Un conflict spontan între doi elevi de clase mici. Un duel al vorbelor, mai ales al unuia dintre ei. Victima vine la mine supărat și vizibil afectat emoțional de unele cuvinte josnice pe care colegul i le-a aruncat ca niște săgeți.

Îi chem pe ambii la mine, încerc să refac firul evenimentului, al conflictului, explorând după urme de umanitate și regret pentru vorbele aspre ale agresorului verbal. Zadarnic! Natura umană a fost atât de afectată, încât doar jertfa lui Hristos pe cruce o mai poate revendica. Nici educația, nici legea, nici amenințarea, NIMIC, în afara crucii.

Cu ochii întunecați ca, probabil ai lui Adam cel ascuns printre tufele exotice din Eden, după ce a comis-o. Îi zic: „Spune doar atât: IARTĂ-MĂ!” Se uită fix la mine, își țintuiește cu privirea victima din fața lui și se blochează, de parcă l-ar fi pus pe cruce cu capul în jos. Mă credeți sau nu, dar am văzut urme de ură. La zece ani? Da!

Continui anevoios procesul împăcării, ce pare tot mai greu de realizat. Continui: „Doar atât, ÎMI PARE RAU, IARTĂ-MĂ!” Și nimic! Nimic! Doar priviri ostile și sentimente gripate în ancorele mâniei.

Procedeul a durat ceva, dar aveam mustrări de conștiință, clopoțelul se apropie să anunțe pauza, iar eu cu jobul împăcării în plop. Continui pledoaria pentru împăcare, pentru că e ferice doar de „cei împăciuitori, ei seamănă cu Dumnezeu și vor fi copii ai lui Dumnezeu.” Cei generatori de scandal și conflict, sunt din altă împărăție, unde e întuneric.

În final, după munci grele, aruncă întors spre bancă, un „iartă-mă” strivit între dinții încleștați de ură. Mai mult prin strungăreața dintre dinți a ieșit sunetul ce semăna a scuze, dar nici o urmă de regret.

La care păgubitul: „Doar atât? Nici nu am auzit ce a zis!” Le țin o scurta pledoarie despre lejeritatea calomniei și greul anevoios al iertării. Cât de ușor putem jongla cu vorbele ieftine și cât de rarisime par a fi vorbele de valoare. Cu tot prețul plătit, le prefer de minune. Îmi merită!

Dragi adulți! Vorbele acelea se aud și în familie, zilnic. Haideți să învățăm de la cei mici că vorbele ușoare sunt cel mai greu de îndreptat și vor cântari greu la judecată. Haideți să fim rezervați cu vorbele grele, și galanți cu iubirea, încurajarea, complimentele, valorizarea celor din jur.

Haideți să ne asemănăm cu Hristos. Să ne sfințim zilnic, asta ne învață Biblia pe fiecare pagină, în fiecare cuvânt al ei. Pe măsură ce înaintăm în viață, e demonstrat că devenim mai rigizi și ursuzi. Asta înseamnă că ne vom cere tot mai greu iertare. Rezolvați-vă problemele acum! Astăzi! Doamne ferește, lovește un Alzheimer peste tine și nici măcar nu îți mai amintești conflictele.

Fiți buni! Fiți fericiți! Fiți creștini! Iubiți-vă! Iar dacă m greșit, să nu ne fie greu să ne cerem iertare.