Ziua cea mare|Inaugurare|Betleem|28.04.24|

Suntem uluiți! Suntem plini de bucurie și recunoscători Tatălui pentru marele har turnat din belșug peste bisericuța noastră. Nu suntem foarte mulți. Puțin peste 300 de capete numărând aici și copiii. O mână de oameni. Dar oameni inimoși, pasionați, harnici, darnici și cu frică de Dumnezeu.

În 20 de luni, prin îndurarea Tatălui am reușit să ridicăm această Casă de rugăciune. O bijuterie arhitecturală, care va adăposti închinătorii doriți de Tatăl câteva decenii de acum. Nu ne este rușine de copiii noștri, de copiii copiiilor lor. Ne-am sacrificat, am muncit, am riscat, am izbutit, ne-am jertfit pentru confortul nostru și al lor. Biserica trebuie să fie locul acela atrăgător, călduros, prietenos și dorit.

O bună coordonare a oamenilor cu inimă mare, încrederea faptică în Dumnezeu, principiul dărniciei și al dăruirii cu dragoste, au făcut din Biserica Betleem o forță invincibilă în furtună economică, între valurile descurajărilor și ironiilor repetate, a tuturor provocărilor din exterior, implicând și bombardamentele de la granițele țării, cauzate de război. În interior nu a fost timp pentru așa ceva. Am fost ca un mușuroi de furnici care au lucrat cu hărnicie, un stup de albine muncitoare sub atenta supraveghere a neprietenilor, dar, cel mai important, sub privirile Tatălui. Căruia îi datorăm TOT! Și spre slava căruia trimitem TOT!

Vă iubesc oameni minunați de la Betleem! Voi sunteți bucuria mea! Cununa laudelor mele. Mângâierea mea. Oițele rânduite de Dumnezeu la împărțeală pentru a vă sluji. Mai mare dragul să vă păstoresc. Să vă fiu aproape. “Suntem o familie reală, familia care iubește, familia Domnului Isus.”

Vă mulțumim și celor din exterior care v-ați implicat. Fizic, moral și financiar. Ați înțeles inima noastră, ați pus umărul la povara noastră, ați luat o carte, ați făcut o donație, bănuții au fost investiți, iar între timp ați prins drag de noi. Mai sunt câteva investiții de făcut. O sală multifuncțională cu spații administrative, curtea. Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu aceeași oameni devotați vom face mari isprăvi.

Cu timiditate, cu emoție, cu frică de Domnul, cu respect față munca celor harnici, vom păși grațioși în Noul Betleem. Noul lăcaș de închinare! Vor fi cele mai frumoase Florii pentru noi: Intrarea triumfală a Domnului Isus în Ierusalim. Intrarea Bisericii Betleem cu Domnul în noua clădire. Vă invităm să ne fiți alături la inaugurare: 28.04.2024, strada Faurilor nr 64, cartier Gai, Arad.