La numai 62 de ani a plecat acasă la Domnul un om mare. Pentru că oamenii mari sunt oamenii buni, care știu să onoreze pe Dumnezeu. Asta a fost voia lui Dumnezeu, dar și dacă mai trăia, fratele Elisei nu deranja pe nimeni.

L-am cunoscut personal. Am slujit la Mediaș, la conferință de tineret, la evanghelizare, pe sectorul dânsului. Am fost găzduiți de fratele Elisei, am stat la masă, am slujit la amvon, la înmormântare. Am avut harul de a cunoaște un om deosebit. Așa sunt păstorii. Oameni minunați. Știu, avem și împotrivitori, batjocoritori. Dar în esență greu ajunge să fie păstor un om, dacă nu are caracter. Oricât de mult ai vorbi de rău pe păstorul tău, tot pe el îl vei suna să îți cunune copiii, să se roage pentru bebelușii tăi, să se roage pentru bolnavi și paralitici, să-ți îngroape morții. Oricât l-ai blama, pastorul iartă, trece peste, înghite în sec și vine să facă slujirea, de cele mai multe ori suspinând. Lipsa de recunoștință și lipsa respectului față de un slujitor sunt păcate împotriva Tatălui ceresc.

Fratele Elisei era un om tare călduros. O față senina ca de înger, nu avea nimic de ascuns. Părul său alb semn că a trecut cu folos prin viață. Ochii blajini și sclipitori, semn al sincerității, iar zâmbetul său grațios și plin de bunătate, te făcea să te simți bine în prezența dumnealui. O voce melodioasă cu puternice nuanțe de tenor, împodobea caracterul său blând și bun. „Un israelit în care nu găseai vicleșug”, un om „în duhul căruia nu era viclenie.”

„De o mie de ori!” Asta era afirmația pe care o folosea atunci când te binecuvânta. Fapt care de asemenea spune multe despre caracterul ales al pastorului Elisei. Nu te simțeai inferior, cum se mai întâmplă pe alocurea în preajma oamenilor mici, care te umilesc. Nu, fratele Elisei te onora și dacă erai tânăr, te trata de la egal, iar asta îl făcea și mai deosebit. De fapt omul mare este cel care știe să coboare la nivelul celor mici. Oare nu asta a făcut și Hristos?

A plecat acasă la Domnul. Obosit. La 62 de ani. A trăit cu folos. Asta e media de viață a păstorilor. Ei au o viață foarte intensă. Pe mașină, mănâncă pe fugă, prin spitale, pe avioane, prin cimitire, capele mortuare neîncălzite. Creștinul de rând luptă cu duhuri, slujitorii luptă cu legiuni. Iar în linia întâi nu se trăiește mult. Și puțin și primejdios, de aceea și răsplătirile dumnezeiești sunt mari.

Condoleanțe familiei! Ați avut un tată și un soț deosebit. Condoleanțe bisericii! Dumnezeu a luat la Sine păstorul coordonator. Sunt convins că a lăsat amprente adânci în amintirile voastre. Dragă biserică a plecat la Domnul consilierul dumneavoastră blând, cel care va botezat. Să păstrați amintiri frumoase.

Pe curând frate Elisei Bora!

Cu prețuire Onisim Botezatu