SĂBII DE LEMN

Era iarnă. Numai ce trecuseră sărbătorile şi gerul încă se stăduieşte din răsputeri să crape pietrele, cum e zisa. Boboteza nu iartă pe nimeni. Dar niciodată nu era atât de ameninţător încât să ne ţină în casă, mai ales pe noi, copiii dornici de senzaţii tari.

Abia asteptam sa se termine dulciurile din brad, aveam noi motivele noastre. Interesant că era atât de asteptat împodobitul acestuia, dar la fel de aşteptat şi despodobitul lui. Fiecare etapă îşi avea rolul ei în distrugerea florei carpatine odată cu lăsatul iernii. Se începea cu tăierea nemiloasă a pădurilor conifere tinere, apoi brăduleţii erau sechestraţi prin case în zăduful teracotelor, iar după despodobirea de falsele roade începea prăpădul.

Luam micuţul copăcel, mergeam în şopru fiindcă afară ne îngheţa mâna pe topor şi purcedeam la treabă. Începeam de la vârf şi ciopârţeam fara milă toate crengile brăduţului avansând hotărâţi spre tulpină. Picau crenguţele ca secerate dintr-o singură lovitură de secure, cu excepţia ultimelor de la tulpina care jucau protectivul rol de mâner al săbiei ce lua chip în mâinile noastre, care mai de care mai dibace.

Urcam dealurile Viilor Boiereşti din comun Dofteana şi împreună cu puzderia de copii a satului, care acum e pe cale de dispariţie, ne împărţeam în cete şi începeam războiul. Eu eram întotdeauna Ştefan cel Mare, idolul istoric al copilăriei mele. Urmarile devastatoare ale războiului? Eram plini de vânătăi, zgârieturi, tot felul de semidegerături, era în dricul iernii.

Partea bună a acestui întreg tablou este că nu a lăsat nici-o victimă. Eu personal însă nu îmi aduc aminte să fi avut o înfrângere vreodată, că doar eram Ştefan. Decretul de lege al războiului era prestabilit, în oastea turcească înrolam pe cei mai piperniciţi, aţi intuit, ei trebuiau să piardă de fiecare dată.

Frumoase amintiri şi tragice aplicaţii. Merg mult prin biserici. Văd multe, din nefericire. Văd atâţia pseudo-slujitori ai altarului luptând cu săbii de lemn. Într-un război atât de crâncen, contracronometru cu uneltirile draconice pentru recuperarea sufletelor sechestrate în anticamerele infernului, ei luptă cu săbii de lemn. Diferenţa dintre o sabie de lemn şi una adevărată o poate stabili cuptorul, care pe una o face scrum iar pe cealaltă o face mai puternică, mai rezistentă.

Îndemn pe slujitorii altarului la luptă. Fiţi responsabili! Procuraţi-vă arme adevărate, pentru că turmele vă sunt asediate de trupe infernale specializate şi cu armament de ultimă generaţie, ori cu acestea nu poţi să lupţi desculţi sau cu arme antice. Aveţi nevoie de săbii adevărate, de Sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Atâta timp cât înlocuim mesajele călăuzite de Duhul lui Dumnezeu cu glume şi anecdote ireale şi improbabile, nu vom putea avea izbândă.

În Efeseni capitolul şase, sfântul Ap. Pavel ne recomandă să ne înarmăm cu toată armătura lui Dumnezeu, casă putem ţinea piept uneltirilor Diavolului. De ce sunt atâtea victime în tabăra noastră? De ce creştini cruciaţi şi terorişti? De ce creştini în războaie împotriva creştinilor? De ce mame creştine ucigaşe ale propriilor copii şi doctori plătiţi de noi cu 15% din salar pentru a ne chilări descendenţii? Asistăm la un creştinism dezarmat!

Când Biblia va redeveni prinţesa bibliotecilor noastre, din cenuşăreasa care execută doar rezolvarea restanţelor noastre morale pe care ni le aminteşte spitalul. Când Cuvântul ei dătător de viaţă va inunda corpul nostru ameninţat de boli, în detrimentul telenovelelor superficiale şi putrede. Când vom desfunda canalele de transmitere a mesajelor divine, declarând faliment vrăjitorilor şi puterilor oculte. Când ne vom apuca să spalăm praful de un deget de pe scaunele bisericilor şi vom lăsa în ruină barurile şi discotecile.

Atunci Dumnezeu se va obliga în a ne reînarma cu armura Sfântului Duh. Luptele noastre îşi vor recăpăta vigoarea şi ofensiva, artileria demonica va bate în defesensivă şi nu ne vom mai juca de-a lupta cu săbii de lemn. Îndrăznesc să public acest plan de luptă deoarece ştiu cine e Căpitanul nostru, el este Regele regilor şi Împăratul împăraţilor, numele lui este Isus Hristosul, Leul din seminţia lui David care a zdrobit capul Şarpelui cel vechi Diavolul.

“Sabia Domnului şi a lui Ghedeon” La luptă fraţilor! La luptă! La război cu Sabia Duhului care este Cuvântul Sfânt, platoşa neprihănirii, coiful mântuirii şi râvna Evangheliei păcii.

Nu uitaţi, între victime nu trebuie să se afle niciun om, doar demoni, altfel am lupta cu săbii de lemn.