După aproape trei luni de zile de spitalizare, Claudiu se află încă în spital. A fost mutat la Casa Austria, este deconectat de la aparate. E conștient, vorbim cu el, chiar dacă nu poate să ne răspundă, înțelege tot. De la stat pe spate au apărut alte complicații, o escară în stadiu destul de avansat. Pe deasupra acestor necazuri, a mai avut o intervenție, i s-a introdus un tub de drenaj, pentru a elimina lichidul adunat în zona capului.
Avem speranțe. Dumnezeu e mare. Așteptăm miracole. Cosmina este epuizată. Cei patru copilași au reușit să îl vadă pe tatăl lor. Și noi și ei așteptăm o minune. Tatăl să fie redat familiei sănătos și bine. Logic e greu, dar noi avem credință în Dumnezeu. Credem în minuni!
Claudiu este un om harnic. Prin mâinile lui pricepute era singura sursă de venit a familiei. De trei luni nu mai lucrează fiind prin spitale, dintre care trei săptămâni în comă. Dacă simți cercetarea lui Dumnezeu în direcția această și crezi că poți contribui la nevoile celor patru copilași, dar și a mamei care a preluat toate atribuțiile paterne. Poți să te implici și tu. O să afișez mai jos numărul de cont al Cosminei, soția lui Claudiu și mamă a celor patru copilași drăguți.



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.