Cu bucurie am acceptat invitația pastorului liceului, fratele Moise Ardelean, de a sluji la cele patru ore de capelă la Liceul Penticostal. Două zile de har. Două zile în care am derulat amintiri, am cântat, ne-am rugat și am avut timp interactiv de discuții. a doua oră a fost chiar în clasă în care a învățat soția mea, avându-l diriginte pe domnul Guțu. Un om de mare caracter.

Marți a fost pentru cei mici, MIELUȘEII din clasele 0-4 în Grădiște. Un spațiu prea mic pentru o oaste atât de mare. Curtea e mică, numărul claselor sunt mici, pentru că soldățeii din armată Domnului Isus cresc de la an la an. Îngrijiți, îmbrăcați curat și decent, părinții își aduc aici copilașii în speranța unei educații de calitate într-un mediu sănătos. Învățătoare credincioase, pregătite care se ocupă de poporașul Domnului cu devotament.

Două săli pline, la cele două ore de capelă. O slujbă în adevăratul sens al cuvântului. Când îi vezi cum cântă dirijați de Adelina Tipei, îți saltă inima de bucurie, cred că Dumnezeu nu mai poate de dragul lor. Cinste doamnelor și domnișoarelor învățătoare care merg la serviciu ca la un sanctuar în care aduc jertfă lui Dumnezeu prin slujirea lor. Am avut mesaje interactive. Nu există întrebare la care să nu fie multe mânuțe ridicate. Știu că un rol important îl joacă și biserica și fetele și băieții de la școală duminicală, dar și părinții.

Miercuri. Oițele. Deja vorbim de tineretul bisericii, fete și băieți decenți și serioși, care merg la școală ca și ceilalți colegi ai lor de la Aurel Vlaicu, dar ei sunt conștienți că aparțin altei realități spirituale. Condițiile logistice sunt mai precare. Clădirea deservește ca superficie pentru trei licee, un bazin mare în care poate străluci lumina hristologică a fetelor și băieților bisericii noastre.

Ora 10:00. Sala de protocol este arhiplină. Copii din clasele a IX-a și a X-a care stau în picioare pe lângă pereți ca ciorchini ai binecuvântării. Cântă din instrumente și cu gura lor “de-ți ie auzul”, vorba lui Creangă. Da, vorbim despre ei, campioni la talantul în negoț, majoritatea cântă la un instrument, ei, podoaba și bogăția bisericilor noastre. Pentru ei ne luptăm să le facem condiții la școală duminicală, pentru ei construim grădinițe, școli și licee, pentru că vrem să aibă condiții, să ajungă departe în viață. Ei sunt investiția și cunună noastră. Nici o investiție nu e prea mare pentru ei, oițele noastre.

A doua oră a fost cu cei mari. Majoritatea botezați. Unii au daruri spirituale, alții deja dau îndemnuri și predică, alții au programate nunți. Clasele terminale ale liceului sunt pe jumătate studenți și cred că dintre cei mai de frunte. Se vede pe chipul lor deja strălucind chipul lui Hristos, sunt maturi, asumați și gata de luptă. Așteaptă doar semnalul de mărșălui slujind Împăratului împăraților.

În tot demersul nostru de catedră, domnii și doamnele profesoare au stat în picioare ca niște locotenenți care asigură paza, buna desfășurare a demersului didactic, cât și siguranța intelectuală și spirituală a elevilor noștri. Cred în voi dragilor. Cred în competențele voastre. Cred în moralitatea voastră. Cred în rezultatele voastre. V-am dăruit niște copii de clasa a VIII-a care abia și-au făcut buletinul. Faceți din ei olimpici naționali. Îi luăm de la voi maturi și asumați pentru viața de familie și slujire. Știu, procesul este lung, dureros și cu multă uzură emoțională pentru cadrele didactice. Dar stați neclintiți, suntem în alianță, vă ținem spatele și ne rugăm pentru voi. (Aș propune pastorului liceului să inițieze o zi de post și rugăciune pe lună din partea tuturor bisericilor penticostale din județul. Și cred ca o să se materializeze curând). Lupta este și spirituală. Dumnezeu ne dă discernământ să vedem slăbiciunile pentru a mijloci, nu pentru a citi a.

Fratele Moise Ardelean este omul potrivit la locul potrivit. După cele peste cinci decenii de slujire la amvon, aproape patru decenii ca pastor principal al Bisericii Gloria, după două mandate, aproape un deceniu ca președinte al Cultului Penticostal. Istovit de drumuri și ședințe cu adulți, acum, în rolul de pastor al Liceului este ca o adevărată terapie pentru dumnealui. Am văzut atenția copiilor și respectul față de pastorul liceului lor. După ultima oră de capelă, a venit un băiat (de religie romano-catolică), timid, vizibil cercetat, a zis: “domnul pastor, aș vrea să mă botez și eu și să îmi predau deplin viața lui Isus Hristos “. L-am iubit pentru sinceritatea lui. L-am pus în legătură cu pastorul liceului și probabil în perioada următoare se va boteza.

Mulțumim în primul rând domnului director, Beniamin Șoimu, care, ca un general iscusit, conduce echipa didactică spre rezultatele cele mai bune. Statisticile arată o calitate crescută de la an la an a liceului Penticostal. Ponderea promovării la bac este în creștere, rata infracționalității este spre zero, iar munca profesorilor consacrați își arată roadele.

Avem liceul nostru. Avem profesorii noștri care predau copiilor noștri. Dacă am lua un interviu bunicilor noștri, ar crede că glumim. Ei care se adunau și făceau studiu în secret prin beciuri în nopțile târzii, care copiau părți din cărțile bune la lumina lămpii. Dar, oare ceea ce trăim noi astăzi nu sunt cumva rezultatele lacrimilor lor amare? Nu sunt zilele lor de post și strigăte către Dumnezeu să aducă vremuri de înviorare? Faptul că avem școli acreditate și finanțate de statul român este un har care trebuie gestionat cu mare responsabilitate.

Cu onoare și bucurie îmi exprim satisfacția pe care am avut-o în cele două zile de capelă. Cred că Dumnezeu are un plan cu Liceul Penticostal. Mai cred că are un plan personalizat cu fiecare elev de aici. Avem o binecuvântată pepinieră, care asigură Biserica Penticostală Română pe viitor. Aici cresc profesorii noștri, păstorii bisericilor noastre, prorocii, mamele și tații copiilor noștri, aici se formează predicatorii noștri.

Oare ce ar fi să ne implicăm mai mult în această lucrare? Să ne rugăm mai mult pentru personalul care lucrează aici, pentru copii noștri, pentru direcțiune și parteneriatele școlii noastre? Doar așa vom avea un rating mai bun, o imagine mai bună și rezultate pe măsură. Liceul Teologic Penticostal este exact așa cum îl vedem și cum îl descriem noi. Eu, l-am văzut foarte bine, cuvintele mele umile sunt mici pentru a le descrie, iar speranțele mele sunt mari, Dumnezeu are un plan măreț pentru acest liceu și își va proslăvi și mai mult Numele Său prin această lucrare bună.

Cu prețuire, prof. Pastor Onisim Botezatu

Un caz paradoxal al Bibliei. Momentul acela când invidia întuneca mințile, dezumanizează indivizi frumoși, distruge armonia din universul familiei. Invidia e ca un animal feroce, care transformă fratele în ucigaș. Am tot meditat la subiectul acesta. Hai că în fața lui Dumnezeu a mai dres-o cumva, dar cum o fi răspuns Cain tatălui său? Când Adam l-a întrebat: “Unde este Abeluțu (Luțu, Abi) dragă Cain?” Să-i fi răspuns și lui “Nu știu!” O fi plecat în căutarea lui. Să-l fi găsit Adam pe Abel îndosit prin tufe? Să fi fost exact acele tufe printre care se ascundea el de Dumnezeu, câteva decenii mai devreme, după ce păcătuise? Nu știm.

Durerea atinge apogeul când pe înserate, mama îl cheamă și îl tot chema pe odorul ei, feblețea ei, îngerul ei pentru care Dumnezeu e nevoită să îi dea un Set – înlocuitor. Pentru că e mamă, nu cred că gândul ei s-a mai deconectat vreodată de la iubirea ei, Abel. Pornind în căutarea lui, să îl fi găsit oare pe la umbra “fructului pasiunii?” Acolo unde luase ea micul dejun cu satana? Nici asta nu știm. Cert e că se ține slujbă de înmormântare în Eden, e moarte în grădina vieții, e doliu în dimineața plină de soare. Asistăm la prima înmormântare a sângelui închegat al celui iubit de Dumnezeu: Abel. Iar în ziua morții ei, Eva, mama tuturor celor vii adoarme cu aceste cuvânte pe buze: “A.B.E.L.U.Ț.U’ M.E.U V.I.N.E M.A.M.A L.A T.I.N.E!

Iar de atunci dramele curg una după alta și mamele și tații asistă la crimele odioase, unele chiar de ei generate. De păcatele și neascultarea lor. Iată cele patru capete de acuzare aduse lui Cain:

1. Omuciderea. Oricine ar fi fost Abel, e om și nu ai voie să-l ucizi sau să-l invidiezi. E semen, e ființă, e valoare dumnezeiască.
2. Fratricid. Abel e frate, iar fratele e născut din aceeași părinți. Fratele trebuie protejat, iubit, apărat, nu ucis. Dacă fratele își atacă fratele, pentru cel atacat nu mai rămâne apărare, e în bătaia gloanțelor. Fugiți de frații sfâșietor de frați. Dacă își urăsc proprii frați, ei nu vor putea iubi pe nimeni. Nici măcar soția/soțul.
3. Deicid. Abel este asemănarea și chipul fidel al lui Dumnezeu. Orice ucigaș comite și deicid. Sugrumă, ucide chipul lui Dumnezeu. Acesta este un foarte mare păcat. Orice stârpire a lui “imago-dei” (imaginea lui Dumnezeu), e ceva mai odios decât crima în sine.
4. Suicid. Am auzit acesta interpretare devastatoare. Abel e carne din carnea lui Cain, e sânge din sângele lui. Moștenesc același genotip, în mare parte aceeași zestre genetică, fizionomie, moravuri, apucături, limbaj, din același tată. Au alăptat la același sân de mamă. Abel e bucată din el, imaginea lui, e fizionomia lui, e aproape geamănul lui. Uciderea lui Abel e suicidul păcii lui Cain pe viață. Devine fugar și anxios. Viața lui e un coșmar. În ziua înmormântării lui Abel a murit și liniștea internă a lui Cain. Iar un om distrus pe interior este un om mort.

Domnul Isus avertiza: (Mat 5:22) Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecății; și oricine îi va zice fratelui său: «Prostule!» va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: «Nebunule!» va cădea sub pedeapsa focului gheenei.

Practic orice jignire sau umilire la adresa fratelui tău este o comitete gravă. Orice mânie inventată, justificată sau nu pe fratele tău, e crimă întreagă judecată de Dumnezeu. De câte ori ți-ai jignit fratele/sora? De câte ori i-ai umilit în fața fraților/surorilor lui? De câte ori ai acuzat pe nedrept? De câte ori ai aruncat cu noroi și suspiciuni păcătoase asupra lui? De câte ori ai manifestat invidie și duh de ceartă? De câte ori l-ai jignit cu vorbe aspre și greu de suportat? De tot atâtea ori ai ucis câte puțin din fratele tău, sora ta. Încadrarea juridică acestor fapte e caz penal și omucidere, fratricid, deicid și suicid spiritual. E adevărat că nu mai ai pace și liniște? Nici nu vei avea până te întorci la Dumnezeu. Vei fi fugar toată viața.

Apostolul iubirii, prelucrează spusele Mântuitorului astfel: (1Jn 3:15) Oricine-l urăște pe fratele său este un ucigaș; și știți că niciun ucigaș n-are viața veșnică rămânând în el.

Păziți-vă de ură fratricidă, e cauzatoare de moarte. Prăjește inima și sufletul, te transformă în fugar și o neliniște inundă mintea și familia ta. Te va bântui zi și noapte sângele vărsat prin ură al fratelui tău/surorii tale. Nu e mai bine să iubești? Să te rogi pentru frații tăi? Să manifești dragoste? Să cultivi armonia și iubirea hristologică? Să îi vorbești de bine? Să îi ajuți ori de câte ori îți cer ajutorul? Oare nu asta a făcut Iosif, David, Hristos? Oare nu îți dorești tu cu adevărat să intri în Împărăția lui Dumnezeu? Oare nu ai înțeles de la apostolul iubirii că nici un ucigaș nu va intră acolo? Păzește-te de duhul lui Cain. Te transformă în ucigaș în serie. Haideți să ne întoarcem la Dumnezeu cu toată inima.

Iată cum ești în moarte. Nu mai trăiești de fapt: 1 (John3:14) Noi știm că am trecut din moarte la viață pentru că-i iubim pe frați. Cine nu-l iubește pe fratele său rămâne în moarte.

Practic nu e nevoie să urăști pe fratele tău, e suficient “să nu-l iubești” ca să fii declarat mort spiritual. Nici pe Dumnezeu nu îl poți iubi, pe care nu îl vezi, dacă nu îl iubești pe fratele tău pe care îl vezi. Să fi trecut și Ioan prin ură fratricidă? De Pavel știm ca a suferit mult din partea fraților mincinoși. Tu să fii diferit. Să iubești ca Hristos, fără nici un motiv temeinic.

Articol similar. De același autor: https://onisimbotezatu.blog/2023/02/14/cum-il-cheama-pe-fratele-tau/?relatedposts_hit=1&relatedposts_origin=4227&relatedposts_position=0

Cu prețuire, O. Botezatu