Avortăm copii, abandonăm părinți, dar adoptăm maidanezi

Când vă întindeți mâinile, Îmi întorc ochii de la voi și, oricât de mult v-ați ruga, n-ascult, căci mâinile vă sunt pline de sânge!
Isaia 1:15

„Sunt terorizată pastore!” Spune doamna disperată. „Ce s-a întâmplat doamnă?” Întreabă slujitorul Domnului. „Aud noaptea plânsetele copiilor avortați care strigă la mine. ″Ne vedem la judecată! Ne vedem la judecată!”

Niciodată Dumnezeu nu te va întreba câte pisici ai crescut, câți maidanezi ai adoptat, câte pungi de orez ai cumpărat pentru porumbeii din parc, dar te va întreba câți copii ai ucis. Sunt vorbe foarte grele, cumplite, dar, dacă în scris sună dur, imaginați-vă în faptă cum sună.

Se încheie anul 2021, cu minusurile și plusurile lui, dar ceea ce mă doare pe mine, durerea care mi-a sfâșiat inima în această dimineață este că la numărătoarea lui Dumnezeu anul se încheie cu 45 de milioane de avorturi. Iar acest bilanț se face an de an conform statisticilor de specialitate.

Avem poliția animalelor (e foarte bine, sunt ființe și trebuie să fie apărate), avem pompierii pisicilor izolate (foarte bine, trebuie sa le coboare cineva din pomi), avem asociația liliecilor, ursului polar, uliilor găinari, bizonilor carpatini, cățelușilor de preriei, mangustelor africane, etc. Cine oare le va fi avocatul acestor copii care mor nevinovați înainte de a vedea lumina zilei?

Vine judecata! Vei fi întrebat: când ai dat ultimul telefon mamei tale, tatălui, bunicilor. Habar nu aveți câți copii sunt abandonați în orfelinatele din România, nu știți câți bătrâni mor cu zile stinși ne neîmplinire și lipsa de comunicare în azile, dar avem cuști moderne de maidanezi, cheltuim sute sau mii de euro cu ei pentru a fi în top, iar asta ne va costa.

Când ai luat ultimul iaurt de fructe bunicului tău, sau părintelui? Dar când ai fost ultima data la stomatolog cu bișonul? Când ți-ai scos bunicuța de la țară la plimbare? Este adevărat că ai program cu câinele tău de rasă, altfel face scandal în casă. Lasă că bătrânelul tău amărât, izolat în munți sau bordei nu face scandal, dar va trebui sa explici aceste alegeri în curând la judecată.

Avem abonament la booking.com, nu e rău, urmărim oferte, bilete și destinații exotice și ne enervează la culme pandemia asta, ia-o ca o binecuvântare și fă următorul concediu în izolarea bătrânilor tăi. Stai de vorbă cu ei, stai la povesti la gura sobei, plimbă-te în carul lor tras de un cal slab și bătrân, mănâncă o omletă din ouăle găinilor bunicii tale, iar fericirea îți va surâde în prag.

Stimați semeni! Vă implor, haideți să acordăm o mai mare atenție omului, copiilor, bătrânilor noștri care și-au vândut gâștele să vă mai plătească o lună la internat, au muncit la sapă și-au spart palmele să îți mai trimită un pachet la facultate. Ne va întreba în curând Dumnezeu ce am făcut cu ei? Cât timp am petrecut cu ei? Maidanezii, pisicile, găinușele albe vor muri, dihorii de companie vor îmbătrâni, animale nu au suflet veșnic. Învață veșnicia în compania bătrânilor tăi dragi, în preajma copiilor tăi și vei avea fericirea garantată.

Stimată domnișoară, dragă doamnă de carieră, ești într-o situație nefericită, ești prea tânără sau prea ocupată și ai aflat că ești însărcinată, nu apela la omucidere pentru a fi mai relaxată, corpul tău se va „ușura” de povară, dar ce vei face cu petele de sânge din conștiința ta? Prea multe mâini de medici și asistente mânjite de sângele oamenilor mici, iar Dumnezeu își întoarce spatele când țara asta, în parte ucigașă își întinde mâinile spre cer. Mâini mânjite cu sânge.

Astăzi este milă! Astăzi este har! Cereți iertare cu lacrimi de la Dumnezeu, că i-ai omorât copilul pe care El l-a conceput la tine în burtică, și vei avea îndurare, altfel vei răspunde la judecată!