Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică și cu mare bucurie, și au alergat să dea de veste ucenicilor Lui.
Dar iată că le-a întâmpinat Isus și le-a zis: „Bucurați-vă!” Ele s-au apropiat să-I cuprindă picioarele și I s-au închinat.
Atunci, Isus le-a zis: „Nu vă temeți; duceți-vă de spuneți fraților Mei să meargă în Galileea; acolo Mă vor vedea.” (Matei 28:8-10)
Este vorba de femeile care au îmbălsămat trupul Domnului pentru îngropare. Acele femei preocupate de slujirea Mântuitorului. Iată cum Istoria creștinismului începe cu sârguința și perseverența unor doamne extraordinare. Credincioase, perseverente, curajoase, implicate, preocupate de a sluji Domnului Isus. Orice abordare misogină referitoare la slujirea femeilor este nesustenabilă biblic. Slujirea din culise este baza oricărei slujiri publice.
Este la fel de adevărat că ele nu s-au afișat în public. Nu au încercat să monopolizeze slujirea altarelor, dar femeile sunt profesioniste pe parte de logistică a Bisericii. Pregătire a Cinei Domnului (Azimi, must/vin, față de masă, paharele, ligheanele), copii, grupe, cămăși, curățenie, decor, mese de dragoste, servit, găzduire. Bisericile noastre arată impecabil datorită slujirii lor. Doamne binecuvintează surorile care își înțeleg chemarea!
Isus le zice scurt: „Bucurați-vă!” Numai ce au încheiat convorbirea cu îngerii. Priviți reacție: „ele s-au aplecat să-i cuprindă picioarele.” Iată dovada vie de înclinație nativă a doamnelor spre închinare. Isus le liniștește emoțional. Le asigura de toată aprecierea și pacea Sa. Apoi le dă o misiune clară, un mesaj recomandat pentru ucenici. O întâlnire tainică programată special pentru ei.
Luca ne lămurește care erau femeile: (Luca 24:10) Cele ce au spus aceste lucruri apostolilor erau: Maria Magdalena, Ioana, Maria, mama lui Iacov, și celelalte care erau împreună cu ele. Deci erau câteva doamne credincioase. De atunci și până astăzi Isus se arată tuturor. Mai ales doamnelor smerite. E o explicație pentru faptul că doamnele reacționează pozitiv la Evanghelie în procent mai mare decât bărbații. Sunt mai docile, mai deschise spre Cuvânt. Probabil bărbații sunt mai raționali, mai orgolioși, poate puțin mai mândri.
Cinstiți femeile credincioase! Să ne rugăm pentru ele. Slujirea voastră este indispensabilă. Sunteți de neînlocuit în slujirea pe care v-a încredințat-o Dumnezeu. Slujiți cu bucurie. Așa zice Hristos în text: „Bucurați-vă!” De fiecare pahar de apă, de fiecare cearceaf spălat, fiecare cămașă călcată, fiecare oală de sarmale. Bucurați-vă, că răsplata dumneavoastră va fi mare în ceruri. Voi îl creșteți pe adolescentul Timotei, îl predați lui Pavel plin de Biblie, apostolul investește în el studii teologice de înaltă calitate și rugăciune, iar Dumnezeu face dintr-un adolescent timid episcop de Efes. Voi, doamnele (mame, mătuși, bunici) creșteți episcopii și patriarhii Împărăției lui Dumnezeu. Slujiți-vă copiii cu bucurie, nu stiți dacă nu cumva creșteți un pastor sau episcop.
Dezaprobăm orice formă de violență domestică! Dezaprobăm orice abuz împotriva femeilor și a copiilor! Încurajăm orice slujire, a tuturor. Bărbați, femei, tineri, copii, băieți, fete, bătrâni. În câmpul Evangheliei este nevoie de voi, de fiecare. Asta ne transmite Isus înainte și după înviere.
1 Petru (3:7) Bărbaților, purtați-vă și voi, la rândul vostru, cu înțelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moșteni împreună cu voi harul vieții, ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre.