Rugăciunile tale pe altarul de aur din cer

Reprezentativ

(Apoc 5:8) Când a luat cartea, cele patru făpturi vii și cei douăzeci și patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută și potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinților.
(Apoc 8:3) Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în fața altarului cu o cădelniță de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinților, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie.

Știu eu cât timp petrecem în rugăciune? Ce calitate a rugăciunilor avem? Ce subiecte, cereri, nemulțumiri, frământări mai sunt? Cert este că rugăciunile responsabile, rostite după voia lui Dumnezeu sunt depozitate în potire de aur.

Dragă cititor, care ai apucat a trece peste aceste rânduri. Știu, ai rugăciuni în standby, în așteptare, iar întârzierea răspunsului din partea cerului te macină pe interior, te frământă ca boabele de struguri în teasc. Posibil ca unele cereri să te fi adus în pragul disperării, nu îți face griji! Totul e în controlul lui Dumnezeu!

Câtă valoare să pună Creatorul în noi, să de-a sens vorbelor noastre, să le bage în seamă, să le pecetluiască în potire de aur, să le aducă ființele angelice pe un altar special de aur din cer, iar fumul lor să se ridice până la Dumnezeu, care va răsplăti inima mijlocitoare, va cântări toate rugăciunile și le va răsplăti inclusiv pe cele neîmplinite în timpul vieții, dar care au avut efect după moartea noastră. Cum am întâlnit atâtea cazuri de copii bătrâni care s-au pocăit la mulți ani după moartea părinților credincioși.

Dragi părinți rugați-vă mai departe pentru copiii voștri! Dragi copii, de asemenea nu încetați să mijlociți pentru părinți! Stimate soții, continuați să vă rugați cu lacrimi pentru soții necredincioși, iubiți slujitori mijlociți pentru oițele dumneavoastră și vă asigur că toate rugăciunile sunt tratate cu respect și onoare de Dumnezeu, pecetluite în potire de aur, alăute de aur jertfite pe altarul de aur din cer.

(1 Pet 4:7) Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiți înțelepți dar și vegheați în vederea rugăciunii.

Nu obosiți! Nu descurajați! Nu va demoralizați! Rugați-vă! Credeți! Insistați! Bateți! Cereți! Așteptați! Și cu siguranță veți avea un feedbak pozitiv din partea cerului. Numai NU VĂ LĂSAȚI DOBORÂȚI DE ÎNTRISTARE!