Ce să faci când chiar nu mai știi ce să faci.

Viața este presărată cu foarte multe situații și momente grele, unele groaznice, altele teribile, altele agonizante, iar altele pe drept imposibile. Uneori chiar ai impresia că și Dumnezeu a uitat adresa ta de casă. Mulți ochi îndreptați spre tine, răspunsuri ce se lasă așteptate te vezi gol pe interior, șubrezit emoțional și spiritual. Planetele au luat-o razna, soarele știe doar să apună, iar luna cunoaște doar răsăriturile. Cerul este de plumb, pământul e doar în valuri. Simți că ești în mijlocul unui ocean învolburat fără nici o busolă și nu auzi decât vuietul valurilor năpraznice. Și totuși ce este de făcut?

Recomandări prietenești:

1. Stai pe loc. Avem momente de ofensivă în alergare, dar sunt și momente de repaos, momente decise sau forțate, aproape că nu mai contează. Te oprești pur și simplu, îți cauți un loc confortabil și te așezi. Orice pas poate fi letal! Înapoi e mlaștină, pe laterale sunt prăpăstii, înainte e ceață. Te oprești în loc! Așa cum făceau soldații pe front, găseau o peșteră, un tranșeu, un copac înalt și se întrămau prin repaos total. Oricum nu ai alternative. Stai.

2. Să nu iei nici o decizie. Orice decizie luată sub presiunea emoțiilor sau a momentelor confuze poate duce la eșec sigur sau la nenorocire. Dacă sunt oportunități în viață și trebuie să decizi radical, află că nu în necaz se i-au acele decizii. Rămâi la datele existente ale problemei, stai în loc, cugetă și poate nu e cel mai bine, dar veghează să nu fie mai rău! Râvnim după ploi abundente pentru recoltele noastre, dar ne mulțumim și cu picuri trecători de ploaie sau de rouă. Alergăm pe răcoare, dar dacă a venit arșița caniculară, strecoară-te sub smochin, stejar sau nor și revino-ți. Nu decide nimic. Nu ai luciditatea necesară și poți să te nenorocești!

3. Taci! Este groaznic să taci când ți se pare că ai toată dreptatea de pe fața pământului, aceasta este în curtea ta și e împroptită într-o ploaie de argumente veridice. Nu te grăbi cu vorba! Nu scoate sunete discordante! Nu te răcori prin grai! Cel puțin nu e momentul acum. Inima ta este pe pauză, mintea este dezacordată, adună acele fărâme de rațiune, scoate lanțurile ferecate ale înțelepciunii, priponește limba și taci! Pur și simplu să taci! De fapt tăcerea ta apropie mai mult rezolvarea, vorbele o îndepărtează mai tare.

4. Meditează. Necazul și strâmtorarea fac din oameni obișnuiți niște geniali iluștri. Instinctul de supraviețuire te transformă în bucătar, constructor, vânător, filosof, orice. „Nevoia este cel mai bun învățător”. Mă bucur că viața mi-a oferit zero șanse pentru a visa, da, pentru că mi le-am creat singur sau mai bine zis am fost vigilent să le prind din zbor. „Prin întristarea feței inima se face mai bună” avea să spună înțeleptul Bibliei.

5. Plângi. Necazul și suferințele purifică privirile și mintea. Devii mai milos, mai blând, mai bun, mai cald. Nu fi de piatră, alege un loc în care să nu te audă nimeni, să nu te vadă cineva și plângi. Posibil ca cineva din cer să te bage în vreo seamă… Posibil! Și dacă nu te ia nimeni în serios, prin lacrimi se detoxifiază creierul, adică te faci mai înțelept. Nu e un act de slăbiciune să plângi. Adică nici nu cred că te mai interesează. Mai degrabă este un act de umanitate. Plângi că îți stă la îndemână.

6. Odihnește-te. Necazul este hoțul nopților liniștite. Necazul este ca un strigoi care strică nopțile oamenilor. Luptă-te cu el, nu te lăsa învins. Culcă-te și dormi liniștit. Știu că e oribil, e groaznic să poți adormi, dar trebuie sa faci asta, altfel îmbătrânești degeaba. Odihna este unul dintre cele mai bune leacuri pentru cele mai multe afecțiuni fizice, psihice, emoționale și chiar spirituale. Odihnește-te! Un trup epuizat este ținta sigură a căderii.

7. Așteaptă. Uneori ploaia de vară se instalează de zici că acum e sfârșitul lumii. În maxim 20 de minute apare soarele din nou pe cer de parcă nu ar fi plouat deloc. Asemenea e și cu gerul, accidentul, durerea, vorba rea, lipsurile. Trec! Toate trec! Trebuie să te înarmezi cu îndelungă răbdare, să te împroptești ca mioriticul cioban șchiop în toiagul credinței tale, oricât de uscat ar fi, tot mai ține puțină greutate. Nu e nici un păcat să aștepți inofensiv că ceva anume are să se întâmple. Așteaptă! Va fi cumva în fond.

Nu te lăsa doborât de întristare! Roagă-te! Chiar dacă nu mai găsești cuvintele de altă dată. Tânguiește-te, gemi, suspină, plângi, zvârcolește-te de pe o parte pe alta, mergi încet, oare nu cumva și asta este o formă de rugăciune?

La revedere Flavius. (13 ani)

Soarele strălucea mai tare ca niciodată. Lumea venea în valuri, valuri ca apa înspumată, pusă în mișcare de o furtună neanunțată de stațiile meteo. Puzderie de oameni, din nefericire îmbrăcați în negru. Tare aș fi fost bucuros să fiu invitat la botezul sau la nunta lui Flavius, dar nu. Din păcate a trebuit să veghem ultimul tău drum prințe! Of!

Ne-ai învățat multe. Viața nu e atât de lungă cum o visăm noi, mașinile nu sunt capsule cosmice care sa ne ofere siguranță absolută, iar moartea este musafirul nepoftit care dă buzna pe nesimțite în sala de banchet unde tocmai așezasem decorul unei frumoase sărbători.

Alături de prietenul tau Robert, ați lăsat o comună întreagă un județ, o țară pe gânduri, ați consumat baxuri de șervețele, ați lăsat multe întrebări prințișorilor, iar noi am devenit dintr-o dată filosofi la căpătâiul vostru. Mi-a revenit o slujbă foarte grea, aceea de a predica la căpătâiul tău. Greu am găsit cuvinte pentru sutele de oameni care au fost prezenți și pentru zecile de mii de întrebări.

Draga Flavius, a fost așa frumos la premiere, ai luat locul I. Doamna dirigintă a fost așa frumoasă și elegantă, dar doamna director a ținut neapărat să îți înmâneze personal diploma. A reușit să ne convingă de faptul că ai fost un copil minunat. Curtea școlii a fost plină de copii, diadema ta de premiant a avut multe flori frumoase, colegii te-au aplaudat prelung, iar părinții și cei șase frați sunt mândri de tine.

Ai trăit puțin, erai foarte bun la mine kraft (jocul preferat), frații au decis să te așeze într-un cort frumos, chiar vecin cu prietenul tău Robert, care a îndoliat întreg Liceul Teologic Baptist. Ați dormit în același cort în tabără, și dormitoarele temporare din cimitir sunt unul lângă celălalt. Ați fost prieteni buni, acum sunteți colegi de cer.

A rămas liber locul tău în orchestră, dar i-am auzit vorbind pe îngeri că aveau nevoie acută de un coleg talentat în orchestra lor din cer și au să te adauge formației cerești. Ce bine că ai învățat să cânți! Sunt foarte fericiți că te au cu ei acolo, pe undeva te invidiem că ai ajuns înaintea noastră la linia de final.

Ai lăsat amintiri plăcute în urma ta. Erai nelipsit de la școală, de la biserică, de la activitățile duhovnicești. Am fost foarte bucuros să aflu aceste aspecte lăudabile despre tine. Ca mezin al familiei, ferice de cei șase frați ai tăi că te-au avut printre ei, ferice de părinții voștri cărora le purtam respectul pentru că au crescut un prințișor pentru Împărăția lui Hristos.

Domnii preoți (ordodox și reformat) au vorbit doar superlative despre tine. Oare de ce viața și buna stare ne ține așa departe pe unii de alții, ne divizează pe criterii politice sau fratricide și religioase? Oare chiar trebuie să așteptăm moartea să ne spunem lucruri frumoase? Să stăm împreună preoți și păstori deopotrivă, fără a mai ține cont de garduri și bariere dogmatice și doctrinare? Nu ne mai satură nici viața, nici moartea să ne batem semeț cu pumnii în piept! Aproape că am mai răstigni o dată pe Isus, doar sa ne luăm fiecare câte o bucățică din El. Apropo Domnul preot ortodox, ați vorbit minunat. Mulțumim! Nu am mai auzit până acum un preot care să laude atât de frumos o familie de evanghelici. Felicitări!

Au fost sute de mașini, parcă era un aeroport internațional. De fapt, dragă Flavius am creat pe mine kraft un aeroport adevărat intergalactic, din cuburi aurite, am fost mulți cei care am asistat la decolarea ta spectaculoasă pe o navă strălucitoare, ai pornit spre cosmos, vei depăși limitele lui Iuri Gagarin. El nu L-a văzut pe Dumnezeu, nici nu avea cum, dar tu vei merge acolo pe orbita divină, tu cu siguranță îl vei întâlni pentru că ai avut inima curată, curățită de Hristos.

Iar dumneavoastră părinți ai familiilor Blaj și Linu sunteți cei mai puternici. Dumnezeu vă iubește și vă poate mângâia inima și durerea creată de vizita inopinată a musafirului nepoftit, cu daunele colaterale create de lovitura morții.

Stimați părinți pregătiți-vă copiii și pentru o școală bună, și pentru o viață mai bună, dar mai ales pentru veșnicie. Așa cum familiile Blaj și Linu au făcut. Nu este suficient să le cumpărăm telefon de ultimul răcnet, să le luăm haine scumpe și cel mai performant smartwatch. Când Dumnezeu va chema pe oameni în țărână să putem fi pregătiți și înțelepți.

La revedere prieten drag! O să ne fie dor de tine școlărelule! Ai lăsat multe inimi frânte frate! Călătorie plăcută prințe! Pe curând fiule!

În amintirea sfinților. Sora Floare Hus

Buna Floare, așa cu m îi zicea Beni (cumnatul meu), a fost o femeie cu totul specială. Nu am cunoscut-o personal și regret enorm acest lucru! Dar slujind la căpătâiul ei în ziua înmormântării am descoperit detalii prețioase, demne de a fi consemnate și apreciate.

Născută în anul 1942, în plin conflict și sub presiunea bombelor celui de-al doilea război mondial, din părinți tineri, care s-au născut în leagănul bombelor primului război mondial și au supraviețuit epidemiei de gripă spaniolă care a decimat Europa, depășind 50 de milioane de morți.

La vârsta de 4 ani rămâne orfană, pentru că tânărul ei tată, moare pe front. Crescută doar de mamă, Buna Floarea ajunge un om iubit de toată lumea.

În 1974 se botează, deci a trăit și zbuciumul invaziei sovietice din Cehoslovakia. Naște 11 copii, dintre care 10 sunt în viață cu copiii și nepoții adunați ca o cunună în jurul coșciugului mamei iubite. Așa cum ne învață înțeleptul în Prov 17:6 Copiii copiilor sunt cununa bătrânilorși părinții sunt slava copiilor lor. Probabil regele Solomon se referea și la acest tablou, pe cât de trist la fel de special din jurul sicriului.

Copii au fost născuți în cea mai cruntă presiune politică, în perioada comunistă, care a zdrobit mii de sfinți prin închisorile și rigorile ei blestemate. Cu muncă cinstită și frică de Dumnezeu a reușit să îi crească și mari și bine.

Buna Floare prinde și revoluția din 1989. Prinde și exodul de după, în care aproape toți copiii au trebuit să plece în țări depărtate. Prinde și o pandemie mondială de Coronavirus căruia îi supraviețuiește.

Ce m-am remarcat la aceasta femeie este faptul că o perioadă de 35 de ani a găzduit biserica lui Hristos din comuna Forău la ea în casă. Vă puteți imagina ce caracter nobil a avut această femeie, această sfântă contemporană cu noi? În contextul în care sunt milioane de oameni care merg o dată în an la biserică, oameni care nu au primit un oaspete vreodată, ea a zis: „Vreau biserica în permanență în casă mea!”

Să crești 10 copii, care sunt căsătoriți au copii, și copiii la rândul lor au copii, această numai o mamă și un tată aleși pot face. Da, am înțeles că și soțul ei, fratele Vasile Hus a fost un om al lui Dumnezeu, un slujitor devotat și plin de pasiune pentru Dumnezeu. Numai așa se explică faptul că poți împărți casa cu sfinții lui Dumnezeu aproape patru decenii. Ferice de cei care mătură praful de pe picioarele sfinților!

Frații spuneau că nu a cerut un leu pe consumabile: apă, curent, încălzire. O, da! Se duc oamenii cu astfel de caracter! Cine le ia locul. Se pare că pământul nu mai este vrednic de a avea pe el astfel de titani.

Bunei Floare îi plăcea mult cântarea. A mers acolo unde se cântă împreună cu îngerii și ne așteaptă și pe noi. Prea repede pleacă oamenii buni dintre noi și prea zăbovesc parcă cei răi. Dar dureros este că prea puțin timp petrecem în compania lor, inconștienți suntem că de la ei putem culege bogăție și viață.

Trăiți frumos, încât oamenii să aibă amintiri frumoase cu voi. Vorbe bune, fapte duhovnicești, iubire și altruism, iar descendenții vor avea un exemplu viu, în carne și oase, în tine!

Sora Floare, a fost o onoare să îți slujim la căpătâi, ferice de cei care v-au avut ca mamă, sunt și ei slujitori să știți, sunt serioși au familii frumoase și îi slujesc Stăpânului. Câștigați sunt și vecinii dumneavoastră, și colegi și rudele și toți cei care v-au știut aproape. Au avut un exemplu, e responsabilitate lor ce va face cu el.

Câștigat este și cerul astăzi, cu încă un sfânt care a ajuns la linia de final, în așteptarea răsplătirilor dumnezeiești.

Investirea în slujba de Pastor a fratelui Onisim Botezatu

Biserica „Betleem” Arad s-a deschis în anul 2019, cu câteva familii care au avut viziunea și îndemnul din partea lui Dumnezeu de a evangheliza singurul cartier din municipiu care nu avea biserică penticostală. În prezent, biserica numără peste 100 de membri adulți, 50 de copii și aparținători.

În anul 2020, biserica a avut prima investire în slujire, în slujba de diacon a fraților Samuel Sîngeorzan și a fratelui Florin Gligor, (reconfirmare).

Prin harul lui Dumnezeu, în data de 30.05.2021 a fost investit în slujba de pastor fratele Onisim Botezatu. Fratele Onisim va sluji în cele două biserici plantate împreună cu echipa de slujire: Biserica „MUNTELE SIONULUI”, comuna Ghioroc și Biserica „BETLEEM” Arad.

La minunata sărbătoare au participat reprezentanți ai Cultului Penticostal: fratele pastor Liviu Axinte (președinte al Comunității de Nord, Moldova și Bucovina și membru al Comitetului Executiv), fratele Dănuț Crișan (din partea Comunității Regionale Arad) și pastorul coordonator, fratele David Mărgăian.

Dumnezeu să binecuvânteze lucrarea Sa, care va propăși în mâinile robilor Săi. Să-i împuternicească prin plinătatea Duhului Sfânt, prin înțelepciune, eficiență, discernământ și darul cârmuirii.

Conducerea Bisericii BETLEEM.

Asta am ales (versuri)

E o nouă zi
O nouă speranță
Un nou început
O nouă șansă
La viață.

Mi-am propus
Să cresc
Să evoluez
Să mă luminez
Nu să stagnez,
Să înaintez
Cu o carte-n plus
Mai o rugăciune
Neapărat un zâmbet
Și o faptă bună
Și un pas
În față.

Vreau păreri
Discrete
Responsabile
Inteligente
Luminate
Pictate
Cu intenții bune
Cu iubire
Cu flori aurite
Cu petale felurite.
Colorate
Udate
De Scriptură
Stropite de sfinți
De oameni cuminți
Deștepți
Inteligenți
Sclipitori
Sinceri
Și isteți.

Vreau sugestii
Bune
De la oameni sinceri
Și puternici
Care îmi spun verde
Ce e rău
Ce nu e bine
La mine
Ce trebuie schimbat
Și uitat
Renunțat
Lăsat
Să îmi spună
Apăsat
Nu doar ce-i de lăudat.

Vreau și-ncurajări
Aprecieri
Mulțumiri
Recunoștințe
Să simt că-s util
Și iubit
Și apreciat.
Sunt și eu fragil
Sunt copil
Sunt sensibil
Și flămând
De atenție
De iubire
De îmbrățișări
De sărutări.

Sunt om
Limitat
Predispus
La rele
La greșeli
La decizii pripite
Vorbe nedospite
Și lipsite
De sens
De esență.
Am minusuri
Slăbiciuni
Eșecuri
Frici
Probleme
Dar mă lupt.

Sunt veșnic
Sunt spălat
Grațiat
Schimbat
De Hristos
Prin jertfă
Cu iubire
Cu răbdare
Hăruit
Înnoit
Metamorfozat
Prin milă de sus
Curățat
Transformat
Sfințit
De cuvânt
De Bunul Isus.

Aștept nerăbdător cerul
Să fie văzut
Și în mine
Să fiu
O epistolă vie
Pentru cei din jur
Toți de lângă mine
Și cel fără minte
Să simtă în sine
Că a întâlnit
Un om cu iubire
În mine.

Multe așteptări
Exigente
Mari
De neatins
Avem de la alții.
M-am hotărât
Să fiu eu primul
Ce oferă
Face primul pas
Împarte iubire
Miluiește
Iartă
Gândește
Ajută
Pe alții.

Doar așa
Vom crește
Vom schimba
Vom influența
Vom transforma
Vom ajuta
Lumea la schimbare.
Începând cu mine
Ajutat de tine
Iubindu-i pe ei
Chiar dacă sunt mari
Și săraci
Sau mai mititei.

Dă palma cu mine
Un pas spre iubire
Înseamnă sfințire
Neprihănire
Asta mi-am propus
Asta îți propun
Asta am ales
Asta îmi doresc
Să-mplinesc
Fără obligații
Fără interes
Mai curând
Mai des.

O. 29.05.2021, h 07:00

Prindeți hoții bucuriei!

Bucuria este acea satisfacție sufletească care emană din interiorul omului spre exterior. Grijă mare însă, pentru că bucuria are mulți „hoți”, un fel de păsări răpitoare care de dimineața până seara se hrănesc numai cu bucuria altora.

Partenerul agitat, șoferul scandalagiu din trafic, telefonul primit de la un interlocutor rău, invidia, o pană la mașină, o mâncare arsă pe aragaz, o notă mică la mate, păcatul accidental etc. Toți aceștia pot fi hoții bucuriei tale. Prinde-i și sechestrează-i în colivia indiferenței!

Ai dreptul la bucurie! Cheia este la tine, dacă vei permite sau nu hoților să intre, este alegerea ta, dar cântărește și consecințele. Nimeni nu are dreptul să năvălească în sufletul tău și să te rănească. Nu accepta umilința lui nici în ruptul capului.

La o analiză rațională, vei constata că interlocutorul „hoț” nu are absolut nimic cu tine. Pur și simplu caută un țap ispășitor pentru deversarea propriilor frustrări. Miluiește, compătimește, înțelege starea lui, dar te implor, nu permite deșeurilor verbale să cangreneze sufletul tău! Nu merită!

Hai, fii bucuros! Pavel spunea în Filipeni 4:4. „Bucurați-vă totdeauna, iarăși zic: bucurați-vă!”

Hai să facem front comun și să sancționăm orice tentativă de însușire necuvenită a bucuriei noastre!

Milă cu surle și tobe

Proverbe (20:6) Mulți oameni își trâmbițează bunătatea; dar cine poate găsi un om credincios?

Se fac multe acte și fapte filantropice astăzi. Mulți săraci sunt ajutați, cu toate acestea mulți se zbat încă în chinurile sărăciei. Ajutați! Nu mai condamnați pe astfel de oameni, însăși sărăcia este o pedeapsă și un indiciu spre incapacitatea de coordonare a acestora.

Problema cea mai mare este atunci când îl ajut și încarc pe rețelele cu grad limitat de încredere poze cu ei și copiii lor. Vă implor nu mai faceți asta! Au și ei dreptul la intimitate și demnitate.

Mai sunt sunat și eu de binevoitori sinceri, dar care îmi cer poze cu săracii ajutați. Le trimit banii înapoi. Eu nu umilesc pe un om față de nimeni, chiar dacă e sărac. Nu fac emblema „binefăcătorului din mine” punând o poză sub orice limită a demnității umane, umilind pe alții.

Înțelept este Hristos. Dacă îl ascultăm vom avea și răsplată, altfel rămâne doar satisfacția milei și atât. Isus spunea în Mat 6:2-3: Tu, dar, cînd faci milostenie, nu suna cu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii, în sinagogi și în ulițe, pentru ca să fie slăviți de oameni. Adevărat vă spun, că și-au luat răsplata.
Ci tu, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta.

Practic milostenia se face în ascuns, dacă milostivul nu este fățarnic (face lucrurile de fațadă), iar răsplătirea îi va surâde în prag de veșnicie. Sf. Nicolae de Kronstadt spunea: „milostenia face bine, întâi celui milostiv” Starea generala de bine pe care o dă facerea de bine, nu se compară cu nimic. Zgârciții sunt cei mai bolnavi și ursuzi oameni.

E diferit atunci când se face apel la a sprijini un caz deosebit prin strângere de fonduri și încurajare la donație, dar riscurile lăudăroșiei scad, fiind implicarea mai multor oameni. De aceea noi avem la biserică Departament social. Cine vrea să ajute donează bisericii. Slujitorii de la social distribuie bunuri, plătesc facturi, cumpără frigidere și alimente, iar mulțumirea săracului se îndreaptă spre biserică și implicit spre Domnul. Astfel, nici noi nu știm cine e dătătorul. E formidabilă slujirea în acest fel!

Un bine făcut cu surle și tobe este suspectat de lipsă de credincioșie, așa ne lămurește regele înțelept. Asta înseamnă direcționare greșită a slavei, nu spre Domnul, ci spre domnul eu și este păcat. În acest caz, rămân cu satisfacția că am ajutat pe cineva, el este un beneficiar bucuros, dar să îmi iau adio de la răsplată!

Fiți înțelepți! Ajutați! Ajutați cât mai mulți oameni! Salvați-i! Dar aveți grijă ca nu cumva salvându-l pe el să te pierzi pe tine, printre mărăcinii și veninul de aspidă al lăudăroșiei vieții!

Când faci un bine cu mâna ta dreaptă, fă-l în șoaptă, să nu te audă stânga. Să nu te laude cumva, lasă-L pe Dumnezeu să o facă, e mult mai sonor și cinstit!

Marea relaxare sufletească. Pacea!

După o perioadă cu foarte multe restricții, ordonanțe, masuri, măști, statistici, armată, poliție etc. vestea relaxării vine cu mare bucurie. Nu mai purtăm măști afară! Wow!

Cumpliții îndrăciți gadareni erau legați cu lanțuri și bântuiau prin cimitire. Erau plini de demoni. La legăturile demonice, oamenii au mai adăugat și legăturile cu lanțuri de fier. Dacă tot nu îi putem elibera, măcar să îi legăm și mai sigur, nu care cumva să ne facă rău.

Imaginați-vă cum au trăit ei „marea relaxare” spirituală. Când sufletul este dezlegat, lanțurile trupești pică de la sine. Nu tutunul e marele păcat, nici alcoolul, nici alte chestii, ci legătura demonică a sufletului tău. Fii eliberat în Numele lui Isus!

Relaxarea sau libertatea sufletească nu este condiționată de ceva sau de cineva, libertatea sufletului este dreptul tău. Un drept câștigat la Calvar prin preț de sânge de către Hristos.

Cu ușile încuiate, cu stări anxios depresive, terorizați de frică, îngrijorați și flămânzi, cu inimile încărcate de dramă, ucenicii agonizau disperarea.

Curios că Isus nu le rupe zăvoarele ușilor. Nu. Spargerea lacătelor este jobul hoților. Hristos rupe gratiile sufletești prin formidabilele cuvinte: PACE VOUĂ! Apoi singuri s-au împrăștiat pretutindeni, plini de entuziasm și curaj să predice Evanghelia. Isus te convinge, dar legăturile trebuie să le lași singur. Au pus mâna pe baros, au spart lacătele, și-au luat inima-n dinți, Biblia-n mână, și au plecat pe străzi.

Permite-i lui Isus să-ți elibereze sufletul din carcera păcatului, apoi co-dependențele vor pica rând pe rând. Pot fi pandemii, diagnostice, frici, amenințări. Nu vor mai avea putere asupra ta, orice armă făurită împotriva ta va fi sfărâmată!.

Fără eliberarea sufletească, vei trai sufocat în mijlocul libertății democratice. Sufocat de patimi și boli și neiertare.

Fii liber sufletește! Iartă! Crede! Iar diavolul va fugi de la tine, cu patimi cu tot. Asta nu se face cu medicamente, nici cu terapie psihiatrică sau psihologică, ci prin puterea învierii lui Hristos!

Vizionează „Cum Il cunosc mai bine pe Dumnezeu? raspuns Onisim Botezatu!” pe YouTube

Tu îl cunoști pe Dumnezeu? El te cunoaște pe tine? Îți dorești să îl cunoști mai mult? Vei experimenta minuni.

(Ier 9:24) Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște, că știe că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată și dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu”, zice Domnul.

Ne lăudăm, chiar ne lăudăm mult! Dar oare ne putem lăuda noi cu faptul că îl cunoaștem pe Domnul? Înțelegem noi că El face milă, judecată și dreptate pe pământ? Înțelegem noi că în această își găsește plăcere Dumnezeu?

Haideți să formăm mai mult în Dumnezeu. Cunoașterea Să este un har revelațional. Ea pleacă de sus în jos. De la Duhul Sfânt, iar aceluia căruia vrea Fiul să i-L descopere pe Tatăl, îi răsare o lumină în întuneric!