(Matei25:34) Atunci Împăratul le va zice celor de la dreapta Lui: «Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii!
(25:35) Căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut; am fost străin și M-ați primit; (25:36) am fost gol și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță și ați venit pe la Mine.»

Am citit de multe ori versetele astea, dar, de prea puține ori am reflectat serios la ele. Și oricât ai reflecta la ele fără să acționezi, ajung la concluzii injuste.

Am acceptat invitația lui Amos, președintele Asociației “Halping Hands”, care a încălzit multe case în ultimii ani. O echipă de oameni devotați cu tineri din mai multe biserici, care în fiecare toamnă cumpără lemne, iarna trecută o centrală unei vecine. Acolo unde e frig, ei vin cu căldură și lumină hristologică.

Împreună cu asociația “Suflet Salvat” ne-am unit forțele și am făcut o lucrare extraordinară. Am cunoscut oameni minunați, devotați, implicați și sfinți.

Sâmbătă dimineața. Soarele are dinți, iar vântul este fără milă. Găsesc un grup de peste 20 de persoane în parcarea Penitenciarului de maximă siguranță din Arad. Cântau. La chitară, acordeoane și cu gurile lor. Se formase ca un tril al sfinților. Ne-am rugat împreună. A fost o părtășie frumoasă. Trebuia să facem ceva. Să ne încălzim, vocile dar și inimile.

Se întârzie mult cu intrarea. Aveam 160 de pachete pregătite pentru tot atâtea persoane. Aproape o oră jumate am stat în parcare. Dar sfinții nu se plictisesc niciodată. Am intrat în sala de așteptare cântând. Am cântat. Ne-am rugat. Am ieșit afară cântând. Iar am intrat. Acest sport ne era necesar pentru slujirea inedită ce urma să ne surprindă.

În sfârșit. Ne i-au buletinele niște domni și doamne (angajați ai penitenciarului) foarte amabili. Am scanat fiecare pachet, fiecare persoană, aproape o oră.

După zidurile groase și bine păzite ale închisorii, parcă vântul e mai tăios. Trotuarele sunt sinistre. Am păstrat contactul vizual cu un pom ornamental cu flori roșii. Din nevoia acută de pozitiv și speranță. Vin doi deținuți, din regim închis să ducă un cărucior plin de pachete. Doi tineri și un domn la vreo 55 de ani. Pe la 10 jumătate ajungem în sala de slujbă unde ne așteaptă între 80 și 100 de oameni. Au mai tot venit.

Tinerii încep să cânte excepțional. Nu am putut ține pasul cu ei. Vocea nu mă ajută. Dar am avut timp de reflecție și introspecție. Oameni cu privirile goale. De toate vârstele și culorile. Un domn cu barbă a albă din prima bancă schițează ceva zâmbete de speranță. Un altul la vreo 50 de ani. Frumos, prezentabil și rigid. Ochii sunt stinși, privirea încremenită și cu aprinse dorințe de răzbunare. Stă ca un bloc de marmură pe scaun, iar din când în când ne scanează exigent cu privirile.

Alții au plâns tot programul. După fiecare cântare aplaudau. Un bunicuț mi-a frânt inima. Are 84 de ani și mai are de executat încă 16 ani. “Aici o să îmi putrezească oasele domnule.” Și îl opintește instant plânsul. Alții sunt uscați de pe picioare, alții destul de plinuți, tatuați. Au ascultat cu mare respect cântările, poeziile și predica. se bucurau ca niște copii de mesajul cântărilor nostre.

Le-am vorbit despre șansa unei conștiințe curate. Domnii majori ne-au lăsat să facem chemare pentru ei și să ne rugăm. Dumnezeu a dat un har deosebit, că mai bine de jumătate dintre ei au ieșit în față pentru rugăciune. Multe minute ne-am rugat pentru fiecare. Plângeau și se scuturau de se simțeau vibrațiile la etajul doi. prezența lui Dumnezeu plutea în aer cu fărâme de speranță. Ca o oază cerească în infernul de după gratii ce durează și durează.

După rugăciune am putut să îi îmbrățișăm, să schimbăm vorbe cu ei. Iarăși domnii de la pază au fost îngăduitori. Inclusiv domnul cu cagulă care ne-a asistat pe tot parcursul slujbei. Îi mulțumim. Când te strângeau în brațe simțeai că îți stă inima. “Am simțit în predicarea dumitale respect și iubire domnule pastor! Nu am mai simțit atâta căldură de zece ani!” Îmi spune un domn mai în vârstă. Unul cu o creangă de măslin tatuată pe frunte, umbrind ochiul stâng, vine personal, dă mâna cu mine, mă îmbrățișează plângând. Parcă era Mike Tison. Un grad ridicat de vulnerabilitate din partea lui să plângă. Ar fi fost mai expresiv, dar statutul nu îi permitea.

Absolvenți de seminar, părinți de mulți copii, angajați, tineri, și alte categorii de oameni, care într-o clipă de neveghere au închiriat satanei mădularele lor și au fost nenorociți pe viață. S-au luat multe hotărâri pentru Dumnezeu. De altfel veșnicia este singura șansă de a căpăta să sens pentru un condamnat pe viață. Ce bine că Dumnezeu nu face excepție când vine vorba de întemnițați. Chiar la maximă securitate. Mântuiește la rând.

Mario e un fenomen. A ispășit o pedeapsă de 15 ani, trei săptămâni și două zile. Eu încercam să aproximez, iar el îmi răspunde: “în pușcărie fiecare minut contează frate!” Acum e căsătorit, are doi copii, lucrează în Austria și a condus această brigadă de misionari în penitenciarul din Arad. (Am mai făcut naveta în 2020 aici vreun an de zile, vizitând pe cineva drag).

Nu ne-ar mai fi lăsat să plecăm. Cu bilete în mâini. Încercau să se lege de orice urmă de speranță. Ne povesteau contextul în care au ajuns. (Rămâne confidențial până la moarte). Dar am văzut sinceritatea lor. Deschiderea sufletească. Sâmbăta asta s-au vărsat multe lacrimi. S-au luat decizii serioase. Oameni afectați emoțional datorită izolării, dar frumoși și curați datorită chipului lui Hristos. Unii recunosc și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru pușcărie, “altfel nu mă pocăiam niciodată domnule pastor!”

Una dintre doamnele care mers cu noi a plâns tot programul. Era vizibil afectată emoțional de tabloul sinistru. La intrare este un atelier cu expoziții de articole hands made, picturi, goblene, artizanale de tot felul.

Ne bucurăm că am lăsat în urmă câteva raze de soare. Ei au pornit în urma noastră spre celule întunecate și cenușii. Dar poate le va fi mai cald cu speranța conștiinței curățite de sângele lui Hristos.

Am fost impresionat de bibliile pregătite de tineri devotați din țara. Semnate și subliniate cu cele mai uzuale și practice versete din Scriptură. S-a muncit 5-8 ore pe o Biblie. Imaginați-vă ce muncă se depune de către cei de la Asociația Suflet salvat! Dumnezeu le va răsplăti! Iar nouă, ne-a rămas imprimată pe cortex dar și cordial dorința de a ne întoarce la ei.

Am vizitat pe Isus în pușcărie și suntem tare fericiți. Am servit prânzul împreună. Am depănat amintiri, cu lacrimi. Am făcut rezumate. Am tras concluzii. Am glorificat pe Dumnezeu. Am mulțumit lui Hristos ca ne-a învrednicit să îi slujim. Că ne-a deschis ușa închisorii să îl vizităm și suntem bucuroși. Niște robi netrebnici care și-au făcut datoria. Ne-am vindecat de nemulțumire și prejudecăți. A scuturat de pe noi toate petele religiei și a rămas credința pură a faptelor prin Duhul Sfânt.

Mulțumim personalului foarte amabil de la primire, însoțire, asistare. Mulțumim celor două asociații. Mulțumim familiei Petrean. Fiecărui participant în parte. Mulțumim lui Dumnezeu că ne-a ales să îi ducem Numele între neamuri!

Pe curând, preaiubiți frați de după gratii!

Cu prețuire! Pastor, Onisim Botezatu