O melodie superbă. Are capacitatea de a te ridica din praf și îți dă aripi și curajul de a merge mai departe. E ca o profeție pentru cei care suferă pe motive nobile. Dacă ești bine, dacă îți merge perfect mulțumește-I lui Dumnezeu și înalță o scurtă rugăciune pentru cei necăjiți. Nu sunt puțini!
Suntem stăpâni pe viață. Puternici stăpâni!
Ne naștem pe pământul acesta fără alegerea noastră, într-o țară pe care nu noi o alegem, nici părinții, nici frații nici culoarea, nici înălțimea, nici limba, nici numele. ( De fapt și frații sunt niște străini apropiați pe care am avut impresia că îi cunoaștem). Primim un certificat de naștere pe care îl folosim foarte puțin în viață apoi unul de căsătorie și altul de deces care ajută pe alții să întocmească nuș’ ce dosare, fără de care nu pot scăpa de noi, dosindu-ne sub un morman de pământ.
Creștem într-o casă mai luxoasă sau mai modestă, tot fără alegerea noastră.
Trăim pe pământ în spațiul pe care ni-l hotărăște divinitatea, respectăm legi de alții întocmite, pe care chiar dânșii le încalcă. Și dau apoi altele să le acopere nelegiuirile.
Nu știm aproape nimic despre ce ne rezervă viața și viitorul, apar în viața noastră persoane pe care nici măcar nu le-am invitat și după ce ne-am atașat de ele ne părăsesc fără preaviz sau vreo notă informativă. Dar, din fericire apar și îngeri pe care nu am visat că îi vom cunoaște vreodată. Mângâierea lor vindecă rănile celorlalți. Până și dintre aceștia sunt destui care se transformă în demoni.
Alegem o carieră și partenerul de viață, pe care decidem să îl iubim și să împărtășim bucuriile și dramele vieții. Dacă în tot acest decor nu ar fi și paleta celor două veșnicii, ar fi sinistru. Cel mai important lucru dintre toate acestea este dat de faptul că Dumnezeu ne lasă libertatea de a alege veșnicia. Oferindu-ne chiar harul de a fi cu Sine în cer.
Apoi îmbătrânim, iar fazele incipiente se repetă. Alții ne schimbă pampersul (puțin mai mare de data aceasta), ei ne hrănesc cu mâncarea de ei aleasă, ne spală, ne îmbracă, ne duc la azilul pe care doar ei îl decid.
În cele din urmă vor comanda un sicriu pe ce culoare vor ei (am auzit că se poartă sicriele ieftine, care pot fi acoperite de casa de pensii, că orice cheltuială „inutilă” trebuie evitată), apoi niște garoafe ofilite sunt aruncate peste un morman de pământ aerat, o cruce pe care scrie ceva foarte sumar, doi ani despărțiți de o cratimă (ce reprezintă viața ta), atât e viața cât cratima de pe crucea funerară. Apoi dispari, întâi de pe pământ, apoi din minți, din inimi, din dor și nu mai știe nimeni nimic despre tine. Ba, pe cruce mai scrie și că: „nu te vom uita niciodată”, iar la 400 de zile de la înmormântare sunt buruienile de doi metri peste sicriu. Voi chiar credeți în vorbele scrise pe cruci?
Și…Cam asta e tot…Pe pământ!
Ce bine că există nădejde și înviere și cer și Hristos și cruce!
Oare cât de stăpân ești pe viața ta? Să te crezi oare mai stăpân decât ești? Nu merită. E o iluzie. „Încredințează-ți soarta în mână Domnului” abia atunci ești în siguranță!
…am fost gol și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță și ați venit pe la Mine.’ Matei 25:36
Știai că există o parte a Bisericii lui Isus Hristos în pușcărie? Știai că acolo se întorc oameni la Dumnezeu? Se căiesc de faptele lor și se botează? Și varsă lacrimi amare de pocăință? Sau nu ai auzit despre asta?
Sâmbătă la ora zece sunt invitat de fratele pastor Duțu Mărgaian (capelan penticostal al penitenciarului de femei din Arad), la Biserica Micalaca. Într-o atmosferă deosebită, un program adevărat de biserică, un număr considerabil de femei împreună cu gardienii și consilierii lor au primit liber de a veni la biserică. Nu am mai participat la așa ceva până acum, și am serioase motive de regret.
Între ele vezi femei condamnate la multi ani de închisoare, care privesc în gol, fără un obiectiv anume, toate vârstele, toate culorile, aceste femei care au apucat pe ‘o cale’ ce li s-a părut bună inițial, dar au realizat că această cale promițătoare, siropoasă, duce la moarte (o moarte cu zile între zidurile reci și întunecate ale închisorii). Dar cinci femei îmbrăcate în alb, care plâng și se căiesc înaintea lui Dumnezeu, stau pregătite de a intra în apă pentru botez. Privirea lor arată altfel, chipul lor strălucește, pentru că astăzi se logodesc cu Hristos prin botez.
Mi s-a acordat harul să le botez și eu împreună Cu Dani V. Un mare har! Mulțumesc fratelui păstor Mărgăian pentru privilegiul acordat. Obosite de viață la 20 de ani, lămurite de prieteni, ruinate de păcat și minciună, manevrate de alții care se cred mai străluciți (interlopi, proxeneți, pești sau mai știu eu ce), aceste femei și fete aleg să pună capăt păcatului și vieții mizere. Am văzut lacrimi reale de pocăință, Sara plânge la predică, mărturisește plângând, intră în apă plângând, iese plângând, sărbătorește plângând. Nu sunt lacrimi depresive, e acea descătușare a eliberării de sub blestemul păcatului și a fricii morții oferită de Isus.
Am luat cina împreună cu ele. Apoi am servit o masă îmbelșugată. Cinste organizatorilor, cinste slujitorilor implicați, felicitări bisericii pentru aceasta lucrare bună.
Deci Isus are copii și în temniță. Practic Isus este în temniță. În Matei ne arată că el fericește pe cei care L-au vizitat în pușcărie. Tot timpul a avut copii în pușcărie. În China dacă ești prins cu Biblie la tine ești condamnat la pușcărie. Gem temnițele asiatice de copii ai lui Dumnezeu. Iosif a fost în pușcărie, Ieremia, Daniel, apostolii, Pavel a stat mai mult prin pușcării decât noi în concedii, Wurbrand, N. Moldoveanu, Traian Dorz și alții, chiar dacă toți aceștia erau condamnați pe nedrept.
Ia-ți o clipă, o ora, o zi, o rugăciune, un program de biserică și gândește-te la Biserica lui Isus din subterană, încarcerată pentru credință. Isus are nevoie de vizita noastră. E nevoie de voluntari pentru această slujire. Acești oameni sunt deprimați, unii depresivi, au nevoie de încurajare, de consiliere, de părtășie. Regret enorm că nu am mers până acum!
Ne bucurăm că Împărăția lui Dumnezeu se extinde dincolo de zidurile cu sârmă ghimpată ale închisorii, dincolo de porțile de fier și gratiile de la uși și geamuri, acolo avem oameni liberi, eliberați de Hristos prin pocăință. Cum de asemenea avem mulți oameni ‘liberi’ printre noi, în libertate dar condamnați la: ură, neiertate, frică, iubire de bani, lăcomie, mândrie, dependențe, patimi, legături demonice, alcool, tutun, toate aceste lanțuri demonice pot pica doar prin credință în jertfa lui Hristos și voință.
Te salut Biserică a lui Isus din penitenciare! Ori unde ai fi în lume, vine o zi când ne vom bucura în slavă, toți dictatorii vor primi condamnările veșnice, iar cei liberi în Hristos din închisori vor zbura spre Patria Cerească. Te iubim Isuse, inclusiv acea sămânță de urmaș din închisoare!
Permiteți-mi să salut personal pe frații și surorile care se implică direct de atâția ani în reabilitarea acestor ființe care au chipului lui Dumnezeu în ele: fratele Duțu, Sami și Estera S, Lili, sora Mia, Viorel, Dacian. Sunt convins că echipa este mult mai mare, dar pe voi v-am văzut, vă cunosc și sunt bucuros să avem oameni cu inimă atât de mare. Vă mulțumim pentru acceptarea colaborării cu voi și a Bisericii noastre.
onisimbotezatu 