Viața este presărată cu foarte multe situații și momente grele, unele groaznice, altele teribile, altele agonizante, iar altele pe drept imposibile. Uneori chiar ai impresia că și Dumnezeu a uitat adresa ta de casă. Mulți ochi îndreptați spre tine, răspunsuri ce se lasă așteptate te vezi gol pe interior, șubrezit emoțional și spiritual. Planetele au luat-o razna, soarele știe doar să apună, iar luna cunoaște doar răsăriturile. Cerul este de plumb, pământul e doar în valuri. Simți că ești în mijlocul unui ocean învolburat fără nici o busolă și nu auzi decât vuietul valurilor năpraznice. Și totuși ce este de făcut?

Recomandări prietenești:

1. Stai pe loc. Avem momente de ofensivă în alergare, dar sunt și momente de repaos, momente decise sau forțate, aproape că nu mai contează. Te oprești pur și simplu, îți cauți un loc confortabil și te așezi. Orice pas poate fi letal! Înapoi e mlaștină, pe laterale sunt prăpăstii, înainte e ceață. Te oprești în loc! Așa cum făceau soldații pe front, găseau o peșteră, un tranșeu, un copac înalt și se întrămau prin repaos total. Oricum nu ai alternative. Stai.

2. Să nu iei nici o decizie. Orice decizie luată sub presiunea emoțiilor sau a momentelor confuze poate duce la eșec sigur sau la nenorocire. Dacă sunt oportunități în viață și trebuie să decizi radical, află că nu în necaz se i-au acele decizii. Rămâi la datele existente ale problemei, stai în loc, cugetă și poate nu e cel mai bine, dar veghează să nu fie mai rău! Râvnim după ploi abundente pentru recoltele noastre, dar ne mulțumim și cu picuri trecători de ploaie sau de rouă. Alergăm pe răcoare, dar dacă a venit arșița caniculară, strecoară-te sub smochin, stejar sau nor și revino-ți. Nu decide nimic. Nu ai luciditatea necesară și poți să te nenorocești!

3. Taci! Este groaznic să taci când ți se pare că ai toată dreptatea de pe fața pământului, aceasta este în curtea ta și e împroptită într-o ploaie de argumente veridice. Nu te grăbi cu vorba! Nu scoate sunete discordante! Nu te răcori prin grai! Cel puțin nu e momentul acum. Inima ta este pe pauză, mintea este dezacordată, adună acele fărâme de rațiune, scoate lanțurile ferecate ale înțelepciunii, priponește limba și taci! Pur și simplu să taci! De fapt tăcerea ta apropie mai mult rezolvarea, vorbele o îndepărtează mai tare.

4. Meditează. Necazul și strâmtorarea fac din oameni obișnuiți niște geniali iluștri. Instinctul de supraviețuire te transformă în bucătar, constructor, vânător, filosof, orice. „Nevoia este cel mai bun învățător”. Mă bucur că viața mi-a oferit zero șanse pentru a visa, da, pentru că mi le-am creat singur sau mai bine zis am fost vigilent să le prind din zbor. „Prin întristarea feței inima se face mai bună” avea să spună înțeleptul Bibliei.

5. Plângi. Necazul și suferințele purifică privirile și mintea. Devii mai milos, mai blând, mai bun, mai cald. Nu fi de piatră, alege un loc în care să nu te audă nimeni, să nu te vadă cineva și plângi. Posibil ca cineva din cer să te bage în vreo seamă… Posibil! Și dacă nu te ia nimeni în serios, prin lacrimi se detoxifiază creierul, adică te faci mai înțelept. Nu e un act de slăbiciune să plângi. Adică nici nu cred că te mai interesează. Mai degrabă este un act de umanitate. Plângi că îți stă la îndemână.

6. Odihnește-te. Necazul este hoțul nopților liniștite. Necazul este ca un strigoi care strică nopțile oamenilor. Luptă-te cu el, nu te lăsa învins. Culcă-te și dormi liniștit. Știu că e oribil, e groaznic să poți adormi, dar trebuie sa faci asta, altfel îmbătrânești degeaba. Odihna este unul dintre cele mai bune leacuri pentru cele mai multe afecțiuni fizice, psihice, emoționale și chiar spirituale. Odihnește-te! Un trup epuizat este ținta sigură a căderii.

7. Așteaptă. Uneori ploaia de vară se instalează de zici că acum e sfârșitul lumii. În maxim 20 de minute apare soarele din nou pe cer de parcă nu ar fi plouat deloc. Asemenea e și cu gerul, accidentul, durerea, vorba rea, lipsurile. Trec! Toate trec! Trebuie să te înarmezi cu îndelungă răbdare, să te împroptești ca mioriticul cioban șchiop în toiagul credinței tale, oricât de uscat ar fi, tot mai ține puțină greutate. Nu e nici un păcat să aștepți inofensiv că ceva anume are să se întâmple. Așteaptă! Va fi cumva în fond.

Nu te lăsa doborât de întristare! Roagă-te! Chiar dacă nu mai găsești cuvintele de altă dată. Tânguiește-te, gemi, suspină, plângi, zvârcolește-te de pe o parte pe alta, mergi încet, oare nu cumva și asta este o formă de rugăciune?