Dar ceilalți 90% unde sunt?

Isus a luat cuvântul și a zis: „Oare n-au fost curățiți toți cei zece? Dar ceilalți 9 unde sunt? Luca 16:27

Au trecut sărbătorile. Au trecut colindele, așa cum au trecut. Am petrecut cu familia. Începem să adunăm instalațiile, ne numărăm banii (categoric sunt mai puțini). Și atât? Doar atât?!

Din păcate, da. Pentru unii asta este tot. 90% dintre leproșii vindecați dintr-un foc de Isus și-au văzut nestingheriți de drum. Nu se mai vorbește nimic despre ei. Au trăit sărbătoarea, euforia vindecării, apoi cel mai probabil au mers la chef și cam atât. Ce mai știm este că au produs o durere foarte mare în inima lui Isus care, dezamăgit, avea să întrebe contemplativ: Oare nu au fost curățițiți toți zece? Dar ceilalți nouă unde sunt? Și face o pauză, apoi respiră adânc… apoi suspină… și… merge mai departe.

Aceeași întrebare răsună și astăzi: OARE NU AU COLINDAT TOȚI? NU AU ZIS TOȚI CĂ SE BUCURĂ DE FAPTUL CA AM VENIT ÎN LUME? ÎMI PLÂNGEAU DE MILĂ CĂ M-AM NĂSCUT ÎN FRIG, ÎN STAUL, ÎN IESLE? CĂ ÎȘI ADUC INIMA LA ALTAR CA DAR? Dar ceilalți 90% unde sunt?

Nu oricine-Mi zice: ‘Doamne , Doamne!’ va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri.
Matei 7:21

Iubiților, nu este suficient să cânți „Domn’ Domn’ să ‘nălțăm”, haideți să facem un pas mai departe de teorie, de declarații, de vorbe, haideți să îl iubim pe Dumnezeu cu toată ființa. Oare nu aceasta este esența legii? De parcă nu am ști că aceasta este singura noastră șansă la fericire, și anume: a-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima, sufletul, cugetul, puterea.

Se îndreaptă apoi Isus spre leprosul samaritean, singurul cu bun simț și îi zice: credința ta te-a mântuit! Ceilalți 9 sau 90% au mers înapoi la discotecă să se afirme, să chefuiască, au ales să fie niște anonimi pe care în ziua de apoi nu îi cunosc. Dar tu, om cu bun simț, recunoscător și educat, astăzi vei fi mântuit, vei deveni copil de Dumnezeu și vei sta la masă cu mine în cer.

E bun procentul. Unul din zece, nu e de neglijat, dar ce se va întâmpla oare cu cei 90% de indiferenți nerecunoscători și uituci? Domnul să îi trezească!

Suntem o țară în procent de 90% creștini declarați, dar, oare 90% dintre noi unde sunt? Cum de sunt sute de biserici închise duminica dimineața, iar cele deschise au 10 bătrâni dintr-un sat de 1000 de locuitori. Oare nu au colindat toți 1000? Nu vor fi înmormântați creștinește toți? Dar ceilalți 90% unde sunt?

E foarte ușor să răspunzi în dreptul altuia, dar dacă ar fi să răspunzi în dreptul tău? Tu pe unde ești? Ce loc ocupă Isus în lista priorităților tale? Cât timp îi aloci pe zi? Să povestiți, să discutați prin rugăciune, meditație, citirea Bibliei. Aceasta este realitatea tristă a creștinismului nostru balcanic. O baltă de iluzii în care ne scăldăm liniștiți și vinovați de secole bune. Haideți să ne întoarcem cu adevărat la Dumnezeu!

Dar mai avem speranță. Dumnezeu încă mai așteaptă leproși recunoscători pentru a-i mântui, iar tu și eu putem fi unul dintre ei.

La revedere, Alice Cociuba!

Bucuria noastră ca profesori este să vedem ascendența elevilor noștri în viață, să îi vedem puși la casa lor, căsătoriți, cu un loc de muncă și fericiți. Atunci avem așa un aer de mulțumire, cumva, într-o minusculă formă am avut și noi un aport. Am foști elevi doctori, ingineri, profesori, cam prin toate meseriile din societate.

Alice însă a avut alt destin. A plecat dintre noi repede (la 21 de ani), lăsând în urmă lacrimi, întrebări, durere și fiori. Era o elevă bună la învățătură, modestă și cu foarte mult bun simț. Nu vorbea în plus, își cântărea bine cuvintele, chiar și când îi venea rândul să răspundă făcea economie de vorbe. Dar moartea vine și peste oamenii educați.

Era foarte talentata la fotbal. Când ajungea mingea la piciorul ei, se transforma imediat în gol. Chiar și băieții priveau cu oarecare invidie. Bucuroși am citit pe internet despre performanțele aduse școlii noastre din Chier, comuna Târnova prin rezultatele obținute la nivel național. Of! Ai îndoliat o comună întreagă, sau poate un județ. Ți se va simți lipsa în grupul de fete, în frumoasa Biserică „Betania” din Chier.

Alice a fost un om. Un copil bine crescut și o fată educată. Nu am avut niciodată probleme cu ea. Dar se pare că norii negri ne crează nouă, acum, probleme în a înțelege voința divină, lăsându-ne cu multe întrebări și cu puține răspunsuri.

Condoleanțe familiei. Dumnezeu să mângâie părinții, frații, rudele, dar și pe colegii mei, profesori, care am contribuit la creșterea celei care a fost Alice. Of! Expresia „A fost!” ne înfioară.

Păstrăm speranța și nădejdea că într-o zi Dumnezeu ne va strămuta într-un loc în care nu mai sunt nici lacrimi, nici durere, nici moarte.

La revedere, Alice!

Dacă-ntr-o zi s-ar lua definitiv curentul

S-a întrerupt curentul electric de o oră. Toate electrocasnicele din casă, toate instalațiile au intrat în repaos. Am fugit rapid la centrală termică, m-am asigurat că focul nu mai arde, pentru a preveni creșterea presiunii în cazan, apoi am venit în casă.

Băiatul era pe telefonul mamei. Gata! Zic. Nu mai avem curent. El insistă că mami mai are 38% baterie la telefon. Dar neavând curent, neștiind când vine, e bine să prevenim economisind energia. Încerc să îl conving. Ia telecomanda și încearcă să pună desene, nu poate, toate dispozitivele dependente de sursa de curent sunt blocate.

Stând la masă, numai îl văd că își ia trusa de creioane colorate, foi de lucru și se așează la masă. Se retrage pentru câteva momente, apoi vine cu mâinile la spate. „Ghici ce am aici?” Mă întreabă, apoi îmi arată cartea de povești. Astăzi este vorba despre Miriam (sora lui Moise). I-am citit toată istoria lui Moise. La terminarea poveștii, el avea deja desenate momentele cheie ale poveștii. Foarte frumoase de altfel.

Apoi ia bicicleta de cameră și dă câteva ture prin living. După, merge în dormitor, pe saltelele pregătite pentru aerisire și începe să sară ca pe trambulină. Când se plictisește de țopăit, ia găletuța cu soldăței și mă invită să îi aranjăm în linii de bătaie. Necăjit de sora mai mică, urcă la etaj să „campeze”. Fetița după el, iar eu în spatele ei să nu alunece pe scări.

Numai ce își așează corturile și soldații pentru război, că cea mica intră ca o tornadă și împrăștie totul în jurul ei. I se taie respirația și dă să plângă. Intervin, iau fetița, o cert pentru isprava ei și plecăm jos. El rămâne să dreagă răniții și să organizeze un nou atac. Apoi coboară și zice: „Tati, stau eu cu fetița, du-te sa vezi ce am făcut”. Cum sa nu mă duc? O imagine magnifică pe care o fotografiez. „Tati, când vine mama? Spune-i să aducă și ceva curent”.

Cam atât cu povestea. De fapt, această oră a fost un coșmar! Privind însă cu responsabilitate, vorbim despre viața care a intrat în ritmul normal al lucrurilor. Mintea începe să creeze, se face mișcare, se nasc conflicte, le repar, mă implic maxim, mama fiind la cumpărături, interacționez cu ei, le citesc, ei ascultă, este un decor magnific. Iar dacă o să întârzie să revină curentul, mă pregătesc să aprind focul în șemineu. Un peisaj desprins din decorul mare al copilăriei adevărate.

Morala. Dragii mei contemporani, trăim vremuri complicate. Nu de o pană de curent, ci despre dependența teribilă de aparaturile alimentate cu energie electrică este vorba, care ne-au transformat în roboței copiii și pe noi. Și apropo, dacă într-o zi s-ar lua definitiv curentul, ce ar fi? Nimic deosebit. Doar că viața ar reveni la normal. Ar intra pe făgașul firesc al lucrurilor. Creierul ar gândi singur, am avea timp de povești cu copiii, am vedea copilașii jucându-se, desenând, cântând, sărind.

Fără curent se mai poate trăi, dar fără Dumnezeu e imposibil. Fără har nu am putea exista. Și totuși, într-o zi și harul se va încheia, cu ce vei rămâne oare?

Să nu te crezi niciodată campion până nu ești sigur de victorie

Vizionând clipul de mai jos vei realiza că este foarte important să lupți până în ultimă clipă. Apostolul Pavel asemăna viața de credință cu sporturile de performanță în mai multe aspecte. De această dată, haideți să luăm partea de ultimă promovare.

Oricât de pregătit te-ai vedea, poate chiar duci o viață de neprihănire și ești un om serios cu sufletul tău, să nu spui hop, până nu treci puntea. Acest proverb are realitatea și experiența lui. În 1 Corinteni 15, apostolul face un apel la perseverență, condiționând absolvirea în cer de luptă până în ultimă clipă: Evanghelia prin care sunteți mântuiți…dacă o țineți așa cum ați primit-o…până la capăt…altfel, degeaba ați crezut.

Este important să lupți, dar să lupți bine. După rânduieli, cu perseverență, cu smerenie, cu gândul biruinței și bazat pe harul lui Dumnezeu, până în ultimă clipă. Altfel, vameșii și femeile ușoare vor merge înaintea voastră în cer, spunea Isus.

Aprecierea și promovarea le lăsăm în seamă Domnului, iar nouă ne rămâne luptă, responsabilitatea, determinarea, slujirea și dorință arzătoare de a promova în cer.

Cele mai frumoase picioare… Și aripi…

Isaia 52:7
Ce frumoase sunt pe munţi picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește pacea, picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește mântuirea, picioarele celui ce zice Sionului: „Dumnezeul tău împărăţește!”

Nu vorbim aici de aerobic, nici de tehnici qwan ki do, nici de performanțe obținute prin fitness profesional, vorbim de oameni simpli care dobândesc un statut special prin caracterul lor. Aceștia au cele mai frumoase picioare. Mersul lor tandru și legănat ca al unei feline relaxate, timid ca al unei antilope la păscut, elegant precum ducesa la ospețe, fac din aducătorul veștilor bune un om special, cu cele mai frumoase picioare.

Bârfitorii au copite. Precum cangurul: mâinile destul de scurte pentru a face ceva bun, dar picioarele suficient de mari pentru a lovi mortal. Ei nu se deplasează, ei zdrobesc totul în jur și sar sfidător peste cadavre. Calcă în picioare iarba verde, turma lor poluează atmosfera, ridică praful în vânt, îți taie respirația, parcă anunță ceva rău, un ciclon, un uragan. De fapt asta produce în inima naivului care îl ascultă. Iar când te-a lovit, îți rupe tibia, produce fracturi deschise și leziuni cordiale. Nu te uni cu ei, vei ajunge să urli, iar vorbirea se va transforma în răget și, posibil să îți crească și coarne.

Negativiștii au ghiare. Ei nu își spun doar părerea, te obsedează cu cele mai cumplite versiuni posibile, cu variantele închipuite de mintea lor cele mai sumbre. În orice ei văd răul, veștile lor sunt tot mai rele. Ei nu te informează, mai degrabă ca o ursoaică încolțită și cu pui, cu labele lor scrijelesc pe umerii tăi, dar efectele se văd în cuget. Nu te uni cu ei, îți vei pierde culoarea si vitalitatea.

Doar sfinții au aripi. A venit îngerul la Maria, la Iosif, la păstori, la Elisabeta, aceeași reacție: nu te teme/ nu vă temeți, vă aduc o veste bună. Numai îngerii au capacitatea aceasta de a spulbera teama, de a salva de la nenorocire, de a furniza cele mai bune și optimiste vești. Învață de la îngeri să răspândești vești bune. Oamenii sunt flămânzi după vești bune, iar acestea derivă din adevăr.

Unește-te cu îngerii și vei ajunge să zbori ca ei. Împreună cu păstorii s-a unit o mulțime de oaste cerească lăudând pe Dumnezeu. Asta este consecința uniunii cu îngeri. Devii ca ei, oare nu asta îți dorești?

Antrenează-ți picioarele prin Sfântul Cuvânt. Biblia este Vestea Bună. Răspândește-o unde vezi cu ochii, că oriunde vei găsi aceeași oameni înfometați după vești bune. Așa au făcut sfinții apostoli în sandale, Mântuitorul și toți misionarii. John Wesley, se presupune că ar fi mers pentru predicarea Evangheliei cât ar fi înconjurat planeta de 6 ori. Pedestru sau călare.

Dacă vei avea picioarele încălțate cu râvna evangheliei păcii, Dumnezeu va face să îți crească aripi, și te va chema la sine, iar tu…chiar vei putea zbura înspre acolo!

Ziua 27 Să iubești pe aproapele ca pe tine însuți

Din ciclul REPERELE IUBIRII

Iar a doua este următoarea: ‘Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.’ Nu este altă poruncă mai mare decât aceasta.” Marcu 12:31

Nu este altă poruncă mai mare! Wow! Deci împlinind porunca asta am șanse de a mă edifica spiritual? Da, echivalează cu împlinirea legii. Apostolul iubirii anulează tot creștinismul nostru, în cazul în care nu iubim oamenii pe care îi vedem.

Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu” și urăște pe fratele său este un mincinos, căci cine nu iubește pe fratele său pe care-l vede cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?
Și aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu iubește și pe fratele său.
1 Ioan 4:20-21

Câți mincinoși se adapă zilnic din abundența harului divin, dar este spre eternă lor condamnare, dacă nu își asumă schimbarea. Orice interpretare, prejudecată, asprime, ură, condamnare împotriva fratelui tău este mai mult decât crimă împotriva umanității, este ipocrizie spirituală și ură de Dumnezeu. Cine urăște pe fratele său, urăște pe Dumnezeu. Și reciproca: cine iubește pe fratele său, demonstrează că iubește pe Creatorul său.

Nu mai mult, nici mai prejos decât pe tine însuți, exacta așa, ca pe tine însuți. Așa cum te menajezi pe tine când greșești, și ai vrea sa nu se afle, plângi și te căiești, asemenea să faci și cu aproapele tău. Atunci demonstrezi că îl iubești.

Nu vei iubi și respecta niciodată, pe nimeni mai mult decât te iubești și te respecți pe tine însuți. În general soții/soțiile neîngrijiți/neîngrijite sunt superficiali și cu partenerul. Dacă nu petreci timp cu tine însuți, prin rugăciune, toaletă, îngrijire, meditație, cu siguranță la fel vei trata nu doar pe partener, pe toți oamenii.

Aproapele = cel care ți-a făcut bine, și-a făcut milă cu tine. Dacă pe ei nu îi iubești (soț, soție, frați de corp, părinți etc.), atunci cum vei iubi pe cei care îți fac rău?

Practic este atât de simplu sa vezi daca un om îl iubește pe Dumnezeu sau e doar un papagal mincinos. Ai repere: respectul față de sine, iubirea celor apropiați care i-au făcut bine, iubirea vrăjmașilor, toate acestea indică spre iubirea lui Dumnezeu.

Dacă vei manifestă respect/iubire față de trupul tău, sufletul tău, emoțiile tale, cei care ți-au făcut bine, rezultă că îl iubești pe Dumnezeu, altfel, citând sfinții: riști să fii un mincinos.

Iubindu-ți aproapele, vei face imunitate reușind a iubi și pe cei distanți cu tine! Astfel ai șanse de a deveni un iubitor de Dumnezeu.

„COMUNICAT_DE_PRESA_RECOMANDARI PRIND SLUJBELE RELIGIOASE” ORDIN_MS-MAI_04.12.2020

Deschizând linkul aveți ultimul comunicat din partea autorităților care este în vigoare. Respectăm cu strictețe regulile, ne adaptăm condițiilor și mulțumim lui Dumnezeu că ne putem închina împreună cu frații.

Acesta este linkul către fișier: https://s.docworkspace.com/d/ADTVtab8mK09i7rlqpSdFA Partajat din WPS Office: https://kso.page.link/wps

Dubla bucurie din cutia de pantofi

Fiecare dintre noi cunoaștem sentimentul pe care îl trăiești atunci când desfaci o cutie noua de pantofi, vine apoi proba și bucuria de a avea papuci noi. În cele din urmă cutia ajunge la foc sau la bena de gunoi.

Avem o variantă de slujire pentru tine. Una care face dubla bucurie. În cartea Faptelor 20:35 apostolul Pavel scria: este mai ferice să dai decât să primești. Da, numai în cartea Faptelor putea scrie asta, că doar în fapte se explică Biblia și creștinismul.

Concret: Administratorii paginii de Facebook Născut din Nou, Adrian Crăciun și Beniamin Buzduga, niște oameni pe care îi apreciez pentru slujirea și implicarea lor online, care aduce multă zidire sufletească sutelor de mii de suflete. Colaborez cu ei de ceva vreme și sunt copleșit de capacitatea lor de coordonare în slujire.

Ei, împreună cu o echipă de tineri devotați au inițiat proiectul „cutia de pantofi”. Este vorba despre o cutie de pantofi pe care o poți umple cu anumite articole pentru copii și care sunt distribuite copiilor din zonele defavorizate ale țării.

Implică-te și tu! Poți trimite un mesaj paginii sus menționate și poți fi parte a acestui minunat proiect. Declanșezi două bucurii: una că dai și ai satisfacția slujirii lui Hristos, alta că un copil va face ochișorii mari și, poate în lacrimi va deschid cutia ta și te va binecuvânta pentru gestul tău.

Astfel de proiecte ar trebui să ne preocupe de dimineața până seara. Asta ne învață Dumnezeu: Să dăm! Să dăm din toată inima și vom avea răsplată în cer.

Vrei și tu să produci o dublă bucurie, cu o simplă cutie de pantofi. Învață-ți copiii să slujească!

Contact: Beniamin 0720573702; Adrian: 0749013157

Te sărut, Hristoase! Și balele de pe arginți?

Ce vreți să-mi dați, și-L voi da în mâinile voastre?” Ei i-au cântărit treizeci de arginți. Matei 26:15
Pe când grăia El încă, iată că a venit o gloată. Și cel ce se chema Iuda, unul din cei doisprezece, mergea în fruntea lor. El s-a apropiat de Isus, ca să-L sărute.
Și Isus i-a zis: „Iudo, cu o sărutare vinzi tu pe Fiul omului?” Luca 22:47-48

Te sărut Hristoase! Dar balele-i curg pe arginți, ca boului când vede făina de porumb! Acest om care a făcut pact cu diavolul, a ajuns ca un câine hărțuit de propriile pofte nesăbuite, de lăcomie și trădare, în cele din urmă sfârșește prin moarte năpraznică. Adevărul este că nu te poți juca de-a pisică și șoarecele cu Dumnezeu și să câștigi tu.

Iuda este un caz nefericit, un profil de om eșuat, care a avut toate șansele de partea sa, în a ajunge un sfânt ca ceilalți apostoli, dar le-a ratat treaptă cu treaptă. Toate deciziile sale au fost cu bumerang, tot ce a gândit și a făcut rău împotriva altora s-a întors împotriva lui, iar în cele din urmă ajunge la suicid.

Nu-i singur Iuda vinovat! Așa cum atât de frumos recită Florin Piersic poezia lui Costache Ioanid. Nu e doar el vinovat de sângele ce se dădu, nici marii preoți, nici Pilat, ci lume-ntreagă prin păcat, mai cu seamă și eu și tu.

Iuda, om sau vârcolac? Mai degrabă om care alege să se transforme în drac. (Citez din Isus). Oare nu vedem asta la fiecare pas? Oameni care cântă în strană Troparele învierii, iar mai apoi mahmuri de băutură cântă pe gama diavolului pușcă și cureaua lată. Oameni care predică la altare, apoi le înjură pe fiecare împarte (altar, biserică, lumânare, nafură, cruce, Hristos, Dumnezeu, etc.etc) Nu uitați! Iuda nu a sfârșit bine!

Intrăm în biserică, ne punem în jurul capetelor aura de sfinți, ne îmbrobodim bisericește, iar la ieșire ne transformăm în fiare. Băgăm capetele în bostanul de Halloween, de se sperie familia când urlăm și facem ca toate arătările, dar mai rău este că trezim dizgrația lui Dumnezeu. Iar toată viața nu este decât un maraton al măștilor, o mascaradă religioasă, un fel de cameleonism bisericesc. Iată de unde vine răul. Nu mai puneți vina pe americani, guvern, ruși, neamuri, părinți, privește în oglindă! Acolo e vinovatul!

Duplicitatea duce la nebunie! Ajungeți un fel de Nero, el face piese de teatru, e și actor și regizor, el joacă, el aplaudă, el râde, el jurizează. În cele din urmă, într-un moment de dedublare personală, dă foc „cetății eterne” Roma. De altfel, singurul lucru bun pe care l-a făcut în viață. Adevărul este că nu poți rămâne întreg la minte după ce o viață întreagă te-ai îmbătat cu sângele sfinților. Aceeași este soarta bârfitorilor, neiertătorilor, calomniatorilor și prietenilor lor.

Te sărut, Hristoase! Din dragoste Iuda? Normal, Hristoase! Atunci de ce îți curg balele peste arginți?

Iubiților, să nu ne îmbătăm cu apă rece! Să nu îl confundăm pe Dumnezeu cu muritorii de rând: căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă și Tu, Doamne, îl și cunoști în totul. Așa îl vede autorul pe Stăpân în Psalmul 139:4.
Nu vă înșelați: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va și secera.
Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viața veșnică, avea să ne lămurească apostolul Pavel în Galateni 6:7-8

Noi suntem concentrați pe replici, pe teorii și dogme bine ticluite, Hristos are ochii pironiți pe inima noastră, El vede exact ce este acolo. Dacă sunt germeni de Iuda, haideți să ne pocăim! Să ne smerim! Și vom căpăta îndurare. La el au fost arginții, la tine poate fi: lăcomia, invidia, neieretarea, ura, vrăjitoria, avortul, preacurvia, bârfă, minciună, neascultarea, hoția etc. Trebuie mărturisire punct cu punct.

Sărutul lui Iuda, poate fi senzual sau senzațional, dar niciodată spiritual. Lingușeala nu e adevăr, cum declarațiile nu sunt iubire. Adevărul este că s-a cam scârbit și Dumnezeu de ipocriziile noastre. Câtă vreme zornăie arginții vinovați în buzunarele noastre, nu putem pretinde a fi altceva vorbăriile noastre decât aramă sunătoare și chimval zăngănitor.

Sărută-L pe Dumnezeu, dar și cu inima. Verifică buzunarele, portofelul, poșeta, cugetul, inima, rațiunea, dacă acestea nu sunt curate, sărutul e spre osândă, iar sfârșitul poate fi năpraznic. Iubește-L pe El, dar de-adevăratelea, atunci vei avea parte de milă, vei fi iertat, salvat, recuperat de pe marginea gropii, din ștreangul suicidului spiritual.

Ah Doamne! Și noi am fost un Iuda! Dar astăzi suntem iertați sau putem fi iertați prin sângele lui Hristos! Lasă iertare, Tată!