„Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua” Romani 8:36

„Bună ziua!”

„Bună ziua!” îmi răspunde el doar cu buzele, că vocea l-a părăsit demult. Este vorba despre un muribund de la spitalul cu ultima destinație din Ghioroc. De aici, doar veșnicia te mai externează. Începe apoi să plângă, cu o nestăvilită sete de a împărtăși cu cineva ultimele temeri și dileme. Cancer la colon în metastază, este diagnosticul.

Asta a fost tot. Nu am apucat să vorbim nimic, pentru că a venit un alt el: un fel de frate al său, cu o privire atât de răutăcioasă că mă îngheța. Un bărbat înalt, brunet, cu o voce puternică. Cu bun simț m-am retras lăsându-i pe ei să vorbească. La îndemnurile nepotului din străinătate și ale bolnavului, merg a doua zi să îl ascult pe cel ce dorea atât de mult să îmi vorbească. Să-și spună oful. Dar nu am mai ajuns.

Același tip, deloc simpatic, fratele celui internat, mă abordează în plină stradă. O abordare securistă și nedemnă de un om. Așa jigniri și amenințări, rar mi-a fost să trăiesc în viața mea. Cu spume la gură și multă incoerență în exprimare, din cauza nervilor, m-a scuipat tot. M-a prins de mână. Ma agresat fizic. M-a amenințat. Cu strigă-te foarte stridente și onomatopeice. Amenințări, huiduieli, agresiuni verbale, isterii greu de redat în cuvinte. Se plimba de colo-colo. Nu avea stare. Mă uit la el cu băgare de seamă și nu vedeam decât un bătrânel acid, întunecat, neputincios, cu o foarte mare foame spirituală. L-am ascultat. Pe când a terminat, era foarte epuizat și abia se ținea pe picioare. Am văzut în chipul lui puterea satanei îngenunchiată înaintea crucii lui Hristos. Nu mai avea putere nici pentru echilibru, probabil o legiune întreagă a dat concert în mintea lui.

Nu avea nici o stăpânire de sine. „Cine ești bă?!, Cine ești bă?! striga la mine. M-am legitimat, dar nu i-au mai lăsat demonii nici pic de coerență pentru dialog. Apoi amuțește pe loc și începe să-i tremure barba. Cu o voce joasă îi spun aproape în șoaptă: „vă doresc multă sănătate în noul an și vă mulțumesc frumos pentru toate vorbele” Mă urc pe motocicletă și îmi continui drumul spre casă.

„Cum a fost iubitu”? Mă abordează soția. „Mărire lui Isus”, îi răspund. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a învrednicit să port ocara lui Hristos. Da. Dumnezeu a avut nevoie de un recrut pentru ocară. Și m-a găsit pe mine, robul voluntar de serviciu, pentru a mă învrednici să fiu ocărât din pricina Lui. Mia-au venit în minte vorbele teologului Dumitru Stăniloae care spunea că martiriul este un har, rezervat celor învredniciți de Dumnezeu să îl poarte. Nu mă considerați martir! Nu am făcut nimic deosebit. Nu am predicat. Nu am vorbit nimic, aveam Biblia în mână, dar nu am apucat să o deschid. A trebuit să stau în plină stradă, mai mult cu capul plecat, nu din cauza vinei, ci de dragul lui Hristos. În fața unor foști elevi, a părinților lor, a consătenilor, care mă iubesc și mă apreciază. Se uitau la noi neînțelegând inițial ce se petrece. Imediat m-am prins că eu trebuie să predic prin tăcere, prin faptă, prin înfrânarea limbii.

După legislația pe care eu o cunosc, acest tip a încălcat cel puțin vreo zece drepturi fundamentale ale omului. O eventuală plângere penală, i-ar fi încărcat greu dosarul. Dar unde ar fi fost creștinismul meu atunci. Aș fi un ipocrit apatic, care trăiește departe de ceea ce spune. Îmi este milă de acest suflet chinuit și mă rog pentru el. Și mâine o să mă rog cu biserica pentru salvarea lui.

Nu mă laud. Chiar nu am cu ce. A fost un eșec al slujbei mele, sau așa pare. Eu m-am dus să predic. Nu am reușit. Aveam un plan. Nici nu l-am început. Unde să fie lauda atunci? Permiteți-mi însă cu umilă răspundere, să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru cadoul pe care mi l-a făcut, la sfârșit de an. Onoarea de a fi purtător de ocară. Puteam să stau în casă. Să mă uit la un meci de fotbal, că sunt în concediu. Dar iubiți creștini, atunci cum și-ar mai luat Hristos slava. Cineva trebuie să îndure în fiecare zi ocara. Astăzi am fost eu de serviciu, mâine poate e rândul tău. Nu refuza. Nu cârti. Nu căuta dreptatea pe pământ, există riscul de a-ți pierde răsplata din Mat. 5:11 „Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră! 12. Bucurați-vă și veseliți-vă, pentru că răsplata voastră va fi mare în ceruri, căci tot așa i-au prigonit și pe proorocii care au fost înainte de voi”

Se caută recruți pentru ocară. „Pe cine să trimit? Și cine va merge pentru noi?” Isaia a zis: „Iată-mă! Trimite-mă!”, în capitolul 6. Tu ce vei răspunde lui Dumnezeu? S-a săturat și Dumnezeu de creștini eleganți. De creștini de laborator. Creștini născuți in vitro. De creștini de birou. De creștinism de teorie. Nu uitați că trebuie să fim lumina lumii, în mijlocul întunericului acesteia. Mielul a zis: „În sulul cărții este scris despre Mine. Vin să fac voia Ta Dumnezeule” Și a venit. Voia lui Dumnezeu a fost salvarea ta și a mea. Dar prețul a fost: umilință, rușine, lovituri, ochi vineți, bătaie, batjocoră, foame, însetare, oțet, răstignire, moarte. Și astăzi este la fel. Prin mine și prin tine. John Pipper spunea: „Dacă ești ucenicul lui Hristos, arată-mi cicatricele”. Suntem chemați să ”binecuvântăm pe cei ce ne blastămă”. ”Să facem bine celor ce ne urăsc”. Sunt amendamente aduse de Domnul Hristos, legii lui Moise, în Predica de pe munte.

Hai nu vrei să te înscrii? Cerul are nevoie de recruți! Mai ales astăzi. Hristos caută recruți pentru slujire, pentru ocară. Pentru că are multă răsplată.

*Puternic nu este cel care poate să dea o palmă. Asta este în stare oricine. Puternic este cel care poate să încaseze o palmă* Dacă mai este și pentru credință, te laudă și Dumnezeu.