Să nu primești în tine
Decât un trup bătrân
Și fără pic de vlagă
Și nu-mi va fi rușine.

De pipăi-vei corpu-mi
Și vei vedea că-i tânăr,
Să nu-l accepți în tine…
Tresari…Și nu-l primi!

Aprobă-mi
Doar nins capul,
Iar de-i pământeniu,
Să nu ridici capacul…
Fă-o, dar mai târziu.

Când vei privi la brațe
Și vei vedea că-s tari,
Să știi că nu e vremea
Să mă conduci spre rai.

Când fruntea e întinsă
Și dinții sunt în gură
Nu te grăbi spre ușă
Mai am o partitură.

De-i prăfuit mahonul
Structurii de, ce-o fi,
Nu îmi vei duce dorul,
Căci voi îmbătrâni
Până să-ți treacă vremea,
Cât nu vei putrezi.

Ți-e bine doar cu leșul
Din tot ce eu am fost…
Să cântărești tot prețul
Să nu rămână rest…

Nu lua nici o fărâmă
De viață-n vidul tău,
Căci lacrima pe față
E tot decorul meu.

Când mâini vor fi pe tine,
Să nu le cerți mâhnit…
Căci te-or spăla cu lacrimi
Cei care m-au iubit.

Fi-voi puțin cu tine,
Apoi, nu voi mai fi.
Ne-om despărți în fine,
Iar tu vei putrezi.

Pământ se face carnea,
Și lemnul tot pământ,
Dar nu mi-e veșnic starea
Cu tine în mormânt.

Să nu mă ții când Glasul
Pe nume îmi va zice:
Fii viu! Ridică-ți capul,
Tu, rodul de la cruce!

Tu să rămâi în humă,
Să nu vii după mine…
Am fost cândva cu tine,
Dar eu…Eram LUMINĂ …

Din volumul CU DUMNEZEU DE MÂNĂ, pag. 108, O. Botezatu, 2014