Pe fratele Filimon l-am cunoscut în biserică, slujind. Probabil toți l-ați cunoscut așa. Un om plin de viață, cald, un tată familist și un soț deosebit. Ultima dată am slujit cu dumnealui la Deva, biserica Muntele Sionului, apoi am servit masa împreună acasă la fratele pastor Răducanu. O părtășie extraordinară, pentru că fratele Filimon era sufletul discuțiilor.
Avea întotdeauna dialog. Avea vorbele la el, iar uneori răspundea direct în versuri. A lăsat în urmă o familie frumoasă și slujitoare. Îl cunosc pe Filimon(Jr), suntem prieteni. Pentru noi, Biserică Muntele Sionului din Ghioroc el a fost o reală binecuvântare și un sprijin de nădejde în momentele critice ale lucrărilor de construcție. Adevărul este că și moartea celor iubiți de Dumnezeu este scumpă înaintea Domnului, mai ales când în urmă rămâne un neam de oameni serioși, harnici, responsabili și slujitori.
Fratele Filimon iubea poezia, florile și albinele. Nu ai cum să fii poet și să nu iubești florile. Două luni de zile am mâncat din cele două borcane de miere pe care mi le-a dăruit, unul de rapiță, iar celălalt polifloră. Era fascinat de lumea albinelor. Autor a trei volume de poezii, și altele în lucru, indica spre preocupările spirituale și pasiunea fratelui Filimon. Aveam schimb de idei, discutam despre poezii atunci când vorbeam la telefon, dar și când ne întâlneam. Un neobosit slujitor al Evangheliei. Era așa doritor să publice noile opere.
Slujitor diacon, fratele Filimon Neag avea o dorință de viață, era plin de energie și vitalitate un om volubil, cu o voce gravă, poet și recitator deosebit. Avea un simț al umorului moderat, un fel al dânsului aparte de a te face să te simți bine în prezența sa. Fascinat de slujire, de oameni, de biserică, de tot ce înseamnă viața duhovnicească. Cu o frunte lată (semn al inteligenței), sprâncene proeminente și o privire pătrunzătoare și voce hotărâtă, fratele nostru știa exact ce vrea și și-a înțeles atât de bine menirea.
Ce bine este să fii om! Să semeni în viață zâmbete și frumos, să aduci speranță și bucurie. În urma dumneavoastră frate Filimon rămân amintiri frumoase, câteva sute de familii de albine, multă miere și lapte duhovnicesc, prin moștenirea sutelor de poezii izvorâte dintr-un caracter frumos. Pe site-uri, pe grupe de WhatsApp, înregistra poezii, le recita cu atâta pasiune și calitate!
Ca lucrător la CFR ați avut multe călătorii, ați schimbat multe macazuri, iar acum, Dumnezeu a trimis o gardă de îngeri să vă ducă în siguranță în corturile cerești la aproape 70 de ani. Iată că și oamenii buni mor, și cei blânzi, și cei deștepți, și neprihăniții, dar o diferență mare e facută de faptele care rămân în urmă, iar pe dumneavoastră vă înnobilează.
Drum lin spre cer frate Slujitor, diacon, tată, soț și poet. Iar voi descendenții aveți suficiente motive de bucurie și o moștenire spirituală bogată. Să trăiți demn și mândri în cel mai pozitiv sens cu astfel de înaintași în neam.