Amprenta divină

Nu sunt super erou
Nici vreo legendă,
Nu-s tare în egou.
Nu sunt prea priceput
În tainele vieții,
Nu sunt nici prinț,
Nici duce sau vreun rege,
Nu sunt nici semizeu.
Tot ce e strălucire
Pe mine și în sine-mi
E amprenta divină,
E degetul lui Dumnezeu.

Adesea am sclipiri
Și pulbere de geniu,
Pe-alocurea am perle
Rubine și mistere.
Să știți, nu-s ale mele
Chiar de sunt autorul
Izvorul nu sunt eu,
Nu vă mirați de mine,
Nu mă umflați în pene!
Vorbiți cu Creatorul.

Primesc mesaje-n noapte,
Mi-e greu să-mi spun proorocul,
Alesul, luminatul
Poetul, elevatul,
Oh! Nu…
Mai sus de mine,
De minte și mistere,
De lume și natură
Tronează Prea Înaltul.

Eu uneori am frici,
Am slăbiciuni în mine
Lumina mă omite,
Iar uneori cad pradă
În pofte felurite,
Mă lupt ca fie cine
Cu patimi și ispite.
Dar simt mereu în pieptu-mi
Pe Duhul celui sfânt,
Pe Fiul răstignit
Cu palme perforate,
Cu numele de sfinți
În rănile-I gravate,
Ce iartă și ridică.

Chiar de sunt om
Cenușă,
Un corp umil și slab
Cu multele-i lacune.
În suflet simt vibrații
Din alte emisfere.
Nu-i simplu ezoteric
E veșnică lumină
Cu sfintele-i proiecții
E amprenta divină.

Plămădit,
Lustruit,
Modelat,
Insuflat,
De mâna Lui cea fină,
Lăsând urme adânci
Din era de lumină
Pe minte,
Trup
Și suflet
E amprenta divină.

Nu sunt erou
Nici geniu
Și nici vreun Prometeu.
Sunt om.
Sunt mic.
Sunt palid.
Dar peste toate-acestea
E slavă și lumină
E amprenta divină
E urma cristalină
E Sfântul ADN
E taina veșniciei
E degetul lui Dumnezeu.

                      Onisim Botezatu
                       Ghioroc (acasă)
                                 17.10.2021
                                       h 06:00