Cântarea cântărilor (2:11) căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia și s-a dus. 
(2:12) Se arată florile pe câmp, a venit vremea cântării și se aude glasul turturelei în câmpiile noastre.

Lunile de iarnă sunt friguroase. Atât termic, dar și emoțional, poate. Înfrigurat, cu facturile mari, cu stocurile epuizate, stăteai și te întrebai când va veni vremea bună. Am vești bune: A venit! E aici! Iat-o! E vremea cântării! Cântă! Iarna și frigul ei au plecat. Fredonează deja refrenul iubirii! Prin credință.

Păpădia a început să înfrumusețeze curtea. Turturelele cântă cu ghiarele încolăcite după firele de curent. Pomii înmuguresc. Irișii au început a încolți. Migdalii, corcodușii, dar și piersicii așteaptă să înflorească. În câteva zile roiurile de albine lucrătoare își intră în rol prin livezile în floare. Culturile de rapiță vor îngălbeni câmpiile țării.

Nu știu în ce stare te găsești. Nu știu ce frământări interioare ai adunat. Dar nu va reuși gerul iernii să congeleze atât de tare sufletul tău, încât razele iubirii primăvăratice să nu îl poată încălzi din nou. Ieși la o plimbare prin curte. Stai câteva minute cu ochii închiși privind spre soare. Chiar și cu dinți, tot înclină a speranță. Soarele e cald.

Zâmbește! Fii receptiv la iubirea celor din jur! Oferă iubire! O îmbrățișare călduroasă valorează cât un vagon de vorbe reci. Lasă primăvara să inunde inima ta și va debloca obezile de gheață ale celor din jurul tău.

Dragă creștine! Oriunde ai fi! Orice glaciație ar fi în jurul tău. Fii tu o primăvară care topește sloiurile cordiale! Fii tu floarea dintre spini! Fii tu raza de soare cald! Fii tu agentul “termic” al iubirii divine! Lasă-L pe Hristos, Soarele neprihănirii să lumineze întunericul ce te înconjoară. Prin zâmbetul tău. Prin dragostea ta.🌼🌼🌻🌻🌼🌼