Tragedie și Triumf. Cam așa se poate traduce în câteva cuvinte viața și slujirea surorii Ligia Seman. Pentru noi tragedie, pentru cer triumf. Când un sfânt ajunge la linia de final, putem vorbi de un triumf al crucii, desăvârșirea sfinților are ultimul capitol în cer. Dar, pentru dumneavoastră, familia, asta nu poate anula amintirile minunate avute alaturi de Ligia.

Sunt un începător în ale bloggingului. De puțini ani activez în mediul online cu articole, poezii, meditații, cugetări, predici. Ca fiecare om ai nevoie de o confirmare a materialelor. Și nu am dus lipsă. Dumnezeu a mângâiat mulți oameni care apreciază umilele mele fraze. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare cititor al site-ului onisimbotezatu.blog

În ultimele luni de zile, am primit foarte multe like-uri de la sora Ligia. Zeci de steluțe de apreciere. Trebuie să recunosc faptul că la fiecare apreciere îi comunicam soției onoarea de a fi citit și apreciat de Ligia Seman. Când un intelectual sfânt îți apreciază un articol, simți că îți zâmbește Dumnezeu.

Nu fac abuz de simbolistică, dar prea se potrivește. Seman – „semantica limbii”, care se ocupă cu sensurile, nuanțele, subtilitățile cuvintelor. Iar Ligia a avut mare har în a picta vorbele pe hârtie, în volumele sale. Ca pana în mâna Scriitorului iscusit ia fost limba și stiloul.

Sora Ligia a fost o femeie inimoasă. Un om iubit. Preocupat de creșterea doamnelor bisericii. Aproape de traumele soțiilor, empatică și cu mamele abandonate. Prin conferințele domniei sale, Ligia reușea să învingă multe prejudecăți, să răstoarne munți imposibil de escaladat în domeniul matrimonial. O femeie elegantă și neobosită în facerea binelui.

Sunt convins că sora Ligia a fost omul ales de Dumnezeu pentru generație aceasta. Femeia capacitată cu daruri speciale. Prin cărțile scrise, prin emisiunile televizate și de tip podcast, prin conferințele naționale ținute în diverse locații din țară, mai ales cele de vară de la Mamaia. Multe lacrimi or să mai curgă în urma dumneavoastră, dragă soră Ligia. Doamnele care v-au iubit și vă sorbeau cuvintele și încurajările sunt multe.

Funiile dragostei, așa cum prezentați în primul dumneavoastră roman, v-au dus pe aripile harului până în cer. Dar aceleași funii au rămas ca ancore pentru doamnele decepționate, depresive, neiubite pe care le consolați la conferințele dumneavoastră. A trebuit să vă despărțiți și de Timișoara atât de dragă inimii dumneavoastră. Despre care ați scris atât de frumos.

Regret că nu v-am cunoscut personal. Regret că nu am reușit să povestim de ale scrisului. Biserica Penticostală Română, dar și Biserica Golgota Hunedoara a pierdut un om mare. Pastorul Daniel Hada, mi-a vorbit atât de frumos despre eleganța și încurajările dumneavoastră. O femeie puternică. O doamnă minunată. O mamă a femeilor decepționate. Autori de carte nu sunt mulți pe pământ. Scriitori sunt de asemenea puțini. Dar când și aceștia ne părăsesc, simți așa un gol în suflet. Oare de ce pleacă așa repede dintre noi oamenii cu inima bună? De ce se răcesc inimile care încălzesc pe alții? Pe cei triști. Vai! Câte inimi ale doamnelor ați încălzit dumneavoastră sora Ligia.

Am pierdut un romancier, un scriitor iscusit, un intelectual de seamă. Cerul este acum mai bogat și mai râvnit de dumneavoastră apropiații, dar pământul mai sărac. Ne-ați sărăcit sora Ligia. Ne-ați lăsat cu soluții nerezolvate în familiile pe care le consiliați, o prietenă mai puțin pentru femeile țării, un psihoterapeut cu inima plină de Hristos.

Cu dicția dumneavoastră corectă, vorbire articulată, cu vocea caldă prin care îl lăudați pe Hristos. Isuse pe tine te știu, cel ce ești drept, sfânt și viu. Ochii tăi spre tine privesc, o Doamne ceresc. Acum ochii dumneavoastră îl pot vedea față în față pe Regele pe care l-ați slujit cu atâta pasiune.

Dragă soră Ligia vă spunem pe curând! La revedere! Ceea ce noi râvnim. Cerul, dumneavoastră deja dețineți. Iar dumneavoastră, familia. Bucurați-vă că ați crescut aproape de un om mare, de un intelectual, de un om credincios, loial Stăpânului, în care a strălucit atât de frumos Chipul lui Hristos. O lumânare care a ars pentru încălzirea și luminarea altora.