(Fapt 27:20) Soarele și stelele nu s-au văzut mai multe zile, și furtuna era așa de puternică, încât la urmă pierduserăm orice nădejde de scăpare.

Tocmai am încheiat penultimul capitol al studiului asupra cărții Faptele Apostolilor la Biserica Muntele Sionului Ghioroc. Capitolul 27 este apogeul slujirii unui apostol peregrin, a cărui credință este testată în regim extrem, cu o suprasolicitare a instinctelor primare de supraviețuire.

Arestat în regim semideschis, transportat în cel mai exigent regiment de escortă militară, ceata Augusta, coordonată de generalul Iuliu, formațiune militară cu un număr de o sută de soldați mercenari, plus sclavii care vâsleau, plus personalul medical, bucătarii, plus deținuții politici, total 276 de suflete rătăcite printre valuri. Supravegheat 24 de ore din 24, apostolul dezvoltă în acestă călătorie inițiatică a sfințeniei, cea mai înaltă versiune a sa ca om și sfânt. Exceptând răpirile sale sufletești.

Da prieteni, pentru că furtuna este testul suprem al caracterului nostru. În furtună dezvolți dexteritatea de a lupta, aici se șlefuiește umanitatea. Sub asediul fricii și al amenințărilor omul se călește și scoate adevărul din el la suprafață. Suferința nu te face bun sau rău, suferința doar arată celor din jur cine ești tu cu adevărat. Dacă o viață întreagă ai fost om bun, și la boală tot bun și blând te manifești, fără a pune presiune pe cei din jur. În schimb, dacă toată viața un om a fost rău, când ajunge la suferință devine teroarea celor din jur.

Nu știu prin ce treci astăzi. Nu cunosc exact furtunile care îți amenință psihicul, emoțiile, spiritul sau trupul tău. Cu toate acestea te invit să fii precaut și receptiv la șoaptele Duhului Sfânt. Dumnezeu vrea să te învețe ceva. O lecție, un principiu, o revelație. Rămâi calm și liniștit. Adună-te, roagă-te, fii rezervat la vorbe, cugetă atent la detalii, debarasează (asemeni echipajului de pe vasul apostolului), tot ce nu e vital existenței și ușurează barca emoțională, psihică și chiar detoxifiere fizică a ficatului (cu grepfrut și sfeclă roșie).

Iartă ce ai de iertat. Cereți iertare acolo unde ai greșit. Nu sacrifica eternul din tine pentru un efemer neîmblânzit și fără praf de milă. Nu negocia valorile și principiile pe un preț de nimic. Nu-ți vinde la second-hand sufletul. Nu uita: caracterul nu se negociază!

Ești în furtună? Îmi pare și rău, dar te și invidiez. Când vei ieși de aici vei fi și mai bun și mai blând și mai puternic. Un călduros: “și eu am trecut pe aici”, spus unui năpăstuit al sorții în viitorul apropiat, te transformă în lumină pentru un om din întuneric. În speranță pentru cel doborât. În exemplu pentru dezorientat. În pilda pentru învățăcei.

Noi îl cunoaștem drept “marele apostol Pavel”. Dar el toată viața (de după convertire) a fost mic, plăpând, ferm pe alocurea, smerit, bun și plin de Duhul Sfânt. A trăit cu abnegație, iar chintesența slujirii lui a fost proslăvirea lui Hristos.

Iată ce l-a făcut pe el mare, furtunile:

(2 Corinteni 11:23) Sunt ei slujitori ai lui Hristos? – Vorbesc ca un ieșit din minți. – Eu sunt și mai mult! În osteneli, și mai mult; în temnițe, și mai mult; în lovituri, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte!
(11:24) De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una;
(11:25) de trei ori am fost bătut cu nuiele; o dată am fost împroșcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte și o zi am fost în adâncul mării!
(11:26) Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăți, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între frații mincinoși,
(11:27) în osteneli și necazuri, în priveghiuri adesea, în foame și sete, în posturi adesea, în frig și lipsă de îmbrăcăminte!
(11:28) Și, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate bisericile!
(11:29) Cine este slab, și să nu fiu și eu slab? Cine cade în păcat, și eu să nu ard?

Concluziile se trag la final. Atunci vei pricepe că fiecare furtună a lustruit și mai mult caracterul tău. Fiecare trădare ți-a fost necesară pentru a dezvolta imunitate față de regimul “Iuda”, fiecare dezamăgire a oamenilor te-a ancorat și mai mult în Dumnezeu, fiecare lovitură ți-a întărit și mai tare garda, la final se va vorbi despre tine în termeni nobili, iar în veșnicie Dumnezeu te va răsplăti.

Rabdă! Iartă! Fii demn! Fii bun! Fii om! Fii nobil! Învață de la Domnul Isus Hristos! Nu ai nimic de pierdut! Doar nobile câștiguri!

Cu prețuire, o.

Ca ființe umane care mișcăm și suntem angrenați într-un flux sanguin și existențial, suferim anumite blocaje. Ajungem în puncte fixe, în unghiuri închise, în locuri stâncoase și greu de pătruns. Dacă ne blocăm, și ne limităm la insuficiența principiului inerției, ne rigidizăm, înghețăm și devenim absurzi. Întrebarea se pune: Care este acel ceva, acea opțiune posibilă, accesibilă, care mă poate smulge din inert, din rigid, din blocaj?

Friedrich Schleiermacher, introduce o opțiune posibilă, vorbind de “acel salt al credinței”. Inerția oferă pași mărunți, existențiali, care îmi garantează o simplă și sinistră supraviețuire, fără pigmentul atotputernicului, al eternului. Pentru a evolua, avem nevoie de ceva mai mult, din afara, un ajutor din exterior care să ne mobilizeze. Sunt persoane cu ochii pironiți doar spre oameni, spre ajutoare financiare, spre lucruri care să-i smulgă din blocaj. Privirile lor sunt spre preț combustibil, pensie, salariu, scumpiri, criză, războaie etc. Aceștia vor schimba doar decorul blocajelor. Pentru că ajutorul e de altă natură, e diferit și mai înalt decât noi.

În retorica dihotomiei Dumnezeu-om, relație este imposibilă și se instalează angoasa și însingurarea. Acest spațiu dintre om și Dumnezeu nu poate rămâne vacant. Trebuie umplut cu ceva sau de cineva. Cine? Ce? Panica apare atunci când acest spațiu e dominat de întuneric. Tu nu mai ai repere. Există un satelit de semnal pentru această Sahară, anume crucea Mântuitorului. Prin Hristos, se poate face legătura cu cerul. Poate un înger sau însuși Duhul Sfânt, care domină acest “vid” poate restabili comunicarea cu cerul.

Saltul credinței propus de Schleiermacher oferă soluții formidabile. Când crezi, jumătate de problemă este rezolvată. Atunci duhul omului primește sprijin. Începe să se mobilizeze, caută soluții, se mișcă, găsește opțiuni și reușește să se salveze. Practic soluțiile credinței sunt forme semi-abstracte de auto-salvare. Asta face Dumnezeu. Nu aștepta să te salveze cu o dronă, care te recoltează din absurd și te teleportează în zone accesibile ale certitudinii. Nu. Că asta ar minimaliza voința ta, libertatea de alegere și forța ei creatoare. Dumnezeu te ajută să te salvezi. Mobilizând voința, te transformi într-un pui de leu, care încearcă să muște din pradă asemenea mamei lui, acesta este nervul supraviețuirii, încăpățânarea de a nu renunța, evitarea lamentabilului.

Însăși venirea lui Hristos în lume este o invitație la auto-salvare. Adică, doar dacă crezi, acționezi prin pocăință și botez, ții pasul cu rigorile harului, ești serios și te salvezi, altfel rămâi opac și în semi-întuneric. Nu aștepta “miracole” salvatoare prin inacțiune. Nefăcând ceva, vei obține nimic. Cum spunea Spurgeon: “Cine țintește nimicul, are toate șansele să îl nimerească”. Acționează, crede, lupta, ieși din unghi, fă saltul credinței, primește curaj, speranță, forță si luptă, mergi mai departe, caută soluții, salvează-te!

Omul, prin Imago Dei, are o forță incredibilă de a se reinventa, redescoperi, reconecta. Habar nu ai ce forță energetică și spirituală ai în tine. Dacă ești creștin, iar tărâmul tău interior nu e întunecat, este locuit de Duhul Sfânt, atunci tu trebuie să devii fitilul care aprinde și alte candele, motorul care duce mult, locomotiva care trage alte vagoane după ea, scânteia care aprinde lumini în juru-i. Oprește-te o clipă, deschide o carte, citește un pasaj din Biblie, pleacă-ți genunchiul cu smerenie în fața providenței divine, și soluțiile de auto-salvare vor curge ca un râu al binecuvântării. Iată cum căutai soluții în exteriorul imediat, dar aici sunt doar platitudini și semeni la fel de neputincioși. Caută soluții în Dumnezeu, iar el va resuscita potențialul tău spiritual, va porni motoarele credinței tale, va crește randamentul tău duhovnicesc și vei înflori ca iasomia răspândind parfumul îmbătător.

Altfel, vei fi tot pe avarie, cu resursele tot pe minim, la limita periferica a nervilor. Vei funcționa în regim minim, aproape de inflamare, la limita de faliment, de blocaj, gata să explodezi. Ori menirea ta ca om iubit de Dumnezeu este alta. Să fii un rezervor de lumină și resurse pentru tine și familia ta, dar și vecinii trebuie să se adape cu prisosință din resursele tale inepuizabile, ancorate în harului lui Dumnezeu. Asta numesc eu bogăție. Dacă astea sunt criteriile, suntem mai bogați decât ne imaginam și nu știam.

Ieși de pe avarie. Intră în consum veritabil. Fii pe profit. Îmbogățește-te. Salvează-te!

(Ioan10:10) Hoțul nu vine decât să fure, să înjunghie și să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug.

Iar Hristos nu minte. Nu permite hoțului să-ți fure “cifra de afaceri”, să te vezi falit. Tu ai viață îmbelșugată în El. Dar, doar în condițiile Lui, în turma Lui, în Casa Lui. Dacă te-ai depărtat, întoarcere acasă. Avaria indică un pericol iminent. Iar Hristos vrea să te salveze!

Cu prețuire, O. Botezatu