„Nu mai fumez din vară” și Cum poți scăpa de viciul tutunului?

Reprezentativ

Mă întâlnesc cu R.D.(inițialele sunt fictive din motive de confidențialitate), dar cazul este real. Un tip simpatic, bine făcut, soț și tată, care mă abordează la terminarea programului: „Vă mai amintiți de mine?” Încuviințez afirmativ și el continuă: „În vară la cort am ieșit în față, împreună cu echipa v-ați rugat pentru mine, m-am dezis de duhul de tutun, iar Dumnezeu m-a eliberat și de atunci nu am mai băgat țigară în gură”. Slavă lui Isus! Sincer m-am bucurat foarte mult, de puterea lui Dumnezeu eliberatoare și astăzi ca atunci, la începuturi.

De ce e păcat să fumezi? 10(Zece) argumente

1. Dai foc binecuvântării. Dacă cineva ți-ar lua două sute de euro și le-ar da foc în fața ta, e adevărat că te alarmezi și nu îl lași? E munca ta. Ok, atunci de fapt tu faci același lucru, doar că îi schimbi în bancnote de câte zece euro, și apoi bancnota o schimbi în 20 de monede a câte 50 de cenți, și cu fiecare țigară o arunci în foc. Dumnezeu ți-a dat banii aceia pentru pâine pe masă, iar tu dai foc binecuvântării! E păcat! Sunt milioane de situații de părinți care fumează inclusiv alocația copiilor. Iar aceștia suferă de foame!

2. Devine viciu. Apostolul Petru ne lămurește că „fiecare este robul lucrului de care este biruit” (2 Petru 2:19). A pus stăpânire pe tine și e viciu. Iar viciu e păcat. Tu nu mai ești liber.

3. Viciul devine posesie demonică. Diavolul urmărește să acapareze oamenii, să posede, să îi distrugă. Cum adică, un om viciat este posedat demonic? Da! Tu nu mai ești independent, ești monopolizat de diavolul prin demonul din spatele viciului.

4. Îmbolnăvește. Pe orice pachet de țigări scrie de 5-6 ori: „Fumatul ucide!, Fumatul omoară, fumatul distruge vieți”. Practic este o formă de suicid, e ca și cum ai bea otravă conștient. Doar o minte orbită de demonul viciului trece peste aceste avertismente ale OMS(Organizația Mondială a Sănătății). Ei sunt obligați să prevină afecțiunile pulmonare, cancerul, bolile incurabile.

6. Profanează trupul (Templul Duhului Sfânt). Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri? (1 Corinteni 6:19)
Nu știți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?
Dacă nimicește cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu, căci Templul lui Dumnezeu este sfânt, și așa sunteți voi. (1 Corintieni 3:16-17). Orice agresiune împotriva trupului constituie crimă: mâncare excesivă, munca în exces, drogurile, fumatul, alcoolul, etc. Sunt acte suicidale, lente, considerate crime împotriva umanității

5. Face victime colaterale. Femeia însărcinată distruge viața fetusului, continuând să fumeze după sarcină, afectează creșterea copilului. Ori săvârșirea unui rău cu bună știință este păcat. Iar faptul că se comite împotriva copiiilor îi dublează efectele morale și penale. Fumatul pasiv. Cel de lângă tine este condamnat să inhaleze cele 270 de microparticule toxice din fumul de țigara expirat de tine.

7. Părtaș la infracțiunile pieței negre. Una dintre cele mai mari mafii și evaziune fiscală e piața neagră, tranzacțiile ilegale cu narcotice și țigări. Fabricate în țările sărace, transportate ilegal, mutate cu dronele peste frontiere, dosare penale, încălcare de legi internaționale. Iar consumatorul curent, este parte integrantă a acestui măcel viciat prin fiecare țigară aprinsă.

8. Un demon al generației. Sper să nu greșesc, evaluarea este orientativă, dar undeva la 7 din zece persoane care s-au botezat la noi au fost victime ale patimei fumatului. Prin harul lui Dumnezeu aproximativ 30 au fost eliberați, pentru alții ne mai rugăm. Avem rugăciuni de eliberare(exorcizare). Atunci am realizat că fumatul nu este un simplu viciu, ci mai degrabă o legiune de demoni care îi ține pe oameni departe de Evanghelie.

9. Minciuna. Foarte mulți copii care fumează și mint nonșalant parinții. Soții care fumează și își mint partenerii de viață. Enoriași care fumează și își mint slujitorii. De fapt se mint pe ei înșiși! Iar „cine minte are de tată pe diavolul”

10. Nu poți trăi din belșug libertatea mântuirii. Mulți consideră că pocăiții sunt un fel de roboți care nu au voie să facă nimic. De fapt este invers. Orice pocăit ar putea să fumeze, dar alege să se împotrivească. În schimb orice fumător executa ordinele viciului/demonului dependenței lui. Atunci întreb: care e rob și care e liber?

Dragilor, același lucru este cu oricare viciu. Pune în locul fumatului: minciuna, hoția, evaziunea, mâncarea, băutura, calomnia, răutatea, neiertarea, invidia, ura, mândria, lăcomia și oricare alt păcat. De fapt este vorba de o posesiune demonică. Iată de ce pocăința devine porunca obligatorie, care trebuie executată de orice om venit în lume, dacă vrea să ajungă în Împărăția Tatălui ceresc.

Nu e totul pierdut! Isus eliberează și astăzi! El poate să te salveze!

7 Pași spre vindecare

1.Trebuie să conștientizezi că e rău ce faci: 2. Să vrei să scapi; 3. Să ceri ajutor; 4. Să crezi în puterea eliberatoare a lui Dumnezeu; 5. Să accepți condițiile terapeutice de eliberare; 6. Să îți schimbi viața și anturajul. 7. Să faci asta cât mai repede, până nu e prea târziu!