Suntem stăpânii vieții!

Între leagăn și sicriu

Suntem stăpâni pe viață. Puternici stăpâni!

Ne naștem pe pământul acesta fără alegerea noastră, într-o țară pe care nu noi o alegem, nici părinții, nici culoarea, nici înălțimea, nici limba, nici numele. Primim un certificat de naștere pe care îl folosim foarte puțin în viață apoi unul de deces care ajuta pe alții să întocmească nuș’ ce dosare.

Creștem într-o casă mai luxoasă sau mai modestă, tot fără alegerea noastră.
Trăim pe pământ în spațiul pe care ni-l hotărăște divinitatea, respectăm legi de alții întocmite, pe care chiar dânșii le încalcă. Și dau apoi altele să le acopere nelegiuirile.

Nu știm aproape nimic despre ce ne rezervă viața și viitorul, apar în viața noastră persoane pe care nici măcar nu le-am invitat și ne părăsesc fără preaviz sau vreo notă informativă. Dar, din fericire apar și îngeri pe care nu am visat că îi vom cunoaște vreodată. Mângâierea lor vindecă rănile celorlalți.

Alegem o carieră și partenerul de viață, pe care alegem să îl iubim și să împărtășim bucuriile și dramele vieții. Dacă în tot acest decor nu ar fi și paleta celor două veșnicii, ar fi sinistru. Cel mai important lucru dintre toate acestea este dat de faptul că Dumnezeu ne lasă libertatea de a alege veșnicia. Oferindu-ne chiar harul de a fi cu Sine în cer. Păcătuim râzând câteva clipe în viață, iar apoi ne trebuie decenii de lacrimi să le rezolvăm. Pentru asta îl iubesc pe Hristos, că a murit înaintea mea și în locul meu.

Apoi îmbătrânim, iar fazele incipiente se repetă. Alții ne schimbă pempersul (puțin mai mare de data aceasta), ei ne hrănesc cu mâncarea de ei aleasă, ne spală, ne îmbracă, ne duc la azilul pe care doar ei îl decid. Nu sunt sinistru, nu sunt pesimist, nu sunt funebru în decor, doar observ realist niște lucruri. Am înmormântat 22 de oameni (unii chiar dragi) în ultimile 7 luni. Singurele întrebări responsabile sunt: oare cine urmează? Oare nu urmezi chiar tu? Oare nu sunt eu la rând? Eu am primit răspunsul în urmă cu 2000 de ani pe crucea din Golgota: „Tată iartă-i căci nu știu ce fac!”

În cele din urmă vor comanda un sicriu pe ce culoare vor ei (am auzit că se poartă sicriele ieftine, care pot fi acoperite de casa de pensii, că orice cheltuială „inutilă” trebuie evitată), apoi niște garoafe ofilite sunt aruncate peste un morman de pământ aerat, o cruce pe care scrie ceva foarte sumar. Câteva zile și luni își mai aduce câte cineva aminte de tine, apoi uitarea se așterne. Toți vor căuta alți oameni care îi pot ajuta la greu. Un mort nu mai e profitabil.

Și…Cam asta e tot…Pe pământ!
Ce bine că există nădejde și înviere și cer și Hristos și cruce!

Oare cât de stăpân ești pe viața ta? Să te crezi oare mai stăpân decât ești? Nu merită! E o iluzie! „Încredințează-ți soarta în mână Domnului” abia atunci ești în siguranță!

Dragă ❤️ inimă ❤️ te iubesc!

Reprezentativ

Luați seama dar, fraților, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea și necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu. Evr 3:12

Spune asta inimii tale: Dragă inimă ❤️ te iubesc! Inima ta are nevoie de pace. Dacă e rea te desparte de Dumnezeul cel viu, dacă e bună și blândă te apropie. E rea pentru că are răni, e rănită pentru că ai permis vorbelor rele, neiertărilor, jignirilor, răzbunării să o lovească. Inima ta are nevoie de vindecare. Dacă o iubești o vei ajuta să se vindece.

Petrece timp cu inima ta! Mult timp! Dacă a obosit, nu o salvezi cu aspacardin, ea are nevoie de eliberare, detensionare, de iubire. Poate ai depozitat gânduri negative în ea, dorință de răzbunare, vorbe grele sau ușoare, deopotrivă lovesc. Ajută-ți inima să se vindece! Cereți iertare, uită, fă bine, caută pacea, armonia, liniștea, bunătatea, iar inima ta se va vindeca și îți va mulțumi.

„O inima sănătoasă iubește mai mult” ne spunea doamna Stela Popescu cântând despre Catena. Este foarte adevărat. Dar o inimă pentru a fi sănătoasă trebuie ajutată să se vindece, să se mențină bună. Să aveți inimă bună. Inima are un prisos, un depozit, o magazie cu tot ce ai depus. (Lc 6:45) Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbește gura.

Inima este ca o bancă, dacă depui gânduri bune, valori, principii, înțelepciune, crește dobânda emoțională, iar la vremuri grele faci o descoperire de card și din pușculița ta secretă de bunătate vei trăi tu și fiii tăi. Nu trebuie sa fugi la cardiolog, nu, mai bine fugi la Hristos. El te va ajuta să fii bun?

Despărțiți de Mine nu puteți face nimic, spunea Isus în Ioan 15:5. Nu ai cum! Deci dacă ai o inimă rea și necredincioasă, aceasta te va despărți de Dumnezeul vieții, și nu vei putea face nimic. Nu vei realiza nimic în viață, nici pe lan fizic, nici emoțional, nici spiritual. Inimă rea distruge capacitatea de coordonare, scade eficiența motrică și intelectuală, nu te poți concentra pe lucruri și planuri concrete. Of! Nu merită să ai inima bolnavă! Iubeste-ți inima ta!

Când simți că ai avea de spus multe lucruri, multor persoane, înseamnă că relațiile tale cu oamenii sunt suferinde, înseamnă că ai o inimă încărcată emoțional cu multe. Așteaptă să se vindece și vindecate vor fi și relațiile tale și oamenii din jurul tău.

Spune inimii tale doar atât: Te iubesc draga mea ❤️ inimă ❤️. Dacă întâmpini dificultăți spune-i atunci din partea mea inimii tale că o iubesc! ❤️

Cum poți scăpa de Judecata de apoi?

Romani (14:10) Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce disprețuiești tu pe fratele tău? Căci toți ne vom înfățișa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.
(14:12) Așa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu.

Judecată de apoi este reală, dreaptă, finală, iar justețea ei e incontestabilă. Gândul la judecată frământă pe om de mic copil. Îți dă fiori, te macină, îți zdrobește conștiința, te erodează psihic, pentru că știi în sinea ta că nu e simplu de trecut pe la acest proces cosmic. Încearcă omul să își amăgească pe undeva conștiința prin stupefiante, alcool, ignoranță voită, dar în cugetul său trăiește adevărate drame. Expresiile „fiecare” și „toți” indică spre nici o șansă de a dribla judecata. Ștefan cel Mare a zugrăvit pe pereții Mănăstirii Voroneț în imagini Judecată de apoi. Și pe atunci oamenii aveau frământări escatologice, apocaliptice. Practic de când e lumea e așa.

În poezia Judecata, Costache Ioanid surprinde tendința omului de a mușamaliza: „Acolo nu mai merge cu ciubuc/ Să șantajezi cu pile și relații…../ În cazu-acesta suflet fără pace/ Cum ai făcut, așa ți se că face.” În Matei 25 Mântuitorul dă deja sentința: „cei de la dreapta vor merge în răsplătire veșnică, iar cei de la stânga în osândă veșnică.” Nu știu în care barcă te afli, tu știi foarte bine, ideea este că atâta vreme cât trăiești se poate face transferul prin credință și pocăință!

Se poate scăpa de judecată? Da! Cum? Mântuitorul avea să facă o afirmație șoc. Pentru contemporanii săi era aproape imposibil de rumegat. Să emiți pretenția că poți intermedia judecată de apoi, care era inevitabilă în economia lui Dumnezeu, era la limită de blasfemie, dar nu și în cazul Domnului Hristos.

Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață. (Ioan 5:24)

Din punct de vedere juridic, Hristos a câștigat prin patimile, moartea și învierea Sa dreptul de a ne reprezenta în fața înaltei curți de justiție în care va fi judecător Dumnezeu. Cine crede în Cuvântul Sfintei Evanghelii, se conformează faptic, acceptă nașterea din nou(din duh, de sus), nu mai moare, ci a trecut din moarte la viață. Și chiar daca a murit, va trăi. Dar cine nu crede a și fost judecat. Trăind fara Hristos, tu deja trăiești anticipat sub presiunea mâniei lui Dumnezeu, urmând să fii condamnat veșnic la asta.

În fața acestei oferte adevărate, vii, optimiste, unice, te invit să capitulăm asemenea tâlharului din dreapta lui Isus, în fața crucii de la Golgota, să implorăm iubirea lui Isus Hristos, să ne abandonăm în brațele Măriei Sale, să ne asumăm cerebral schimbarea vieții, iar veșnicia ne va surâde prietenos. Hristos devine avocatul suprem, care a câștigat prin jertfa de la Calvar, dreptul de a ne reprezenta în ultimă instanță.

Poți rămâne absent la aceasta mega ofertă a harului divin, poți ignora și trece mai departe la capitolul următor al nepăsării, dar după ce ai citit acest mesaj ceva în interiorul tău se va modifica. Te va urmări, te va motiva la o viață nouă și sfântă, apoi cu Dumnezeu o veșnicie.

Acceptă harul care se oferă din oficiu astăzi să te apere la judecată de apoi, pentru aceasta trebuie încheiată o clauză contractuală oferită de Domnul Hristos, un legământ prin jertfă, hainele tale pot fi albite în sângele Mielului lui Dumnezeu care a ridicat păcatul lumii.

Crede. Acceptă. Asuma-ți schimbarea. Împlinește Cuvântul. Rămâi statornic și vei evita judecata!

Propunere de imn al credinței

De cântat în bisericile noastre în luna decembrie și în fiecare lună.

Deșteaptă-te, creștine, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră păcatul infernal.

Acum ori niciodată trăiți credința vie
La care să se-nchine oricare pământean.

Acum ori niciodată să dăm dovezi în lume
Că-n aste inimi curge un sânge de creștin

Și că-n a noastre piepturi păstrăm smeriți un nume
Triumfător în vreme, numele lui Hristos.

Priviți, mărețe umbre, Andrei, Ștefan și Pavel,
Creștina națiune, ai noștri ucenici.

Cu brațele n’armate, cu Biblia în mână
„Viață-n libertate prin jertfa din Calvar.

Preoți și pastori sinceri, căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.

Murim pentru credință, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ păcat

„Tu știi că în seara asta vor fi minuni?” Și au fost!

Lucas e un băiețel mic, dar credincios. Are în jur de 7 ani. Are un dialog cu prietenul lui de grupă, dar unul ca între oameni mari, sau chiar mai înalt nivel. „Tu știi că în seara asta vor fi minuni aici?” Întreabă el încrezător. „Ce minuni?” Răspunde celălalt băiețel. „Vor fi rugăciuni aici și vor fi oameni care se vor vindeca!” Continuă Lucas. „Dar de unde știi tu?” Insistă celălalt copil. „Mi-a spus tata că aici se fac rugăciuni pentru bolnavi și vor fi vindecați. Astăzi vom vedea minuni! O să vezi! Abia aștept!”

De fapt cam asta este atitudinea unui creștin în biserică. Dacă el vine cu credința aceasta de acasă, dacă așteptările lui sunt pe măsura puterii lui Dumnezeu, iar nu proporționate cu logica sa îngustă și limitată, cu siguranță va fi un actor principal al minunilor dumnezeiești, în caz contrar, este un asistent pasiv la un program cel mult obișnuit, dacă nu plictisitor și monoton.

E foarte important cum pleci de acasă? Ce așteptări ai de la Dumnezeu? Care este măsura credinței tale? Cum te raportezi la biserică și la slujitorii ei? Acestea sunt câteva repere/condiții minim obligatorii ca să poți fi prelucrat de Duhul lui Dumnezeu. Să fii alt om, schimbat, care suferă îmbunătățiri ale propriului caracter. Ce e drept am avut o seară plină de prezența lui Dumnezeu, plutea slavă lui Dumnezeu în aer, fiecare a fost atins de Duhul Sfânt. Unii au fost vindecați, alții au fost transformați, alții au fost treziți, alții au fost umpluți cu putere, am văzut mari minuni la Betleem! Cerul s-a unit cu pământul, ca în jurul ieslei lui Isus. Nu doar că au fost frați minunați ca fratele Mihai Pășcălău, Feri sau Ilie Puha, niște bărbați plini de Duhul Sfânt, dar mai ales că a fost însuși Domnul prezent între noi.

De aceea spunea Isus: Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș cu niciun chip nu va intra în ea!”. Marcu 10:15

Facem exces de logică, suntem prea analitici, prea încercăm să dominăm logic lucrarea lui Dumnezeu, prea căutăm explicații firești lucrurilor duhovnicești, uitând că acestea pot fi înțelese doar duhovnicește. Micuțul Lucas ne amintește că suntem copii ai lui Dumnezeu, că Isus mai face minuni și astăzi, credința este un fenomen viu și vibrant, nu doar un set de dogme declarate bolborosind printr-un crez în care nici bolborositorul însuși nu mai crede.

Îți mulțumim Lucas! A văzut Dumnezeu credința ta vie și ne-a privilegiat să vedem minuni. Învață-ne și pe noi cei „prea mari” să mai credem ca tine. Ajută-ne să fim ca tine, pentru că vrem cu orice chip să nu ratăm cerul! Raportarea ta la credință și har și Dumnezeu, nu e o opțiune, e obligatorie pentru a ajunge în Împărăția Luminii.

Să crești mare și drept dragă Lucas!

Cu o credință că a lui Lucas, s-a avântat Petru în valuri. Și a izbutit!

Mulțumesc! Lucrez, nu sunt boschetară!

Mi-a venit să plâng. Accept stresul pandemic și presiunea psihologică a măsurilor, accept și multele probleme, timpul scurt, șubrezirea emoțională post-pandemică, pe toate le înțeleg. Sunt om și le consum zilnic și eu pe pâine, mă lupt să le înfrunt, să le birui, ca nu cumva să îmi altereze caracterul. Dar sacrificarea bunului simț pe altarele fumegânde ale răzbunării cu aere și atitudini interlopice nu le pot înțelege. Iertați-mă!

Duc mașina la spălat în Arad. În timp ce îi explic băiatului de acolo unde i-am lăsat cheile, interior-exterior, etc. Oprește o mașină de clasă, neagră, destul de scumpă. Geamul din dreapta este coborât, el, tipul obez la înfățișare, cu un ștreang poleit cu un tub dă șprey auriu în jurul gâtului gros ca de taur, urlă pe geam: „bă boschetară ce ești! Ce faci…(****)” și o înjură. Urât de tot! Ce se întâmplase de fapt: Doamna îl dirijase pe unul să iasă din curte, fără a realiza că tipul din bolid are viteză așa mare. Doamna reușește să aibă o scurtă replică. Cu modestie, obosită, înfrigurată zice: „Așa se numește acum omul care muncește? Boschetar? Mulțumesc!”

Am iubit-o! Vizibil afectată emoțional de jignirea de o obrăznicie crasă a cercelatului cu verigă în nas. Îi povestește colegului ei, îi povestește șefului, simte nevoia să îmi spună și mie. Murmură dezamăgită de situație: „Hm! Așa se numește omul care muncește? Boschetar! Mă vede așa îmbrăcată, dar eu am prunci de seama lui! Asta e, mergem înainte.” Iar cu o voce caldă și feminină, cu o grijă desăvârșită, cu o privire de mamă, (era cam de vârsta mamei mele), îmbrăcată în pantaloni groși de fâș, pentru că era puțin peste zero grade afară, iar ea lucrează în vânt cu apă, îmi spune:

„E gata mașină Domnul meu!” Am lăcrimat. Își scoate mănușile din mâini, iar cu o finețe și grijă de mamă, cu mâini catifelate și moi, îmi înmânează cheia mașinii, îmi prezintă mașină care da, arăta impecabil, i-am plătit, am urcat în mașină, dar nu am putut pleca.

Cobor din mașină și îi spun o poveste. Șeful ei asculta atent. Îi spun povestea lui Moș Ion Roată și Vodă Cuza. Moș Ion era un colector de taxe, un funcționar public de teren. Iar boierul, în loc să își plătească dările la stat, îl scuipă în față. Moș Ion merge la Vodă Cuza și îi povestește situația. Acesta, Cuza, îl prinde de umeri, îl îmbrățișează și îl sărută pe frunte zicând: „Moș Ioane, du-te și spune-i boierului că unde a scuipat el, a sărutat Cuza.”

Mă ascultă atent, atât ea, cât și patronul, o îmbrățișez și îi spun, „Dragă doamnă, sunteți cam de vârsta mamei mele, mergeți acasă liniștită, uitați episodul urât cu interlopul de mai devreme, nu a avut parte de educația unei mame așa cum sunteți dumneavoastră, el nu știe să aprecieze munca dvs. pentru că el are alte aprecieri, pentru altfel de „munci”. Dacă îl mai întâlniți spuneți-i din partea mea că unde a rănit el cu vorba scuipând venin de cobră, a sărutat un pastor.”

Vizibil emoționată, a uitat de necaz și lăcrimează. O îmbrățișez peste halatul ei gros și îmbibat în apă rece, așa își câștigă ea pâine, în mod cinstit. Pentru moment a uitat de jignirile tipului din bolid, și este uimită de tot ce i se întâmplă. Cu acești suavă voce de mamă spune obsesiv: „Mulțumesc domnule pastor! Mulțumesc! Chiar vă mulțumesc!” O ador. E splendidă!

Nu am vrut să evidențieze fațeta de bun samaritean a mea, departe de mine gândul acesta, nu am vrut nici să denigrez pe acel tip stresat, dar am vrut totuși să trag un semnal de alarmă. Poți fi stresat, anxios, nervos, dar nu sacrifica bunul simț! Nu merită. Și am mai vrut să subliniez caracterul de mamă al unei doamne minunate. Nu sunteți o boschetară doamnă! Sunteți un om minunat! O prințesă a lui Dumnezeu.

Insist. În jurul nostru sunt foarte mulți oameni răniți, stresați, cu încărcătură emoțională, anxioși, depresivi, înseninează-le ziua cu o îmbrățișare. Am uitat de Covid, de restricții, de tot. Când mila, compasiunea, bunul simț și dragostea se întâlnesc la aceeași masă, Dumnezeu face minuni.

Fii tu promotorul unei minuni astăzi! Prin milă și bunătate învingem, dar împreună! Apreciați-i pe oameni pentru chipul lui Dumnezeu din ei, indiferent de meseria lor cinstită.

Să știi că norul nu e veșnic!

Viața are foarte multe surprize, plăcute sau nu. Te vezi deseori prizonier între stări și evenimente neprogramate și nedorite. Ai impresia la un moment dat că soarele a obosit, a adormit definitiv prins în vraja unor vise tulburătoare, tras cu funiile nopților siberiene, a înzăpezit pe undeva prin Laponia și a uitat să mai răsară. Practic nu este așa! Prea multele tale gânduri, problemele care s-au cam aglomerat sau poate așteptările tale prea mari de la viață au dat shut down speranțelor tale. Ieși până pe terasă, trage adânc aer rece în plămâni, ridică ochii spre cer și spune: POT TOTUL ÎN HRISTOS CARE MĂ ÎNTĂREȘTE!

Uneori acel nor amenințător parcă și-a făcut reședință deasupra casei tale, are Dumnezeu briza lui de vânt care îl va urni din loc pentru a fluidiza calea razelor solare să te încălzească din nou. Uneori îmbrățișarea soarelui e singura alinare în mijlocul glaciațiunilor emoționale din jur.

Am înțeles că toate sunt în continuă mișcare, atât momentele de apogeu, cât și văile vieții, toate sunt trecătoare. Uneori o siluetă de nor, oricât de înfiorătoare ar fi, realizezi că ți-a fost necesară, probabil că Dumnezeu a intenționat să te păzească de razele ultraviolete care ți-ar fi toropit sufletul și trupul pe care le-ai expus prea mult din exces de bunătate.

Nu știu de câtă vreme stai la umbră. Nu știu nici gândurile care te frământă. Nu cunosc nici amprentele ca niște tatuaje infernale gravate pe sufletul tău, nu este timp pentru a-ți plânge de milă, nu este nici cel mai potrivit moment să inventezi vinovați. E timpul să fii cerebral, să aștepți smerit un răspuns de la sediul central din etern, apoi să înțelegi ce a vrut Dumnezeu să salveze în caracterul tau, de te-a pus la adăpostul unui nor care a ținut inclusiv dușmanii la distanță.

Hai că se poate! Te vei bronza din nou la razele soarelui acompaniat de zâmbetele grațioase ale celor care te iubesc sincer(chiar dacă sunt puțini), atâta timp cât iubirea e curată e mai mult decât suficient pentru o resuscitare emoțională, mult așteptată de sufletul tău.

După geografia pe care o știm la acest moment, soarele este un statornic încălzitor, norii sunt cei care migrează.