Proverbe (26:24) Cel ce urăște se preface cu buzele lui și înăuntrul lui pregătește înșelăciunea. 
25 Când îți vorbește cu glas dulce, nu-l crede, căci șapte urâciuni sunt în inima lui! 
26 Chiar dacă-și ascunde ura în prefăcătorie, totuși răutatea lui se va descoperi în adunare.

“Cel ce urăște.” Deci nu zice omul care urăște. Asta înseamnă că nu are o identitate cel care urăște. Nu e om! E un fel de nimeni. Mai apropiat de asemănarea cu un demon decât cu un înger. Un teren deșertificat. O pustie aridă. Un loc sterp. O minte sahariană.

Oricât ar încerca să îndulcească vorbele nu îi iese. Poți pune un kilogram de zahăr sau o cană de miere peste o lingură de otravă, că tot te omoară. Omul rău este ca lupul, care își ascute doar glasul, dar inima și caracterul rămân sălbatice și cu poftă de a sfâșia. Este o răutate mocnită, dar se va descoperi public atunci când se deversează prin vorbe veninoase.

Oare de ce ai fi rău? De ce ai avea ură? Dacă Dumnezeu te-a binecuvântat cu sănătate și viață și resurse, de ce nu ai fi blând, smerit, milos, iubitor, cuminte? De ce nu ai face bine? Și dacă nu zici nimic onorabil despre un om, atunci de ce l-ai denigra în fața altora? Vrei să îți faci loc la inima lor înjosindu-l? Crezi că nu se vor prinde că el e nobil, iar tu ești murdar? Cu siguranță da!

Cele șapte urâciuni, ale inimii care urăște:

1. Răutatea. Este o urâciune înaintea unui Dumnezeu plin de bunătate. Este imediat interceptată și taxată. Colegul meu de salon a fost mușcat de un consătean de deget. Nu s-a lăsat până nu i-a rupt degetul. Are diabet săracul. Și-a pierdut două degete. E de două luni în spital. Zice că mușcătura de om este foarte periculoasă. Și cu dinții și cu vorbele.

2. Invidia. Răutatea vine dintr-o frustrare sau o suită de frustrări nerezolvate la timp. S-ar putea să germineze și nască pui de răutate pe care să îi transmiți descendenților. Adică și progeniturile tale să urască pe oamenii pe care îi urăști tu.

3. Complexul intelectual. Cum se manifestă? Simplu. Nu pot să mă ridic la nivelul unui om pe care îl urăsc? Voi căuta elemente de slăbiciune neesențiale în viața lui (în general fleacuri), care să îl aducă la același nivel cu mine. Aici inventivitatea și creativitatea nocivă este foarte dezvoltată. Oamenii vor fi născocitori de rele.

4. Defăimarea. Denigrarea, calomnia, bârfa, clevetirea. Toate acestea au ca scop îngroparea psihologică a omului pe care îl urăști. Încercarea morbidă de a-i convinge și pe ceilalți să îl vadă pe adversarul tău așa cum îl vezi tu, cel care îl urăști. Dacă se izbește de dezaprobare, întrerupe legătura și cu tine. Nu ai voie să fii prietenul omului pe care el îl urăște. Asta se poate manifesta și prin hate mediatic. Hate=ură.

5. Uciderea. De aceea spune Mântuitorul: Cine urăște pe fratele său este un ucigaș. Practic, această anihilare psihologică, această defăimare și invidie demonică, în cele din urmă demonizează ființa. Individul ajunge să se bucure demonic de relele care i se întâmplă aproapelui, chiar vestea morții acestuia ar fi una bună pentru el. E un spurcat de duh al lui Cain obsedat de grațiile fratelui său.

6. Degradarea. Orice gând rău lasă amprente criminale pe creier. Ura ucide neuroni buni zilnic. Distruge nervii, anihilează pacea, îmbătrânește, urâțește, sluțește. Nu există oameni urâți, în opinia mea. Cu o singură excepție, cea a oamenilor răi. Ei sunt din cale-afară de hidoși. Ei seamănă cu diavolul însuși.

7. Moartea. Ura te omoară câte puțin în fiecare zi. Ura putrezește oasele. Ura omoară prematur. “Cei răi mor repede.” Spunea bunica mea după mamă. Și avea dreptate. Omul care urăște este ca un mormânt ambulant. Miroase a moarte. E caustic. Omoară pacea între frați. Distruge armonia dintre prieteni. Ura e furibundă. Ura e din iad.

Nu-ți lăsa inima deșertificată de germenii urii. Rădăcină a cuvântului urâciune. Că vor năvăli cele șapte urâciuni în sufletul tău și te pot ucide.