Dumnezeu – foarfecele și securea ÷ sapa și gunoiul
Securea, se afla în mâna lui Dumnezeu, pentru a aduce judecată definitivă și irevocabilă. Cu vocea autoritară ca un tunet de vară, Ioan Botezătorul înștiințează despre iminenta judecată a lui Dumnezeu, gata să purifice ogoarele slujirii. (Mat 3:10) Iată că securea a și fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom care nu face rod bun va fi tăiat și aruncat în foc. O reevaluare a randamentului slujirii în plus nu consider că este prea mult pentru nimeni, niciodată. Destinația este foc 🔥 învăpăiat care nu se stinge pregătit pentru uscăturile lumii și pentru cetățenii infernului. Fiți receptivi la exigențele divine! Lucrați!
Foarfecele, se află în mâna lui Isus și are scop corector, de a scăpa de paraziți mlădiță roditoare, de o scăpa de prea multi trântori stupul, de a duce la randament maxim capacitatea mlădiței. (Ioan 15:2) Pe orice mlădiță care este în Mine și n-aduce rod, El o taie, și pe orice mlădiță care aduce rod, o curățește, ca să aducă și mai mult rod. Dacă ești slujitor și simți că sunt unele lucruri care te jenează, vreun țepuș care te deranjează, anumite proceduri dureroase, sunt manevre de purificare ale caracterului tău cu scopul de a-ți crește capacitatea de producție duhovnicească. La final vei aduce și mai mult rod. Nu comenta, răbdă!
Sapa și gunoiul sunt tot în mână Grădinarului, a lui Isus. (Lc 13:7) Atunci (Stăpânul) a zis vierului (Isus): ‘Iată că sunt trei ani de când vin și caut rod în smochinul acesta, și nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă și pământul degeaba?’ Aceasta este decizia Stăpânului și pare a fi foarte hotărât. Dar imediat se evidențiază inima de Mântuitor a lui Isus: (Lc 13:8) ‘Doamne’, i-a răspuns vierul, ‘mai lasă-l și anul acesta; am să-l sap de jur împrejur și am să-i pun gunoi la rădăcină.
Gunoiul pus la rădăcină s-ar putea să fie chiar apropiații tăi care te necăjesc, cei care au un comportament nepotrivit, colegii care poate te batjocoresc. Nu dispera, ei pot fi gunoiul folosit de Hristos pentru fertilizarea caracterului tău, în care să încolțească cele mai nobile rădăcini ale sfintelor virtuți!
Știu eu a câta oară, al câtelea an insistă Domnul Hristos la Tatăl pentru mine și pentru tine? Știu eu cât ne mai suporta Dumnezeu sterpi, fără vlagă, fără viață, fără rod, fără nici un produs veșnic, ci doar mamona, rugina, pământ, efemer, putregai? Fii responsabil și lucrează în via lui Dumnezeu, acum cât încă se mai poate, aduna comori pentru cer, vine noaptea când nimeni nu mai poate să lucreze!
Acestea sunt instrumente divine. Noi avem alte instrumente de lucru: mistria, lopata, mila, iertarea, binefacerea, blândețea, vorba bună, iubirea, compasiunea, Evanghelia și pacea.
Lucrați! Și lăsați-vă ‘pre’lucrați de Domnul Hristos!