Vai de nepăsătorii Sionului!

(Amos 6:1) Vai de cei ce trăiesc fără grijă în Sion și la adăpost pe muntele Samariei, vai de mai-marii aceștia ai celui dintâi dintre neamuri, la care aleargă casa lui Israel!…

Sunt o categorie de oameni fără griji în Sion. Ei nu au responsabilități pe umeri, ei nu se roagă, nu cântă, nu predica, nu sunt în niciun departament. Vin cu nepăsare la biserică, stau nepăsători in bancă, pleacă nepăsători acasă. Un fel de leucemie spirituală. Nu asimilează sufletul nimic.

Cum îi identifici pe cei fără griji?

1. Lipsesc regulat de la biserică. Pentru ei închinarea e opțională, prezența fizică nu e necesară, vin doar când au chef. Își găsesc activități mai importante în ziua Domnului. Că vine Domnul, Judecata, Împărăția lui Hristos, lor nu le pasă. De îi amenință vreo vorbă sau îi laudă, iar nu le pasă.

2. Tot timpul întârzie. Ei nu pot să fie punctuali și nici nu vor. Au dezvoltat un sport al întârzierii. Rugăciunea nu este obligatorie, nici părtășia de câteva minute înainte de program, unde îmbrățișezi pe cineva, oferi un zâmbet, o strângere de mână. Nepăsătorii, doar cer, ei nu oferă nimic.

3. Se așează pe locuri mărginașe. Când vin la biserică se așează pe ultimele rânduri, pe la balcon sau pe scaune suplimentare. Ei nu au un loc stabil. De acolo pot observa critic neconstructiv tot. Acolo nu îi observă nimeni. Nici un om. Dar nu și Dumnezeu. A nu se înțelege doar că biserica are nevoie de mine, dar și eu am nevoie de biserică. Slujesc pentru mine, pentru sufletul meu prin biserică.

4. Reproșează continuu. Spiritul acesta comentator alimentează duhul de nemulțumire. La oricine! Lucrurile trebuie să fie invers de cum sunt. Așa cum le văd ei. Totul e exact cum nu ar trebui să fie. Pentru că ei văd diferit.

5. Frustrări nerezolvate. Pâna la urmă fiecare om are frustrările lui în viață. Dar ele pot fi rezolvate. Toate aceste frustrări nesoluționate corect, generează tulburare. Ei sunt fără griji în Sion, dar au grija altora. Deci nu sunt chiar fără griji.

6. Nu au empatie. Că moare un om. Că nu mai vine la biserică. Faptul că se construiește o biserică sau se renovează, el nu e curios. Nu e interesat de subiect. Nu îi pasă. A nu fi înțeles greșit. Biserică nu înseamnă doar program și clădire, sunt o sumedenie de activități și responsabilități extrabisericești. Dar nici acolo nu se implică.

7. Devin partizani. Ca partidele astea politice puse pe scandaluri. Tot felul de oameni reșapați, care au ratat de mai multe ori startul în viață, și vor să joace murdar cartea finalului, dar au probleme mari la finish. Ei au și adepți. Pentru că nepăsătorii sunt mulți, iar numărul lor este în creștere.

Vă recomand să nu vă înscrieți în „partidul” lui Alexandru Căldărarul. Ei sunt făuritori de rele. Ei sunt capabili de mult rău. Iar la final vor fi expulzați de la ușile raiului. Dar, pentru că trăim în har sunt șanse de schimbare.

Pentru ce ar trebui să îți pese în Sion? Care să fie grijile Sionului?

Să ajungă evanghelia la cât mai mulți oameni. Suntem în luptă contra cronometru de salvare de pe linia gheenei a oamenilor pierduți. Să avem grija slujirii și a implicării în turma lui Hristos. Grijă mântuirii personale și a familiei mele. Grija că nu cumva slujitorii să facă slujba suspinând din cauza mea. Grija de a nu se răci postul mijlocirii. Grija de a fi închinător adevărat după inima Tatălui. În Duh și în Adevăr. Grija de a fi plin de Duhul Sfânt.

O! Iată ce griji ar trebui să porți în Sionul lui Dumnezeu. În Biserica lui Isus Hristos! (Evr 2:3) …cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o...

Cu prețuire sfântă. Onisim Botezatu. Pe avion, Timișoara-Bergamo.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s