(Psa 34:19) De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă totdeauna din ea.

Nenorocirea vine. Neanunțată, neprogramată, nedorită, nepoftită, ea pur și simplu vine. Iată că nici casele slujitorilor nu sunt scutite. Și ei ajung în valea tristeții. De data aceasta se pare ca nenorocirea a găsit adresa familiei Moț. Desprindem câteva învățături din textul citat mai sus:

1. Nimeni nu este scutit.

Din câte înțelegem din textul biblic, nenorocirea nu face excepție nici din casele neprihăniților. Ea vine. Nu o dată de mai multe ori. O știm cu toții pe barba noastră că nu suntem scutiți. Mai ales slujitorii altarelor, care sunt porniți ofensiv și public împotriva uneltirilor diavolului. Noi devenim ținte ale întunericului. Iar câte o dată, un anume proiectil atinge ținta. Ce ne încurajează este controlul pe care Dumnezeu îl păstrează asupra situațiilor dificile, fără a sfida suveranitatea Sa.

Familia Moț a fost și este o familie slujitoare. Cu decenii de slujire în spate. Fratele pastor, Dumitru Moț nu s-a dat înapoi de la slujire, a fost tipul slujitorului devotat, un pastor, care a rămas în turmă indiferent de sezon. Copii slujitori, nurori și gineri slujitori/slujitoare. O casă de oameni dedicați și implicați în lucrul Domnului. Iar țintele încercărilor nu au făcut excepție.

Ce mă încurajează pe mine sunt câteva principii universal valabile, atribuite caracterului imuabil al lui Dumnezeu:

2. Așa cum reiese din textul citat: “Domnul îl scapă totdeauna din ea”

Dragă, minunată familie Moț. Ca unul care mi-am înmormântat fratele de 36 de ani, în parte înțeleg prin ce treceți. Întrebări și multe și fără răspuns. Gânduri, durere, lacrimi (pe care noi le mai vărsam și astăzi după cinci ani de zile). Înainte de orice suntem oameni. Avem sentimente, avem inimă și amintiri. Ne doare. Dar am o veste bună: Domnul vă va întări și veți trece peste acest necaz. Domnul va întinde mâna lui cea fină și vă scoate din nenorocire. “Dar Domnul îl scapă totdeauna din ea”. Acest “totdeauna” înseamnă și de a aresta dată.

3. Avem o nădejde care nu înșeală.

(Rom 5:5) Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.

Numai ce a fost ziua Cincizecimii. Faptul că se întâmplă de Rusalii, e iar un reper. Matias fusese recent botezat cu/în Duhul Sfânt. Un puternic semn al aprobării lui Dumnezeu. Nădejdea aceasta e vie. Avea dorința să fie botezat de bunul (pastorul Dumitru Moț). Cel mai probabil se pregătea o mare sărbătoare. Dar Domnul a ținut să o celebreze direct în cer. Nădejdea aceasta să vă însuflețească dragă mamă Cerasela și pe tine dragă tată îndurerat, Adrian. Of, Adrian a fost și fratele meu care a plecat dintre noi!

4. Despărțirea e temporară

(1Thes 4:16) Căci Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos.

Dragă, minunată familie Moț, Matias va avea prioritate în Împărăție. E mai în avantaj decât noi. Nu vă pierdeți bucuria mântuirii. Lăsați-vă mângâiați de Dumnezeu cu aceste cuvinte. O cântare funerară spunea atât de frumos: “Curând vom fi iar împreună, și-n veci nu ne vom despărți. Pe cap ne va pune cunună, Hristos pentru veci va domni.” Dacă privim prin prisma lui Dumnezeu e vorba de clipe până la marea reîntâlnire din ceruri. Acolo unde Matias ne va întâmpla a plin de zâmbet.

5. Suferința lui Matias s-a încheiat.

(Rev 21:4) El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”

Noi înțelegem acest verset prin “cândva”, “acolo”, Matias îl percepe prin “aici”, “acum”. Unde suntem noi, încă mai este moarte, unde este el nu mai e moarte. Noi ne mai tânguim și plângem, la el toate acestea s-au încheiat. Noi mai avem boli și dureri în trupul acesta muritor. Matias era un sportiv, un atlet sănătos, dar avea și el durerile lui. Acum nu mai are nici o durere. Mângâiați-vă cu aceste gânduri dragi părinți și apropiați.

Iar ție dragă Matias, care ai ajuns acolo unde noi încă sperăm, credem și ne luptăm să ajungem, îți zicem un călduros: La revedere!

Cu aleasă prețuire, O. Botezatu