Cum îl cheamă pe fratele tău?

Domnul a zis lui Cain: „Unde este fratele tău Abel?” El a răspuns: „Nu știu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?” (Geneza 4:9)

Dar care este numele fratelui tău, dragă Cain? „Nu mă interesează”. Uneori ura poate ucide fraternitatea și sentimentul unitar al familiei. Când invidia și duhul de ucidere și anihilare fratricidă pune stăpânire pe un om, fratele devine dușman, părintele persoană vrednică de disprețuit, soția/soțul un obiect al batjocurei sau chiar adversar. Atins de duhul geloziei, Cain se întunecă la față, posomorât și vizibil afectat emoțional, se dezice de fraternitatea nevinovatului său frate, Abel.

Ei au luat atunci haina lui Iosif și, junghiind un țap, i-au înmuiat haina în sânge.
Au trimis tatălui lor haina cea pestriță, punând să-i spună: „Iată ce am găsit! Vezi dacă este haina fiului tău sau nu.”
Iacov a cunoscut-o și a zis: „Este haina fiului meu! O fiară sălbatică l-a mâncat! Da, Iosif a fost făcut bucăți!” (Geneza 37:31-33)

„Vezi dacă este haina fiului tău sau nu?” Tu știi exact că e haina lui. Dar apropo, dragi frați, cum îl cheamă pe fiul lui Iacov? Cine este el de fapt? Nu cumva este fratele vostru? Nu cumva aveți același tată? Sau, cumva l-ați tăiat de pe listă? Da, că o dată ce ai vândut pe fratele tău, și l-ai batjocorit altora, e ca și cum nu mai există pentru tine. Chiar dacă el trăiește, pentru tine e mort, dar faptul că el trăiește, nu te absolvă pe tine de gravitatea penală a faptei. Asta ne lămurește Isus: (1In 3:15) Oricine urăște pe fratele său este un ucigaș; și știți că niciun ucigaș n-are viața veșnică.

Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu” și urăște pe fratele său este un mincinos, căci cine nu iubește pe fratele său pe care-l vede cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede? (1 Ioan 4:20)

iar când a venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat vițelul cel îngrășat.’
‘Fiule, i-a zis tatăl, tu întotdeauna ești cu mine și tot ce am eu este al tău.
Dar trebuia să ne veselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit.’” (Luca 15:30-32)

„Acest fiu al tău?” Dar cum îl cheamă pe el? Ai uitat cumva numele lui? Când un duh de ură pune stăpânire pe fiul din casă, tot ce ar mai avea bun fratele său este perceput cu ochi răi (pe el îl deranjează inclusiv pocăința si învierea din morți a fratelui său). Ura anihilează frați. Ucide suflete nevinovate. Aruncă venin asupra altora naivi și nevinovați. Nu mai poate să vadă pe fratele său, nu mai vrea să îl audă, nu îi mai pronunță nici numele.

Îl ador pe tatăl acesta. Ce frumos îi amintește: „Acest frate al tău a fost mort și a înviat”. Cea mai mare dramă a tatălui a fost că unul dintre fii învie din morți, dar altul se înmormântează în ură, invidie, neiertare, frustrări.

Unul din mulțime a zis lui Isus: „Învățătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moștenirea noastră.” (Luca 12:13)

Cum îl cheamă pe fratele tău? Nu are nume? Observați unde apare ura fratricidă, la lacomii de avere, la invidioși, la cei plini de ură. Mulți oameni vor merge în iad de la duhul de lăcomie de avere. Aici se comit multe crime împotriva umanității. De aceea Isus ne avertizează în context: „vedeți și păziți-vă de orice fel de lăcomie de bani, că viața cuiva nu stă în belșugul avuției lui!”

Când auzi pe o doamnă/domn: „sor’mea asta! Frate’miu!” Să știi că e posibil să ai în față un ucigaș. Întreabă-l/o doar atât: „Cum îl cheamă pe fratele tău, pe sora ta?” În timp ce îți răspunde, urmărește-i mimica feței. E tare posomorât/ă!

Să iubiți pe toată lumea! Să iubiți pe frații voștri. Aveți părinți comuni! Aveți același sânge! Eliberați-vă din pușcăria urii!

Apropo, cum îl cheamă pe fratele tău? Pe cel pe care nu îl suporți? Vindecă-te în Numele lui Isus și fă o rugăciune din inimă pentru el. Dacă l-ai ucis cu vorba, poți să îl învii din morți emoțional, cerându-ți iertare. Acum cât încă nu e prea târziu!

Despre mărturisirea păcatelor

Cine își ascunde fărădelegile nu propășește,dar cine le mărturisește și se lasă de ele capătă îndurare. (Proverbe 38:13)

Dacă eu îmi mărturisesc păcatele lui Dumnezeu, mai este nevoie să le mărturisesc și duhovnicului/pastorului/consilierului spiritual? Da și nu. Problema de bază aici este: „și se lasă de ele”. Dacă te mărturisești și o iei de la capăt și nu iei măsuri de prevenție, de precauție, de schimbare a vieții, atunci problematica păcatelor tale rămâne nerezolvată.

De ce trebuie un martor?

1. E biblic. Mărturisiți-vă unii altora păcatele și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. (Iacov 5:16). De ce un consilier duhovnicesc/spiritual? Tocmai în vederea ajutorului. Da, e cel mai bine să povestești cu Dumnezeu despre păcatul tău, să ceri iertare și putere cu căință prin jertfa lui Hristos, iar dacă nu scapi de el, ai nevoie de consiliere și ajutor. Un sprijin în plus, o rugăciune, o sugestie de prevenție nu strică niciodată. Dimpotrivă te pot salva de la osândă.

2. Alege un om de încredere. E cumplit să povestești cu o persoană neautorizată spiritual, necalificată. Nu se recomandă mărturisirea către o femeie. (Nu e perspectivă misogină) Dimpotrivă, e protectivă. O doamnă se implică foarte tare emoțional în caz și își asumă subiectiv drama ta. Asta îi poate afecta sănătatea, fizica și psihică. Doamnele au și o dorință înnăscută de a împărtăși secrete. Ceea ce ar amenința securitatea confidențialității.

3. Atitudinea. Sunt oameni care povestesc foarte nonșalant faptele odioase. Mărturisirea fără regret, fără lacrimi, fără remușcare și părere de rău e o formă de „laudă”, un act al inconștienței. Atitudinea vameșului din pilda lui Isus (Luca 18:19) ne lămurește în acest sens, cât de importantă este smerenia.

4. Schimbarea. Degeaba mă mărturisesc dacă nu îmi schimb viața. (Rom 6:1-2) Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu ca să se înmulțească harul? Nicidecum! Noi, care am murit față de păcat, cum să mai trăim în păcat?. Nu putem transforma harul în paravan pentru comiterea nelegiuirilor noastre. Îi desacralizăm harului caracterul său.

5. Implicarea în slujire. Centrul vieții mele nu este fuga de păcat ca obiectiv principal, ci slujirea Stăpânului. Că se mai întâmplă să alunec, atunci mă ridic, mă pocăiesc, mă mărturisesc și mă implic mai departe. Dar dacă toată viața nu mă implic în nimic, normal că voi fi hărțuit de diavol și de nelegiuirile lui. Lipsa de ocupație duhovnicească este principalul generator de păcate.

Mărturisiți-vă cui vreți păcatele, numai să vă asigurați că le abandonați, că „vă lăsați de ele”, altfel suntem doar niste povestitori iresponsabili de nelegiuiri. Accentul nu se pune pe „Dacă trebuie să mă mărturisesc?” Asta este o certitudine, ci pe „e obligatoriu să mă las de ele”, asta este responsabilitate și garantează iertrea.