FRATELE LUI BARTIMEU

M. FRATELE LUI BARTIMEU

El are ochi, dar vede foarte greu. Sprâncenele mari si impreuna, nu au fost ingrijite niciodata. Acestea acoperă două ochi teribil de obosiți și palizi. Unul cu o conjuctivită îngrijorător. Dinti? Ioc. Doar caninii se obișnuiesc ca anvelopele de la formula 1 și galbeni i-au rămas în gură. De auzit aude bine, doar că trebuie să-i urli în minor fiecare întrebare. Mâinile bătute de soare, de ploi și de vânt, vorba lui Slavici, la care am adăugat și de timp.
Capul de câteva săptămâni bune. Haina groasă și murdară și pe cap o lălâie de căciulă găsite lângă ceva containere. Două perechi de pantaloni pe el și în picioare o pereche de pâslari cum am mai văzut în lagărul de concentrare al evreilor de la Mathausen, Austria. Dacă ar fi fost noapte, probabil că ar fi văzut scântei în urma lui, târându-le cu mare efort după un corp slăbitt care abia își păstrează echilibrul.
Ați spune că descriu pe cineva din Africa de Nord sau îndepărtata Indie, sau Siberia anilor 30. Dar, nu. Vorbim de Arad. Unul dintre județele dezvoltate din România. O zi normală. 17 octombrie 2017. O zi neobișnuit de caldă. Ies din scoală, în penultima pauză a orelor de curs. Văd mare agitație în curte și un mănunchi de copii adunați în jurul containerului galben din curtea școlii Târnova. Îmi fac loc printre copii și ajung la el, dl M. pe care eu l-am numit fratele lui Bartimeu. Cu mâinele negre, și uscat scormonește înăuntru ca un ursuleț rănit, bătrân, înfometatt și fără jena celor din jur. Mi-am dat seama că instinctul de supraviețuire al foamei anulează toate celelalte simțuri, pur și simplu.
Îl prind de umăr și îl invit să mă urmeze. Eram de serviciu pe școală. Copiii încep să-i aducă lapte, cornuri și d-șosra P. i le pune în plasă. Nu ar fi renunțat la bena plină, ținea de ea cu mâna stângă, ca El-Zorab de calul lui. În cele din urmă îl conving să vină cu mine. Am făcut în zece minute un drum de jumătate de minut. Încerc să am un dialog cu el.
– Cum vă numiți? Îl întreb.
– P.M. încearcă să-mi spună de trei ori.
– Câți ani aveți? Pauza. Nu știa. Am aproximat vreo 75.
– Aveți copii?
– Da, am unul dar e la mamă d …..i.! și îl umflă plânsul. Nu judecați vocabularul lui. El nu are așa ceva, la propriu, mormăie ca un bursuc. Nu mai dă două parale pe mine, continuă el în lacrimi, referindu-se la băiat. Îi fac niște cumpărături, destul de puține pentru a da cuiva un motiv să creadă că mă laud. Vreo 25 de lei. Vin afară să i le dau. Inițial nu a vrut să le ia. Am constatat că are bun simț. Sunt în Numele Domnului, zic eu. Și începe să plângă și să încline capul în stânga și în dreapta, copleșitor. la insistențele mele le ia.
– Ce pot eu să-ți dau? Îmi spune cu ochii scăldați în lacrimi.
– Nimic. Nu mi-ați cerut asta, am făcut eu. Mă privește o secundă în ochi. O secundă în care au curs multe lacrimi. Apoi se uită din nou în pământ. Vă doresc tot binele din lume, continuă el, plecând în direcția opusă casei lui, plin de emoții. El. Dar eu!
Dl M. e om. Chiar dacă e frate cu Brtimeu. Are în el Chipul lui Dumnezeu care trebuie revendicat. Și el este fiul lui Avraam. V-ați opri să dați mâna cu un astfel de om? Poate e chiar vecinul tău de bloc. Sau de stradă, sau poate mai rău, bunicul tău. „Doamne ferește!” Zici. Eu nu mă uit la acești nenorociți și jegoși și mizerabili și aurolaci. Dar cum ar fi fost să reacționeze așa și Hristos când ma văzut pe mine. Ticălos, încăpățânat, plin de patimi, neascultător? Sau pe oricare ins în noroiul propriilor păcate. Și totuși … A coborât în ​​Ierihon, la cel mai jos punct al planetei, aprox. 240 m sub nivelul mării, pentru a ridica pe orb la cel mai înalt nivel al Împărăției lui Dumnezeu. Să stea la masa Mirelui. A spus: „Bartimeu, ce vrei să-ți faci?” Asta a fost ceva de genul: hai că îți deschid ochii ca să vezi ce vreau să fac sufletului tău. „Credința ta te-a mântuit!”
Să nu treceți niciodată indiferenți pe lângă frații lui Bartimeu. Am eu un astfel de sentiment că în unele dintre ei e însuși Domnul Isus deghizat. De unde aș ști eu asta? Poate zici. Fă bine tuturor celor care poți. Și așa ajungi și la Isus. Ignoră-i pe toți și Îl vei ignora cu siguranță și pe Isus. Și stai „ne” liniștit că și El te va ignora în Împărăție. Doamne când Te-am ignorat noi? „Oridecâte ori nu ați hrănit un amărât, nu ați îmbrăcat un aurolac, nu ați vizitat pe patul de spital, prin temniță, nu ați cazat pe un frate al lui Bartimeu, ați fost neglijenți cu mine. Mat. 25: 42-45 parafrazat.

O. Botezatu. 17.10.2017