A trecut în veșnicie păstorul Pavel Oarcea. E trist când un slujitor pleacă! Da, din nefericire, la priveghi și înmormântare ne aducem aminte de tot binele făcut. Să păstrăm memorii frumoase.

A slujit la multe înmormântări. A mângâiat multe familii îndoliate. A hrănit săraci. A transmis mesajul Evangheliei. Astăzi? Alții vor vorbi pe marginea cosciugului său. Am slujit cu dânsul la altarul Bisericii nr. 1 Sebiș de mai multe ori. Cald și de o calmitate rară, fratele Oarcea petrecea cu noi la masă până târziu, ne conducea până la plecare după care ne saluta la fel de prietenos. Un om cu duhul liniștit. Modest, discret, elegant și cu bun simț.

Asta lasă un păstor în urma lui. Lacrimi. Amintiri de tot felul. Luăm uneori decizii care ne sfâșie inima, dar slujirea o cere. Aceasta e turma. Acestea sunt oile. Păstorul. O viață întreagă ne împărțim între familie, serviciu și slujire. Iar uneori uitam de noi. Ne îmbolnăvim slujind, ne topim, iubim, iar mai apoi murim!

Asta ne este soarta. Vă îndemnăm la fapte sfinte. Vă legăm de Împărăția lui Dumnezeu. Iar apoi ne stingem ca o lumânare efemeră, iubind. Și mergem spre răsplătirile dumnezeiești,despre care v-am vorbit o viață. Păstrați-ne o amintire frumoasă. Partea minunată a acestei realități este că nu vă spunem adio, ci „La revedere!” Asta spunem familiei îndurerate, bisericii îndoliate.

Pe curând, frate Pavel ! Apoi o veșnicie vom povesti lucruri minunate, la masa Domnului.