Dar vreau să știți că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii și că Dumnezeu este capul lui Hristos.
(1 Corintieni 11:3)

Plecăm de la premiza că Dumnezeu a lăsat niște principii consistente, fundamentale, care dacă sunt înțelese corect, apoi respectate cu bucurie, aduc fericire și pace. Creatorul a lăsat o ordine, care nici măcar nu este ierarhică, ci mai degrabă logică. Nu este una clasificabilă: (superior/inferior, tare/slab, principal/secundar, despot/supus, stăpân/sclav). În acest caz familia ar fi un mare dezastru și un cuib de nefericire.

1. „Poziția” de autoritate. Nici măcar nu este poziție, asta ar implica un scaun sau funcție care așteaptă onoruri și vasalitate. Bărbatul nu este pe poziție de autoritate, este în slujba de preot, care cu smerenie, umilință, maturitate, iubire și devotament voluntar face slujba de preot al casei. Da, Dumnezeu îi dă autoritate de a mijloci pentru familie, de a binecuvânta copiii, de ai proteja de cursele străine, de a menține echilibrul teologic al familiei. Asta nu este poziție este mai degrabă o obligație.

2. „Statutul” de autoritate. Trebuie să recunoaștem faptul că tendința de impunere rudimentară, abuzivă, neargumentate e mai mare la bărbat. El este „sponsorul” principal al familiei (în majoritatea cazurilor), este mai robust, structura solidă, trăsături impunătoare (voce dură, forță, putere, etc.) Toate aceste trăsături prin care Dumnezeu a dotat pe bărbat, pot fi folosite ca arme împotriva propriei fericiri, dar și a membrilor familiei. De aceea unele soții devin cicălitoare și independente, aceasta este o formă de contraatac în situațiile de austeritate pentru a face față abuzurilor „nedomnilor, neinteligenți, neciopliți” care se impun fără argumentație și eleganță. Acest statut trebuie să confere familie încredere, curaj, siguranță, protecție, iar nu frică și teamă.

3. Autoritate DELEGATĂ. Bărbatul nu poate fi în sine forul suprem de autoritate în casa lui, ci în colaborare cu Hristos, care este Capul său, în colaborare cu toți membrii familiei, în urma dezbaterii și argumentării inteligente din punct de vedere: teologic, logic, social, emoțional, rațional, echidistant, se acționează decizional. Această autoritate nu este intrinsecă, ea este delegată, încredințată de altă autoritate mai mare de cât el, de la Dumnezeu care ne ajută în situațiile de constrângere și dificultate.

4. RESPONSABILITATEA autorității. Dincolo de „personajul alfa” al familiei, bărbatul trebuie să fie asumat, cerebral, responsabil și conștient de clauzele delegării autorității. Ok, „eu comand in casa asta!” Și tremură paharele pe masă, atât prin ton, cât și prin pumnul încordat, dar este justificat fiecare membru al familiei să pună periodic întrebarea: „De acord, tu comanzi, dar putem ști încotro!?” Care are direcția? Planul de atac? Obstacolele? Inamicii? Scopul? Destinația?

Oare de ce ne ofticăm atunci când primim aceste întrebări din partea soției sau chiar a copiilor mari? Ne ofticăm din cauza neinteligenței și a orbirii minții cu iluzia „atotputerii” Nu prieteni, nu suntem ași, nu suntem absoluți, nu suntem tirani, ci doar prin negociere, mediere, dialog cu toți membrii echipajului, prin respectarea tuturor senzorilor cu care este dotată o ambarcațiune se ajunge pe malul celălalt.

5. SOCOTEALA autorității. Oricare caporal are sergentul lui, apoi locotenent, colonel, general, guvern, președinte etc. Fiecare este pasibil de pedeapsa sau vrednic de răsplată. Toți ispravnicii trebuie să de-a socoteală într-o zi de isprăvnicia lor. În fața scaunului de judecată al lui Hristos se vor verifica toate diagramele bărbaților. Acolo se va sancționa orice formă de abuz, de violență (verbală, fizica, psihica sau emoțională). Nu uitați că putem avea opinii și filosofii de viață diferite, dar judecata este una singură. Iar filosofia care implică violență, e autoritarism ieftin, opresiv, abuziv, care umilește și condamnă, dar în final va fi condamnată și ea. Așa cum ne arata imagine cu umbrelele: Hristos, bărbat, femeie, copii. Roluri protective nu de subjugare. Cel de sus îl protejează pe cel de lângă el.

Concluzii

Din umila experiență de la consiliere spirituală, am observat că orice femeie inteligentă adoră să se supună unui bărbat inteligent, competent, duhovnicesc, supus lui Hristos. Nu pot pretinde soției și copiilor să mă asculte până la limitele ridicolului și absurdității, atât timp cât eu nu mă supun voinței divine. Dacă membrii familiei nu mă văd implicat în slujire, pe genunchi, preocupat de binele lor, activități comune, jocuri, plimbări, atunci nu pot pretinde supunere. Dumneavoastră doamne, nu aveți nici un avantaj dacă vă umiliți sau desconsiderați soțul, rămâneți fără acoperiș, fără protecție, vulnerabile în fața furtunilor. Iubiți-l, respectați-l, apreciați-l și trimiteți-vă bărbatul să rezolve problemele alea grele. Nu poate? Ajută-l! Înlocuirea sau substituirea lui nu este o soluție inteligentă. (Trebuie să recunosc faptul că am întâlnit și cazuri în care soția/familia chiar ajunge de râpă dacă ar asculta de soț).

Slujește-ți familia cu credincioșie și frică de Dumnezeu, iar aceasta te va adora, te va iubi și le va face deosebită plăcere să asculte de tine. Prefer mai degrabă să lupt pentru vrednicie mai mult decât pentru cinste, pentru securitatea/siguranța familiei mele, astfel ca ei să vină să îmi ceara sfatul, ca unui preot sau profet, decât să mă isterizez impunandu-mă într-un mod isteric apropiindu-mă de frontierele ridicolului.

Să fim fericiți cu toții. Cu prețuire și dragoste pentru Adevăr! Onisim Botezatu.