Doamne, noi de ce nu putem?

Reprezentativ

Stăm în fața unor situații neprevăzute, în calitate de slujitori și avem complexul acesta, că oamenii rămân captivi. Ne rugăm pentru ei și totuși unii rămân adicți, pătimași, legați, posedați. Că nu sunt Mesia, am înțeles de timpuriu. M-a ajutat prietenul meu Ionel Vicovan să înțeleg. “Onisim, scoate opțiunea de Mesia.” Și am anulat această opțiune de timpuriu. Dar rămâne durerea asta paternă pentru enoriașii captivi. Și ucenicii au avut-o.

(Matei17:18) Isus a certat dracul, care a ieșit din el. Și băiatul s-a tămăduit chiar în ceasul acela.
(17:19) Atunci ucenicii au venit la Isus și I-au zis deoparte: „Noi de ce n-am putut să-l scoatem?”

„Din pricina puținei voastre credințe”, le-a zis Isus. „Adevărat vă spun că, dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, i-ați zice muntelui acestuia: «Mută-te de aici colo!» și s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputință.
(17:21)
Dar acest soi de draci nu iese decât cu rugăciune și cu post.”

Iată câteva cauze pentru care noi, slujitorii nu putem scoate unele soiuri de demoni. Unele. Sunt mai multe.

1. Necredința. Nu vorbim aici de credință mântuitoare. Acel minim obligatorii pentru pocăință. Ne referim la darul de credință, ca dar special al Duhului Sfânt. Aici credința devine o armă letală anti-duhuri. (E o expresie contextuală). Dacă enoriașii stăruiesc pentru botezul și umplerea cu Duhul Sfânt, noi slujitorii suntem obligați să stăruim pentru toate darurile: deosebirii duhurilor, tămăduirii, înțelepciunii, credinței, cunoștinței, proefeției, etc.

2. Lipsa coeziunii de grup a slujitorilor. Dacă între slujitorii altarului nu există o strânsă legătură spirituală si cordială, ei nu vor avea sorț de izbândă. Un diacon se simte nedreptățit. Un prezbiter crede că ar merita mai mult. Se întâlnește cu altul cu frustrările nerezolvate. Fac echipă de batjocură și desconsiderare la adresa colegilor de slujire. E foarte multă tensiune și frământare în echipele de conducere. Aici recomand mai multe activități de tip team building. Unde echipa se consolidează, se vulnerabilizează, se cunoaște, se detensionează și crește. Cu o echipă dezbinată nu poți exorciza nici un duh.

3. Lipsa de curaj. Sunt slujitori care preferă să tergiverseze la nesfârșit o situație delicată. Nu există spiritul pragmatic, asumat de a lua inițiativa. Dacă pastorul este defensiv și nu începe demersuri îndrăznețe prin credință și cu maturitate, echipa va fi anxioasa și defensivă. Iar diavolii își fac de cap.

4. Compromisul. Imaginați-vă că Iuda era cu ei când făceau exorcizarea. Și se gândea: “oare cât va plusa ăsta dacă îi exorcizăm fiul?” Când tu ca Iuda, marele exorcist ești chinuit în privat de același diavol de: beție, lăcomie, iubire de bani, pornografie, autoritarism, minciună, frică. De unde putere exorcistă? De aceea se cere slujitorului o viață curată, independentă, neprihănită, liberă. Slujitorul altarului nu are voie să fie un mare patron. Cu cât e mai influent în afaceri, cu atât e mai anemic. Slujitorul trebuie să aibă o viață normală, decentă, pentru a putea rezona cu majoritatea enoriașilor lui și pentru a putea fi conectat la cer.

5. O viață fără disciplina post. Dacă nu avem în formulă, ca stil de viață disciplinele rugăciunii și postului, suntem anemici. Nu avem vlagă nici să supraviețuim. Un anorexic spiritual, are el însuși nevoie de sustenabilitate, ce să mai ducă și pe altul în spate. Fără două zile de post pe săptămână, slujirea va fi normală, clasică, mediocră și cu pronunțate accente de apostazie. De la două zile de post pe săptămână (cu excepția cazurilor de boală) se produc miracole. Că postul este o armă fundamentală, ne zice Domnul Isus în textul citat mai sus. Sunt specimene de draci(duhuri) care nu se lasă intimidați ușor. Ei pot fi învinși prin post și rugăciune.

6. Preocupările politice. Mandatul unui slujitor este de patru ani. Primii doi sunt după alegeri, următorii doi sunt un fel de pre-campanie. Întrebare prieteni: noi când mai slujim? Unde e slujirea propriu-zisă? “Ucenicii se certau între ei, care să fie cel mai mare?” Tovarăși! Tocmai v-a anunțat Mântuitorul că va fi trădat, că va muri. Asta e singura voastră preocupare? Funcția? Poftim cultură apostolică? Și te aștepți la recoltă? Du-te și exorcizează oameni demonizați cu frustrați și comentatori doritori de funcții și ranguri. Niciodată! Și ne rămân enoriașii demonizați!

7. Luptele fratricide. (Gal 5:20) închinarea la idoli, vrăjitoria, vrajbele, certurile, zavistiile, mâniile, neînțelegerile, dezbinările, certurile de partide,
(5:21) pizmele, uciderile, bețiile, îmbuibările și alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus-o, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.

Dragi “simpli membri” așa cum vă place să vă numiți, căutați pacea cu toții. Alergați după ea. Coeziunea bisericii ca trup al lui Hristos garantează biruințe pe tărâm spiritual. Să introducem și îmbuibarea aici? Duhul Sfânt a introdus-o. Noi nu ne îmbătăm, nu fumăm, nu curvim, dar: avem mașini opulente, ne îndopăm cu mâncare, exagerăm în lux, vacanțe cât mai exotice (ne mai și pozăm), lucruri “normale” până la un punct, dar care fac demonii să intre în copii și familii, iar acestea ne costă la factura exorcizării. Păi când are copilul acces nelimitat la internet, acces pe plajele scumpe ale lumii, ce te aștepți să intre în ei? Îngeri? Nu. Intră multe duhuri pe care le aduc în adunare. Recomand moderație și la acest capitol. Noi suntem cetățeni ai cerului. Nu vă potriviți chipului veacului acestuia! Mult s-a mai diluat creștinismul autentic astăzi!

8. Nu suntem Mesia. În final, ca o auto-consolare, vrem să fim caracterizați și de simțul măsurii. Nici Domnul Isus nu a rezolvat toate cazurile de pe planetă din timpul traiului scurt pe pământ. Nu le putem face pe toate și desăvârșit. Suntem oameni limitați și neputincioși. Dar tot ce putem face, vom face prin credință în Dumnezeu, cu ajutorul Duhului Sfânt, în Numele sfânt al Mântuitorului Isus Hristos. Haideți să ne întărim în Domnul și în puterea tăriei Lui!

Dar, o mică analiză introspectivă, o pastilă de discernământ, s-ar putea să ne prindă bine și să aducă un plus dilemelor și provocărilor noastre de pe tărâm duhovnicesc. Recomand analiza acestor rânduri la ședințele de comitet/consiliu. Tot ce e nebiblic să fie taxat și ejectat, dar tot ce e adevăr să fie aplicat.

Dragi colegi slujitori! Putem totul în Hristos care ne întărește!

Cu prețuire, pastor O. Botezatu

Ce? Conferința Națională a liderilor de tineret CCP

Reprezentativ

Cui se adresează?

În atenția liderilor de tineret penticostali din țară și din străinătate!

Când?

Prin harul lui Dumnezeu ne pregătim de a doua ediție a Conferinței Naționale a liderilor de tineret CCP. Notează în calendar data de 28-29 Martie 2025!

Unde?

Conferința se va ține la Hunedoara, Biserica Golgota. Gazdă ne va fi fratele păstor Daniel Hada. Va fi nevoie de o noapte de cazare. Vă sugerăm să vă rezervați din timp cazare, deoarece zona este intens vizitată, în apropiere fiind mai multe obiective turistice. Pentru relaxare, vineri seara sau sâmbătă după conferință se poate vizita Castelul Huniazilor. Municipiul Deva fiind la dor 20 km distanță se pot face rezervări și la pensiuni/hoteluri din Deva.

Scopul?

Ne dorim o generație de tineri echipați și plini de pasiune pentru Hristos. Pentru aceasta considerăm că investiția în liderii de tineret este o reală soluție. Cu eforturi mari, cu implicare din partea Departamentului de tineret al Cultului, reușim să facem mari isprăvi. Faptul că fratele președinte Nelu Filip va fi cu noi (și va sluji la cuvânt vineri seara) indică spre greutatea acestei conferințe.

Cui ne adresăm?

Pe de o parte ne vom adresa liderilor în speranța definirii propriei identități spirituale și emoționale. Vom avea ateliere de lucru pe patru teme fundamentale: 1. Perfecționism; 2. Adicții (și vindecarea lor); 3. Trusă de prim ajutor; 4. În căutarea identității. Fiecare având libertatea de a alege atelierul/seminarul necesar lui.

Beneficii?

Apoi, cu ajutorul Domnului, prin slujirea pstorului Călin Onițiu, vom încerca să tratăm problemele emoționale ale liderilor de tineret, ne vom ruga pentru ei și îi vom instrui să facă același lucru tinerilor pe care îi slujesc.

Cum mă înscriu?

Accesând linkul de mai jos vei găsi informații despre costuri, cazare, program, formular de înscriere. Cu rugămintea de a distribui cât mai multor lideri de tineret din regiunea, județul tău. În așa fel încât invitația să ajungă la fiecare lider de tineret din țară. Haideți la echipare!

https://forms.gle/NutuNX29ALtv4ui98

https://forms.gle/uJfaExUHTr4f5mhG9
Scanează codul QR pentru detalii și înscriere

Organizator: Departamentul de tineret al Cultului Creștin Penticostal(DTCCP), coordonat de fratele pastor Victor Cîmpean.