S-a stins inima neobosită a slujitorului Domnului, păstorul Cornel Țuna. Iar când o inimă de slujitor cedează, se șubrezește brigada slujirii. Dar avem speranță că Dumnezeu va completa numărul cu slujitori devotați din generația tânără.

Ne-am intersectat de multe ori pe câmpul slujirii cu fratele Cornel. Ultima dată în urmă cu mai puțin de o lună la înmormântarea surorii Elena Ciobănică. Fratele Țuna a avut un cuvânt scurt. Era vizibil obosit, epuizat. În scurtul cuvânt a îndemnat la pace, rezolvarea problemelor sufletești și la responsabilitate privind imprevizibilul în materie de viață și moarte.

Acum, ne-ar putea zice mai multe. A ajuns acasă! Așteaptă răsplătirea. Un slujitor implicat, activ și neobosit în ale slujirii. Un om blajin, moderat în abordare, dar perseverent și stabil. Destul de cerebral, rațional și așezat, iar când situația o cerea, suficient de ferm. Așa cum ar trebui să fim toți.

A păstorit multe biserici, în țară și în străinătate. Pe avioane, pe drumuri, cu probleme fel și fel, iată că nu suntem veșnici. Mai suportați-ne câte puțin. Pe lângă luptele personale și grijile familiei, te mai apasă și preocupările pentru moralitatea bisericii ca întreg.

Slujba unui pastor e grea. De multe ori stai nopți în șir între Dumnezeu și biserică. Alteori între oameni și diavol. Te lupți cu fiarele din Efes, dar în final, biruim prin cruce.

Bucurați-vă dumneavoastră cei care depănați amintiri frumoase. Brațele care v-au ținut copiii la binecuvântare au cedat. Vocea caldă a consilierului de serviciu a răgușit. Ochii expresivi și blajini s-au închis. Inima neînfricată în predicarea Adevărului s-a oprit. Dar ferice de cel căruia la moarte nu îi piere nădejdea. Iar fratele Cornel a sfârșit cu bine alergarea. Dragi colegi, să presărați amintiri frumoase pe unde mergeți, că viața și moarte sunt imprevizibile.

Condoleanțe familiei! Condoleanțe Bisericii! Drum bun spre răsplătire eroului slavei care așteaptă cununa care nu se vestejește.

La revedere frate pastor Cornel Țuna!

Cu prețuire, pastor Onisim Botezatu

Cântarea cântărilor (2:11) căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia și s-a dus. 
(2:12) Se arată florile pe câmp, a venit vremea cântării și se aude glasul turturelei în câmpiile noastre.

Lunile de iarnă sunt friguroase. Atât termic, dar și emoțional, poate. Înfrigurat, cu facturile mari, cu stocurile epuizate, stăteai și te întrebai când va veni vremea bună. Am vești bune: A venit! E aici! Iat-o! E vremea cântării! Cântă! Iarna și frigul ei au plecat. Fredonează deja refrenul iubirii! Prin credință.

Păpădia a început să înfrumusețeze curtea. Turturelele cântă cu ghiarele încolăcite după firele de curent. Pomii înmuguresc. Irișii au început a încolți. Migdalii, corcodușii, dar și piersicii așteaptă să înflorească. În câteva zile roiurile de albine lucrătoare își intră în rol prin livezile în floare. Culturile de rapiță vor îngălbeni câmpiile țării.

Nu știu în ce stare te găsești. Nu știu ce frământări interioare ai adunat. Dar nu va reuși gerul iernii să congeleze atât de tare sufletul tău, încât razele iubirii primăvăratice să nu îl poată încălzi din nou. Ieși la o plimbare prin curte. Stai câteva minute cu ochii închiși privind spre soare. Chiar și cu dinți, tot înclină a speranță. Soarele e cald.

Zâmbește! Fii receptiv la iubirea celor din jur! Oferă iubire! O îmbrățișare călduroasă valorează cât un vagon de vorbe reci. Lasă primăvara să inunde inima ta și va debloca obezile de gheață ale celor din jurul tău.

Dragă creștine! Oriunde ai fi! Orice glaciație ar fi în jurul tău. Fii tu o primăvară care topește sloiurile cordiale! Fii tu floarea dintre spini! Fii tu raza de soare cald! Fii tu agentul “termic” al iubirii divine! Lasă-L pe Hristos, Soarele neprihănirii să lumineze întunericul ce te înconjoară. Prin zâmbetul tău. Prin dragostea ta.🌼🌼🌻🌻🌼🌼