Rezumat|Inaugurare|Betleem|Arad

Reprezentativ

Dacă mai există minuni astăzi? Categoric da! Le vedeți fiecare sub ochii voștri. De la cele mari: sănătate, viață, lumină, apă potabilă, har, mântuire, la cele uzuale, existențiale și cele spectaculoase. Suntem martorii minunilor lui Dumnezeu în fiecare zi.

Biserica Betleem trăiește euforia unor realizări colosale și greu de explicat. În 20 de luni calendaristice de la debutul lucrărilor, Dumnezeu ne-a ajutat să ne mutăm într-o biserică nouă și frumoasă. După șase ani în care am fost în chirie cu Biserica. Cu mașinile parcate pe străzile cartierului, și înghesuială în sălile copiilor, Domnul ne-a adus la loc larg și confortabil.

Nu avem lux, nu suntem adepții opulenței și exorbitantului. Nu. Ne-am dorit o clădire biserică să semene cu noi. Cu felul nostru de a fi, la nivel de comunitate. Așa ne-a dăruit-o Dumnezeu. Este o clădire dotată, maxim de utilă, pragmatică, superbă, dar în limitele decenței. Această clădire găzduiește slujbele adevăratei Biserici, Betleem (oamenii).

În cele 10(zece) slujbe din preajma Paștelui, aproape 5000(cinci mii) de oameni au călcat pragul Bisericii noastre. Le mulțumim. Și cerem iertare celor care au stat în picioare. Logistic am fost depășiți de situație. Dar știu că avem înțelegere.

Am ținut neapărat să scriem pe frontispiciu: CASĂ DE RUGĂCIUNE. Oare nu asta este destinația finală a Bisericii? Oare nu pentru motivul schimbării destinației locului sfânt a pus Domnul Isus mâna pe biciul de ștreanguri? Oare nu asta a intenționat Dumnezeu? Ca oamenii să se roage? Exact pentru asta!

Mulțumim fiecăruia dintre dumneavoastră, din țară și din străinătate pentru susținere. Mulțumim pentru implicarea financiară, lucru fizic, utilaje, pentru blidul de mâncare adus de surori, pentru TOT! Dumnezeu vă va răsplăti. Mulțumim fraților slujitori, președinți care au fost împreună cu noi pentru a consacra noul Lăcaș de cult.

Nevoi mai sunt. Mai avem o datorie destul de mare. Mai avem de realizat multe aspecte secundare. Cum ar fi curtea, sala multifuncțională, pavaj, mobilier în sălile administrative. Dar suntem convinși că este lucrarea lui Dumnezeu. Este Casa Domnului, iar Domnul va purta de grijă pe mai departe. Tot prin oameni. Poate chiar prin tine care citești acest mesaj!

Îl binecuvântăm pe Dumnezeu pentru aceste realizări ale Sale, în care am fost și noi implicați ca niște robi netrebnici. E timpul nostru de strajă! E vremea implicării noastre în generația noastră! E vremea evanghelizării! E vremea de pe urmă! Timpul este cântărit, zilele sunt numărate, noi avem o perioadă contracronometru, de salvare a sufletelor de la pierzare. Cu Dumnezeu de mână vom face mari isprăvi!

Dacă simți să te implici, încă se mai poate. Încă mai sunt multe nevoi și datorii. Le punem în mâna Domnului nostru.

Evanghelizarea copiilor
Seară de evanghelizare
Evanghelizare
Vedere din dronă
Primul botez în nouă Biserică

Ziua cea mare|Inaugurare|Betleem|28.04.24|

Reprezentativ

Suntem uluiți! Suntem plini de bucurie și recunoscători Tatălui pentru marele har turnat din belșug peste bisericuța noastră. Nu suntem foarte mulți. Puțin peste 300 de capete numărând aici și copiii. O mână de oameni. Dar oameni inimoși, pasionați, harnici, darnici și cu frică de Dumnezeu.

În 20 de luni, prin îndurarea Tatălui am reușit să ridicăm această Casă de rugăciune. O bijuterie arhitecturală, care va adăposti închinătorii doriți de Tatăl câteva decenii de acum. Nu ne este rușine de copiii noștri, de copiii copiiilor lor. Ne-am sacrificat, am muncit, am riscat, am izbutit, ne-am jertfit pentru confortul nostru și al lor. Biserica trebuie să fie locul acela atrăgător, călduros, prietenos și dorit.

O bună coordonare a oamenilor cu inimă mare, încrederea faptică în Dumnezeu, principiul dărniciei și al dăruirii cu dragoste, au făcut din Biserica Betleem o forță invincibilă în furtună economică, între valurile descurajărilor și ironiilor repetate, a tuturor provocărilor din exterior, implicând și bombardamentele de la granițele țării, cauzate de război. În interior nu a fost timp pentru așa ceva. Am fost ca un mușuroi de furnici care au lucrat cu hărnicie, un stup de albine muncitoare sub atenta supraveghere a neprietenilor, dar, cel mai important, sub privirile Tatălui. Căruia îi datorăm TOT! Și spre slava căruia trimitem TOT!

Vă iubesc oameni minunați de la Betleem! Voi sunteți bucuria mea! Cununa laudelor mele. Mângâierea mea. Oițele rânduite de Dumnezeu la împărțeală pentru a vă sluji. Mai mare dragul să vă păstoresc. Să vă fiu aproape. “Suntem o familie reală, familia care iubește, familia Domnului Isus.”

Vă mulțumim și celor din exterior care v-ați implicat. Fizic, moral și financiar. Ați înțeles inima noastră, ați pus umărul la povara noastră, ați luat o carte, ați făcut o donație, bănuții au fost investiți, iar între timp ați prins drag de noi. Mai sunt câteva investiții de făcut. O sală multifuncțională cu spații administrative, curtea. Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu aceeași oameni devotați vom face mari isprăvi.

Cu timiditate, cu emoție, cu frică de Domnul, cu respect față munca celor harnici, vom păși grațioși în Noul Betleem. Noul lăcaș de închinare! Vor fi cele mai frumoase Florii pentru noi: Intrarea triumfală a Domnului Isus în Ierusalim. Intrarea Bisericii Betleem cu Domnul în noua clădire. Vă invităm să ne fiți alături la inaugurare: 28.04.2024, strada Faurilor nr 64, cartier Gai, Arad.

Șantier Betleem. Înaintăm!

Bun găsit dragi frați, surori și prieteni. Pentru că mulți dintre dumneavoastră ați participat într-un fel sau altul la viziunea Bisericii Betleem și ne întrebați de faza lucrărilor, vom încerca să vă updatăm situația actuală lucrărilor de construcție.

Șantierul unei biserici este o lucrare grea, epuizantă și din cale-afară de frumoasă și însoțită de mari binecuvăntari. La un an și jumătate de la debutul lucrărilor de șantier, ne aflăm în fazele de finisaje. Suntem într-o etapă pretențioasă, migăloasă și deosebit de frumoasă.

Biserica Betleem va fi gata în câteva luni. Cu ajutorul lui Dumnezeu și a oamenilor inimoși care s-au implicat (atât prin resurse financiare, cât și resurse umane și spirituale), cărora le datorăm mari mulțumiri, lucrarea se apropie de fazele terminale.

Nevoi mai sunt multe: mocheta, aparatajele electrice, gresie, faianță, sonorizare, mobilier, scaune, decorativă, curte, gard în față. Poate simți în inima ta dorința de implicare. Poate vrei să fii parte a binecuvântătilor lui Dumnezeu rezervate celor care se implică activ în proiectul de la Betleem. Ai ocazia să participi prin modalitatea pe care o ai la îndemână.

Lunile următoare sunt luni de foc. Sunt luni grele pentru noi. Dar, așa cum am experimentat minunile lui Dumnezeu până aici, credem că vom izbuti și pe mai departe.

Atașez câteva poze cu lucrările actuale.

♥️Aici aveți datele de cont ale Bisericii pentru cei cu inima mare.♥️.

Sau paypal accesând linkul https://www.paypal.com/donate/?hosted_button_id=2HD2E2NEQ7C7G

Am pus ușile și zăvoarele!! Update Betleem!!!

Dacă am spune „Eben-Ezer” nu am greși cu nimic. Doar Dumnezeu ne-a ajutat până aici. Numele Lui îl binecuvântăm. A fost mult de lucru. Am prins pandemie, război la granițe, scumpiri în lanț, inflație, dar credința sfidează legile fizicii. Oare nu așa se definește minunea?

Dacă am zice „Iehova-nisi”, iarăsi nu am greși. Dacă ar fi să scriem ceva pe steagul biruinței, aceea ar trebui să fie o gravură specială, cu litere de aur, am scrie îngroșat: „Domnul este steagul nostru?” Este singurul mod onest de a explica tot traseul șantierului Betleem. Cu Dumnezeu la cârmă. Altfel, am ajunge la concluzii injuste. Lucrările depășesc limitele umane.

Mulțumim echipei de frați care s-au ocupat de șantier. Ați lucrat eroic. Spiritul vostru de sacrificiu, determinarea și perseverența voastră au făcut ca lucrările să înainteze foarte bine. Sunt convins că fiecare implicare a voastră nu va rămâne nerăsplătită de Dumnezeu. Cinste și familiilor voastre care au fost private pentru o vreme de voi, fiind full time pe șantier.

Am pus ușile frontale.

Un pas important până aici. Foarte important! Dacă ar fi să îl citez pe Sami, unul dintre colegii de slujire, ziua de astăzi este ceva de genul: „A day to remember.” Cu adevărat o zi memorabilă. Clădirea este închisă acum. Îl binecuvântăm pe Dumnezeu și pe dumneavoastră cei care ați simțit cu noi și v-ați implicat într-un fel s-au altul.

Până aici a fost un traseu greu și multă muncă. Mai sunt multe de făcut. Mochetă, scaune, sonorizare, corpuri iluminat, băi, obiecte sanitare, sălile de studiu pentru zecile de copii înghesuiți prin camerele de studiu, mobilier, granit, gresie, parcare și multe altele. Dar, Cel care a orchestrat tot șantierul până aici, El ne va susține și în continuare! De ce nu, prin voi!🙏🙏

Dumnezeu ne-a trimis o ❤️ din nor

(Iosua 1:9) Nu ți-am dat Eu oare porunca aceasta: ‘Întărește-te și îmbărbătează-te’? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.”

Redau integral mesajul primit de la un frate din Maramureș, Geo Cepil: „Dumnezeu iubește lucrarea de la Betleem și pe oamenii care sunt implicați ca și dumneavoastră 🤝😇🤗. A făcut o inima din nor deasupra bisericii.”

Geo a observat asta. E impresionant. Ce e drept vedem cum Dumnezeu ne iubește. Ne surprinde în fiecare zi.

Cum am început șantierul?

Prin credință! Am început cu bugetul pe care l-am avut în casieria bisericii. Nu avem oameni de afaceri în biserică, toți suntem salariați. Avem aproape zece luni de la începerea lucrărilor. Suntem la partea de tavane și finisaje.

Cine e sponsorul?

Toți prietenii ne întreabă: „Cine vă ajută?”Răspuns: Dumnezeu. Nu avem sponsori. Nu am cerut ajutor financiar. Dumnezeu din cer a rânduit oameni cu inimă, care ne-a ajutat în mare parte la manoperă. Foarte puțin am platit pe mâna de lucru. Raportat la întreaga lucrare de 1000 mp, aproape zero bani pe manoperă.

Cum stați cu finanțele?

Este întrebarea pe care o primim zilnic. NU AVEM PROVIZII! De la începutul lucrărilor am fost pe buget de urgență și etapizat. La fiecare etapă Dumnezeu ne-a binecuvântat cu resurse. E casa Majestății Sale. Noi suntem niste umili robi netrebnici care administrăm resursele harului Său. Întrebăm casierul săptămânal despre acest subiect. Aceeași sumă (deloc impresionantă, chiar mică, raportat la șantier), aceeași sumă ne zice de câteva luni. Dar lucrările evoluează. Cum? Nu știm! Asta înseamnă minuni.

Construim prin credință!

Dacă mai avem facturi neplătite? Da. Și multe și mari. Dar ne încredem că Cel ce a început această bună lucrare în noi, cu noi, pentru noi, o va duce la desăvârșiire. Credem în Dumnezeu. Nu am avut o zi în care să stăm pe loc din motive financiare. La momentul potrivit facturării Dumnezeu ne-a dat resursele necesare. Ca untdelemnul văduvei, nu scade bugetul. Suntem uimiți și onorați.

Cine e responsabil de șantier?

Dumnezeu. Avem o echipa de oameni consacrați care sunt zilnic pe șantier. Oameni devotați. Se lucrează zilnic. Multe lucrări în regie proprie.

Toată biserica este implicată. Prin dărniciile lor, mâncare, rugăciune, post, lucru, tot ce este nevoie. Surori, frați, tineri. Mulțumim Betleem pentru inima slujitoare!

Dacă avem nevoie de ajutor!

O! Da. Multe. Tavan, sistem audio, tinci pereți, curte, gard, băi, placare hol, ușile din față, mobilier, bănci, corpuri de iluminat structurată, fațadă frontală, instalații termice (centrale gaz, branșare, pompe căldură, etc). Acesta este așa un necesar făcut în treacăt. Nevoi sunt multe, dar nădăjduim în Dumnezeu.

Cine se poate implica?

Oricine. Chiar și tu. Au fost oameni care au făcut mici donații. Când am lansat campania, donează un scaun. Mulți oameni cu inimă au reacționat. Multe scaune au fost asigurate. Mai e nevoie de altele. 500 de toate. Vă puteți implica fiecare, oriunde vă aflați. Atașez mai jos conturile bisericii.

Conturile bisericii. Euro, lei, dolari, lire.

Când ne mutam în biserică?

Totul este stabilit de Dumnezeu. Inițial am dat un reper: de Crăciun anul acesta. Nu știm exact. Respectăm indicațiile specialiștilor în domeniu de construcții. Lucrarea este prea mare să forțăm procesele. Nu ne grăbim, datorită unor termene tehnice privind clădirea. Noi lucrăm cu spor, ne dăm interesul, ne zbatem să terminăm. Că va fi anul acesta la Crăciun, sau anul viitor la Paște, ne vom muta când va voi Domnul. Nu vrem să forțăm lucrurile, nu ne hazardăm, dar credem că vom reuși cu Domnul să ducem la bun sfârșit lucrarea.

Da, așa cum observa Geo, Dumnezeu ne-a trimis o inimioară din nor, să ne spună că ne iubește, că îi pasă de noi, că ne vrea pentru sine, ne susține. Noi doar să ne încredem în El. Cu smerenie recunoaștem suveranitatea Sa asupra noastră, recunoaștem puterea Lui cea mare. Ne smerim la Golgota și îi slujim cum putem noi mai bine. Și pe voi vă iubește Dumnezeu și pe tine care citești aceste rânduri, să știi că nu te-a uitat.

P.S. Ne vedem în fiecare Duminică de la orele 20:30 în parcul Eminescu, Arad (în spatele primăriei). Aici cântăm, ne rugăm, predicăm pe Domnul. Facem evanghelizare în mijlocul oamenilor.

Sergiu&Ligia Nichescu. Respect!

https://www.facebook.com/groups/crestintotal.ro/permalink/5360835100684561/?sfnsn=mo&ref=share

Am avut onoarea să avem ca oaspeți la slujire pe cei doi îngeri cu chip de om. Am cunoscut mulți oameni, am stat la masă cu oameni mari, dar dumneavoastră dragilor, Sergiu și Ligia sunteți uriașii credinței. Niște uriași pe care abia dacă reușim să îi merităm.

Biserica noastră Betleem a avut un har mare. O favoare unică, rezervată de Dumnezeu nouă, robilor săi. Rămas orfan de la o lună jumătate, crescut de bunici. La un an și jumătate îi moare și bunicul, rămânând în grija bunicii. La 10 ani își pierde ambele brațe. Nouăsprezece ani se roagă Domnului să îi de-a brațele înapoi. După 19 ani citez: „am primit brațele înapoi, prin soția mea, Ligia.”

Astfel ajungem la domnia sa, Ligia. Un om minunat, căruia Dumnezeu ia făcut mare har, acela de a fi soția lui Sergiu, un om fară mâini, dar care a lucrat la zidirea Împărăției lui Dumnezeu cât o armată de nemulțumiți. O femeie smerită, matură și plină de bunătate. O femeie pe a cărui chip strălucește atât de tare chipul lui Hristos. Tot timpul pe drumuri, pe avioane, această frumoasă familie a colindat lumea în lung și-n lat ducând Vestea Bună a Evangheliei.

Emoționant cum în toiul nopții o găsește pe fetița lor de numai trei anișori(care acum e mare), în dialog cu priza: „Curentule, tu ai luat mâinile lu’ tati. Te rog să îi dai mâinile înapoi! Curentule, ai înțeles? Măcar pentru o zi. Te rog!”

Când fratele Sergiu și sora Ligia cântă, simți undele ultrascurte ale Duhului Sfânt cum vibrează în cele mai glaciare cămăruțe emoționale. Fratele Sergiu nu se plânge de nimic, nu e trist, vorbește doar de mulțumire și enumeră sute de motive de recunoștință la adresa lui Dumnezeu. Îi asculți, te cutremuri și te umpli de rușine pentru toate cârtirile și nemulțumirile nejustificate ale îmbuibării.

Ca predicator, fratele Sergiu are o coerență unică, mesajul său grav și articulat. O retorică perfectă, pare a fi absolvit toate cursurile omileticii. Cunoscător al Bibliei, propovăduitor al harului sunt convins că Dumnezeu este încântat de pledoaria pro-Împărăție a fratelui Sergiu.

Biserica Betleem a fost copleșită de harul lui Dumnezeu. Am plâns, am cântat, ne-am rugat și suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru binecuvântarea de a avea între noi pe cei doi uriași: Sergiu și Ligia Nichescu.

Vă mulțumim dragilor și vă iubim! Cu prețuire Onisim Botezatu.

La mulți ani #BetleemArad

La mulți ani, Betleem!

Iubită Biserică Betleem, dragi frați și surori!
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am încheiat încă un an. Cu bune și mai puțin bune, cu dureri și bucurie, cu binecuvântări și înmormântări, cu lacrimi și veselie. Ne-am bucurat la nunți împreună, ne-am îngropat morții împreună, am plâns ne-am rugat.


Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru însoțirea Sa, pentru toți cei care v-ați adăugat familiei noastre Betleem Arad, fie prin transfer, fie prin botez. Dumnezeu să binecuvânteze alergarea  dumneavoastră, să găsiți la Betleem odihnă și pace, un loc liniștit în care să vă puteți pregăti sufletul pentru eternitate.
Mulțumim Domnului pentru rugăciuni, pentru minunea experimentată cu primirea terenului pentru biserică (Domnul să binecuvânteze Consiliul Local al Municipiului Arad), pentru minunea cu microbuzul Bisericii (Domnul să binecuvânteze dătătorul, care a ținut să rămână în umbră), evanghelizarea de la cort și slujirea prin toate departamentele bisericii.


Am intrat în noul an. Avem nevoie de călăuzirea lui Dumnezeu, de unirea forțelor atât pe plan spiritual (lărgirea  Împărăției lui Dumnezeu), cât și în plan administrativ (demararea lucrărilor de construcție a Bisericii), dar și pe plan intern (creșterea spirituală și desăvârșirea sfinților).
Avem planuri mari, îndrăznețe, vizionare, dar numai unitatea și implicarea tuturor vor garanta o reușită onorabilă. O familie unită este mai puternică decât o armată dezbinată.
De aceea, cerem Domnului sa ne ajute să păstrăm un climat intern de pace, armonie, bucurie și maturitate spirituală.


Vă îmbrățișez cu bucurie, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că vă avem, sunteți cei mai minunați frați, activi, pasionați, slujitori, devotați și prietenoși. Vă iubesc!
Cu Domnul vom face mari isprăvi.
Toți sunteți importanți! Nimeni nu poate fi înlocuit! Toți sunteți valoroși! Sunteți unici și speciali! Sunteți exact ce are nevoie biserica,  exact ce are Dumnezeu nevoie pentru Împărăție.


Pastor Onisim Botezatu și conducerea Bisericii Betleem Arad