OBOSEALA- Darul pe care Dumnezeu ni l-a oferit pentru a ne păzi de autodistrugere.
Sunt in Germania. După o lungă şi plină de peripeţii călătorie am ajuns la prietenii noştri dragi în Bayerich Gnam. Am plecat de aproape două zile din Marea Britanie cu soţia şi copilul, într-o maşină periculoasă, atât de periculoasă încât îi dau dreptate prietenului meu din Anglia care mi-a spus la plecare: „Cu maşina asta pleci în ţara?” Îi răspund: „Da”. La care el continuă: „Mare îţi este credinţa!”.
În sfârşit, despre această controversată cursă probabil o să va detaliez altădată. Ajungem la Ionel seara pe la ora 21:30. Am zis, împreună cu soţia, că o să ne salutăm prietenii şi ne continuăm apoi drumul. Aşa am zis. La insistenţele lor însă ne-am lăsat în cele din urmă înduplecaţi şi am dormit la ei. Am hotărât că o să ne trezim dimineaţă la ora 04.00 şi ne continuăm călătoria.
Am făcut o baie fierbinte în cadă şi ne-am pus la somn. S-a trezit copilşul de vreo două ori în acea noapte, cel puţin asta susţine soţia, că eu nu am auzit nimic. Am crezut că e o problemă personală, dar am realizat că de fapt toţi bărbaţii suntem cam la fel cu trezitul la prunci noaptea. Parcă se lipise patul de mine, m-am trezit… la ce oră credeţi? La nouă şi vreo patzruzeci. Unde sunt socotelile noastre? Unde e alarma? Sunase, dar cine să o audă?
Mi-am zis atunci: ”Doamne, îţi mulţumesc pentru dispreţuita oboseală, care este atât de urâtă şi nedorită, aşa desconsiderată de majoritatea dintre noi la un moment dat, dar care are un rol crucial in viața noastră. Vedeţi dumneavoastră, dacă nu am avea anumite atenţionări senzoriale, ca banala durere de cap sau ameţeala sau durerea de spate sau mai ales obosela, aşa-i că ne-am autodistruge? Am realizat că nu prea îmi cunosc măsura, mersesem aproximativ douăzeci şi trei de ore cu o maşină mică, incomodă şi cu defecţiuni grave apărute pe parcursul călătoriei.
Ei bine, toti aceşti factori au dus la ceea ce înseamnă epuizare în primul rând psihică, apoi corporală. Toate funcţiile senzoriale, care la plecare funcţionau perfect, de acesta dată activau la cote minimale, iar eficienţa lor era aproape de zero. Imaginaţi-vă ce ar fi însemnat să îmi continui călătoria cum mă gândeam eu? E adevărat că se putea lăsa cu dezastre, care puteau fi regretabile?
Trebuie să aveţi în vedere anumite repere prin care creierul ne conştientizează la un moment dat că am depăşit măsura. Ca exemplu, o amorţeală de mână sau de picior, anumite dureri la coloana lombară sau cervicală, uşoarele nesincronizări ale pedalelor cu schimbătorul sau volanul; toate acestea au rolul de a ne anunţa că este vremea pentru o pauză. Ignoararea lor poate naşte catastrofe. Ştiţi celebrul proverb Mai bine mai târziu, decât niciodată. De fapt gânditorul spunea cam acelaşi lucru, dar in mai puţine cuvinte. Dacă ignori semnalele oboselii, s-ar putea ca unele lucruri să nu le mai faci vreodată.
Motivele pentru care cădem victime oboselii sunt de departe injuste, deoarece ne depăşim limitele pentru a demonstra altora cât suntem noi în stare să muncim, cât putem să conducem o maşină, cât rezistăm noi fără a dormi. Ori toate acestea nu sunt decât acte adolescenmtine sau chiar copilăreşti care pot aduce situaţii nedorite ca: epuizarea, îmbolnăvirea, imbătrânirea prematură sau într-o secunda de neatenţie moartea năpraznică.
Am trecut examenul măcar la restanţă şi îi mulţumesc Bunului Dumnezeu că a avut răbdare cu mine. Dacă nu v-am convins, vă mai spun şi un studiu de caz pentru cei care nu ştiţi că era să îmi nenorocesc soţia şi sora din cauza mea, nu a oboselii, adormind la volan. Noi imediat învinuim oboseala, dar ea săraca nu face decât să execute ordinele creierului în atenţionarea noastră. Eu am neglijat semnalele ei şi m-am oprit cam cu şaptezeci de km pe oră într-un zid care apoi m-a ricoşat într-un stâlp de beton. Urmarile chiar au fost regretabile: cu soţia în comă, cu sora zdrobită la picioare, eu cu rupturi musculare grave, mai nu mi-a fost uşor!
Îţi mulţumesc Vicovane că m-ai învăţat încă o dată ce înseamnă să fii atent. Nu neglijaţi oboseala, nu învinuiţi oboseala, mai degrabă ascultaţi oboseala, luaţi-o în seamă, respectaţi-i semnalele şi nu veţi avea regrete.
În concluzie, avem motive să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru minunatul dar oboseala, care e dotată cu puterea de a revigora corpul nostru, mintea si spiritul de care trebuie să avem grijă. Nu uitaţi că inclusiv Majestatea Sa Dumnezeu a avut nevoie de odihna, după ce a terminat lucrarea creației.
Căutaţi să vedeţi în oboseală o binecuvântare, un dar al lui Dumnezeu, un copilot, un prieten de nădejde care te sfatuieşte atunci când eşti singur şi care îţi spune STOP! E prea mult, te apropii de limite, vezi că le depăşeşti! Opreşte-te, că de mai continui există riscul să nu mă mai auzi. Familia te aşteaptă: mama, tata, soţia, soţul, copilaşii… Nu consideri că e mai bine să li se lungescă puţin dorul, decât să îţi poarte toată viaţa doliul?
Odihnă placută!
onisimbotezatu 