satul, cartierul, compania, patronul, diriginta, colegii, familia, neamurile, Instagramul, tiktokul că te-ai întâlnit cu Isus Hristos, este prea probabil să nu te fi întâlnit niciodată.

Vindecați-vă de prejudecăți! Dumnezeu poate folosi și femei în diverse lucrări, chiar dintre cele ușoare. Când vrea să se proslăvească, El contextualizarea situații și împrejurări potrivit cu planul Său. Ea era singura ușă de intrare la interlopii samariteni. Nu de alta, dar “sfântocii” de la Ierusalim nu se sinchiseau să evanghelizeze Samaria. Erau prea sfinți să coboare până la nivelul lor. Se mulțumeau cu liturghiile obositoare de la Templu care nu mai impresionau nici puii de rândunică de sub streașină. Așa că preferă să nu se “spurce” cu praful drumului lor și îi ocolesc câțiva kilometri buni. Atunci Dumnezeu îi leapădă și folosește agenți neutri pentru îndeplinirea scopului divin. Așa că alege; ori slujești cu devotament și dăruire, ori vei fi înlocuit de un “păcătos”.

Aruncă găleata la fântână! Aruncă tot ce e indezirabil, stări sau influențe străine în ea! Fii în sfârșit liber și nu mai duce în spate pe fratele sau sora ta! Sfințește-ți inima și cugetul! Fii creștin, dar biblic și plin de Duhul Sfânt!

Dragă doamnă samariteancă, vă mulțumim pentru amabilitatea și disponibilitatea dumneavoastră! Ne ajutați să înțelegem că harul lui Dumnezeu e felurit și depășește tâmplele noastre. Da stimată primă doamnă a Împărăției din ținutul Samariei, care întrebi “dacă nu cumva este el Hristosul?” El este! Mă mir că știi de spre El. Deci și samaritenii îl așteaptă pe Hristos. Oh, de am înțelege asta? Cei mai rău famați oameni sunt în mare așteptare de Isus Hristos. Duceți-vă și povestiți-le despre dragostea lui Dumnezeu care nu condamnă pe nimeni pentru trecutul său, ci îl spală, îl iartă și îl mântuiește. ACESTA ESTE MESAJUL EVANGHELIEI!

Despre cele rele din viață și sufletul tău? Aruncă-le pe toate în găleată și, lasă găleata la fântână! Și pleacă acasă cu un pahar de apă rece care înviorează sufletul cu apa vieții și a veșniciei. Satură-te de bunătățile lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt, în Isus Hristos și astăzi!

(1Pet 3:7) Bărbaților, purtați-vă și voi, la rândul vostru, cu înțelepciune cu nevestele voastre, dându-i cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moșteni împreună cu voi harul vieții, ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre!

Acest verset nu vorbește despre superioritatea bărbatului, mai degrabă despre responsabilitatea lui. Petru îl îndeamnă pe soț să trăiască alături de soție cu înțelegere, respect și grijă. Expresia „vas mai slab” nu înseamnă că femeia este inferioară din punct de vedere spiritual sau intelectual, se referă în principal la fragilitatea fizică și la faptul că femeile sunt mai vulnerabile social. Tocmai de aceea, bărbatul este chemat să ofere protecție, onoare și respect, nu să profite de această vulnerabilitate. Petru spune apoi că soțul și soția sunt „moștenitori împreună ai harului vieții”. Înaintea lui Dumnezeu, amândoi au aceeași valoare și aceeași moștenire spirituală. Căsnicia nu este o relație de dominare sau intimidare, vorbim mai degrabă de un parteneriat în care fiecare îl ajută pe celălalt să-L urmeze pe Dumnezeu. Versetul se încheie cu un avertisment serios: „ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre.” Relația cu Dumnezeu este strâns legată de felul în care ne purtăm cu cei de acasă, iar rugăciunea poate fi împiedicată.

Motivat de unele reacții din mediul online referitoare la femeie la general și modul în care a fost transmis sau interpretat textul biblic sau mai bine zis părerile unor predicatori, am hotărât să scriu câteva reflecții care să arate modul în care se raportează Biserica lui Hristos la slujirea femeii și la rolul ei în economia planului divino-uman.

Dragi doamne și domnișoare, vă prețuim! Biserica lui Hristos apreciază femeia mai mult decât toate instituțiile laice la un loc. Acele instituții care vă dau “drepturi”, ca mai apoi să vă exploateze, sunt doar drepturi iluzorii, când vă ajunge depresia și dependența de droguri, alcool, violență domestică, tot la Hristos găsiți refugiu.

În Noul Testament femeia joacă un rol crucial. De la pântecele curate ale Mariei, femeile mirosnosite, diaconițele și femeile misionare care au contribuit la înaintarea Evangheliei, observăm cum Dumnezeu a folosit caracterul dumneavoastră nobil, pentru cele mai mărețe planuri și revelații din istorie. Până și Hristos asemăna sfânta Sa Biserică precum “o mireasă împodobită pentru bărbatul ei”.

O, da! De fiecare dată când Dumnezeu are nevoie de un bărbat îl cheamă afară pe munte, în peșteri, în pustie, pentru a-l prelucra și a-i transmite misiuni și mesaje. Pentru o doamnă, Dumnezeu vine personal: La Fântană de unde scoate apa pentru bătrâni și prunci, la soba unde fierbe linte, la plita care coace turte, în bucătăria modernă, pentru că știe și Dumnezeu că dacă plecați puțin din familie, e dezastru.

Femeia este termometrul emoțional al casei. Ea asigură climatul de pace, veșnic între stările și părțile conflictuale. Între soacră și ginere, între tată și băiat, între băieți și băieți, între tineri și bătrâni. Sunteți binecuvântarea lui Dumnezeu pentru societatea asta secularizată și stresantă. Fără căldura voastră emoțională eram cu toții niște cuburi de gheață. Și reci și pătrați.

Între toate tensiunile și conflictele sociale, găsiți puterea de a ne încălzi. De a liniști preadolescenți anxioși, de a mângâia bărbații musculoși dar șubrezi emoțional, și da, niciodată nu considerați că e prea mult. Alergați de dimineață până seara schimbând rolurile în mod aproape hollywoodian: între mamă și soție, bunică, soacră, dădacă, asistenta medicală, psiholog, tovarăș, bucătar și culmea, toate în aceeași zi. Mă mir cum de mai rezistați. Noi bărbații avem un singur rol pe zi, și acela îl facem stângaci.

Da, societatea ar fi pe butuci fără voi. Ați crescut în brațele voastre geniile și împărații lumii. Ați meditat ingineri și medici, ați încurajat profesori și academicieni, căci toți bărbații serioși ai istoriei și generali de război, care au crescut în preajma unei mame speciale. Cine vă poate egala valoarea și măreția? Dacă există egalitatea între noi și voi? NICIODATĂ! Care dintre noi, bărbații, ar fi în stare să vă egaleze la o naștere, o zi în bucătărie, o noapte nedormită lângă un bebeluș care are colici, o zi în rolul de mamă, o săptămână de teme cu preadolescenți fără chef, pe care le faceți cu atâta răbdare, iar și iar? Să fie egalitate între noi? Niciodată! Ne sunteți net superioare.

Cu toate acestea nu vă impuneți frenetic poziția. Nu ne scoateți ochii pentru milioanele de lucruri pe care le faceți pentru noi toți de ani de zile. Sunteți ca niște mașini care par că nu obosesc niciodată. Găsiți întotdeauna iubire pentru fiecare și diferențiată. Pentru fetiță sunteți modelul feminității desăvârșite, pentru băieți în alt fel, ajutându-i să fie masculini și bărbați, pentru soți în alt anume fel, având grijă să se mai simtă copii o dată, pentru părinții bătrâni asemenea. Cine vă poate înțelege bunătatea și iubirea voastră? Promitem că ne vom strădui măcar să vă respectăm, chiar dacă ne este imposibil a vă înțelege.

Ați reconstruit țări și societăți distruse de foamete și războaie. Ați crescut și regenerat generații întregi de bărbați, capabili să inventeze și să reinventeze societăți și istorii.

Dragi doamne și domnișoare! Biserica lui Hristos este instituția care încurajează, iubește și respectă doamnele mai mult decât oricare alte instituții la un loc. Nu generalizați anumite ieșiri în decor ale unor colegi neinițiați în ale predicării. Nu aruncați ocara asupra slujitorilor altarului. Auziți patru sau cinci părerologi din oficiu, dar suntem alte mii care vă prețuim și vă respectăm ca pe niște ființe speciale, trimise de Dumnezeu pe pământ pentru a ne face viața mai frumoasă.

Să vă iubiți corpul vostru, meseria voastră, familia și biserica. Sunteți frumoase și unice așa cum v-a creat Dumnezeu. Dragi tați! Spuneți-le fetițelor voastre asta! Și atunci când nu merită. Și dimineață când se trezesc ciufulite cu părul vâlvoi. Onorați-vă domnișoarele din casă. Petreceți timp cu ele ascultându-le și jucându-vă cu ele. Ajutați-le să se simtă feminine și frumoase și onorate că sunt femei. Iar decența în îmbrăcăminte și make-up vine de la sine. Nu trebuie urlată de la amvoane. O fetiță care crește cu demnitate și știe că e frumoasă, va fi mulțumitoare lui Dumnezeu și va face cinste bisericii, dar dacă e umilită și necinstită va dezvolta adicții și va avea predispoziție la extreme.

Dragi bărbați dați cinste femeii, ca unui vas mai slab (mai sensibil, suav, finuț, elegant, fragil, delicat), ca unii care veți moșteni împreună cu ele harul vieții. Da, la mântuire și femeia și bărbatul sunt suflete mântuibile. Așa ne vede Dumnezeu. A, că în societate avem roluri diferite, asta este altceva. Să ne împlinim cu demnitate rolul încredințat de Dumnezeu, iar cerul ne surâde cu răsplătiri eterne. Iar pentru eleganță și frumusețea lor, Creatorul ne-a dotat cu roadă Duhului Sfânt care se numește înfrânare. Vorbiți despre ea și mult și bine. Înfrânarea poftelor (la plural) de bani, de avere, de băutură, de răzbunare, de mâncare, de putere, sexuale, sunt multe pofte!

Dragi doamne, vă cinstim și vă prețuim! Fiți nobile!

Mai jos și două articole despre tați:

Cu aleasă prețuire, pastor Onisim Botezatu.

Comunitatea românească din Micherechi (Méhkerék), Ungaria, a trăit o zi de aleasă bucurie spirituală cu prilejul serviciului de botez desfășurat la Biserica Penticostală Română Betel, singura biserică penticostală română din Ungaria. Evenimentul a reunit numeroși credincioși din localitate și din împrejurimi, într-o atmosferă de părtășie, închinare și mulțumire adusă lui Dumnezeu. Acordeonul a fost regele sărbătorii, ucenicii fratelui Ilie Puha au intonat imnurile Domnului.

Serviciul de botez a fost oficiat de pastorul Onisim Botezatu, de la Biserica Penticostală Betleem din Arad, care a vestit și Cuvântul lui Dumnezeu. Mesajul biblic a subliniat importanța unei credințe autentice, a ascultării de Dumnezeu și a statorniciei pe calea mântuirii. Fratele Duțu Mărgăian, este mai mult decât păstorul coordonator al Bisericii Betel, este părintele spiritual care a binecuvântat aproape toți copiii, care acum sunt mari, i-a cununat și se bucură de rodul investiției dumnealui. În urmă cu 18 ani, slujeam aici făcând naveta cu o Dacia Break făcând studiu biblic cu niște copii, care acum sunt mai mari decât mine, parte dintre ei sunt căsătoriți, părinți, credincioși Stăpânului, iar asta aduce o mare satisfacție sufletului meu.

În cadrul serviciului divin, șapte candidați au mărturisit public credința lor în jertfa lui Hristos și au încheiat legământ cu Domnul prin botezul în apă. Un motiv deosebit de bucurie pentru întreaga biserică a fost generat de cei trei copii ai familiei Puha, binecuvântată cu zece copii, familie care este cunoscută pentru dragostea față de Dumnezeu și pentru educația creștină oferită copiilor, iar decizia celor trei de a-L urma pe Hristos reprezintă o frumoasă răsplată a unei vieți trăite în credință. Faptul Ábel Puha, cel mai mare dintre feciorii fratelui Ilie este și slujitorul, conducător de biserică locală, care m-a ajutat la botez este un și mai mare har al bisericii să aibă un slujitor local, produs al Bisericii Betel.

La această sărbătoare a participat și doamna primar a comunei Mehkereki, alături de o mare parte a credincioșilor evanghelici din localitate, care au fost prezenți pentru a-i susține și încuraja pe cei care au făcut acest pas al credinței. Nu s-a mai ținut cont de culoare religioasă și garduri, toți credincioșii se închina lui Dumnezeu prin cântări, rugăciune și comuniune frățească, mulțumind lui Dumnezeu pentru lucrarea Sa în mijlocul comunității românești din Ungaria.

Prin astfel de momente, Biserica Penticostală Română Betel din Micherechi își continuă misiunea de a vesti Evanghelia și de a sluji comunitatea românească din Ungaria. Rugăciunea tuturor este ca Dumnezeu să binecuvânteze pe cei șapte nou-botezați, familiile lor și întreaga biserică, pentru ca mărturia lor să fie o lumină pentru cei din jur și o slavă adusă Numelui lui Dumnezeu.

Cu aleasă prețuire, pastorii David (Duțu) Mărgăian și Onisim Botezatu!

Fratele Aurel a fost un om bun. De la început până la final asta e tot ce contează: să fii bun. Cam asta este și concluzia celui mai înțelept om care a trăit pe pământ pe vremea lui. (Prov 19:22) Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui; și mai mult prețuiește un sărac decât un mincinos. O onoare pe care Solomon o ratează sistematic. Corupt de iubire, cu un harem prea mare de prințese și țiitoare, se golește de conținut teologic și ajunge să aducă jertfe idolești pe înălțimi. Începe bine, dar sfârșește rușinos cariera regală, aducând multă blamă la adresa teocrației.

Dar fratele Aurel a încheiat cu bine alergarea. O alergare nobilă, pe o cale sigură, cu o inimă bună, cu un sufletul curat, un temperament de o blândețe debordantă, asemănătoare Domnului Isus pe care l-a slujit cu pasiune o viață de om. De om bun.

Fratele Huluban a fost un om frumos. Harnic, implicat în viața familiei și a bisericii. Orice idee pe care o expunea putea fi interpretată doar pozitiv. Ce nu reușea să transmită prin vorbe, completa armonios prin zâmbetul lui grațios, blând și plin de iubire. Nu îl puteți suspecta niciodată de rele intenții, de duplicitate sau cinism. O privire curată ca de copil, reflecție a unei inimi calde și în perfectă armonie cu cerul, își alegea foarte atent vorbele, semn că știa cum pot strica armonia frumoasă volumul de vorbe goale. La el toate vorbele erau grave, rare și cu rost. Ne e dor de dumneavoastră, frate Aurel.

Pasionat de muzică, neobosit în ale slujirii, un tată de mulți băieți și multe fete, cuscru Aurel a știut să-și țină aproape familia, să le inspire drag de Biblie, de muzică și de Dumnezeu. Toți băieții sunt implicați full-time, nepoții asemeni, toate fetele sunt căsătorite cu slujitori, semn că și-au dorit bărbați care să semene cu tata.

Dragi tați! Faceți-vă slujba de preoți în casele voastre, aduceți copiii în prezența lui Dumnezeu, cinstiți soția rânduită de Domnul pentru o conviețuire armonioasă, pentru a nu vă fi împiedicate rugăciunile. Ne facem planuri, avem opinii despre casele altora, criticăm comitete și biserici, dar luați seama la propriile case. Asta a știut fratele Aurel Huluban, că prin a avea grijă de casa lui el aduce o slujbă lui Dumnezeu. Da, a reușit. A umplut biserici din țară și străinătate cu slujitori (fete, băieți, nurori, gineri, nepoți).

Dacă legătura dintre mamă și tată este una echilibrată, toată familia trăiește în armonie și unitate, dacă părinții sunt dezbinați și instigatori, crează dezbinări generaționale între proprii copii, și ură fratricidă care se cronicizează în neam.

Ce frumoasă imagine. O familie mare, unită, cu lacrimi în ochi în jurul sicriului unui mare om. Ca un patriarh care a dat naștere unui mare neam de oameni serioși și cu mult bun simț. Ca un mare preot care a crescut mulți preoți, băieți serioși care au familii serioase. Bănci pline de nepoți și strănepoți. Cinste dumnealui, celui care a fost Aurel Huluban. Sunt convins ca fără o femeie deosebită și iubitoare de rugăciune ca sora Maria (căreia i se datorează în mare parte frumusețea armoniei din familie, pentru ca femeia este inima emoțională a casei), i-ar fi fost mult mai greu să ducă lupta credinței.

El a trăit cu rost. Talentul muzical presărat în copiii bisericii și în nepoți, a fost și va rămâne o reală binecuvântare peste decenii, ca un talant investit cu folos care aduce rod la vremea potrivită, un om care va sta cu fruntea sus la decernarea răsplătirilor lui Isus Hristos în ceruri. Biserica Maranata din Ghiroda are motive de mulțumire la adresa lui Dumnezeu pentru astfel de uriași ai credinței, care consolidează dumnezeiește mărturia Bisericii lui Isus Hristos.

Eroul nostru a ajuns la final. A isprăvit alergarea (cu bine), a luptat lupta cea bună (întâi printr-o familie model de urmat), a păzit credința (a lui și a copiilor lui), îl așteaptă o bogată și frumoasă cunună la răsplătirile dumnezeiești de la finalul istoriei, care este foarte aproape.

La revedere, frate Aurel! Pe curând în ceruri! Acum nu vă mai doare nimic! Inima aceea suavă nu mai are palpitații! Lacrimile au încetat! Nu mai aveți nevoie de căldură sau aer condiționat, vă este suficientă prezența lui Dumnezeu! În persoana dumneavoastră, am cunoscut un mare om!

Cu aleasă prețuire,

Pastor Onisim Botezatu

(Psa 34:19) De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă totdeauna din ea.

Nenorocirea vine. Neanunțată, neprogramată, nedorită, nepoftită, ea pur și simplu vine. Iată că nici casele slujitorilor nu sunt scutite. Și ei ajung în valea tristeții. De data aceasta se pare ca nenorocirea a găsit adresa familiei Moț. Desprindem câteva învățături din textul citat mai sus:

1. Nimeni nu este scutit.

Din câte înțelegem din textul biblic, nenorocirea nu face excepție nici din casele neprihăniților. Ea vine. Nu o dată de mai multe ori. O știm cu toții pe barba noastră că nu suntem scutiți. Mai ales slujitorii altarelor, care sunt porniți ofensiv și public împotriva uneltirilor diavolului. Noi devenim ținte ale întunericului. Iar câte o dată, un anume proiectil atinge ținta. Ce ne încurajează este controlul pe care Dumnezeu îl păstrează asupra situațiilor dificile, fără a sfida suveranitatea Sa.

Familia Moț a fost și este o familie slujitoare. Cu decenii de slujire în spate. Fratele pastor, Dumitru Moț nu s-a dat înapoi de la slujire, a fost tipul slujitorului devotat, un pastor, care a rămas în turmă indiferent de sezon. Copii slujitori, nurori și gineri slujitori/slujitoare. O casă de oameni dedicați și implicați în lucrul Domnului. Iar țintele încercărilor nu au făcut excepție.

Ce mă încurajează pe mine sunt câteva principii universal valabile, atribuite caracterului imuabil al lui Dumnezeu:

2. Așa cum reiese din textul citat: “Domnul îl scapă totdeauna din ea”

Dragă, minunată familie Moț. Ca unul care mi-am înmormântat fratele de 36 de ani, în parte înțeleg prin ce treceți. Întrebări și multe și fără răspuns. Gânduri, durere, lacrimi (pe care noi le mai vărsam și astăzi după cinci ani de zile). Înainte de orice suntem oameni. Avem sentimente, avem inimă și amintiri. Ne doare. Dar am o veste bună: Domnul vă va întări și veți trece peste acest necaz. Domnul va întinde mâna lui cea fină și vă scoate din nenorocire. “Dar Domnul îl scapă totdeauna din ea”. Acest “totdeauna” înseamnă și de a această dată.

3. Avem o nădejde care nu înșeală.

(Rom 5:5) Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.

Numai ce a fost ziua Cincizecimii. Faptul că se întâmplă de Rusalii, e iar un reper. Matias fusese recent botezat cu/în Duhul Sfânt. Un puternic semn al aprobării lui Dumnezeu. Nădejdea aceasta e vie. Avea dorința să fie botezat de bunul (pastorul Dumitru Moț). Cel mai probabil se pregătea o mare sărbătoare. Dar Domnul a ținut să o celebreze direct în cer. Nădejdea aceasta să vă însuflețească dragă mamă Cerasela și pe tine dragă tată îndurerat, Adrian. Of, Adrian a fost și fratele meu care a plecat dintre noi!

4. Despărțirea e temporară

(1Thes 4:16) Căci Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos.

Dragă, minunată familie Moț, Matias va avea prioritate în Împărăție. E mai în avantaj decât noi. Nu vă pierdeți bucuria mântuirii. Lăsați-vă mângâiați de Dumnezeu cu aceste cuvinte. O cântare funerară spunea atât de frumos: “Curând vom fi iar împreună, și-n veci nu ne vom despărți. Pe cap ne va pune cunună, Hristos pentru veci va domni.” Dacă privim prin prisma lui Dumnezeu e vorba de clipe până la marea reîntâlnire din ceruri. Acolo unde Matias ne va întâmpina plin de zâmbet.

5. Suferința lui Matias s-a încheiat.

(Rev 21:4) El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”

Noi înțelegem acest verset prin “cândva”, “acolo”, Matias îl percepe prin “aici”, “acum”. Unde suntem noi, încă mai este moarte, unde este el nu mai e moarte. Noi ne mai tânguim și plângem, la el toate acestea s-au încheiat. Noi mai avem boli și dureri în trupul acesta muritor. Matias era un sportiv, un atlet sănătos, dar avea și el durerile lui. Acum nu mai are nici o durere. Mângâiați-vă cu aceste gânduri dragi părinți și apropiați.

Iar ție dragă Matias, care ai ajuns acolo unde noi încă sperăm, credem și ne luptăm să ajungem, îți zicem un călduros: La revedere!

Cu aleasă prețuire, O. Botezatu

Trei zile până la Rusalii. După trei zile ucenicii aveau să încheie perioada cea mai sinistră din viața lor. Dumnezeu Tatăl nu le mai prea vorbește. Domnul Isus li se arată periodic și foarte discret, iar pe când să se obișnuiască în prezența Lui, numai dispare dintr-o dată. Duhul Sfânt încă nu fusese dat. Patru zeci de zile de tensiune, dileme, coșmaruri, anxietate teologică, planuri de abandon. Dacă patruzeci de zile fără revelație sunt capabile să influențeze pilonii de bază ai Bisericii Primare, oare ce daună poate crea un an fără Dumnezeu?

1. În așteptarea Duhului Sfânt, rămâi în Ierusalim.

(F. A. 1:8) Ci voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.”

În așteptarea Duhului Sfânt statornicia este ingredientul cheie din rețeta împuternicirii. Destui au pornit la drum fără împuternicire și au falimentat (ex: fiii lui Sceva). Au forțat intrarea în slujire, fără a primi de la Dumnezeu echiparea. Domnul îi îndeamnă să rămână în bază, să stea pe lângă rastelul de arme, pregătiți pentru echipare. Tendința de activism religios este majoră în așteptarea Duhului. Simți un fel de sentiment al inutilității, crezi că ți se cuvine mai mult, vezi nevoia și ai începe războiul, dar Domnul zice “rămâneți la adăpost în Ierusalim”. Păstrează legătura cu baza militară. Nu te grăbi. Nu fi pripit.

2. În așteptarea Duhului Sfânt ține legătura cu turnul de control.

În așteptarea Duhului, așteaptă semnalul de sus, de la turn, de la Comandant. Domnul Isus le poruncește să aștepte semnalul Lui. Fiecare avion din aeroport, oricât de experimentat ar avea pilotul de la manșă, așteaptă semnalul de la turnul de control. Aici sunt radarele aeriene, aici sunt experți în interpretarea graficelor de zbor, aici sunt specialiștii în manevrele de pe cer. Nu decola până nu primești semnalul de la turn, după ce ai primit semnal, accelerează la maxim, turează motoarele și aruncă-te cu avânt în aer. Ai culoar de zbor, ai undă verde, ai semnal, ai destinație, ai liber în spațiile aeriene internaționale (un fel de vămi desenate pe nori), cu alte cuvinte ai autorizație de zbor. Zboară!

3. În așteptarea Duhului Sfânt nu pierdeți vremea “interpretând soroacele”

(F. A. 1:7) El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să știți vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.

Cu alte cuvinte: nu pierdeți vremea cu tot felul de calcule inutile, de păreri teologale care nu vor ajunge la nici un rezultat cuantificabil. Nu încercați să descifrați codurile lui Dumnezeu păstrate cu grijă sub stăpânirea Tatălui. Sunt oameni care din lipsă de ocupație, pierd timp prețios emițând păreri și pronosticuri care nu nici în clin nici în mânecă legătură cu realitatea lui Dumnezeu. Nu pierdeți vremea numărând, înșiruind neamuri și popoare. “Nu este treaba voastră!” Nu intrați pe terenuri minate controlate doar de Dumnezeu. Nu vă dați inutil cu părerea necerută. Stați în așteptarea Duhului la adăpostul Ierusalimului.

4. În așteptarea Duhului Sfânt, bucurați-vă de fiecare fărâmă de revelație.

(F. A. 1:11) și le-au zis: „Bărbați galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer.”

Cei doi îngeri, probabil că erau: “doi bărbați îmbrăcați în alb”, completează sincopele lor teologice. Nu țintiți cote prea înalte. Nu vă aventurați în proiecte nesustenabile teologic și logistic, mulțumiți-vă și cu frânturi revelaționale. Fii atent la repere! Ține cont de detalii! Pune la inimă cuvinte cheie ale planului divin asemenea Mariei care “păstra toate aceste lucruri în inima ei”, iar la final, a putut creiona puzzle-lul revelației. O, da, uneori înțelegi exact ce a vrut Dumnezeu să transmită doar prim patimi, pe cruce.

5. În așteptarea Duhului Sfânt, fă curat în odaia de sus. suflă din corn retragerea!

(F. A. 1:13) Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zelotul și Iuda, fiul lui Iacov.

Apostolii (doar 11 de data asta, unul s-a prăpădit pe drum), au sunat retragerea. S-au întors la Ierusalim. Au pus în aplicație impunerea/ porunca Mântuitorului de îndată. Nu aștepta semne și minuni puerile. Nu sta mult în cumpene și dileme. Acționează etapizat, pe măsură iluminării treptate. Fă ce știi sigur. Pune în aplicare certitudinile. Acționează matur și sigur. Rămâi rațional.

6. În așteptarea Duhului Sfânt, stăruiți cu un cuget în rugăciuni și cereri.

(F. A. 1:14) Toți aceștia stăruiau cu un cuget în rugăciune și în cereri, împreună cu femeile și cu Maria, mama lui Isus, și cu frații Lui.

În așteptarea Duhului se face stăruință. Pentru primirea Duhului se stăruiește. Duhul nu vine așa la ofertă, all inclusiv pe lângă botez (cum cred unii). Rețineți, toți aceștia erau botezați în apă. Aveau absolvită facultatea de teologie cu durata de trei ani, cu “Decanul” decanilor, Domnul Isus Hristos. Cu toate acestea ei stăruiesc pentru umplerea cu Duhul Sfânt. Nu mai căutați dovezi și subterfugii. Dragi păstori, apostoli, absolvenți de liceu sau facultate de teologie, stăruiți!

Au chemat și femeile la aceste rugăciuni înfocare. Nu mai fac diferențe de gen. Nu mai au timp de interpretări și texte “nonliterare”. Se pun pe treabă, iar treaba lor este să stăruie cu un cuget în rugăciuni și cereri. Aud deseori: “Frate, nu mai știu ce să fac! Sunt în dileme și confuzie. Nu simt prezența lui Dumnezeu. Nu mai simt călăuzirea Duhului Sfânt.” Nu te opri din alergare. Stăruie în rugăciuni și cereri. Și Duhul sfânt te va umple cu putere și daruri, ca mai apoi să aduci roade durabile.

7. În așteptarea Duhului Sfânt, plângeți-vă morții. Iuda

(F. A. 1:16) „Fraților, trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfânt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda, care a fost călăuza celor ce L-au prins pe Isus.
(1:17) El era din numărul nostru și era părtaș al aceleiași slujbe.
(1:18) Omul acesta a dobândit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc și i s-au vărsat toate măruntaiele.
(1:19) Lucrul acesta a ajuns așa de cunoscut de toți locuitorii din Ierusalim, încât ogorul acela a fost numit în limba lor: Acheldama, adică Ogorul Sângelui.
(1:20) Într-adevăr, în cartea Psalmilor este scris: «Locuința lui să rămână pustie și nimeni să nu locuiască în ea!» și: «Slujba lui s-o ia altul!»

Este singurul minut de reculegere în amintirea lui Iuda. Petru este îndreptățit să îl inițieze. Putea liniștit fi în locul lui Iuda. El s-a lepădat mai parșiv decât Iuda. A plâns amar, s-a căit, a fost reabilitat de Isus Hristos, recapătă demnitatea și se simte dator să organizeze un minut de reculegere în memoria lui Iuda. Cu siguranță s-a interesat de Iuda. O fi organizat o înmormântare fără popă, că era moarte survenită prin act suicidar. Probabil că Petru a fost la funeraliile lui Iuda.

În așteptarea Duhului Sfânt plângeți-vă morții. Mai faceți o vizită la cimitirul spiritual. Mai revizuiți-vă pozele de la botez. Mai faceți o trecere printre registrele bisericii. Opriți-vă în dreptul mădularelor atinse de distrofie sau paralizie. Vărsați o lacrimă pentru cele amputate. Mai o zi de post și rugăciune pentru fiii risipitori.

Sunt biserici în prag de apostazie. Activiste religios. Campioane la programe și evanghelizări. Inițiative catehetice pentru noii convertiți. Dar nu mai avem regim spitalicesc de ATI pentru cei în comă. Iar trezirea spirituală în biserică o aduc fiii risipitori prin mărturiile și pocăința lor. La fel cum sărbătoarea în familie o aduce fiul risipitor. Dar avem prea mulți “fii mari” stăpâni pe formații și moștenitori de tronuri și patrimonii bisericești și tare frustrați la împărțirea prăzii cu fiii risipitori. Iată de ce întârzie Duhul Sfânt să se manifeste în Biserică. E vremea unei schimbări de paradigmă! E vremea unei treziri clericale! E vremea lacrimilor care să înmoaie cerneala de pe procesele verbale de excludere, până nu se mai înțeleg capetele de acuzare. Asta înseamnă creștinism. Lacrimi! Multe lacrimi!

8. În așteptarea Duhului Sfânt, faceți planuri sustenabile. Măriți echipa.

(F.A. 1:24) Apoi au făcut următoarea rugăciune: „Doamne, Tu, care cunoști inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din aceștia doi l-ai ales
(1:25) să ia loc în slujba și apostolia aceasta din care a căzut Iuda, ca să meargă la locul lui!”
(1:26) Au tras la sorți, și sorțul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.

Părerea pastorului Nicu Iliesi era aceasta: “multiplicarea lucrării înseamnă multiplicarea lucrătorilor”. Vrem ungere și foc sfânt pe altare, dar în sinea noastră credem ca doar prin noi lucrează Duhul Sfânt. Nu prieteni! Măriți echipele de slujire. Investiți tineri în lucrare. Nu vă temeți de tinerețea lor. Cooptați oameni serioși în echipă. Faceți planuri pe care Duhul Sfânt să le aprindă cu focul lui. Puneți oameni înainte lui Dumnezeu, pe care Majestatea Să să-i împuternicească. Petru înțelege că o echipă completă și unită e mai lesne de umplut cu Duhul Sfânt. Nu vă izolați în timp. Nu vă cramponați în oameni. În așteptarea Duhului faceți planuri. Faceți rugăciuni. Iar Duhul Sfânt va face cu bucurie umplerea unei echipe complete.

În concluzie. Dragi creștini! Nu așteptați oricum Rusaliile. Duhul Sfânt umple oamenii care stăruie. Pe cei responsabili. Care păstrează legătura cu baza (Biserica locală, dar și cerul). Legați-vă de fărâmele de revelație transformate în certitudini. Plângeți-vă morții spirituali. Măriți echipa, apoi puneți-i la umbra Celui Atotputernic să-i împuternicească prin umplere. Așa știm noi să așteptăm Rusaliile. Așa ne-a învățat Domnul nostru să așteptăm pe Duhul Sfânt. Așa ne dorim să facem! Așa să ne ajute Dumnezeu!

Cu aleasă prețuire, pastor Onisim Botezatu.

Cu bucurie am acceptat invitația pastorului liceului, fratele Moise Ardelean, de a sluji la cele patru ore de capelă la Liceul Penticostal. Două zile de har. Două zile în care am derulat amintiri, am cântat, ne-am rugat și am avut timp interactiv de discuții. a doua oră a fost chiar în clasă în care a învățat soția mea, avându-l diriginte pe domnul Guțu. Un om de mare caracter.

Marți a fost pentru cei mici, MIELUȘEII din clasele 0-4 în Grădiște. Un spațiu prea mic pentru o oaste atât de mare. Curtea e mică, numărul claselor sunt mici, pentru că soldățeii din armată Domnului Isus cresc de la an la an. Îngrijiți, îmbrăcați curat și decent, părinții își aduc aici copilașii în speranța unei educații de calitate într-un mediu sănătos. Învățătoare credincioase, pregătite care se ocupă de poporașul Domnului cu devotament.

Două săli pline, la cele două ore de capelă. O slujbă în adevăratul sens al cuvântului. Când îi vezi cum cântă dirijați de Adelina Tipei, îți saltă inima de bucurie, cred că Dumnezeu nu mai poate de dragul lor. Cinste doamnelor și domnișoarelor învățătoare care merg la serviciu ca la un sanctuar în care aduc jertfă lui Dumnezeu prin slujirea lor. Am avut mesaje interactive. Nu există întrebare la care să nu fie multe mânuțe ridicate. Știu că un rol important îl joacă și biserica și fetele și băieții de la școală duminicală, dar și părinții.

Miercuri. Oițele. Deja vorbim de tineretul bisericii, fete și băieți decenți și serioși, care merg la școală ca și ceilalți colegi ai lor de la Aurel Vlaicu, dar ei sunt conștienți că aparțin altei realități spirituale. Condițiile logistice sunt mai precare. Clădirea deservește ca superficie pentru trei licee, un bazin mare în care poate străluci lumina hristologică a fetelor și băieților bisericii noastre.

Ora 10:00. Sala de protocol este arhiplină. Copii din clasele a IX-a și a X-a care stau în picioare pe lângă pereți ca ciorchini ai binecuvântării. Cântă din instrumente și cu gura lor “de-ți ie auzul”, vorba lui Creangă. Da, vorbim despre ei, campioni la talantul în negoț, majoritatea cântă la un instrument, ei, podoaba și bogăția bisericilor noastre. Pentru ei ne luptăm să le facem condiții la școală duminicală, pentru ei construim grădinițe, școli și licee, pentru că vrem să aibă condiții, să ajungă departe în viață. Ei sunt investiția și cunună noastră. Nici o investiție nu e prea mare pentru ei, oițele noastre.

A doua oră a fost cu cei mari. Majoritatea botezați. Unii au daruri spirituale, alții deja dau îndemnuri și predică, alții au programate nunți. Clasele terminale ale liceului sunt pe jumătate studenți și cred că dintre cei mai de frunte. Se vede pe chipul lor deja strălucind chipul lui Hristos, sunt maturi, asumați și gata de luptă. Așteaptă doar semnalul de mărșălui slujind Împăratului împăraților.

În tot demersul nostru de catedră, domnii și doamnele profesoare au stat în picioare ca niște locotenenți care asigură paza, buna desfășurare a demersului didactic, cât și siguranța intelectuală și spirituală a elevilor noștri. Cred în voi dragilor. Cred în competențele voastre. Cred în moralitatea voastră. Cred în rezultatele voastre. V-am dăruit niște copii de clasa a VIII-a care abia și-au făcut buletinul. Faceți din ei olimpici naționali. Îi luăm de la voi maturi și asumați pentru viața de familie și slujire. Știu, procesul este lung, dureros și cu multă uzură emoțională pentru cadrele didactice. Dar stați neclintiți, suntem în alianță, vă ținem spatele și ne rugăm pentru voi. (Aș propune pastorului liceului să inițieze o zi de post și rugăciune pe lună din partea tuturor bisericilor penticostale din județul. Și cred ca o să se materializeze curând). Lupta este și spirituală. Dumnezeu ne dă discernământ să vedem slăbiciunile pentru a mijloci, nu pentru a citi a.

Fratele Moise Ardelean este omul potrivit la locul potrivit. După cele peste cinci decenii de slujire la amvon, aproape patru decenii ca pastor principal al Bisericii Gloria, după două mandate, aproape un deceniu ca președinte al Cultului Penticostal. Istovit de drumuri și ședințe cu adulți, acum, în rolul de pastor al Liceului este ca o adevărată terapie pentru dumnealui. Am văzut atenția copiilor și respectul față de pastorul liceului lor. După ultima oră de capelă, a venit un băiat (de religie romano-catolică), timid, vizibil cercetat, a zis: “domnul pastor, aș vrea să mă botez și eu și să îmi predau deplin viața lui Isus Hristos “. L-am iubit pentru sinceritatea lui. L-am pus în legătură cu pastorul liceului și probabil în perioada următoare se va boteza.

Mulțumim în primul rând domnului director, Beniamin Șoimu, care, ca un general iscusit, conduce echipa didactică spre rezultatele cele mai bune. Statisticile arată o calitate crescută de la an la an a liceului Penticostal. Ponderea promovării la bac este în creștere, rata infracționalității este spre zero, iar munca profesorilor consacrați își arată roadele.

Avem liceul nostru. Avem profesorii noștri care predau copiilor noștri. Dacă am lua un interviu bunicilor noștri, ar crede că glumim. Ei care se adunau și făceau studiu în secret prin beciuri în nopțile târzii, care copiau părți din cărțile bune la lumina lămpii. Dar, oare ceea ce trăim noi astăzi nu sunt cumva rezultatele lacrimilor lor amare? Nu sunt zilele lor de post și strigăte către Dumnezeu să aducă vremuri de înviorare? Faptul că avem școli acreditate și finanțate de statul român este un har care trebuie gestionat cu mare responsabilitate.

Cu onoare și bucurie îmi exprim satisfacția pe care am avut-o în cele două zile de capelă. Cred că Dumnezeu are un plan cu Liceul Penticostal. Mai cred că are un plan personalizat cu fiecare elev de aici. Avem o binecuvântată pepinieră, care asigură Biserica Penticostală Română pe viitor. Aici cresc profesorii noștri, păstorii bisericilor noastre, prorocii, mamele și tații copiilor noștri, aici se formează predicatorii noștri.

Oare ce ar fi să ne implicăm mai mult în această lucrare? Să ne rugăm mai mult pentru personalul care lucrează aici, pentru copii noștri, pentru direcțiune și parteneriatele școlii noastre? Doar așa vom avea un rating mai bun, o imagine mai bună și rezultate pe măsură. Liceul Teologic Penticostal este exact așa cum îl vedem și cum îl descriem noi. Eu, l-am văzut foarte bine, cuvintele mele umile sunt mici pentru a le descrie, iar speranțele mele sunt mari, Dumnezeu are un plan măreț pentru acest liceu și își va proslăvi și mai mult Numele Său prin această lucrare bună.

Cu prețuire, prof. Pastor Onisim Botezatu

Un caz paradoxal al Bibliei. Momentul acela când invidia întuneca mințile, dezumanizează indivizi frumoși, distruge armonia din universul familiei. Invidia e ca un animal feroce, care transformă fratele în ucigaș. Am tot meditat la subiectul acesta. Hai că în fața lui Dumnezeu a mai dres-o cumva, dar cum o fi răspuns Cain tatălui său? Când Adam l-a întrebat: “Unde este Abeluțu (Luțu, Abi) dragă Cain?” Să-i fi răspuns și lui “Nu știu!” O fi plecat în căutarea lui. Să-l fi găsit Adam pe Abel îndosit prin tufe? Să fi fost exact acele tufe printre care se ascundea el de Dumnezeu, câteva decenii mai devreme, după ce păcătuise? Nu știm.

Durerea atinge apogeul când pe înserate, mama îl cheamă și îl tot chema pe odorul ei, feblețea ei, îngerul ei pentru care Dumnezeu e nevoită să îi dea un Set – înlocuitor. Pentru că e mamă, nu cred că gândul ei s-a mai deconectat vreodată de la iubirea ei, Abel. Pornind în căutarea lui, să îl fi găsit oare pe la umbra “fructului pasiunii?” Acolo unde luase ea micul dejun cu satana? Nici asta nu știm. Cert e că se ține slujbă de înmormântare în Eden, e moarte în grădina vieții, e doliu în dimineața plină de soare. Asistăm la prima înmormântare a sângelui închegat al celui iubit de Dumnezeu: Abel. Iar în ziua morții ei, Eva, mama tuturor celor vii adoarme cu aceste cuvânte pe buze: “A.B.E.L.U.Ț.U’ M.E.U V.I.N.E M.A.M.A L.A T.I.N.E!

Iar de atunci dramele curg una după alta și mamele și tații asistă la crimele odioase, unele chiar de ei generate. De păcatele și neascultarea lor. Iată cele patru capete de acuzare aduse lui Cain:

1. Omuciderea. Oricine ar fi fost Abel, e om și nu ai voie să-l ucizi sau să-l invidiezi. E semen, e ființă, e valoare dumnezeiască.
2. Fratricid. Abel e frate, iar fratele e născut din aceeași părinți. Fratele trebuie protejat, iubit, apărat, nu ucis. Dacă fratele își atacă fratele, pentru cel atacat nu mai rămâne apărare, e în bătaia gloanțelor. Fugiți de frații sfâșietor de frați. Dacă își urăsc proprii frați, ei nu vor putea iubi pe nimeni. Nici măcar soția/soțul.
3. Deicid. Abel este asemănarea și chipul fidel al lui Dumnezeu. Orice ucigaș comite și deicid. Sugrumă, ucide chipul lui Dumnezeu. Acesta este un foarte mare păcat. Orice stârpire a lui “imago-dei” (imaginea lui Dumnezeu), e ceva mai odios decât crima în sine.
4. Suicid. Am auzit acesta interpretare devastatoare. Abel e carne din carnea lui Cain, e sânge din sângele lui. Moștenesc același genotip, în mare parte aceeași zestre genetică, fizionomie, moravuri, apucături, limbaj, din același tată. Au alăptat la același sân de mamă. Abel e bucată din el, imaginea lui, e fizionomia lui, e aproape geamănul lui. Uciderea lui Abel e suicidul păcii lui Cain pe viață. Devine fugar și anxios. Viața lui e un coșmar. În ziua înmormântării lui Abel a murit și liniștea internă a lui Cain. Iar un om distrus pe interior este un om mort.

Domnul Isus avertiza: (Mat 5:22) Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecății; și oricine îi va zice fratelui său: «Prostule!» va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: «Nebunule!» va cădea sub pedeapsa focului gheenei.

Practic orice jignire sau umilire la adresa fratelui tău este o comitete gravă. Orice mânie inventată, justificată sau nu pe fratele tău, e crimă întreagă judecată de Dumnezeu. De câte ori ți-ai jignit fratele/sora? De câte ori i-ai umilit în fața fraților/surorilor lui? De câte ori ai acuzat pe nedrept? De câte ori ai aruncat cu noroi și suspiciuni păcătoase asupra lui? De câte ori ai manifestat invidie și duh de ceartă? De câte ori l-ai jignit cu vorbe aspre și greu de suportat? De tot atâtea ori ai ucis câte puțin din fratele tău, sora ta. Încadrarea juridică acestor fapte e caz penal și omucidere, fratricid, deicid și suicid spiritual. E adevărat că nu mai ai pace și liniște? Nici nu vei avea până te întorci la Dumnezeu. Vei fi fugar toată viața.

Apostolul iubirii, prelucrează spusele Mântuitorului astfel: (1Jn 3:15) Oricine-l urăște pe fratele său este un ucigaș; și știți că niciun ucigaș n-are viața veșnică rămânând în el.

Păziți-vă de ură fratricidă, e cauzatoare de moarte. Prăjește inima și sufletul, te transformă în fugar și o neliniște inundă mintea și familia ta. Te va bântui zi și noapte sângele vărsat prin ură al fratelui tău/surorii tale. Nu e mai bine să iubești? Să te rogi pentru frații tăi? Să manifești dragoste? Să cultivi armonia și iubirea hristologică? Să îi vorbești de bine? Să îi ajuți ori de câte ori îți cer ajutorul? Oare nu asta a făcut Iosif, David, Hristos? Oare nu îți dorești tu cu adevărat să intri în Împărăția lui Dumnezeu? Oare nu ai înțeles de la apostolul iubirii că nici un ucigaș nu va intră acolo? Păzește-te de duhul lui Cain. Te transformă în ucigaș în serie. Haideți să ne întoarcem la Dumnezeu cu toată inima.

Iată cum ești în moarte. Nu mai trăiești de fapt: 1 (John3:14) Noi știm că am trecut din moarte la viață pentru că-i iubim pe frați. Cine nu-l iubește pe fratele său rămâne în moarte.

Practic nu e nevoie să urăști pe fratele tău, e suficient “să nu-l iubești” ca să fii declarat mort spiritual. Nici pe Dumnezeu nu îl poți iubi, pe care nu îl vezi, dacă nu îl iubești pe fratele tău pe care îl vezi. Să fi trecut și Ioan prin ură fratricidă? De Pavel știm ca a suferit mult din partea fraților mincinoși. Tu să fii diferit. Să iubești ca Hristos, fără nici un motiv temeinic.

Articol similar. De același autor: https://onisimbotezatu.blog/2023/02/14/cum-il-cheama-pe-fratele-tau/?relatedposts_hit=1&relatedposts_origin=4227&relatedposts_position=0

Cu prețuire, O. Botezatu