Una dintre 6 familii se confruntă cu problema infertilității. Iar în 40% dintre situații problema/cauza e la bărbați.
Sunt cele mai frecvente întrebări pe care le primesc la consiliere. De aceea mă simt dator să am un răspuns public. Acesta se vrea a fi o mângâiere și o încurajare pentru stimabilele doamne care nu pot avea copii.
Dacă infertilitatea este o consecință a păcatului, aceasta a fost preocuparea părinților bisericești încă din primul veac. Și a teologilor de mai târziu din istorie. Răspunsul este clar:NU! Dacă ar fi infertilitatea consecința păcatului femeii în cauză, atunci toate femeile de pe fața pământului ar trebui să fie sterpe. Și toți bărbații bolnavi genetic.
Fericitul Augustin argumenta acest lucru cu faptul că toate soțiile patriarhilor au fost infertile (sterpe). Nu doar ele, ci și cele mai reprezentative femei din Biblie, între care amintim pe: Sara, Rahela, Ana, Elisabeta, ș. a. Toate acestea au dat naștere în cele din urmă celor mai importanți oameni ai istoriei evreiești și nu numai. În ciuda tuturor prejudecăților, sfidând orice logică firească a lucrurilor, au fost reale instrumente în mâna lui Dumnezeu.
Este femeia infertilă mai puțin doamnă decât o mamă? NU! Categoric nu! Ba dimpotrivă. Am observat o mai mare măsură de eleganță, sensibilitate, implicare activă în lucrul spiritual, modestie, la doamnele care nu au copii. Cele mai remarcate au fost pe câmpul de misiune surorile care nu au avut copii și cele nemăritate. Implicate în proiecte misionare, cauze sociale, grădinițe de copii. Dacă Dumnezeu încă nu ți-a dăruit un copil, acest lucru poate șlefui minunat caracterul tău, viața de rugăciune, nădejdea și încrederea în Dumnezeu.
Femeia care nu are copii este la fel de doamnă, la fel de respectabilă, la fel de frumoasă, la fel de minunată ca și mama de copii. Aici aș avea o recomandare pentru doamnele mame, care asemenea Peninei, rivala Anei, înțeapă psihologic pe colegele lor fără copii. Trebuie să fiți cu foarte mare înțelepciune și modestie și recunoștință și frică de Domnul în abordarea aceasta. Ce surplus de merite aveți dumneavoastră? Sau dacă aveți copilași, oare nu sunt ei un dar de la Dumnezeu? Și dacă îi primesc în dar, de ce ar trebui să mă laud, atribuindu-mi merite deosebite? Suntem beneficiari ai harului divin!
Iată, fiii sunt o moștenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El. Psalmul 127:3
Fiii deci, sunt, o moștenire, nu moștenirea! Mântuirea sau moștenirea vieții veșnice o primim prin credința în Fiul lui Dumnezeu. Copiii sunt o moștenire pământească. Sau mai bine zis, una dintre moștenirile pământești. Apoi zice o răsplată, nu răsplată supremă. Nu! Ci una dintre ele. Înseamnă că sunt mai multe răsplătiri pământeşti pentru o doamnă. Cum ar fi: un job bun, un soț excepțional, o casă frumoasă, o soacră bună, o viață mai bună, o slujire mai onorabilă, un dar duhovnicesc mai frumos.
Stimate doamne fără copii. Vă este uneori greu, poate. Nu atât lipsa copiilor, cât prejudecățile și atitudinile peninice ale rudelor și ale vecinilor vă generează durere și suferință. Îgnorați stângăciile noastre relaționare. Rămâneți lângă Creator. Planul său cu dumneavoastră este unul deosebit. Uneori Penina fără educație te va invidia pentru hainele tale, pentru iubirea soțului tău, petru casa frumoasă, pentru mașina curată. Mergi înainte cu iubitul tău soț și cu Dumnezeu. Fii o Ana elegantă și sfântă, care continuă să se roage!
Totuși ea va fi mântuită prin nașterea de fii, dacă stăruiește cu smerenie în credinţă, în dragoste și în sfințenie. 1 Timotei 2:15
Abordarea rudimentară a acestui verset, fără asumarea responsabilității teologice a adus unele doamne în pragul disperării la consiliere spirituală. Analizați aceste raționamente:
1. Deci Hristos a murit doar pentru bărbați, iar femeia este condamnată la a-și procura mântuirea prin activitatea matrimonială?
2. Ce se întâmplă cu femeia care naște numai fiice? Că aici se vorbește de fii.
3. Cum rămâne cu femeia islamică radicalizată, care naște zece copii și îi face talibani? Este mântuită că i-a născut?
4. Cum rămâne cu femeia care face șapte prunci, dar îi abandonează statului?
5. Va ajunge în cer femeia care face cinci prunci cu tot atâția bărbați și moare răpusă de patimi în comă alcoolică sau de stupefiante?
În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți. Faptele Apostolilor 4:12
Orice persoană de pe fața pământului, bărbat sau femeie, are șansa de a fi mântuit/ă NUMAI prin credință în jertfa mântuitoare a Domnului Isus!
Este adevărat că reducerea ridicol de mare a natalității este mai mult decât condamnabilă. Și ce mai mare condamnare, că face să dispară culturi, îmbătrânește națiunile, distruge viitorul, închide școlile. Încurajez nașterea de copii! Iubesc copiii și îmi doresc copii. Biblia o încurajează, discreditând egoismul postmodernist. Reducerea nașterilor generază un spor natural negativ, crescând nivelul de egoism, iar acestea pot ucide. Bisericile noastre sunt împodobite de copii slujitori datorită mamelor creștine, responsabile, smerite, evlaviose stăruitoare în sfințenie și cu încredere în Dumnezeu.
Revenind la infertilitate, se observă ușoara idolatrizare a mamei, care a generat multe suferințe. Aud adesea pe la oficierea actelor de binecuvântare de copil tot felul de omagii aduse mamei. În opinia mea mama e sfântă și specială prin natura ei. E o altă poveste. De aceea, nu faptul că o femeie este născătoare de prunci, o face specială. Dumneavoastră, pe care Dumnezeu v-a învrednicit să fiți mame, veți păstra demnitatea maternă, prin respect, prin implicarea în educația copiilor voștri la cele mai înalte standarde. Veți reuși prin crearea unui climat creștin în famile și creșterea lor spre Împărăția lui Hristos. Așa este o mamă model, pe care o găsești noaptea în rugăciune și e nelipsită de la biserică.
Cu sau fără copii. Femeia este specială prin natura ei de femeie. Sunteți minunate. Sunteți capodopera care împodobește creația lui Dumnezeu. Prin voi casele noastre arată că un smochin încărcat de fructe. Ca un parc de flori multicolore. Ca un colț de rai. Cu voi vrem să moștenim cerul!
Asta înseamnă inclusiv să acceptăm voia lui Dumnezeu cu privire la toate aspectele vieții…