Ziua mea sau ziua voastră?

În toate privinţele v-am dat o pildă….. să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuși a zis: ‘Este mai ferice să dai decât să primești.’” F.A. 20:35

A fost ziua mea. Ziua în care m-am născut. Nu a avut nimic special față de altele, doar că voi ați făcut-o specială. Voi cu gândurile voastre, cu mesajele voastre, cu stikere, filmulețe, dar mai ales cuvinte călduroase.

Am primit sute de mesaje. Le-am apreciat pe toate, dar mai mult în inima mea. Nu ați avut nici o obligație să îmi scrieți și totuși ați scris. Bucuria și onoarea au fost de partea mea, dar furnizate de voi. Deci a fost ziua mea sau a voastră? Da, a fost ziua voastră de slujire și răspândire a iubirii. A fost ziua în care, puțin v-ați gândit la alții. A fost ziua în care ați scris ce ați gândit și ați gândit frumos. A fost ziua voastră în care ați urat de bine. Ați îndulcit o inimă, ați încălzit o familie, ați fost o unealtă în mână lui Dumnezeu.

Continuați cu acest gen de trăire. Mi-am dorit tot timpul ca spațiul online să fie unul al armoniei, al păcii, al bunului simț, al creștinismului, al manierelor. Voi ați arătat că se poate. De aceea, când mai greșesc oamenii, mai alunecă, există opțiunea privat. „Trageți-i de urechi” în privat. Așa îi ajutați, nicidecum publicând rănile sau greșelile lor și așa usturătoare.

În ideea aceasta mi-am făcut un blog, care să fie un tărâm al iubirii, al acceptării celuilalt, al respectului, al valorizării celor slabi. Vorba lui Platon: iubitorul este mai aproape de divin.

Haideți! Se poate! Să fim mai buni și mai prietenoși. În noi locuiește Hristos, care ne învață că e mai bine să fii altruist. Că preocuparea este cu atât mai sfântă, cu cât urmărește binele celuilalt. Ne plac și like-urile; ele răspund nevoii de a fi acceptat. Ne plac și statisticile răspund nevoii de a avea succes. Ne plac și mesajele, răspund nevoii primare de a fi iubit.

Cu încurajare, cu iubire, cu gânduri bune, cu bunătate mergem mai departe, ca niște adevărați cultivatori ai armoniei. Hai că se poate!