Despre onisimbotezatu

”Doar prin Tine sunt ce sunt!”

Nu stingeți mucul fumegând!

Trestia frântă n-o va zdrobi și mucul care mai arde încă nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr. Isaia 42:3

În jurul nostru sunt foarte mulți oameni care se luptă la limită de disperare/de supraviețuire, ei au nevoi de alții să se poată ridica. Așa ne-a lăsat Dumnezeu, dependenți unii de alții. Cu toții am ajuns în situația de a avea nevoie de sprijin emoțional și tare am fost dărâmați când tratamentul nu a fost propice, deasemenea am fost în al nouălea cer atunci când ni s-a livrat o vorbă bună, o îmbrățișare. De ce nu am practică și noi tratamentul corespunzător când vine vorba de alții?

Pe rana deschisa a aproapelui tău, poți face mult mai mult decât să pulverizezi un polonic de sare, fie ea și „fină” aceasta va amplifica și mai mult usturimea și suferința. Mai degrabă suflă o vorbă bună și răcorește rănile celor din jur. Ce înțelept este Dumnezeu! El când vede un muc fumegând, nu îl calcă în picioare, așa cum suntem noi tentați, să evităm chipurile un posibil incendiu. El suflă Duh Sfânt și resuscitează mucul fumegând transfirmându-l direct în jar, apoi o flacără pâlpâind ușor, apoi un foc🔥în stare să aprindă și pe alții.

Dacă noi aruncăm la foc trestia frântă, Hristos îi pune atele, o îngrijește și se vindecă. Dacă am fi plini de Hristos, vai câte suflete ar fi zidite în jurul nostru! Câte răni emoționale vindecate! Câți tăciuni aprinși! Câte trestii pansate! Câte inimi mângâiate! Câți morți înviați!

Haideți să fim ca bețele de chibrit, să ne aprindem unii de la alții. Dacă suntem răsfirați și dezbinați, fiecare se va pierde singurațic în propria dramă, dar dacă suntem uniți și aproape, ne vom aprinde ca o flacără, capabilă de a duce la limită de clocot și apa din vase, fie ele și ruginite.

Ascultă-mă tu cel dărâmat. Oare nu pentru tine este această profeție? Nu mai sta cu fața aplecată în jos, ridică-te, trăiește demn, fii plin de încurajare, primește viață. Dacă ai văzut de șapte ori și te ridici doar de șase ori, vei fi dărâmat, dar dacă ai căzut de șapte ori? Nu ești păcătos, ești neprihănit! Trebuie să te ridici de opt ori și vei fi din nou în picioare. Numai, nu renunța!

Nu ai vrea să fim parteneri împreună cu Hristos, resuscitând suflete pierdute? Ar o slujbă fascinantă!

❤️Inima❤️ poetului e în clocot

Reprezentativ

Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimăși zic: „Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul!”Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba!
Tu ești cel mai frumos dintre oameni,harul este turnat pe buzele tale,de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie. Ps. 45:1-2

Poetul e un om cinstit. Inima lui tot timpul e în clocot, ea arde pentru frumos, preocupat de genial, de sublim. Poetul nu are limite. Joaca golf cu planetele, inversează polii când vrea, ascunde soarele între palme, întretaie văzduhul, urcă în cer, aduce de acolo lumină. Poetul este o taină ascunsă în lut!

El se adaptează la vremuri, scrie cântări pe zidurile reci și ude ale pușcăriilor, ia notițe pe șervețele, scrijelește pietre, zgârie vase ceramice, el nu are frontiere. Când e prigonit ironizează inteligent tiranii, îmbracă în slavă simplitatea care ar trece neobservată. El rămâne ancorat în natură, zboară pe crestele munților, bea apă cu cerbul din izvoarele limpezi, împletește cununi de floricele. Iubesc poeții!

Poezia radiografiază onest vremea în care se naște. Nu privește la fața omului. Transmite epopeea și limbajul poporului peste milenii. Fără iubire, Dumnezeu, flori și prezență feminină, poezia este seacă, cenușie, crispată și îngustă. Dacă iubești poezia trebuie să fii un calofil (iubitor de frumos) convins! Nu exista poezie fara frumos.

Fiii lui Core au rămas orfani încă de mici. Nimeni nu le mai dădea vreo șansă. Cu tată impostor care savura filosofia divide et imperam, a ajuns sa fie înghițit de pământ ziua în-amiaza mare. Dar ei nu s-au lamentat. Nu și-au plâns de milă și nu s-au diluat printre blocuri. Au ajuns poeți. Și ce poeți! Canonizați de Biblie. Practic, poeții sunt produsul suferinței unei generații pierdute. Sunt comorile ascunse printre ruinele apuse ale unei lumi în declin, vorba lui Țuțea. Poeții sunt eroi!

Opera lirică, dă un aer de nemurire poetului. Doar un aer, că nemurirea o dă doar Hristos. Poetul vorbește și când i s-au închis gura, el există și după ce a murit. Vocea sa răsună prin versurile sale. Poeții despică atomul în șapte bucăți, pansează celule cordiale, nu le stă nimeni împotrivă. Cu cât e mai prigonit, cu atât strălucește mai tare. Nopțile lor sunt albe, viață este o continuă jertfă pe altarul slujirii altora. Ei se topesc, se diluează spre a oferi următoarelor generații o umbră de speranță. Un ecou din trecut. O oaza de viață. Poetul are har turnat în ❤️ inimă❤️ și pe buze, iar limba lui este ca pana unui scriitor iscusit.

Dacă poezia îl are pe Hristos în centru, atunci cântările sunt nemuritoare, conduc pe mulți la nemurire, și ai șanse de a te saluta cu autorul în cer. Poetul creștin este un străjer vigilent, el profețește în rime, el cântă slavă lui Dumnezeu dintre cioburi, aduce un hectar de cer pe pământ, cu îngeri cu tot. Oare nu asta s-a întâmplat la nașterea lui Hristos?

Nu mă consider un poet. Sunt doar un licurici printre metafore. Îmi place să scriu poezie. Iar ea, lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul. Gândesc uneori printre rime, iubesc măsura, mă exprim în catrene, și mă joc de-a v-ați ascunselea dosit ca iedul cel mic al caprei lui Creangă, dar nu după hornul cocioabei, ci în spatele eului liric.

Mi-e dor de tine copilărie

Mi-e dor de tine copilărie!

Mi-e dor să fiu iar copil!
Mi-e dor de cuptorul de lut
Al bunicii de la Orbeni,
Unde ne înghesuiam ca puii de arici,
Zgribuliți și chirciți
După ce alergam după struguri
Cu tălpile goale pe lutul clicos
Din dosul Orbenilor.
De mirosul acelor struguri,
Era un deliciu când urcam pe vale în sus
În căruță la tataia.
Mirosul de Nohan negru
Nici gustul lor,
Nu l-am mai întâlnit niciodată de atunci,
Nicăieri în lume.

Mi-e dor de zilele toride de vară
Când o plimbam pe sora cea mai mică
Pe drumurile betonate
În spate la D.G.R.S (nu am știut niciodată ce înseamnă această abreviere)
Eram convins că se va stâmpăra copila
Plimbând-o cu căruciorul,
Dar nu era așa,
Atunci credeam că duce lipsa de plimbare
Acum realizez că era toropită de soare,
De sete și uneori și de foame.

Așteptam să ajungă mama la capăt
Cu rândul de porumb,
Alăpta copilul în grabă,
Apoi pleca obosită,
Pe un alt rând la prășit
După ce mai lua câteva înghițituri
De apă fierbinte de la soare,
Nu era umbră pe acolo.

Mi-e dor de coliba de porumb
Încălzită de o butelie cu gaz,
Unde ne îngrămădeam așezați
Ca lingurile în rastel
Pentru a nu îngheța de frig,
Că brumărelul se instalase de-a binelea
În dosul dealului la Drăgușeni.

Mi-e dor de balta Siretului
Unde urmăream cârduri de rățuște
Abia ieșite din ou,
Și ne adunam „să facem gagici pe apă”
(Aruncam cu lespedea pe oglinda apei,
Iar cel care lovea de mai multe ori apa,
Era câștigătorul triumfător)

Mi-e dor de nopțile petrecute în căruță
Numărând stelele căzătoare,
Și vagoanele marfarelor
Care curgeau pe valea Trotușului în jos
Și pe valea Siretului.
Și concursul pe care îl făceam
Cu fratele meu Adrian (adormit)
Când ne alegeam fiecare partea de drum
Cel care număra mai multe mașini
Era învingătorul.
Nu am înțeles niciodată de ce
Lui îi ieșeau totdeauna mai multe;)

Mi-e dor de serile de colindă
De prăjiturile vanilate,
De susane din zahar ars,
Covrigi, colaci, nuci, mere
Și bani pe care ni-i dădeau la grămadă
Bătrânii încovoiați de boli,
Dar care ne primeau cu bucurie.
Iarăși nu înțelegeam de ce Adrian
Avea tot timpul dublu
De cât noi la bani,
Avea curs valutar bun de Crăciun;)

Mi-e dor de partea mea de zahăr cubic
Primit de la „mamaia de lângă noi”
Recompensa pentru jumătate de car,
De lemne crăpate,
Iar dacă mai doream un cub
Trebuia să le și așez.
O! Cum nu merita!?
Pentru încă o pătrățică de zahăr
Eram gata să le car din pădure.
Acesta era singurul ciubuc dulce
Al vremii…

Mi-e dor de călătoria cu boii,
Vai! Una era să se sfârșească dramatic.
Boii apucaseră „streche”
Un fel de nebuneală de primăvară.
Au luat-o la goană cu căruța,
Cu roți de lemn.
Ne-a presărat de-a binelea
Până în curbă la Costăchel.
Câte doi, câte trei…
Până nu a mai rămas unul în car.

Mersul cu vaca era un calvar,
Nu pentru noi, ci pentru părinți.
Ajunsesem performanța de a merge
Trei pentru a paște o vacă,
Dar joaca ne fura pe-ndelete,
Și ajungea vaca înaintea noastră acasă.
Iar noi ne luam „porția de răsplată”

Pe islaz ne făceam bâte,
Desenam nume pe copaci,
Așa am rămas cu o cicatrice în obraz,
Eram asistentul
Fratelui mai mare,
Care a scăpat bine intenționat
Cu scopul de a mă feri
A scăpat briceagul de pe ciomag
Și mi-a străpuns obrazul ca pe o hârtie.

La fragi?
Nu încape îndoială
Că era o călătorie exotica
De toată frumusețea.
Mergeam prin defrișările pădurilor
Unde găseam minunate frăguțe de munte
Pe care le prepara mămica
Așa cum numai ea știa…
Cu smântână de vacă
Și mămăliguță fierbinte.

De fân și greble și coase
Și furci și topoare și sapă
Nu prea îmi e dor.
Eram tot timpul cu palmele crăpate,
Bătătorite, uscate, deshidratate
Zgâriate și obosite
Ca un bătrân ostenit de treburi.

Mi-e dor de dulboanele (mici baraje pe șanțul străzii, din glod pe care le construiam după ploi, apoi ne scăldăm desculți în ele)
Mi-e dor de ghiolurile (baraje mai mari construite pe pârâul Doftenița, un fel de „ștranduri” sezoniere până la următoarele ploi)
De unde veneam acasă
Mai murdari de cum plecam la scăldat.

Nu am înțeles niciodată de ce noi, copiii eram cu derdelușul, preocupați să îl facem cât mai alunecos, iar bătrânii obosiți de muncă și griji erau cu sarea și cenușa, și muream de ciudă că nu ne puteam împotrivi.

Mi-e dor de pescuitul
Pe același pârâu, Doftenița
Unde mergem câte o zi întreagă
Dar nu știu cum se face
Că niciodată nu am venit cu pește acasă.

Mi-e dor de biserică,
De Biblia aceea veche
Cu o copertă vișinie
Cealaltă nu am văzut-o niciodată
Citită de vre-o zece ori.
Ciufulită, dar care nu apuca să se depună praf pe ea,
De rugăciunile lungi,
De nopțile de veghe,
De bătrânii care acum
Sunt în „groapa mașinii” (așa se numește locul unde este amplasat cimitirul).

Mi-e dor de pădure,
De alune,
De gradina cu flori,
De cununile de păpădie,
De cireșile furate;)
Și de căpșuni,
De mărul de Sfântul Ilie din ogradă,
De Lutul Roș,
Dealul Bârnelor
Predoaia,
Dosul „capul chiscului”
De Comori,
De Argelușa,
De Ciunget și Sălălarie,
De barajul de la Dărmănești
Unde ne scăldăm,
De gașca de tineri
Cosași ai Bisericii,
De grămezile cu vechituri
Din iarmarocul de la Dărmănești.

De familie,
Cu iubirea de atunci
Mai fierbinte ca cea de azi.
Pe atunci stăteam
Mai mult la povesti,
Aveam vreme mai multă
Timp mai dispus unii cu alții.
Ne vorbeam mai des
Trăiam mai ca frații.
Dar după ce am plecat de la glie
Ne-am depărtat
Și nu doar în distanțe…
Of!
Mi-așa de dor de tine…
Copilărie!…

Pulsul pieței. #furduifamily

Afară ninge ca în povești. Oamenii curg spre Piața Avram Iancu din Arad. Solidaritatea și compasiunea pentru familia Furdui învinge frigul, ninsoarea, confortul și teama. Mame și tați, tineri și copii cu bunici de mână vin în piață să își manifeste prețuirea pentru familie. Decorul este mirific!

Pastorul Nelu Filip (președintele Comunități Regionale Arad) a condus impecabil toată acțiunea care a durat o oră și un sfert. Președintele Uniunii Baptiste din România, pastorul Viorel Iuga a avut o cuvântare istorică, demnă de consemnat într-o carte. Tabloul cu văduvă săracă și judecătorul nedrept zugrăvește cel mai pregnant realitatea pe care o apărăm în piață. Pastorul Moise Ardelean (președintele Cultului Penticostal din România) are un mesaj clar, ferm și argumentat biblic și constituțional. Cu Biblia în mână și cu constituția țării a reușit să combată orice formă de abuz asupra unei familii de români de pe teritoriul altor state. Domnul primar Călin Bibarț, de asemenea a stat în frig cu noi până la sfârșit și ne-a impresionat prin discursul domniei sale de solidaritate cu noi.

Fanfara din Bujac (pe care am admirat-o tot timpul) a fost la înălțime. Doru Onița a strălucit la umbra harului divin. Cântecele intonate de corul bărbătesc și fanfară, sub căderea mirifică a fulgilor de nea îți lasă impresia că ești la ieslea lui Isus împreună cu îngerii. Rugăciunea Tatăl nostru rostită de aproape două mii de oameni îți dă fiori pe șira spinării.

Iar finalul a încununat cu farmec tot ce a fost mai frumos. Zeci de copii cu baloane albe umplute cu heliu care au fost slobozite după citirea manifestului de către pastorul Nelu Filip, simbolizând eliberarea celor șapte copii ai familiei Furdui din ghearele de acvilă abuzivă (așa cum e zugrăvită pe benerele manifestanților), ale instituției Jugendamt. Jocul de baloane albe pe sonorul fanfarei care intonează imnul României te poartă pe crestele sublimului.

O atmosferă reverențioasă. Nimeni nu strigă, nimeni nu e violent. Toată lumea e pașnică, se roagă, cântă și manifestă liniștit, fiecare familie chircită sub umbrela lor. Nu știm cât de mult va conta manifestația noastră pentru Jugendamt, dar pentru noi a contat foarte mult. Nu s-a mai ținut cont de garduri religioase sau ziduri dogmatice, toți am fost solidari și uniți pentru o cauză comună. APĂRAREA FAMILIEI la general și susținerea familiei Furdui în particular. Oare nu asta este esența creștinismului?

Mă bucur că am luat parte. Pentru astfel de evenimente pline de pace, iubire, compasiune, bun simț și motivații sfinte voi fi primul care se înscrie. Merită! Felicitări organizatorilor: Comunitate Regionala Arad prin implicarea directă a fraților: (pastor și consilier municipal, Florin Ilioni și pastor Miron Popan, dar și tuturor pastorilor din municipiu și județ care și-au încurajat enoriașii și i-au însoțit în piață). Iar pe voi dragă familie Furdui, vă iubim și vă dorim cât mai curând îngerașii în sânul familiei.

Dragă soră Camelia, „ca nevastă și viță roditoare în sânul familiei tale” înțelegem că vrăjmașul ți-a tăiat cei șapte „lăstari din jurul mesei tale.” Nu vă întristați ca cei care nu au nădejde. Vom striga la Dumnezeu plângând până când familia voastră se va reîntregi, iar lăstarii vor fi răsădiți în viță, în sânul cald al familiei voastre. În curând Creatorul le va arăta și celor de la cârma Jugendamtului cine este Stăpân pe univers și familie!

Cu prețuire Onisim Botezatu!

Alături de familia Furdui. Piața Avram Iancu Arad.

Redau cuvintele fratelui păstor Miron Popan, care a discutat cu familia Furdui. Înțelegem că situația este dramatică.

[08.01, 08:06] „Popan Miron: Iubiți frați pastori, după ce aseară împreună cu soția mea Simona am vorbit la telefon mai mult de o ora cu Petru si Camelia Furdui, sunt mai convins ca oricând că Dumnezeu ne cheamă să dăm la o parte orice piedică și astăzi la ora 12.00 să fim în număr cât mai mare în Piața Avram Iancu!
Să ne îmbrăcăm gros, să purtăm și mască și să înțelegem că n-avem dreptul să stăm nepăsători în acest război împotriva familiei creștine, și dacă astăzi plânge familia Furdui, mâine vom regreta noi că nu ne-a păsat!
[08.01, 08:13] Popan Miron: Chiar dacă vremea e rece și umedă, îmbrăcați corespunzător, mesajul nostru va fi unul cu atât mai important, dacă vom fi prezenți la manifestație în număr cât mai mare! Doamne ajută, Doamne da izbândă!” 🙏

Mergem la acest manifest pro-normalitate. Nu știm dacă va conta foarte mult, dar având în vedere că pe lângă rugăciune și post e minim din ce putem face că manifestație publică, merită să acționăm. Cine știe dacă Dumnezeu nu va lua în considerare sacrificiile noastre. Ne vom ruga, vom cânta, vom manifesta pașnic așteptând îndurare.

Afară este mirific. Ninge ca în povești. Este un prilej perfect să ne întâlnim cu frații noștri în piață și să avem gânduri bune. Oricât de greu ți s-ar părea, gândește-te că o mamă și un tată trăiesc cu disperarea drama confiscării copilașilor binecuvântați. Este o manifestație pașnică, liniștită. Fără gornițe, fără strigăte, ci cu blândețe și compasiune. Cu blândețea porumbelului și înțelepciunea șarpelui ne adunăm împreună. Dacă binele ne dizolvă dogmatic, necazul me unește din nou.

Hai în piață!

Nu-L mai obosiți pe Dumnezeu

Voi obosiți pe Domnul prin cuvintele voastre și mai întrebați: „Cu ce L-am obosit?” Prin faptul că ziceți: „Oricine face rău este bun înaintea Domnului și de el are plăcere!” Sau: „Unde este Dumnezeul dreptății?”
(Maleahi 2:17)

Maleahi vorbește inspirat de Duhul Sfânt, asta înseamnă că aceste cuvinte ies din gura lui Dumnezeu. Vorbim aici de o durere izvorâtă din inima lui Dumnezeu, obosit de comportamentul creației (poporului Său). Anumite mutații suferite de popor care obosesc răbdarea divină, epuizează gratuit mila lui Dumnezeu.

Două erori forțate care îl obosesc pe Dumnezeu:

1. Promovarea răului ca virtute. „Oricine face rău este bun înaintea Domnului.” Nu! Cine săvârșește răul este un om rău! Să nu ne înbătăm cu apă rece. Acest păcat al lipsei de discernământ îl săvârșim zilnic. Numim descurcăreț pe trișor, spunem că e bogat un lacom de avere, înșelătorul este numit abil, curvarul se crede șmecher, mincinosul este considerat deștept că a reușit să dribleze prin minciună șeful sau statul. Hoțul este considerat isteț, lacomul e numit harnic, păcatul este la modă, a fi ștrengar înseamnă a fi cool.

Majoritatea programelor de televiziune se laudă cu audiență maxima la tabloide și subiecte scandaloase. Umorul care defăimează pe Dumnezeu este distribuit și promovat ca divertisment de calitate superioară. Toate aceste inversiuni voite, au deformat discernământul de duzină, iar adolescentul de rând le consideră normale. De la demnitarul de stat până la funcționarul public și agentul de la rutieră s-au obișnuit să fure, să plagieze, să mintă, să delapideze, iar asta se face cu acoperirea superiorilor. Acest lucru îl obosește pe Dumnezeu!

(Isa 5:20) Vai de cei ce numesc răul bine și binele, rău, care spun că întunericul este lumină și lumina, întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceață și dulceața, în loc de amărăciune!
Această pervertire voită a discernământului obosește răbdarea lui Dumnezeu și este nevoit să acționeze în virtutea dreptății Sale.

2. Implorarea dreptății divine în detrimentul milei. De asemenea este păcat ca eu, care sunt un beneficiar al milei divine să invoc dreptatea lui Dumnezeu în situații favorabile mie. Dacă eu am fost tratat o viață întreagă cu îndurare hristologică de către divinitate, de ce as dori manifestarea dreptății Sale când vine vorba de alții?

Fiecare centimetru de viață este presărat cu har și îndurare în dreptul meu, dar aș vrea să fie lovit cu dreptatea cel care mă nedreptățește, iar aceasta este o injustețe crasă. Dumnezeu e obosit de milogeala noastră atunci când suntem vinovați și de atitudine de procuror șef sau chiar judecător când vine vorba de a rosti sentințe pentru alții. Tare am dori să ne facă pe noi grefieri, să scriem cu mâna noastră sentința altora. Nu mai obosi pe Dumnezeu cerându-I să facă dreptate pentru aproapele tău, că El vrea să acționeze cu milă! El vrea să îl mântuiască nu să îl omoare.

Iată cum de multe ori suntem ca acei fii neastâmpărați care epuizează răbdarea părinților. Mofturoși, egoiști, supărăcioasă, alintați, necinstiți, orientați doar spre confortul nostru apelând chiar la detrimentul aproapelui. Vreau milă în dreptul meu când greșesc? Atunci cer milă și în dreptul aproapelui. Vreau dreptate în dreptul lui, atunci să fie dreptate și în dreptul meu. Iar dreptatea uneori înseamnă moarte. Preferă milă și vei fi miluit și tu.

Când întreb: unde este Dumnezeul dreptății! Nu fac altceva decât să Îl jignesc pe Dumnezeu. Ca și cum El doarme, nu vede, m-a abandonat, nu ia act de ce se întâmplă sub soare sau nu ar ști ce se petrece pe pământ (care este așternutul picioarelor lui).

Vă implor, nu mai obosiți pe Dumnezeu cu aceste copilării!

La mulți ani #BetleemArad

La mulți ani, Betleem!

Iubită Biserică Betleem, dragi frați și surori!
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am încheiat încă un an. Cu bune și mai puțin bune, cu dureri și bucurie, cu binecuvântări și înmormântări, cu lacrimi și veselie. Ne-am bucurat la nunți împreună, ne-am îngropat morții împreună, am plâns ne-am rugat.


Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru însoțirea Sa, pentru toți cei care v-ați adăugat familiei noastre Betleem Arad, fie prin transfer, fie prin botez. Dumnezeu să binecuvânteze alergarea  dumneavoastră, să găsiți la Betleem odihnă și pace, un loc liniștit în care să vă puteți pregăti sufletul pentru eternitate.
Mulțumim Domnului pentru rugăciuni, pentru minunea experimentată cu primirea terenului pentru biserică (Domnul să binecuvânteze Consiliul Local al Municipiului Arad), pentru minunea cu microbuzul Bisericii (Domnul să binecuvânteze dătătorul, care a ținut să rămână în umbră), evanghelizarea de la cort și slujirea prin toate departamentele bisericii.


Am intrat în noul an. Avem nevoie de călăuzirea lui Dumnezeu, de unirea forțelor atât pe plan spiritual (lărgirea  Împărăției lui Dumnezeu), cât și în plan administrativ (demararea lucrărilor de construcție a Bisericii), dar și pe plan intern (creșterea spirituală și desăvârșirea sfinților).
Avem planuri mari, îndrăznețe, vizionare, dar numai unitatea și implicarea tuturor vor garanta o reușită onorabilă. O familie unită este mai puternică decât o armată dezbinată.
De aceea, cerem Domnului sa ne ajute să păstrăm un climat intern de pace, armonie, bucurie și maturitate spirituală.


Vă îmbrățișez cu bucurie, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că vă avem, sunteți cei mai minunați frați, activi, pasionați, slujitori, devotați și prietenoși. Vă iubesc!
Cu Domnul vom face mari isprăvi.
Toți sunteți importanți! Nimeni nu poate fi înlocuit! Toți sunteți valoroși! Sunteți unici și speciali! Sunteți exact ce are nevoie biserica,  exact ce are Dumnezeu nevoie pentru Împărăție.


Pastor Onisim Botezatu și conducerea Bisericii Betleem Arad

A plecat și „mama Zina” (mama surorii Dorina Mărgăian)

Mama Zina, așa cum o știe toată lumea pe sora Zina Gabor, este mama surorii Dorina Mărgăian. Doar 15 zile a rezistat de la înmormântarea fiicei, Dorina, înhumată la doar 56 de ani, după ce în urmă cu un an și-a îngropat și singurul băiat la vârsta de 62 de ani. Practic cea mai mare parte a familiei era deja în veșnicie. Doar Dumnezeu știe rugăciunile ei din ultimele zile.

Mama Zina nu a putut participa la înmormântarea fiicei din cauza unei suferințe grele la picioare, și a poverii celor 82 de ani, probabil ar fi cedat pe marginea gropii. A mai avut câteva zile din partea lui Dumnezeu, dar în cele din urmă inima de mamă care și-a îngropat copiii înaintea ei a cedat. Să nu fie nimeni în situația unei mame care își îngroapă fiii. Pământul ne cheamă pe toți. Este lege divină. Important este să fim pregătiți în orice clipă. Nu sunt d cât două destinații. Prefer cu Isus în cer!

Domnul să îngrijească de „tata Ghiță” octogenar și el, 84 de ani, va fi foarte greu să supraviețuiască singur într-o casă mare și goală, golită de oamenii dragi de altădată. Să ne rugăm pentru inima lui, dar mai ales pentru sufletul lui care are nevoie de mântuirea lui Hristos. Nici în situația unui tată singur și bătrân și văduv nu e ușor să fii, care de un an și ceva încoace e doar în doliu.

Să mijlocim și pentru familiile Gabor și Mărgăian, greu încercate de solul morții în ultimii ani. Ce pot să zic! V-a găsit Dumnezeu pe voi mai puternici și pe ai voștri (repatriați) mai pregătiți pentru veșnicie. Vă îmbrățișăm și vă suntem aproape cu tot ce putem. Mângâierea Domnului să fie peste inimile voastre frânte.

12 lecții de pastorație de la El

Vizionând acest clip de la finalul articolului am învățat câteva lecții de viață și de slujire.

1. Pastorața trebuie sa fie curată. Uitați-vă la privirea acestui păstorel. O curățenie și o seninătate cum numai la Isus vezi. Dacă inima nu e curată, nu ai ce căuta în pastorație.

2. Atitudinea și echipamentul. Așa pune toiagul în pământ de zici că de 30 de ani face asta. Are atitudine fermă, verticală, știe exact ce vrea. Atitudinea defensivă de învingător ține turma flămândă. Probabil colegii lui râd pe la balcoane, dar el știe ce are de făcut, își cunoaște identitatea și are demnitate și atitudine. Echipat cu halat, geantă, mănuși, bocanci, tot ce trebuie pentru transhumanță. Nu prea ai ce căuta în slujire fără armura Duhului Sfânt.

3. Direcția. Dacă ai o direcție hotărâtă oile te urmăresc. Slujirea făcută cu nebăgare de seamă și fără o direcție clara a Bisericii se prăbușește aievea. Trebuie să știi de unde i-ai luat pe oameni și unde vrei să îi duci. În cer. De aceea trebuie să ne dăm TOT interesul în ce ține de noi, apoi Dumnezeu va face diferența.

4. Blândețea. Lucrând cu oamenii nu ai cum să trăiești fără palpitații. Din senin se ivește câte unul să te tulbure. Trebuie păstrat calmul și blândețea (dacă ați înțeles că acest lucru este ușor, înseamnă că v-ați grăbit), este o luptă continuă, provocări zilnice dar trebuie putere și stăpânire de sine. Nu uitați Isus a fost numit „Blândul Păstor”. Păi zici: „noi suntem oameni slabi!”, nici o problemă, ne străduim să fim ca El!

5. Supravegherea. Un detaliu neobservat. Filmulețul a ajuns la noi pentru că cineva matur, probabil tatăl filmează și supraveghează atent tânărul păstorel. Asta vede și Ieremia „un Vegheator care urmărește împlinirea Cuvântului sfânt” Dumnezeu nu-și abandonează slujitorii, îi cheamă și îi supraveghează atent.

6. Proprietatea. Turma este a părinților, a tatălui, a familiei, el doar merge înaintea ei că așa a dorit tatăl său. (1 Pet 5:2) Păstoriți turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră,
El, păstorelul respectă indicațiile din spatele camerei. De la tata.

7. Sinceritatea. Nu suntem perfecți, greșim, ne supărăm, avem slăbiciuni, dar oile mature nu se opresc în asta. Ele simt inima sinceră și te urmează. Dacă în față ar fi fost un puiuț de lup, cu siguranță oile erau împrăștiate. Dar sinceritatea adună, crește, și dă încredere turmei.

8. Poziția. Păstorelul merge cum a văzut pe tatăl său, înaintea turmei. Să îi arate calea, să o apere de pericole. Parcă îl aud pe Isus spunând: Ioan
(8:38) Eu spun ce am văzut la Tatăl Meu și voi faceți ce ați auzit de la tatăl vostru.”
Ceea ce face păstorelul este să imite îndeaproape comportamentul tatălui său. Așa cu m mai spunea Isus: „Călcați pe urmele Mele”

9. Permanenta însoțire. Sunt convins că tatăl său merge cu spatele filmând. Fiecare pas făcut de tată sunt doi pași mărunți făcuți de păstorel. Dacă ai avut vreodată sentimentul abandonului, și eu am avut acest sentiment de multe ori. Înțelege astăzi că Dumnezeu este cu doi pași înaintea ta. El te așteaptă acolo, el pregătește calea, el te protejează de pericole. Tu doar trebuie să fii pe poziție.

10. Limitele. Cu siguranță dacă o oaie își rupe piciorul nu îl lasă tatăl pe copil să o trateze. Trusa de prim ajutor este la el, la tată. El mulge oile, el le tratează, el le adapă, el le păzește întregi. Nu uita dragă frate păstor că Dumnezeu are tratament pentru orice boală a oilor Sale, ac pentru cojocul oricărui berbec, lapte pentru creșterea oricărui mielușel și toiag pentru spinarea oricărui lup care se apropie de turma Lui.

11. Bucuria. Dacă nu faci cu bucurie lucrarea, lasă pe alții să o facă. Continuarea versetului mai sus citat ne lămurește în acest sens: nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine; Oamenii sunt foarte inteligenți, ei văd dacă vii la biserică numai să fii plecat de acasă sau vii cu pastos, pregătit, motivat, asumat. Trebuie să slujim cu bucurie. Priviți atent la el cu își întoarce căpușorul și supraveghează atent fiecare oaie, de parcă ar vorbi cu ea.

12. Dragostea. Urmăriți aspectele legate de limbajul non-verbal la acest păstorel. Cu câtă bucurie și semeție puerilă bineînțeles, pășește pe cale. Ce mândru e de el. Oamenii de asemenea te simt dacă îi iubești sau vrei să te scapi de ei cât mai repede. Și Isus, Păstorul cel bun i-a iubit pe ai săi până la moarte de cruce.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=4431411070321860&id=100003590332773&sfnsn=mo