Nușița Haureș (Botezatu) este sora mea cea mai mare. A doua mea mamă. Noi am fost 13 frați, iar ea a contribuit activ la creșterea mea. A stat pe la rânduri pentru pâne pe timpul lui Ceaușescu. Era cărată de mama (o adevărată eroină) pe la București să prindă două rânduri la pâine, unt, drojdie și ce mai era nevoie, după un drum de 300 km pe sens. Cu trenul. Iarnă, vară, era la fel.

Nușița a crescut greu. Au fost și momente grele în copilăria noastră. Dar ea, cu sufletul cald și nobil ne însenina diminețile. Cu un casetofon mic și vechi, totdeauna cu teancul de casete, aduceau un aer de veșnicie în casă. La un moment dat un vecin (neam cu noi, cică). A venit ca un vultur al infernului și a întins mâna pe geam înjurând violent, pregătit să spargă casetofonul. Da, cântările Domnului sunt ca o sirenă peste mintea întunecată de păcat. Eu am fugit în pod de m-am ascuns. M-am speriat zdrazăn. L-am întâlnit pe acel tip. A mai rămas doar o umbră din el.

Dar ea continuă să cânte cu voioșie Domnului. Dacă nu mergea casetofonul, o auzeam pe ea. Făcea curățenie (de-a mărunțelul). E felul ei a parte de a face curat. Adică impecabil.

Nușița (Nuși) sfida sărăcia, ignora greutățile, ea cânta. Cu un calm și o blândețe debordantă lăuda pe Dumnezeu. Ea aducea soarele în casă, chiar dacă afară era nor. Pentru că inima ei a strălucit întotdeauna de lumină hristologică. Cu vocea ei caldă și legănată cânta ridicând mâinile, fără să îi pese că în jurul ei uneori e ură.

Asta face și astăzi. Îl laudă pe Dumnezeu. Asta să faci dragă noastră. Să ne bucuri sufletele! Este o onoare să te avem ca soră. Este o bucurie să te ascultăm. Este un har pentru care îl binecuvântăm pe Dumnezeu. Pentru tine.