Părul alb nu aduce bătrânețea, ci uzura ireversibilă a unei minți harnice, care nu obosește sperând la mai bine pentru alții. Fiecare fir alb are povestea lui. O poveste unică, sângeroasă, cinstită și fără happy-and. Cele mai multe dintre firele albe, nu au legătură cu noi, ci cu alții. Cu părerile lor, cu nevoile lor, cu siguranța lor. Ne frângem în bucățele mărunte ca o ploaie stelară, pentru a ajuta pe alții să se reasambleze psihic, emoțional și spiritual.

Firele albe apar ca o podoabă pe acoperișul nins al eroului care nu se teme de inamici. Al celui curajos, care cere probleme imposibile pentru a le rezolva. Sunt calculele bănuților câștigați cu durere, calcule înșirate la lumina stelelor, dar ale căror dâre se întind din lună în lună. Mai sunt promisiunile date, care trebuie îndeplinite, chiar dacă uneori nu mai ai resurse.

Mai poate fi și de la descărcările electrice de mâine ale tunetelor și fulgerelor emoționale, ale unei copilării netrăite. Poate a unei maturizări forțate de împrejurări și lipsuri. Sau poate fi nenorocul de a fi victimă colaterală a deciziilor unor adulți egolatri, care și-au consumat nefericirile pe mormântul copilăriei tale, îmbrâncindu-te într-un cavou al unei maturități fără gram de inițiere.

Părul se mai albește și datorită alergării frenetice după soarele unei săptămâni pe ani, undeva retras, străin în tăcerea singurătății, făcând planuri desenate pe nisip, pentru alte 360 de zile de ploi, frig, alarmă, medicamente, mecanici, dureri, vorbe și oameni. Se mai datorează gândurilor nespuse, urletelor transmise prin tăcerile așternute peste glasurile asurzitoarelor trâmbițe sparte ale calomniei. De la presiunea teribilă de a fi stâlp, atunci când nimeni nu te întreabă dacă mai ai nițică vlagă.

E de la deciziile luate în singurătatea pustiei, când fără nici un sfetnic îți este imposibil să greșești în decizii. Trebuie să acționezi repede, prompt și bine, iar asta nu se face fără traume cerebrale. Mai e de la curajosul “lasă-mă că mă descurc singur” spus de prea multe ori. De la curajul de a rămâne drept, când majoritatea se înclină în fața instinctului de supraviețuire. De la pașii făcuți prea departe în bătaia vântului rece, cu rănile sângerânde ale “fleacului de a fi ciuruit” psihic și emoțional. De a te strecura printre morile lui Don Quijote de la Mancha în speranța de a găsi un final fericit al poveștii, în care uneori ai rămas singurul visător. Poate, bătând cu disperare la ușa dreptății absolute, tu și Dinu Păturică.

Biblia ne spune că părul ar fi “o cunună pentru capul celor bătrâni”. (Prov. 20:29). Iar pentru tineri “slava e tăria lor”. Ne prea grăbim să aflăm neștiutele, să descifrăm tainele, să decodăm enigmele existenței, fără să băgăm de seamă că ne grăbim într-un galop bezmetic să îmbătrânim. Devenim pe zi ce trece vârstnici cu viață necoaptă sau tineri rumeniți la soarele torid al naivității.

Tot Biblia sugerează cu elasticitate teologică ideea de “cunună a perilor albi”: (Prov 16:31) Perii albi sunt o cunună de cinste; ea se găsește pe calea neprihănirii. Doar în anumite condiții se pare: “pe calea neprihănirii”. Adică, un om care trăiește în sfințenie, îmbătrânește cu rost, se consumă valoric, moarte spre a renaște. E formidabil de frumos zugrăvită bătrânețea când ai neprihănirea ca recuzită a vieții cotidiene.

Mai devreme sau mai târziu, capetele nostre vor fi ninse de-a binelea, până pământeniul rămâne doar o amintire în pozele prăfuite în mobilă second-hand. Lasă o poveste frumoasă în urma ta, cu fiecare petală de crizantemă care urmează a răsări în podoaba ta capilară. Fii om. Fii ferm. Fii matur. Dar nu uita că râsul ne consumat se ruinează printre toxinele ficatului. Milostenia neînfăptuită te face zgârcit și rigid la inimă. Îmbrățișarea neoferită la timp te înlemnește și erodează sifletul. Economia de vorbe dulci se plătește cu dobândă în conturile reproșurilor și decontate în frustrările vieții.

Lasă o poveste fericită în urmă în zilele tinereții tale, cu fiecare fir care albește împodobind cununa bătrâneții tale, cu petalele albe de mătase ale florilor de migdal.