E ca atunci când Duhul e lăsat să lucreze!

Filadelfia Trossingen. O biserică mare, dinamică, plina de oameni care slujesc, pe toate liniile. Pastorul Adi Flora a reușit performanța, împreună cu echipa să cumpere o biserică Evanghelica Luterană. În centrul micului orășel, o biserică mare, cu un turn foarte înalt în față care o evidențiază de la depărtare. O clădire frumoasă, impunătoare, nu foarte veche pe care sunt convins că Martin Luther ar fi îndrăgit-o foarte mult văzând-o arhiplină.

Sâmbătă, seară de tineret. Minunat. Duminică dimineața botez, nouă candidați. O sărbătoare plină de har. Fiecare detaliu este sub călăuzirea lui Dumnezeu. Șase fete și trei băieți au mărturisit public credința lor în Dumnezeu. Frumoși, luminoși, radiază de slava Lui Dumnezeu care umple Templul.

Duminică seara, se anunță a fi un concert de colinde. Așa a și fost, doar că îngerii s-au unit cu omologii umani ai închinării, iar de aici până la clipe minunate de cer a mai fost doar un pas, cel al credinței.

Pe la jumătatea programului, nu mă simt prea bine. Mă retrag de la amvon în apartamentul bisericii unde ațipesc puțin. Îl rog pe Sem să mă cheme înainte de predică. Și am venit. Am început mesajul, intitulat: Cum poți să fii un agent al nașterii Mântuitorului? Agentul divin: Îngerii, Duhul Sfânt, Gavril, Fiul care se naște. Agentul uman: Maria, Iosif, Zaharia, Simeon.

Mesajul a fost unul diferit. Mă detașez încet de schema propusă, de schița de predică, de temă și merg în direcția Duhului. O direcție foarte bună. Oamenii simt că ceva neobișnuit urma să se petreacă. Predica nu a fost strălucită, nu a avut ceva deosebit în ea, dar însoțirea supranaturală a Duhului lui Dumnezeu i-a dat noi valențe. Biserica este foarte aproape de mine, receptivă, atentă, iar feedback-ul este unul mai mult decât pozitiv.

Închei slujba cu o rugăciune. O altfel de rugăciune. Una profetică. Fratele Adi Flora, pastorul bisericii se ridică la amvon. Încearcă să zică un cuvânt, apoi tace. În tăcerea de un minut, biserica începe să plângă. Unii se rugau prin Duhul, alții îngenungheau, alții plângeau. Situația este „scăpată” de sub controlul uman. Duhul Sfânt preia tot monopolul. De aici până la declanșarea stăvilarelor harului a fost o distanță scurtă.

Păstorul continuă plângând să îndemne biserică la rugăciune și post. Prin atitudinea lor parcă toți încuviințau unanim pentru 21 de zile de sfințire propuse de păstor. Zeci, sute de mâini ridicate pe sus care se închină, prin închinare plăcută cu evlavie și cu frică. Slava Domnului umple toată adunarea. De la amvon, prin sală, până la balcon. De la copii, tineri, părinți și bătrâni, toți se închină Regelui. Plânsete, bocet, lacrimi, strigăte, cântece. Totul este mirific.

Dragi slujitori ai altarului, nu vă fie teamă de manifestările Duhului! Lăsați Duhul Sfânt să lucreze. E Duhul Tatălui care lucrează în Casa Tatălui. Noi suntem doar niste agenți umani prin care Dumnezeu lucrează. Niște robi netrebnici închinați pe viață și veșnicie Stăpânului. De ce ne-am pus stăpâni pe lucrarea mâinilor lui? Oare de ce ne credem șefi peste Casa Lui? Lăsați Duhul să lucreze! Lasați-L pe Hristos să strălucească în toată splendoarea Sa! Lasați-L pe Tatăl să își revendice toată slava! Singurul de altfel care o merită. Iar noi să ne smerim, să ne facem mici, mici, mici, până la topire. Atunci vom conta cu adevărat înaintea Lui.

Ai fi dorit să nu se termine această atmosferă celestă. Fratele păstor încheie, dar o ia de la capăt plângând, iar biserica intră din nou în rugăciune. Nimeni nu ar fi plecat acasă. Toți mai doreau să rămână, chiar dacă slujba se apropie bine de patru ore. În slujire mai auzeam descoperiri sau rugăciuni: „treci de la inimă la inimă”, aici nu mai era cazul. Duhul Sfânt mișca fiecare inimă, toți parcă sunt umpluți, adăpați din norul de har care plutea zăbavnic peste Biserica Filadelfia.

Când în cele din urmă slujba se încheie în acordurile și cântările în lacrimi cântate de Sem și Beatrice Bala, Tamara Moga(Onofrei), biserica rămâne tot blocată pe scaune, neînțelegând cum s-a terminat totul. Pastorul mă îmbrățișează plângând amândoi ca niște copiii. Numai ce mă ridicasem de la sol, unde am căzut ca secerat, proșternut în prezența Domnului.

Șocul cel mare l-am avut la final când un frate prooroc din Spania, a venit la noi la amvon și ne-a spus că a avut un mesaj de la Dumnezeu, iar pe când să înceapă să vorbească, Domnul ia zis să tacă pentru că îl va da prin cuvântul predicii. În cale moment eu(care predicam) aș fi folosit ceva expereise de genul: „de aici încolo e profeție, un mesaj venit din cer”, iar mesajul a schimbat macazul radical. Încă așa ceva nu am întâlnit în 20 de ani de slujire. Să direcționeze Dumnezeu un ne mesaj profetic, dirijat spre predicator. Fratele prooroc ne povestea în lacrimi această situație…Fără cuvinte!

Ne-am despărțit frumos. Lăsând în urmă o biserică vie, harnică, frumoasă, slujitoare și zidită. Iar Dumnezeu ne-a mai dat o lecție de închinare adevărată, de slujbă condusă de El, de ceea ce ar putea face Duhul Sfânt la un program atunci când i se predă monopolul.

Sunt bucuros. Sunt mulțumit. Sunt smerit și recunoscător lui Dumnezeu pentru modul în care a reușit să ne surprindă, să ne încânte, să ne disciplineze, preluând personal frâiele închinării în a Sa Casă de rugăciune.

Îți mulțumim Tată pentru lecția predată! Pentru bucuria Duhului revărsată din plin! Mulțumim pentru că și astăzi vii între noi! Ne vorbești, ne iubești, ne copleșești și ne trimiți mai departe în luptă mai puternici, mai pasionați, mai motivați, mai plini de curaj.