Cetățean de onoare penticostal. Pastor Moise Ardelean

Reprezentativ

Într-o atmosferă elegantă, cu o adunare de lux, lumea bună a orașului, nobilimea Aradului și-a cinstit elitele: elevi de nota zece, olimpici naționali și internaționali, inventatori, doctori, multe cadre didactice, oameni care își merită locul de cinste pe lista onoarei în orice gală. Vorbim de oameni muncitori, talentați, geniali care și-au depășit condiția umană demonstrând că performanțele sunt rezultatul efortului, al muncii cinstite, al darului divin și al voinței de fier.

Spre finalul ceremoniei, este anunțat unul dintre cetățenii de onoare ai municipiului Arad în persoana pastorului Moise Ardelean. Pentru merite deosebite privind contribuția dumnealui la binele urbiei, construind relații armonioase de pace și dialog între bisericile și cultele din Arad. De asemenea prin munca sa și coordonarea eficienta a echipei Comunității regionale, pastorul Moise Ardelean, a contribuit și la decorul arhitectural al orașului prin cele două clădiri remarcabile construite concomitent.

Coborând pe strada Dâmboviței în jos nu ai cum să nu observi impunătoarea clădire din față, Biserică Penticostală Gloria, Bujac. O biserică frumoasă, cu arhitectură modernă, care asemenea unui soldat de strajă așteaptă să găzduiască oameni indiferent de confesiune, oferindu-le speranțe pentru viața veșnică prin învățăturile slujitorilor ei. Este ca un templu de altă dată în care sute și chiar mii de oameni vin să se închine săptămânal la cele 4-5 slujbe. Această clădire în fața căreia se întinde verde și plin de viață terenul de fotbal al Liceului Sportiv, schimbă considerabil imaginea cartierului Bujac. Cinste slujitorilor Bisericii și echipei manageriale care au lucrat cu hărnicie și devotament.

De asemenea, pe strada umbrită de copacii ornamentali ai parcului pădurice, la capătul romanticului parc de pe malul lacului podgoria, în inima orașului Arad, în spatele clădirii Consiliului Județean observi impunătoarea clădire a sediului administrativ al Comunității Regionale Penticostale Arad. Pe vremea când era președinte, fratele Moise Ardelean a dirijat cu măiestrie construcția minunatei clădiri.

După ani de zile în care am fost jigniți, prigoniți de sistemele politice fără Dumnezeu, umiliți și stropiți cu noroi de propaganda religioasă, astăzi, Dumnezeu alege să onoreze pe aleșii săi spălându-le ocara în văzul oamenilor inteligenți, în prezența și datorită unui consiliu local municipal aerisit, dinamic și cu ochii deschiși, care realizează capacitățile spirituale ale unui cult religios reprezentativ în oraș, care are oameni competenți și devotați în toate funcțiile și ministerele municipiului și care fac cinste Bisericii Penticostale și instituțiilor pe care le reprezintă.

Prin aplauzele lor prelungite, deputați, europarlamentari, lideri religioși, actori, profesori universitari, preoți, protopopi, episcopi, pastori, politicieni, recunosc meritele unui om care a muncit pentru urbie. Fratele Moise Ardelean, smerit, vizibil emoționat și recunoscător lui Dumnezeu pentru onoarea oferită, arată încă o dată că Biserica Penticostală nu este o comunitate de „sectari”, „spălați pe creier”, peiorativ numiți „pocăiții”, ci are creștini veritabil care se luptă zilnic să placă lui Dumnezeu, se luptă să împlinească Biblia și să trăiască frumos, ca sarea care se dizolvă spre a da gust mâncării/societății.

Nu, nu suntem sectari, nu suntem rătăciți, nu suntem inventați de americani, suntem creștini, îl iubim pe Dumnezeu, credem în jertfirea Mântuitorului pe cruce pentru păcatele noastre, acceptăm revărsarea Duhului Sfânt ca prezență vie, vibrantă în viețile noastre, ne luptăm să trăim viața curată, în sfințenie, să fim utili societății, să răspundem nevoilor curente ale oamenilor, trimitem tiruri de alimente în zonele de război, mobilizam zilnic serii de convoaie umanitare, găzduim refugiați, avem misionari pe toată planeta. Îi ajutăm necondiționat, iubim oamenii indiferent de confesiune, ne rugăm pentru toți, predicăm Biblia, respectăm familia și valorile sfinte și așteptăm pe Hristos să revină construind activ Împărăția Sa.

Suntem mulțumitori lui Dumnezeu că ne-a oferit onoarea publică de a demonstra lumii bune a orașului Arad că suntem harnici, slujitori ai Domnului, care zilnic îngrijim bolnavii orașului, hrănim săracii cartierelor mărginașe, ignorați de alții, construim case și condiții decente de viață fără a privi la fața omului, facem evanghelizări și activități spirituale pentru oameni și copii prin care încercăm să îl prezentăm oamenilor pe Dumnezeu și dragostea Sa manifestată prin Hristos. Avem clădiri ecleziale generoase, aerisite, printre cele mai dotate clădiri din orașe și sate, pentru că așa onorăm noi pe copiii Domnului.

Mulțumim domnului primar Calin Bibarț și consiliului local pentru sprijinul considerabil față de comunitatea penticostală, reprezentată în consiliul municipal de cei doi frați Florin Ilioni și Cristian Galea, oameni care se luptă să ne reprezinte cu cinste.

Felicitari frate Moise Ardelean, președinte al Cultului Creștin Penticostal, pastor al Bisericii Gloria și care a primit astăzi distincția de cetățean de o oare al municipiului Arad. Acest titlu arată imaginea creștinilor adevărați ai comunității care se luptă zilnic să aducă onoare Regelui acolo unde i-a așezat Dumnezeu în societate. În curând cerul își va decora eroii pentru merite deosebite ascunse în taina de pe cruce, iar Hristos își va începe nunta cu invitații Săi de onoare (Biserică celor răscumpărați).