Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.
Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc. Matei 7:16-19

Prin ADN-ul său, pomul bun face roadele sale. Acesta este soiul lui, iar fructele vin de la sine, din interior, din structura sa genetică. Nimeni nu îi poate schimba structura unui pom matur și nici nu ar avea interes. Acesta simbolizează creștinul practicant, smerit, iubitor de virtuți, care duce o viață de neprihănire. Suma tuturor faptelor lui devin roade vrednice de pocăință.

Pomul rău, de asemenea, face roade rele, prin natura lui. Asta este structura lui genetică. Dacă e încă mic, poate prin altoire să păstreze rădăcinile și parte din tulpină, dar ramurile trebuie schimbate cu desăvârșire. Acesta este creștinul în proces de regenerare, care acceptă jertfa mântuitoare. Aici se încadrează și copilașii, cărora de mici le dăm direcția spre bine sau spre rău.

Dar iarna, prin obiceiuri nici măcar de noi știute, defrișăm pădurile tinere pentru brăduți cărora le dăm foc imediat după sărbători. Îi punem în casă, ei arată bine, sunt impunători și verzi, dar noi știm că sunt morți, că au fost înlăturați de pe rădăcina lor. Apoi, pe un copac mort, punem artificii, instalații, lumini, fructe, podoabe fel și fel. Are impresia câteva zile că e zeul pădurii, iar apoi se transformă în scrum sau sfârșește abandonat pe la periferiile orașelor.

Vorbim aici de omul superficial, mort pe jumătate. Chiar dacă e împodobit cu smartphone și haine de firmă, chiar dacă e la volanul unui bolid de milioane de euro și conduce iahturi pe insule exotice… Imitarea faptelor bune este filantropie ieftină și de fațadă.

În schimb, faptele în ascuns făcute de omul smerit vor fi răsplătite de Dumnezeu. Individul are doar impresia că e stăpânul lumii, dar foarte curând, răpus de boli, de excese și dependențe, este abandonat și moare poate la jumătatea zilelor.

După roadele lor îi veți cunoaște, spunea Mântuitorul. După preocupările lor, după vorbe, după ceea ce ei consideră valori. Poate noi oamenii ne mai lăsăm orbiți de aparențe, dar niciodată Dumnezeu. Pomul bun plânge, i se taie ramuri și curg lacrimi, este curățat, dar asta îl face și mai valoros, mai roditor, mai lăudat, mai productiv. Pomul rău este tăiat o dată, mai are puțină verdeață, dar viață nu mai are, apoi cu cetina încă verde este aruncat în foc.

De aceea, nimicirea îi va veni pe neaşteptate;va fi zdrobit deodată şi fără leac. Prov 6:15. Este cu referire la omul rău care urzește planuri rele.

Nu râvniți podoabele unui copac mort. E iarnă, pomul bun stă afară în ger, fără frunze, bătut de crivăț și în întuneric, iar copacul e la căldura sobei, împodobit cu instalații, cu fructe, globuri și bomboane, dar nu ai motive să fii invidios, nu sunt ale lui. El e întrerupt de la viață de securea nemiloasă. Iar la primăvară, când pomul bun este verde, plin de flori și zumzet de albine, copacul este doar o amintire sau chiar cenușă.

Oare despre pomi este vorba? Sau despre oameni?