Despre onisimbotezatu

”Doar prin Tine sunt ce sunt!”

Marea Britanie a primit Șah-Mat. Noi nu!

Șah mat în limba hindi unde s-a înființat jocul de șah, înseamnă rege mort. Practic e un non-sens, deoarece la acest joc regele nu moare niciodată. Dar viața bate filmul, și jocul.

Tudor Arghezi surprinde atât de frumos alegoria moarte-joc în De-a va-ți ascunselea. Numai că oricât de frumos am îmbrăca moartea, rămâne din cale-afară de urâtă și hidoasă. În realitate se moare. Și regii mor.

Prințul Filip, ducele de Edinburgh, a părăsit lumea noastră după un secol fara două luni. Dar oamenilor le este rânduit să moară, spune Sfântă Scriptură, așa că prințului, soț al reginei Elisabeta a II-a, ia sosit ceasul. Regatul Marii Britanii a primit șah-mat. Și toate regatele pământului au avut și vor avea aceeași soartă. Toți regii mor.

Există însă un Regat diferit de toate: ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU. Mesajul principal al Mântuitorului este axat pe acest Regat Veșnic. În anul 33 al erei noastre și creștinismul a primit șah-mat. S-a bucurat Irod Antipa, s-a bucurat infernul cu diavol principal cu tot, s-au bucurat barbarii și păgânii. Doar un mic număr de oameni, creștinii, plângeau speriați prin peșteri și catacombe.

Durerea însă a ținut trei zile. Funeraliile au avut dimensiuni cosmice: (Mat 27:45) De la ceasul al șaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată țara. Trei ore de doliu universal în țară. Pentru că murea altfel de Rege. De sorginte celestă.

După trei zile acest Rege Isus, a înviat și a întocmit cea mai puternică împărăție, nici porțile locuinței morților nu o mai pot distruge. Împărăția aceasta este veșnică, pentru că Regele ei este veșnic. Așa cum recunoștea împăratul Claudiu în discuția lui cu Marcelius. Spunea el: Isus este cel mai măreț rege care a trăit vreodată, și singurul pentru care oamenii mor, chiar dacă El „nu mai este”.

Bucuria mea este atât de mare, pentru că prin credință Regele m-a făcut prinț al Împărăției Lui. Un imperiu întreg de prinți și prințese. Mai mult avem cheile împărăției: (Mat 16:19) Îți voi da cheile Împărăției cerurilor, și orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.”

Cuvinte pline de farmec și laudă adresate Mielului lui Dumnezeu în ceruri, pe care le aude Apostolul Ioan: (Apoc 5:10) Ai făcut din ei o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru și ei vor împărăți pe pământ!”

E un privilegiu să fii cetățean englez, e un regat puternic și prosper care a colonizat aproape jumătate de planetă, dar e un privilegiu detașat mai mare să fii prinț în Împărăția Luminii, unde Rege este Hristos. El, Regele Regilor.

Iar așa cum spune crezul nostru creștin: a cărui împărăție nu va avea sfârșit. Așa că, prinți și prințese, să ne rugăm mai apăsat rugăciunea Domnească, acolo unde spune: vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta!

E aproape! O simțim în piept! Vine!Acolo este ținta noastră! Vom împărăți cu Hristos 1000 de ani, apoi o veșnicie în ceruri! Maranata! Vino Doamne Isuse!

Poporul englez a primit șah-mat, poporul Domnului nu!


Viața. (Versuri) O.


Viața
E un freamăt al durerii,
Un amalgam de vrute
Și nevrute,
Din zori de zi
Până la lăsatul serii
Se-aud frenetic
Sunetele humii,
Pe-acordurile bolii
Și gamele durerii.

Viața
E-o chitara spartă,
Cu sunet sec
Și note „discordante”.
Goana după comori
Ruine și blesteme,
Iluzii oferite
Pe sclipiri de ape.

Viața…
Pe pământ
E-o umbră tristă,
Iar insul
Are doar impresia de-a fi.
Când umbra
S-a ascuns după clepsidră,
Abia dacă-nțelegi
Ce-a vrut omul a ști.

Viața e un val
Ce naște idealuri,
Te-nalță peste zare,
Ți-arată câte cele,
Dar cu fiori de moarte
Te sparge printre pietre,
Și iarăși vezi oceanul
Din subteran în sus.
Prin praf și scoici
Și lespezi,
Căci una sunteți voi.

Viața trupului
E-o coajă de alună,
Zdrobită între clești neiertători.
La început
Simți unde de iubire,
Iar în final
Își i-au doar miezul lor.

Viața
E o cruntă amăgire,
Un abur
Cum apostolul a spus.
M-am săturat
Să seamăn putrezire,
Mi-e sterped sufletul
De oarbele speranțe,
Așa că emigrez spre nemurire.

Viața
Are-n ea
Secretul existenței,
Dar nu e tot!
N-am cunoscut nimica.
Eu mă aleg cu cojile
Și huma,
Lor le rămâne miezul,
Iar mie doar speranța.

Că va urma
Ceva, mai sus de viață,
Mai ‘nalt ca mine,
Mai măreț,
Mai falnic.
Când nemurirea
Mă va înghiți
Ca și pe Iona,
Mă voi trezi
În alte emisfere.

Trăiește-ți viața
Cum găsești mai bine,
Dar ancorat
În legile Scripturii.
De-o iei la pas
Cu patimile cărnii,
Nu vei cunoaște Harul,
Nici tainele Iubirii.


In memoriam Gabi Luncă

A apus și „marea doamna” așa cum era numită sora Gabi de criticii muzicii populare. Pe numele ei real Elena Gabriela Onoriu. Cu adevărat a fost doamna foarte sus cotată prin valoarea data de înzestrările divine. Îndrăgită de soții Ceaușescu, invitată de multe ori la Cotroceni și de președintele Iliescu, Gabi Luncă a fost un om care nu ar fi expirat niciodată și dacă mai trăia 80 de ani.

Sau așa cum spunea un specialist, jurnalista germană Grit Friedrich, specialistă în cultura Europei de Est, concluzionează: „Vocea de argint a lui Luncă, cântecul său ușor încordat au fost de multe ori copiate, însă nimeni nu a reușit să o egaleze.“      

Însă cea mai minunată parte a acestei doamne de talie internațională pe o perioadă de jumătate de secol o reprezintă ultimii 30 de ani de activitate. Așa cum este descrisă biografia sa pe platforma Wikipedia:    

Citez: „A refuzat cu îndârjire să mai cânte melodiile care au făcut-o celebră. Deși din anul 1992 cei doi soți s-au hotărât să cânte numai pentru Dumnezeu, în cadrul adunărilor religioase, la evanghelizări și emisiuni Radio-TV creștine. În ultimii aproape 30 de ani a fost misionar și a cântat chiar pentru deținuți, la orfelinate, căminele de bătrâni, pentru ajutorarea acestora fiind mereu în căutare de sponsori.”

Tot Wikipedia redă o fațetă formidabilă a activității sale în Marea Britanie: „Abia la finele anilor ’90 înregistrările de la Electrecord ajung în Marea Britanie și intră în atenția postului de radio BBC, cu albumul „Gabi Luncă – Sounds From A Bygone Age Vol. 5” (Cântece dintr-o altă vreme – n.r.). Această „grande dame” a muzicii lăutărești cucerește scena muzicii world, fiindcă interpretările sale au fost dintotdeauna considerate „ieșite din timp.“ În anul 2002 este nominalizată la Premiul The Listeners Award, acordat la categoria World music.”

A fost cetățean de onoare al frumoasei comune arădene Șiria județul Arad, (satul lui Slavici), și Vărbilău (județul Prahova). A fost misionară creștină și filantropă. 

„Țiganca de mătase” așa cum o numeau fanii, este îmbrăcată în hainele de in subțire.(Apoc 19:8) și i s-a dat să se îmbrace cu in subțire, strălucitor și curat.” (Inul subțire sunt faptele neprihănite ale sfinților.)
Pentru că tot ceea ce contează iubiților, după ce vom pleca de pe pământul acesta, este ce am cheltuit în favoarea altora spre slava lui Dumnezeu. Iar sora Gabi, s-a investit pe sine în acest scop, la cote înalte.

Sora Gabi a obosit. La cei 83 de ani de activitate artistică, dar mai ales misiune și evanghelizări pe stadioane, corturi, case de cultură, biserici, unde aduna bani pentru case de copii și azile de bătrâni. Îndurând frig, oboseală, călătorii interminabile, inima ei bună a cedat.

A fost salvată de Dumnezeu din ghearele cancerului, primul copil i-a murit în brațe imediat după naștere, acum a biruit și moartea prin Hristos. Astăzi, este în siguranță. Se odihnește la pieptul Regelui Isus, căruia i-a slujit mai bine de 3 decenii, o mare perioadă slujind alături de soțul ei, Ion Onoriu.

Iar voi, orfani și văduve hrăniți prin banii adunați de sora Gabi, nu vă întristați, Dumnezeu însuși se obligă să fie Apărătorul vostru: Psalmul
68:5 El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuiește în Locașul Lui cel Sfânt.

Sora Gabi, ne va fi dor de dulceața vicii dumneavoastră, de energia prin care îl lăudați pe Domnul, de zâmbetul larg și inima plină de bucurie care vibra plină de pasiune pentru împărăția lui Dumnezeu. Iar voi copiii, Emanuel, Estera, Sara și Rebeca, onorați de a avea așa mamă, mângâiați-vă cu speranța revederii.

Pe curând!

Directive pentru coșciug

Să nu primești în tine
Decât un trup bătrân
Și fără pic de vlagă
Și nu-mi va fi rușine.

De pipăi-vei corpu-mi
Și vei vedea că-i tânăr,
Să nu-l accepți în tine…
Tresari…Și nu-l primi!

Aprobă-mi
Doar nins capul,
Iar de-i pământeniu,
Să nu ridici capacul…
Fă-o, dar mai târziu.

Când vei privi la brațe
Și vei vedea că-s tari,
Să știi că nu e vremea
Să mă conduci spre rai.

Când fruntea e întinsă
Și dinții sunt în gură
Nu te grăbi spre ușă
Mai am o partitură.

De-i prăfuit mahonul
Structurii de, ce-o fi,
Nu îmi vei duce dorul,
Căci voi îmbătrâni
Până să-ți treacă vremea,
Cât nu vei putrezi.

Ți-e bine doar cu leșul
Din tot ce eu am fost…
Să cântărești tot prețul
Să nu rămână rest…

Nu lua nici o fărâmă
De viață-n vidul tău,
Căci lacrima pe față
E tot decorul meu.

Când mâini vor fi pe tine,
Să nu le cerți mâhnit…
Căci te-or spăla cu lacrimi
Cei care m-au iubit.

Fi-voi puțin cu tine,
Apoi, nu voi mai fi.
Ne-om despărți în fine,
Iar tu vei putrezi.

Pământ se face carnea,
Și lemnul tot pământ,
Dar nu mi-e veșnic starea
Cu tine în mormânt.

Să nu mă ții când Glasul
Pe nume îmi va zice:
Fii viu! Ridică-ți capul,
Tu, rodul de la cruce!

Tu să rămâi în humă,
Să nu vii după mine…
Am fost cândva cu tine,
Dar eu…Eram LUMINĂ …

Din volumul CU DUMNEZEU DE MÂNĂ, pag. 108, O. Botezatu, 2014

Cântarea mea de jale. Pentru fratele meu Adrian Botezatu!


Mă doare, Adrian…!
Mă doare și aș fi spus tuturor să nu se ducă vestea pieirii tale prea departe… Dar nu se poate, ai îndoliat Dofteana și multe alte locuri unde au fost oameni care te-au iubit! Amintirile noastre sunt cu atât mai dureroase. Ca o stea strălucitoare, care atunci când este secerată de moarte, strălucește mai tare ca în timpul existenței ei pe orbită. Așa ai strălucit tu, Adrian!
Ne este dor de vocea ta duioasă, caldă, care îngâna melancolic melodii despre mama și despre un prieten pe nume Isus. O doină a tristeții a rămas în urma ta.


Ne doare amintirea părului tău ondulat și moale ca mătasea, când era pus în mișcare de vântul ce adie, spre admirația și invidia multora!
Tu, carne din carnea noastră și os din oasele noastre. Te-am iubit așa mult! Și te iubim mai departe.
Ne doare amintirea înălțimii tale, drept și sănătos ca un munte… Și brazii cei mai falnici te invidiau!

Am crescut împreună: cu aceleași haine, aceiași papuci, aceeași sărăcie, aceleași amintiri. Am fost adăpați din aceeași viță. Ai fost cu doi ani mai mare decât mine și cu câțiva centimetri buni. Îți era așa frică de întuneric atunci când erai mic și deseori jucam rolul unui bărbat voinic doar pentru a-ți insufla mai mult curaj să vii cu mine în întuneric. Îți bătea inimioara ta mică și te învinețeai tot la față, dar inima aceea a crescut atât de mare, că încăpea toată lumea în ea. E stinsă lumina în dormitor la tine, dar să nu îți fie frică, suntem alături de tine! Toți!


Nimeni nu a rămas flămând sau trist în prezența ta vreodată. Prin umorul tău unic, prin dibăcia unui actor iscusit, aveai acel fler unic, acea capacitate desăvârșită de a alunga tristețea. Nu ai fugit departe… Să știi că ne-ai sfâșiat inimile și te-ai cuibărit în sufletele noastre răvășite.
Ai predicat prin moartea ta mai mult decât au predicat alte sute de „sfinți” la un loc prin mai multe vieți nedemn trăite. Da, au fost sute de oameni la funeraliile tale, să știi. Te iubeau oamenii! A trebuit să vină o camionetă după coroane, pentru că gemea mașina mortuară.

Mulțumim bisericii pentru că ne-a dat un colț unde să ne bocim fratele. Era o capelă mică și rece, dar am încălzit-o cu iubirea noastră. Noi, frații, surorile, verișorii și prietenii tăi.


O, da, ți-am ales un costum foarte frumos, de mire, iar în piept ți-am luat un trandafir de sărbătoare, pe care ți l-am aranjat cu mâna mea… Să știi că ești atât de frumos…chiar și rece!
În formă de ❤️ inimă ți-am făcut o cunună frumoasă de 36 de trandafiri albi, câte un trandafir pentru fiecare an de viață (intens trăiți). „Că la nunta ta, a căzut o stea/ Brazi și păltinași au fost nuntași”(Da, cei din Parcul Dendrologic Dofteana)… Au înregistrat ei totul, ascultă-le șuieratul asurzitor și subțire la noapte, când vor începe să-ți cânte. Unde te-ai grăbit, frățioare!?… Unde!?…
Barca spre eternitate ți-am ales-o  albă, strălucitoare, dar nu i-am pus vâsle… Am lăsat cârma în seamă îngerilor și a îndurării divine. Nu voi uita ziua aceea de mai, din Bacău, când ai venit înlăcrimat în față și ne-am rugat pentru tine, nici ziua din Casa de Cultură din Târgu Ocna din 2010. Doar stând în genunchi puteam ajunge pe umerii tăi.


Atât de frumos a cântat și fanfara! A traversat țara să fie cu noi. Au fost minunați și ne-au mângâiat. A predicat fratele Liviu Axinte (președintele pe zona de nord a României), a avut un cuvânt formidabil. I-am mulțumit eu! Aprecieri pentru fratele George Gavrilaș (păstorul bisericii), care în ciuda neputințelor trupești, a slujit în frig, plângând împreună cu noi, cu întreaga familie. În luna septembrie 2020 era să plec eu înaintea ta, numai îndurarea divină m-a salvat de sub cele două tone de fiare. Poate era mai bine daca plecam, acum ai fi avut un loc cald, iar dacă era aglomerație, te primeam în brațele mele. Ai fi dormit așa liniștit la inima mea.


Nu am găsit sicriu pe măsură ta. Of, nu!… Sicriele sunt pentru oameni mici, bătrâni, chirciți și betegi și zbârciți și fără dinți.
Ce cauți tu acolo, mire frumos și voinic, bărbat sănătos și puternic?! Ce să faci tu în rândul celor reci?!…


Dantura ta cu o coroană perfectă… Tu câștigai tot timpul concursul în copilărie, când ne întreceam care mănâncă mai multe alune de pădure cu coajă cu tot.
Ne doare amintirea mâinilor tale moi și tot timpul transpirate. Erai așa dezinvolt și energic în public, dar atât de timid, de trist și discret în privat.
Oare de ce inimile bune obosesc așa repede? Nimeni nu era flămând lângă tine, tu dădeai tot ce aveai altora…


Cum am fi venit noi la nunta ta…Ce frumoasă ar fi fost amintirea! Doar tu și o frumoasă mireasă la dreapta ta și ați fi format împreună Edenul.
La căpătâiul tău au plâns tata și mama. Of, da, au vărsat multe lacrimi amare. Amărâte de amintirile tale. Puiul lor a plecat, a zburat înaintea lor spre ‘naltele zări.

Da, trăim drama unei generații de părinți care își îngroapă copiii, iar împreună cu ei îngroapă și rostul de a mai trăi. Epoca motorizării și a emancipării ascunde sabia durerii, sub hainele sale fals strălucitoare.
Blestemate să fie pe veci fiarele acelea care ți-au stors viața ca apa dintr-un burete îmbibat masiv în apa Doftanei. Blestemați să fie și pilonii aceea de beton, că nu au fost mai rezistenți și copacul acela de fag de câțiva metri cubi, că nu s-au rupt, să te lase să mai trăiești încă ani mulți. Să se usuce si în veac să nu mai aibă viață în el.
Am făcut ce am putut pentru tine, sau poate atât am știut să facem. Iartă-ne!


Am fost 13 trandafiri în buchet. Mai suntem 12, ne-ai sărăcit tu cu unul, cel mai înalt și cel mai frumos. Suntem și mai puțini și mai veștejiți. Ruptura produsa de soartă a luat cu tine în humă și multe bucățele din noi, din fiecare. Nu va mai fi niciodată ca înainte! Familia Botezatu, fără Anduca, e tristă și incompletă.


A nins atât de frumos la înmormântarea ta. Soarele s-a ascuns după grațioși nori de zăpadă, era și normal, nu putea asista la drama plecării unui mire… Dar norii n-au avut unde să mai fugă, au trimis spre mormânt lacrimile lor încremenite prin fulgi, combinate cu lacrimile noastre fierbinți și sărate și din cale-afară de amare. S-au unit cu zeama zăpezii care se scurge spre râul Dofteana. Locul tău nu era în Groapa mașinii! (zona unde se află cimitirul se numește așa).


Un frumos covoraș de zăpadă s-a așezat inclusiv peste fața ta rece și tristă. Stai liniștit că nu a rămas peste tine. Cu mâna lui tremurândă și zbârcită, cu cele patru degete rămase la mână, lea șters tăticu, răvășit de durere. Apoi a împachetat șervețelul și l-a băgat în buzunar, nu știu exact ce va face cu el. A nins și cu fulgi de zăpadă și cu oameni. Au venit cu sutele să te conducă pe ultimul drum. Toate ulițele și intersecțiile erau pline de oameni. Bărbați și femei care plângeau în hohote. Copii și tineri care alergau printre mașini pentru a fi prezenți la drama plecării tale.

Ne-ai lăsat, Anducă! Deși ai fi încăput și tu pe pământ, chiar dacă erai de 2 metri.
Ți-a plăcut mult pădurea… Și ei i-a plăcut de tine. E singura care ne poate povesti frumusețea, dar și drama ultimelor tale clipe. Doar copacii ți-au mai auzit ultimele vorbe, și…gemete. Doar ei au văzut zâmbetul tău larg și grațios. Doar Dumnezeu știe ce s-a întâmplat acolo[…]


Să știi, frate, că a venit primăvara. E atât de frumos afară. Au început să înflorească pomii și păpădia. Codrul e verde și păsările si-au reluat ciripitul. Ele nu știu ce e drama. Dar ne învață pe noi, pe toți, că viața e scurtă, că mai avem încă o stație sau două sau mai multe și apoi te urmăm și noi. Iubiți-vă frații și surorile cât sunt printre voi! Ce folos au vorbele frumoase și florile peste cimitir?
Cu toții te-am iubit. Am venit de departe să te însoțim, le mulțumim tuturor în numele tău.
Pe curând, frate scump. Te vom iubi mereu, Anduca!…Pe curând!… Sfârșitul nu-i aici….

Lăsați-mă să plâng!😭

S-a stins un mare om în România, a plecat spre cer fratele Corneliu Constantineanu

Un om inteligent și capabil. În ultima perioadă am discutat destul de mult cu dânsul. Îl aveam coordonator la lucrarea Gradului didactic 1, preuniversitar.

Mi-am dorit mult să îl am coordonator al lucrării de doctorat. În iarna asta convenisem asupra unei teme de actualitate, dar…. Cu vocea lui călduroasă, prietenoasă și părintească, vorbea cu noi ca un păstor plin de iubire, deși ne despărțeau câteva decenii de școală, dar și câteva biblioteci internaționale.

În ultima convorbire pe care am avut-o cu dumnealui la telefon mă felicita pentru cărțile pe care i le trimisesem prin poștă, a zis că îmi mulțumește, că le citește și îmi va spune impresia științifică, (asta e ultima problemă, dar venind din partea dânsului, nu puteam decât să îmi frământ emoționat mâinile, așteptând o apreciere profesionistă), Doamne întărește familia!

Fratele Corneliu era unul dintre foarte puținii oameni cu gradul de prof. Univ. Dr. ful Penticostal din țară (abilitat coordonator de doctorat). Studiile sale și capacitățile didactice, și cunoașterea s-a la nivel internațional este bine cunoscută. Ați lăsat în urmă frate Corneliu o mare moștenire.

Generații întregi de studenți și păstori rămân înlăcrimați și îndurerați, dar vor contribui la strălucirea diademei dumneavoastră eterne. V-ați dizolvat intelectual printre noi, ca niște cioburi care în curând vor reansambla Trupul lui Hristos în slavă. Cred că Dumnezeu este mai fericit că vă are mai aproape de Sine. Noi ne hrănim cu nădejde că ne vom alinia norului de martori, în curând!

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad este mai săracă de astăzi, a pierdut un mare om, un rector renumit, un profesor, o somitate, Cultul Penticostal de asemeni e mult mai sărac, dar și România. Când moare un sfânt e doliu, dar când e și intelectual e și mai tragic. E greu de înlocuit un asemenea om, dar Dumnezeu are soluțiile lui.

Îndoliată familie, vă îmbrățișăm, ați avut harul de a fi iubiți de un mare om. A fost mare pentru că în inima lui mare locuia Hristos. Nu e tragedie veșnică pentru că ne vom revedea curând în Împărăție!

Vede pentru prima dată! Incredibilă reacție! Și lecții […]

https://www.facebook.com/watch/?v=185030680059332

Tu ești suficient de mulțumitor că vezi bine, copiii tăi și cei dragi văd bine, sunteți sănătoși și împliniți? Știai că sunt 45 de milioane de orbi pe planetă și tot cam atâți surzi și muți? Tu nu ești printre ei! Poți să zici tare: Doamne îți mulțumesc pentru ochi! Pentru urechi, pentru gură și îți promit că nu te mai înjur, ci te voi binecuvânta cu limba mea!

Prima imagine pe care Bartimeu a văzut-o în viața lui, a fost chipul sfânt al lui Isus. Nu i-a mai trebuit altceva, că a mers pe drum după Isus, probabil până la moarte. Vrei să ai parte de bucurie și binecuvântare? Prima imagine a dimineții pe care trebuie să o vezi este chipul lui Isus. O rugăciune, un verset biblic, o binefacere, un zâmbet.

Te implor, radiază chipul lui Isus pentru orbii spirituali, pentru saracii emoțional, pentru amărâții destinului. Fii o imagine plăcută și astăzi și mulțumește-i lui Dumnezeu!

Variante (Versuri)

Cea mai bună variantă
Dintre toate,
Câte sunt
Și de-naltă calitate
E să-ncepi să faci ceva,
Chiar de azi,
Cât se mai poate.

Variante disperate
Sunt destule
La necaz,
Însă-n austeritate
Și în pripă
Nu se poate
Să mai cauți variante.
Nici atunci nu te lăsa,
Fă ceea
Ce se mai poate!

Consecințe imediate
Să n-aștepți
Spre avantaje.
Când decizi mereu la grabă
Și în pripă
Și-n nefaste,
Să te-astepți la derapaje.

Variante imediate,
Sunt mai multe,
Însă tu
Să nu iei parte.
Fiindcă cele prescurtate
Au urmări
Și azi
Și mâine
Pân’ la vârste’naintate.

Să accepți ca variante
În decizii
Și în fapte,
Sfatul celor în etate,
Ei au troienit cărarea
Și prin vorbe
Și prin fapte.
Însă nu uita un lucru
Fiule fragil
Și palid,
Rugăciunea e un sfetnic
Pentru cel biruitor,
Să ceri totdeauna sfatul
Bunului Învățător.

B.O. 16.03.2021 h 07:00