12 Octombrie|Ziua slujitorului|Multă sănătate nouă!

E atât de frumoasă slujba de păstor/slujitor, dar atât de grea și anevoioasă pe alocurea. Ai fost propus de un pastor senior, biserica te-a ales, probabil e și voia suverană a lui Dumnezeu. Și te trezești într-o nebuloasă luptă spirituală, fără ajutor, fără apărare și de cele mai multe ori singur. Nepregătit. Fără avertismente. Uneori ai vrea să descarci povara sufletească. Să evadezi câteva zile. Să închizi telefonul. Dar e aproape imposibil.

Poate se vede diferit din bancă spre amvon. Dar de aici în sală se vede dublu. Deseori cu emoții și frică. Anxioși, atenți la vorbe și gesturi, pentru că sunt critici exigenți în sală. Preocupați de fiecare detaliu al bisericii să meargă brici. Iar când vezi zone gripate, respiri greoi și suferi. Atent la copii. Grijuliu cu tinerii cateheți. Respectuos cu vârstnicii. Gentil cu tineretul. Precaut cu doamnele. Un păstor este vândut rob slujirii Stăpânului. El nu mai există. Familia suferă, organismul suferă, somnul suferă. Apoi ne stingem poate chiar înainte de pensionare. 

Văzusem un clasament cândva, cum că slujba de păstor ar fi pe locul doi în lume la categoria gradului de risc, după piloți. Cum? Ore de noapte mai multe decât de zi. Expunerea la viruși prin spitale și azile de bătrâni. Slujire în medii ostile. Mor aproape un milion de creștini anual. Cei mai mulți sunt slujitori. Mâncăm pe fugă. Zboruri cu avioane. Șoferi de cursă lungă. Criticați. Expuși riscului de a fi răstălmăciți în vorbire la fiecare prestație publică. Zile de post multe și grele. Nopți albe. Critici peste critici, din toate direcțiile. Creștinul de rând se luptă cu duhuri, păstorii luptă cu legiuni, tot în favoarea turmei. E frumos să fii păstor!

A doua duminică din octombrie e ziua slujitorului. Nu am știut de ea. Dragi frați de pretutindeni. Surprindeți-vă slujitorii cumva

🎹🎻🎷Invitați-vă dirijorul la un ceai.

🌹🌷🌺Duceți un buchet de flori învățătoarei de la copii. 

🧑‍💼👨‍💻👨‍✈️Faceți un cadou liderului de tineret.

🍷🫓🍽️Spuneți un mulțumesc diaconului care vă dă Cina Domnului. 

📚📙📕Cumpărați o carte pentru prezbiterul care face pastorație de ani de zile gratuit. Pentru că pastorul e prins cu alte biserici și ajunge mai greu la voi. Dar prezbiterul acela, delegat sau nu, stă cu toiagul în mână. Doarme în mijlocul satului vostru și vă apără de lupi. Invitați-l la o cină. 

🅿️👮Chemați echipa de ordine la o ședință. La final surprindeți-i cu o pizza!

🎤📹📷Mulțumiți oamenilor de la media care stau în picioare program după program!

🧎‍♀️🤲🙏 Binecuvântați-vă mijlocitorii bisericii. 

🧼🧹🧽Chemați femeia de serviciu a bisericii în față la o slujbă și rugați-vă pentru ea! Binecuvântată e doamna care aspiră praful de pe picioarele sfinților!

💶🪙💳Felicitați public pe contribuabilii lunari (fără nume) care dau zeciuiala. Ei țin biserica în viață!

Despre pastor nu am amintit nicio recompensă. Nu vreau să ne plângem de milă sau să ne apărăm singuri. O faceți dumneavoastră în fața batjocoritorilor. Nu le permiteți să ne calomnieze. Luptați pentru cei care luptă pentru voi. Nu vă cerem decât să vă iubiți păstorii. Și spuneți-le asta printr-o îmbrățișare. Știu, e un sport neobișnuit, dar înnobilează. Am o rugăminte totuși: ajutați-ne să nu facem slujba suspinând! Așa ceva nu vă e de nici un folos nici dumneavoastră, nici nouă.

@12 octombrie ziua slujitorului. 

La mulți ani, nouă!

Cu prețuire, pastor Onisim Botezatu

Un gând despre „12 Octombrie|Ziua slujitorului|Multă sănătate nouă!

Comentariile sunt închise.