David l-a poftit să mănânce și să bea cu el și l-a îmbătat; și seara, Urie a ieșit și s-a culcat cu slujitorii stăpânului său, dar nu s-a coborât acasă.
A doua zi dimineața, David a scris o scrisoare lui Ioab și a trimis-o prin Urie.
În scrisoarea aceasta scria: „Puneți pe Urie în locul cel mai greu al luptei și trageți-vă înapoi de la el, ca să fie lovit și să moară.” (2Sam.11:13-15)
La masa regală se mănâncă bine, se bea, se spun vorbe distractive și se ajunge și la beție. Nu poți sta la masă decât cu un om în care ai încredere. Vicleșugul împăratul nu este suficient să acopere păcatul său, iată cum se nasc gândurile ucigașe, din pofte nesăbuite. Apoi împăratul îl sărută regal pe frunte pe Urie și îl trimite la ai săi „tovarăși”.
Curios este că David a avut atât de mare încredere în Urie, încât îi dă sentința condamnării sale la moarte și o duce în buzunarul propriei veste antiglonț. Are grijă de ea ca de cel mai sfânt lucru. E telegrama împăratului, e secret de stat, e sigiliul regelui. Urie nu e cetățeanul turmentat, el rezistă ispitei de a citi scrisoarea, o duce intactă mareșalului Ioab, care execută orbește ordinele criminale, care au în formulă acte de omor calificat și crimă deosebit de gravă cu premeditare.
În toată povestea Urie iese basma curată. Un soldat consacrat, care iubește slujba mai mult ca orice, nu poate dormi liniștit cu nevasta lui când chivotul este amenințat, iar poporul luptă pe front. Nu-i arde de amor când în țară bântuie legea marțială. Doarme la poarta cetății în frig și umiditate cu oamenii lui(semn că era ceva gradat), două nopți, apoi plecă pe front. Cu ultima suflare dată în slujba „prietenului” său, împăratul. Moare ca martir. Este înmormântat cu onoruri militare. Un erou căzut la datorie, trădat de nevastă, trădat de împărat, trădat de mareșal, trădat de camarazi, de frații lui, ucis cu bestialitate de rivali.
Iar David trădează încredere lui Dumnezeu, își trădează familia, trădează pe Urie, iar toate păreau frumoase. A luat pe văduva lui Urie și toată viața când o privea îi apărea în conștiință asemenea lui Raskolnikov al lui Dostoievski, petele de sânge ale nevinovatului Urie.
Iată că sunt uciși mișelește și oamenii cinstiți. De aia cad prada ușoară, pentru că sunt sinceri, au încredere în oameni, luptă pentru ei, se sacrifică pentru cauzele nobile. Un împărat care se compromite, poate compromite generalii, soldații fac pacte mișelești, iată cu blestemul poate lua amploare națională. Din pofta nesăbuită a unui funcționar plătit din banii noștri să ne vândă, să ne ucidă.
Majestatea sa, regele David primește la vremea potrivită factura de plată. Nimic nu rămâne nepedepsit. La fiecare înmormântare a celor patru copii a avut ocazia de a reflecta la fiecare gest parșiv, la fiecare literă din drama înscenării morții lui Urie. O scrisoare izabelică, ce face să cadă capete nevinovate ca cinstitul Nabot.
Prieteni, nu va trădați apropiații! Trădarea e oribilă! Trădarea e diabolică! Trădarea crează stări de psihoză, îmbolnăvește psihic și dezumanizează! Trădarea e arma lașilor! Trădarea e ruptă din iad! Trădarea este rușinea istoriei!
Fugiți de trădare! Și nu uitați: încrederea, o dată compromisă nu se mai vindeca NICIODATĂ! NICIODATĂ!