Cina Domnului. Iubire vs sacrilegiu

Reprezentativ

Au profanat Cina Domnului meu! Iar asta mă necăjește enorm. Nu va putea ideologia de gen să convingă nici măcar un copil să se apropie de frontierele normalizării lor. Agresivitatea lor publică, atitudinea sfidătoare și intruzivă în intimitatea creștinismului, cât și obrăznicia de a leza miliarde de oameni, pregătește decorul prăpădeniei iminente a lumii care a atins cotele maxime, apogeul propriei degradări.

Creștinii autentici au foarte mult bun simț. Au frică de Dumnezeu și milă pentru toți cei ce zac sub povara grea a păcatului. Unii, în încercarea de a fugi de blestemul păcatului și al morții își schimbă identitatea biologică. Dar moartea te identifică și pe tocuri, și cu perucă în cap, și cu epilarea definitivă a bărbii. Moartea cunoaște pe fiecare în parte. Va judeca fiecare formă sau deformare a personalității, iar pedeapsa finală va fi legitimă.

Creștinii rezistă. Când Allah a fost caricaturizat la publicația franceză Charlie Hebdo s-a lăsat cu represalii agresive, cu sângele răzbunării. Au murit și batjocoritorii și răzbunătorii. Creștinii nu vor face asta. Ei plâng în continuare la crucea lui Hristos, ne vom împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului, vom iubi mai mult sfânta Cină cea de taină. Și tâlhărită e tot frumoasă. Hristosul și batjocorit, scuipat, lovit, umilit, tot Mântuitorul nostru rămâne. Dar se va scula în curând și va pedepsi sfidarea.

(Rom 1:18) Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbușă adevărul în nelegiuirea lor.

Până atunci Dumnezeu ne iubește. Colorați, tatuați, transformați, păcătoși, schimonosiți, criminali, hoți, proxeneți etc. În materie de TOLERANȚĂ Dumnezeu excelează. Este cel dintâi. Cât tolerează Dumnezeu și creștinismul, toate instituțiile și filozofiile lumești la un loc nu pot tolera. Nici nu au cum. Doar că: Toleranța lui Dumnezeu nu înseamnă acceptare a grozăviilor ce se petrec sub soare. Majestatea Sa, Dumnezeu, Cel batjocorit la deschiderea Jocurilor Olimpice, tolerează în vederea schimbării. Îndreptării.

Dezaprobarea divină față de grozăviile păcatului este pictată în mii de pagini biblice și istorice. Dar la fel de mult strălucește ca un fir roșu în istorie iubirea histologică pentru păcătos.

Dragi creștini! Nu le mai distribuiți și promovați imaginile sfidătoare! Nu le mai faceți reclamă!

Ei iubesc controversa. Scopul lor este să apară cât mai des și pe cât mai multe pagini și site-uri pentru a normaliza aceste imagini în mintea publicului. Nu le faceți jocul. Am scris acest manifest fără a pune vreun simbol sau vreo arătare. Biblia ne învață : (Efes 5:12) Căci e rușine numai să spunem ce fac ei în ascuns.

Nici nu voi pomeni. Nici nu voi distribui. Oricare dintre ele ar aduce un plus de reclamă celor netăiați împrejur cu inima. Nu mai puneți pe pagini și site-uri creștine imaginile lor. Noi nu suntem reactivi, ci proactivi. La insultă răspundem cu iubire. Pentru batjocură ne bucurăm că vom fi răsplătiți în cer. Pentru lovituri, iarăși vom fi lăudați de Dumnezeu. Noi suntem nobili. Avem un Rege, pe Hristos. Avem un Dumnezeu viu și sfânt. Avem un Duh sfânt în care ne este mișcarea.

Toate manifestările neprietenilor lui Hristos sunt din frustrare. Din încercarea morbidă de a găsi iubirea. Neîmpliniți. Nemulțumiți cu soarta lor. Încercări eșuate de a găsi o versiune a iubirii, apelând chiar la “PER” versiune. Ei știu că noi suntem iubiți de Mântuitorul nostru. Că iubirea este reciprocă. Ne întâlnim la părtășie săptămânal, vorbim cu El, vorbește cu noi zilnic. Iar asta îi deranjează la culme și ni-L batjocoresc.

Dragi colegi creștini! Evitați vorbele jignitoare la dresa jignitorilor. Noi suntem de viță regală. Din neam de Dumnezeu. Haideți să migrăm spre milă. Acești oameni au un suflet în ei. Unul flămând de Dumnezeu. Migrând spre milă avem un și mai mare câștig. Noi asta știm a face. Să iubim și să iertăm. Și dacă ei nu se vor schimba niciodată, dar noi ne vom înnobila și mai tare, spre desăvârșire.

#Je suis chretien!

Mare isterie a fost atunci când publicația franceză a fost măcelărită de adepții lui Allah. Toată lumea scria haștag #jesuischarlie. Empatizând cu batjocoritorii. Noi empatizăm cu batjocoriții. Cu onorabilii creștini.

#jocurileolimpice

#Paris

#Blasfemie

#BisericaBetleemArad

#OnisimBotezatu

La revedere, frate păstor Evald Mihăiescu

Reprezentativ

Fratele Evald este un erou al credinței care a ajuns cu bine la linia de final. A alergat cinstit. A alergat bine. A ajuns la final. Urmează premierea împreună cu sfinții Domnului.

Viața unui păstor este o viață de sacrificiu, abnegație, lepădare de sine, dar, pe alocurea este presărată cu petale de frumos. Între multele nopți albe și lupte spirituale cu legiunile infernale, Dumnezeu a rânduit câte un popas de bucurie. Să ai motivația de înainta. Altfel, ai claca în fiecare lună.

Să fii un an de zile păstor, e mare lucru. Să reziști zece ani este deja onorabil. Fratele Evald a reușit să rămână lângă turmă zeci de ani. A păzit-o de lupi. A hrănit-o. A construit una dintre cele mai frumoase biserici din județ (Biserica “Pe stâncă” Șoimoș). L-a slujit cu devotament pe Împăratul.

O privire blajină. Un om blând și smerit. Ca un tată răbdător, te asculta fără a lăsa o secundă impresia că ar fi plictisit sau obosit. Regret enorm un lucru. Avea o dorință aprinsă de a veni la Biserica “Muntele Sionului” din Ghioroc. Avea ceva amintiri frumoase aici în comună. Soția dumnealui, sora Vali, fiind cuvinană, din Comuna Ghioroc. Chiar stabilisem în vara asta să facem un program împreună cu frații din Cuvin. Să-l invităm pe fratele Evald, dar ne-au luat-o îngerii înainte. Cu siguranță au organizat un ospăț mai frumos.

L-am apreciat întotdeauna pe fratele Evald pentru capacitatea dumnealui de a încheia cu bine lucrarea. A ieșit la pensie ca pastor. Nu am auzit vreo persoană care să fi semnalat vreo problemă la predarea ștafetei, fratelui Cornel Lela. Lucru care în unele bisericii se face cu zbucium. A avut o înțelepciune și un dar special de la Dumnezeu de a-și înțelege menirea și mandatul. Un mandat pastoral pe care l-a dus cu atâta demnitate până la final. Un exemplu de urmat de la titanii credinței precum fratele Evald.

Pasiunea dumnealui pentru lucrare s-a manifestat până în ultimile zile. Lucrând la acoperișul casei unei văduve a picat de pe scară. A murit ca un erou pe front, în prima linie, la datorie, ca un ostaș adevărat al lui Hristos! Am fost internați în același timp în spital o săptămână. L-am vizitat. Era în comă indusă. I-am făcut ungerea, m-am rugat, am crezut, am sperat la o minune. Nu e un eșec. Noi am implorat voia lui Dumnezeu, iar cerul întotdeauna câștigă.

Condoleanțe întregii familii Mihăescu. Mângâierea Duhului Sfânt să vă inunde inimile în aceste momente grele. Fratele Evald ne așteaptă la nuntă, în Împărăția Mielului, pe care a iubit-o atât de mult. A predicat despre ea. A botezat sute de oameni pentru ea. A murit pentru ea. Voi, ucenicii, să îi urmați exemplul de familie, statornicie, slujire, devotament, bunătate, milă, iubire de Dumnezeu și de oameni. Așa îl știm noi pe fratele Evald. Fiecare vorbă și atitudine pe care o scoatem din gură față de ucenicii noștri, lasă amintiri. Dragi păstori, presărați amintiri plăcute în în urmă și sfinte. Lăsați urme de frumos.

Privind la dumnealui, noi păstorii tineri, avem speranțe că se poate sfârși cu bine alergarea. Pe curând, frate păstor!

Donald Trump a fost împușcat

Reprezentativ

https://youtu.be/XL3D0h5j0Lo?si=g6QFd8Nu9HGUwMWY

În timpul unui miting de campanie electorală, fostul președinte al Americii a fost împușcat cu mai multe gloanțe. Dacă un fost șef de stat (și nu orice stat, vorbim de SUA) nu are securitate și apărare, ce șanse să aibă un biet muritor, o adolescentă în fața traficanților, proxeneților, teroriștilor. Ne apără doar mila lui Dumnezeu.

Iată de ce prefer Împărăția lui Dumnezeu.

Acolo este siguranță, pace, neprihănire și bucurie. Dar o altfel de bucurie. Una originală, a Duhului Sfânt.

Planeta aceasta a ajuns la saturație. Demonii își fac de cap. Diavolul posedă tinerii și bătrânii prin adicții, ură, neiertate, lăcomie și mult păcat. O lume plină de vicisitudini.

Mă preocupă puțin grija pentru copiii mei. Pentru viitorul lor. Lumea lor va fi și mai nesigură. În același timp am o încredere neclintită în Dumnezeu, care le va purta de grijă neîntrerupt.

Haideți să investim în valorile Împărăției cerești. Să redescoperim Biblia, credința adevărată, moralitatea, bunul simț. Haideți să revendicăm iubirea aceea originală, curată, sfântă din intenționalitatea divină. Să ne detașam de secularism și dorințe efemere. Până și american’s dream-ul are “realitățile” lui. Crunte din păcate. Zdrobitoare.

Ca pastor, predic Împărăția lui Dumnezeu. Iubesc această Împărăție și voi încerca să ajut pe câți mai mulți contemporani să ajungă în ea. Doar credința în Împărăția cerească face lumea asta mai bună.

Mă consolez cu gândul că Isus este atât de aproape să vină! Prin Duhul îi aud pașii pe coridoarele șubrezite ale planetei albastre. Ne va duce în locul dorit, iubit, așteptat și foarte sigur. Cerul. Acolo nu mai este durere, nu mai sunt lacrimi, împușcături, teroare, caniculă, nu mai este nici un fel de suferință și amenințare, pentru că nu va mai fi diavol. Acolo prezența lui Dumnezeu va umple inimile noastre de abundența iubirii Majestății Sale. Și ne va fi suficient.

Fratele Ovidiu Liteanu ne-ar fi îndemnat: “Hai în rai! Ce mai stai! vino să trăiești în slăvile cerești. Hai în rai!”

Mesajul fratelui președinte Nelu Filip|După intervenția medicală

Domnul este bun!
Domnul este tare bun!
Domnul este cel mai bun!
Psalmii 36:5 – „Bunătatea Ta, Doamne, ajunge până la ceruri şi credincioşia Ta, până la nori. „

Bun a fost Domnul, când într-o seară de duminică din luna iunie, după slujba din biserică, am însoțit tinerii noștri, care cântau în centrul orașului, și cineva dintre cei prezenți acolo i-a spus ginerelui meu ca să mă trimită urgent la medic, deoarece am probleme serioase cu inima. N-am înțeles atunci, dar astăzi înțeleg bunătatea Domnului față de mine. Bunătatea Domnului ne avertizează.

Bun a fost Domnul, care prin medicii de la Spitalul de boli cardiovasculare din Timișoara, mi-a arătat că în pieptul meu se ascundea un pericol pentru viața mea, pericol de care nu am fost conștient. Arterele care irigau inima mea aveau stenoze serioase și pe una din ele era chiar o ocluzie cronică, punându-mi în mod serios în pericol viața. Nu am avut nici cea mai simplă idee că în pieptul meu se pregătea cadrul pentru un infarct fatal. Dar Domnul a fost bun și a preîntâmpinat asta. Bunătatea Domnului ne luminează.

Bun a fost Domnul care a mișcat inima atâtor frați și surori care s-au unit în rugăciune de mijlocire pentru însănătoșirea mea. În Biserica Poarta Cerului din Timișoara frații și surorile au fost chemați la post și rugăciune pentru vindecarea mea. Am fost copleșit apoi de mulțimea de mesaje care veneau spre mine și spre familia mea din toate părțile lumii ca să mă încurajeze să știu că Domnul este la lucru. Colegii mei de slujire, păstorii bisericilor penticostale, au mobilizat credincioșii la rugăciune în mai toate bisericile. Am fost uimit să aud că și credincioși din alte denominații creștine s-au unit în rugăciune pentru mine și sănătatea mea. Nu am meritat atâta dragoste frățească, dar bunătatea Domnului a fost mare față de mine. Bunătatea Domnului ne unește.

Bun a fost Domnul, care a intervenit în mijlocul marilor mele frământări, în timp ce așteptam să treacă zilele, ca să fac operația pe cord deschis care mi-a fost propusă și pe care am acceptat-o ca unică soluție de rezolvare. Cu numai trei zile înainte de data stabilită pentru operație, în mod absolut providențial am fost contactat de doctorul Petru Liuba din Suedia, un bun specialist cardiolog, dar în același timp un bun frate în Cristos, care mi-a spus că ar trebui să găsim o soluție mai puțin invazivă pentru rezolvarea situației mele. După ce a analizat situația mea îndeaproape, mi-a spus că o intervenție coronariană ar putea aduce rezolvarea. Dr. Petru Liuba, un om pe care nu-l cunosc în mod personal a căutat și soluții pentru această intervenție sunând oameni de specialitate prin care să fiu ajutat în această direcție. Bunătatea Domnului ne surprinde.

Bun a fost Domnul care în urma mai multor recomandări primite de le cei care îmi voiau cu tot dinadinsul binele a făcut să ajung față în față cu doctorul Adrian Ivănică de la spitalul Rocordis din Timișora. Ca un bun specialist în domeniu, mi-a analizat condiția și m-a asigurat că problema mea poate fi rezolvată prin intervenție coronariană, care este cu siguranță mult mai acceptabilă decât o operație pe cord deschis. Așa se face că în urma intervenției care a durat aproximativ două ore și jumătate, a reușit să repare artera prin care abia mai putea să treacă sângele. Am ieșit din spital într-o condiție bună. Bunătatea Domnului ne scoate din necaz.

Bun a fost Domnul care a întâmpinat toate nevoile mele în această perioadă. Am ieșit din spital lăudându-l pe Domnul pentru bunătatea Lui și pentru tot ceea ce a adus ea în viața mea. Bunătatea Domnului ne poartă de grijă.
Psalmii 94:18 – „Ori de câte ori zic: „Mi se clatină piciorul”, bunătatea Ta, Doamne, mă sprijină totdeauna. „

Domnul este bun!
Domnul este tare bun!
Domnul este cel mai bun!

Nelu Filip

Conferință|Familii|Betleem| Pastor Cristian Ionescu|Chicago

Reprezentativ

Sâmbătă 20 iulie, orele 16:00-19:00, Biserica Betleem Arad, organizează o Conferință de familii. Se poate înscrie oricine accesând linkul de mai jos!

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSeweLNhLDsnmmczOqVZON3MY556nIMm0hTNYs2vrxikcgUlsg/viewform

Sunt tot mai multe probleme în familii și tot mai grele. Diavolul știe că distrugând familiile, șubrezește biserica și societatea. Dar, din fericire și noi știm asta. Nevoia de consiliere și asistență a familiilor este evidentă, de aceea vă încurajăm să participați la astfel de inițiative cu tematică specifică.

Vom avea două seminarii susținute de pastorul Cristian Ionescu, iar la final vom avea și sesiune interactivă Q&A (întrebări și răspunsuri).

Vă așteptăm cu bucurie! Strada Faurilor, nr. 64, Arad.