Și nu, nu e metaforic. E la propriu. E vorba de anumite comportamente sau tipologii de personalitate, triviale, care sunt detestabile de către divinitate. Când ele se petrec, atrag repulsia divină, iar făptașii sunt pasibili de pedeapsă. Avem cele mai serioase motive să ne auto-evaluăm, pentru că o introspecție nu poate fi niciodată surplus.
Ce poate provoca lui Dumnezeu scârbă? Care sunt faptele care produc aversiune, determinând inclusiv divinitatea să manifeste dezgust?
- Obiceiurile neamurilor.
(Lev 20:23) Să nu trăiți după obiceiurile neamurilor pe care le voi izgoni dinaintea voastră, căci ele au făcut toate aceste lucruri și Mi-este scârbă de ele.
Obiceiurile neamurilor se referă la obiceiuri și datini păgâne pe care le practicăm fără frică: vrăjitorie, avort, idolatrie, păgânism, ocultism, sodomie și alte asemenea spurcăciuni care trezesc scârbă lui Dumnezeu.
2. Lucrurile urâcioase.
(Deut 7:26) Să nu aduci niciun lucru urâcios în casa ta, ca să nu fii nimicit cu desăvârșire, tu și lucrul acela; să-ți fie groază de el, să-ți fie scârbă de el, căci este un lucru blestemat.
Că sunt bostanii de helloween, droguri, alcool, pornografie, vape, obiecte oculte sunt lucruri urâcioase, care trezesc scârbă lui Dumnezeu.
3. Oamenii cu inimă stricată.
(Prov 11:20) Cei cu inima stricată sunt o scârbă înaintea Domnului, dar cei ce umblă fără prihană Îi sunt plăcuți.
Dacă inima este stricată de ură, neiertare, invidie, trufie, bănuieli rele, bârfă, răzbunare, provoci sârbă lui Dumnezeu. Inimă stricată e acea inimă care se întovărășește cu cei cu inima stricată și acceptă în ea stricăciunile care o poluează. Voi să umblați în neprihănite. Să fiți plăcuți lui Dumnezeu!
4. Jertfa celor răi.
(Prov 15:8) Jertfa celor răi este o scârbă înaintea Domnului, dar rugăciunea celor fără prihană Îi este plăcută.
Sunt oameni cu atâta ură și răutate în glandă că ar putea paraliza traficul aerian de pe un continent întreg. Răutatea otrăvește, usucă tot în jur. Când acest individ urcă la amvon, dă învățătură despre dragoste, cântă sau face altă slujire sau jertfă, provoacă scârbă lui Dumnezeu.
5. Inima trufașă
(Prov 16:5) Orice inimă trufașă este o scârbă înaintea Domnului: hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită.
Trufia este unul dintre păcatele capitale. Este acel păcat “matcă” ce atrage după sine alte milioane de păcate. Păcatul care fată (cu sensul de naște) pui, mici și mulți. De acea David insistă la Dumnezeu să îl păzească de mândrie/trufie, să fie scutit de păcate mari. E păcatul care a făcut din Lucifer un drac. Este păcatul care face din Nebucadnețar colegul boilor, care paște iarba pe câmp. Trufia e o scârbă înaintea lui Dumnezeu.
6. Nedreptatea și corupția
(Prov 17:15) Cel ce-l iartă pe vinovat și cel ce-l osândește pe cel nevinovat sunt amândoi o scârbă înaintea Domnului.
Vai, vai! De câte ori nu ai acuzat pe nedrept pe cineva, doar după zvonuri și bârfe. Iată ce ai făcut? Ai trezit scârba lui Dumnezeu. De câte ori nu ai încercat să acoperi pe corupt? Ai făcut același lucru!
7. Trișarea
(Prov 20:10) Două feluri de greutăți și două feluri de măsuri sunt o scârbă înaintea Domnului.
Bipolaritatea și discriminarea sunt acte păcătoase, dar cântarul afaceristului țepar, sau a samsarului auto care înșeală cumpărătorul, atrag scârba lui Dumnezeu.
8. Fățărnicia și duplicitatea
(Prov 28:9) Dacă cineva își întoarce urechea ca să n-asculte legea, chiar și rugăciunea lui este o scârbă.
El se roagă, strigă tare la rugăciune, face cruci și mătănii, sărută moaște și bolborosește catehisme, dar dacă nu ascultă legea lui Dumnezeu, e scârbos și oribil.
9. Terciul spiritual
(Isa 1:13) Nu mai aduceți daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate și adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!
Tămâia clătinată de mâini nesfinte, sabatele ținute de formă și lucruri nelegiuite infiltrate în actul închinării, trezesc repulsia divină, iar Dumnezeu, scârbit își întoarce spatele.
10. Electoratul obedient
(Isa 41:24) Iată că nu sunteți nimic, și lucrarea voastră este nimic; o scârbă este cine vă alege pe voi.
Când votezi oameni de nimic. Fără scrupule, fără principii, fără frică de Dumnezeu, devii o scârbă, în calitate de alegător. Cere de la Dumnezeu discernământ electoral. Alege călăuzit de Dumnezeu!
11. Închinătorii la idoli
(Isa 44:19) Niciunul nu intră în sine însuși și n-are nici minte, nici pricepere să-și zică: „Am ars o parte din el în foc, am copt pâine pe cărbuni, am fript carne și am mâncat-o. Și să fac din cealaltă parte o scârbă? Să mă închin înaintea unei bucăți de lemn?”
Făuritorii de idoli, care se închină la bucăți de lemn, ca și cum s-ar închina lui Isus Hristos sunt o scârbă înaintea lui Dumnezeu.
(Osea 8:5) Vițelul tău este o scârbă, Samario! Mânia Mea s-a aprins împotriva lor. Până când nu vor voi ei să se țină curați?
12. Mândria
(Amos 6:8) Domnul Dumnezeu a jurat pe Sine Însuși și Domnul, Dumnezeul Oștirilor, a zis: „Mi-e scârbă de mândria lui Iacov și-i urăsc palatele, de aceea voi da în mâna vrăjmașului cetatea cu tot ce este în ea.”
Pe undeva șiră cu Trufia descrisă mai devreme, mândria usucă oameni musculoși ca Saul, omoară eroi ca Samson, ucide fără milă, iar lui Dumnezeu îi este scârbă de femeia și bărbatul mândru.
13. Duplicitatea
(Tit 1:16) Ei se laudă că-L cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuși și netrebnici pentru orice faptă bună.
Lăudăroși cu religiunea lor, cu vechimea zestrei lor teologică, dar cu fapta iscată. Prin vorbe afirma credeuri și creuzete, dar cu faptele slujesc satanei, spre scârba divină.
14. Letargia și apostazia
(Apoc 3:16) Dar fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.
Apostazia crează stare de voma lui Dumnezeu. O, da! Dar fraza s-ar traduce în termeni populari ar suna cam așa: “am să te vomit din gura mea!” sau “îmi produci stare de vomă!” Aspre cuvinte, aspre remarci, aspre diagnostice. Dar, oare nu asta ne interesează? Sau, altceva decât onestitatea părerii lui Dumnezeu despre noi.
Scopul este să ne reevaluăm viața de credință. Să ne trezim. Să ne conformăm învățăturii Bibliei. Altfel, vom trăi o eternă înșelare, complăcându-ne în dizgrația lui Dumnezeu, spre scârba Majestății Sale.
Cu prețuire, O. Botezatu