Cine își ascunde fărădelegile nu propășește,dar cine le mărturisește și se lasă de ele capătă îndurare. (Proverbe 38:13)

Dacă eu îmi mărturisesc păcatele lui Dumnezeu, mai este nevoie să le mărturisesc și duhovnicului/pastorului/consilierului spiritual? Da și nu. Problema de bază aici este: „și se lasă de ele”. Dacă te mărturisești și o iei de la capăt și nu iei măsuri de prevenție, de precauție, de schimbare a vieții, atunci problematica păcatelor tale rămâne nerezolvată.

De ce trebuie un martor?

1. E biblic. Mărturisiți-vă unii altora păcatele și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. (Iacov 5:16). De ce un consilier duhovnicesc/spiritual? Tocmai în vederea ajutorului. Da, e cel mai bine să povestești cu Dumnezeu despre păcatul tău, să ceri iertare și putere cu căință prin jertfa lui Hristos, iar dacă nu scapi de el, ai nevoie de consiliere și ajutor. Un sprijin în plus, o rugăciune, o sugestie de prevenție nu strică niciodată. Dimpotrivă te pot salva de la osândă.

2. Alege un om de încredere. E cumplit să povestești cu o persoană neautorizată spiritual, necalificată. Nu se recomandă mărturisirea către o femeie. (Nu e perspectivă misogină) Dimpotrivă, e protectivă. O doamnă se implică foarte tare emoțional în caz și își asumă subiectiv drama ta. Asta îi poate afecta sănătatea, fizica și psihică. Doamnele au și o dorință înnăscută de a împărtăși secrete. Ceea ce ar amenința securitatea confidențialității.

3. Atitudinea. Sunt oameni care povestesc foarte nonșalant faptele odioase. Mărturisirea fără regret, fără lacrimi, fără remușcare și părere de rău e o formă de „laudă”, un act al inconștienței. Atitudinea vameșului din pilda lui Isus (Luca 18:19) ne lămurește în acest sens, cât de importantă este smerenia.

4. Schimbarea. Degeaba mă mărturisesc dacă nu îmi schimb viața. (Rom 6:1-2) Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu ca să se înmulțească harul? Nicidecum! Noi, care am murit față de păcat, cum să mai trăim în păcat?. Nu putem transforma harul în paravan pentru comiterea nelegiuirilor noastre. Îi desacralizăm harului caracterul său.

5. Implicarea în slujire. Centrul vieții mele nu este fuga de păcat ca obiectiv principal, ci slujirea Stăpânului. Că se mai întâmplă să alunec, atunci mă ridic, mă pocăiesc, mă mărturisesc și mă implic mai departe. Dar dacă toată viața nu mă implic în nimic, normal că voi fi hărțuit de diavol și de nelegiuirile lui. Lipsa de ocupație duhovnicească este principalul generator de păcate.

Mărturisiți-vă cui vreți păcatele, numai să vă asigurați că le abandonați, că „vă lăsați de ele”, altfel suntem doar niste povestitori iresponsabili de nelegiuiri. Accentul nu se pune pe „Dacă trebuie să mă mărturisesc?” Asta este o certitudine, ci pe „e obligatoriu să mă las de ele”, asta este responsabilitate și garantează iertrea.